Se spune ca adancirea unei crize sistemice incurajeaza aparitia sentimentelor nationaliste, xenofobe si populiste. Acestea sunt instrumente toxice si tentante pentru orice politician dornic de simpatie populara si, pe cale de consecinta, de surclasarea adversarilor. In democratiile consolidate, astfel de derapaje economice nu ating punctul critic. Clasa politica si cultura civica a cetatenilor blocheaza accesul exponentilor acestor curente periferice la mijloacele mass-media sau mai rau, in ierarhia organizationala a statului. Teoretic, instrumentele de control si sanctiune a indivizilor cu astfel de porniri sunt perfectionate suficient ca sa functioneze sine die. In plus, istoria fiecarui stat european – care a trecut cel putin o data prin experiente militare sau dictatoriale – constituie o alta bariera eficienta. Si totusi, criza profunda prin care trecem nu este de neglijat. Macar pentru cei dispusi s-o exploateze in scopuri oculte. Daca mecansimele de control sunt bine puse la punct, prostia si lasitatea umana sunt de speculat. La fel si frica, saracia si disperarea care isi fac loc in mintea cetateanului mediu. Orice conducator de tara predispus la gesturi autoritare “adulmeca” asemenea schimbari la nivelul mentalului colectiv. Daca tentatia este mare, mijloacele pot fi si ele multe. De la sprijinul serviciilor de informatii specializate in sondarea starii de spirit si culegerea de informatii specifice, pana la adversarii politici provocati sa ofere munitie pentru exploatarea unor stereotipuri nationale. L-am vazut pe presedintele Basescu ridicand vocea si amplificand brusc retorica nationalista. Afirmatiile sale de ieri survin unei alte iesiri publice, chiar in fata sefului statului ungar. In an electoral, fara contracandidati credibili, domnului Basescu ii este frica de un singur lucru: inventarea din neant a unui lider populist si dedicat cauzei nationaliste, capabil sa-i reduca sansele unui nou mandat. Consecventa sau persistenta cu care presedintele zgandare orgoliul etnicilor maghiari nu poate fi justificata doar prin nevoia unei clarificari de ultim moment. Pretextele sunt evidente. Autonomia teritoriala respinsa de seful statului este disonanta cu ingaduinta manifestata acum doi ani de acelasi presedinte fata de liderii Uniunii Civice Maghiare, organizatie mai radicala decat UDMR. Permisiunea data Guvernului Boc de curatare a pozitiilor administrative de catre etnicii maghiari, pe motive politice, este acceptabila daca s-ar face discret si nu prin anunt public. Apelarea la sintagme periculoase (romanii sunt supusi unei epurari in Harghita si Covasna) este ridicola cand vine din partea unui sef de stat care niciodata nu a sesizat in ultimii 5 ani macar o “briza” de discriminare. Il inteleg pe domnul Basescu. Are un plan. Fie spera sa devina simpatic romanilor care au sentimente sau resentimente nationaliste, fie bareaza cu mult timp inainte ascensiunea unui alt politician care mizeaza pe aceasta sensibilitate. Sper sa asistam doar la o stratagema politica de mica amploare si fara repercusiuni dureroase. L-am vazut recent pe premierul ungar cum a intervenit surprinzator de autoritar cand un ziar de la Budapesta s-a exprimat in termeni virulenti impotriva tiganilor. Ferenc Gyurcsány stia ca publicatia reproducea o nemultumire populara, insa a fost nevoit sa ia masuri, de frica unei sanctiuni externe. In cazul presedintelui Basescu, aceasta teama pare sa nu existe. Oare de ce?