In fiecare zi, cand am ocazia, le spun prietenilor, colegilor si telespectatorilor ca suntem in anul crizei, aluzie nespusa la comedia aceea cu Bill Murray (Ziua Cartitei). Cand preziceam acum cateva luni ca va fi ceva nemaivazut, epigonii lui Tariceanu ma sfidau si ma spulberau in epitete ca pesimist, catastrofic, colportor de zvonuri. Acum, incep sa simta si ei realitatea. O simtim cu totii. Inclusiv cei care lucreaza in intangibila industrie media. Ati observat ca valul a lovit bancile, imobiliarele, industria auto si acum media? Aici senzorii, desi diferiti, sunt cei mai sensibili. Nu ma pasioneaza ce patesc altii dar ma ingrijoreaza cum se gandesc cei din conducerea companiilor sa rezolve dificultatile prin care trec. Aproape toti au ales intoarcerea in timp. Nu e doar o figura de stil. Este purul adevar. Dupa 20 de ani, revad si chiar traiesc vremurile comuniste. Parca vin toate odata peste mine: frigul in case (din cauza rusilor care ne-au oprit gazul), coada la magazine (romanii sunt dependenti de cumparaturi), uniformizarea deciziilor (ordonanta care interzicea cumulul pensiei cu salariul) si, mai nou, reducerea cheltuielilor. Ei bine, despre asta vreau sa vorbesc mai mult. Observ ca doua decenii de capitalism si de reguli democratice au fost date uitarii la primul obstacol veritabil. Capitalistii nostri spilcuiti au gasit solutia la depasirea crizei: ii taiem… pe toti, la salarii! Tocmai in industria media sa auzi astfel de masuri bizare? Taiem bugetul pentru telefoane, taiem bugetul pentru productii si cel mai inteligent le taiem salariile, fara discernamant sau partinire. Pai cum vine asta? Daca eu muncesc si am performante, daca altul munceste si aduce bani, sa platim pentru cei care sunt someri ilegali, adica stau si nu fac nimic? De ce au ajuns acesti oameni sa gandeasca astfel? Oare exista ceva mai presus de bunul simt economic care sa-i determine sa sacrifice calitatea, valoarea si sa-i pastreze pe provocatorii de pierderi? Sau managementul nostru romanesc n-are habar cum trebuie sa reorganizeze un bussiness? Si atunci se intorc la teoriile comuniste care aveau grija ca toti sa primeasca in mod egal sanctiunile? De azi inainte nu ma mai identific cu Claudiu Lucaci. De acum incolo sunt: Redus cu 20%. Voi vorbi cu 20 la suta mai putin; din cinci apeluri telefonice unul va fi cu beep; sarcinile le voi respecta in aceeasi proportie iar cantitatea de buna ziua si la revedere o voi reduce in consecinta. Insa, spre deosebire de ei, am sa le aplic selectiv si nu unitar. Pentru ca eu chiar am vrut sa traiesc in capitalism si nu doar m-am prefacut ca-mi place! Pacat de aceasta ocazie nesperata numita criza… Odata cu ea, aveam sansa sa zguduim sistemul anchilozat, sa dam afara nulitatile, sa refacem increderea pierduta a celor care si-au pus speranta in atribute ca valoare si respect. Dar sansa nici macar n-a fost luata in calcul. Ne fofilam prin criza cum ne-au invatat “fostii”. Mintim poporul, cream panica, vrem sacrificii fara rost ca sa-i fie bine tarii si strangem cu obida cureaua. Eu cred ca numai fraierii “slabesc” in vremuri de criza. In cazul meu, regimul de austeritate incepe sa functioneze: am redus disponibilitatea la supunere cu 20 la suta!