Lumea lui Kramer (10)
Foarte probabil, mulți dintre dumneavoastră n-au auzit de Drew Westen. Nu vă acuz de ignoranță sau de un nivel educațional precar! Conform unui precept pe care marea masă a populației îl împărtașește, cel puțin în Statele Unite, creierul este compartimentat ca un computer, având spații limitate pentru “primirea” informațiilor și poate înmagazina un anumit număr dintre ele; odată ocupate spațiile respective, nu mai putem recepționa nimic și este nevoie sa “ștergem”, să uităm o parte dintre ele.
Așa se explică de ce foarte multe persoane nu-și încarcă memoria cu informații pe care le consideră inutile, rezervându-și “spațiile” pentru informații utile. Din nefericire, trec în Împărăția lui Hades fără a completa acest ciclu! Dar, să revin la Drew Westen. Domnia sa este profesor de psihologie la Emory University și autorul unor studii privind rațiunile care stau la baza luării deciziilor umane. Drew susține că o alarmantă majoritate a populației își bazează deciziile nu pe fapte concrete sau elocvente, ci pe convingeri personale, de cele mai multe ori departe de realitate. Alarmant este faptul că fiecare își are propriul lui adevăr, nu bazat pe o realitate obiectivă, ci pe orientări politice, religioase sau economico-sociale. Chiar dacă nu credem în ceea ce afirmăm, există o tendință generală de a ne impune punctul nostru de vedere. Personal, cu tot respectul pentru valoarea științifică a studiilor efectuate de Drew, le consider deprimante. Înclin să cred că important este să căutăm adevărul și să avem curajul și tăria morală să credem în el, chiar dacă este contrar punctelor noastre de vedere. Sună utopic, nu…?
Cele ce vă relatez nu s-au întâmplat într-o republică bananieră din Marea Caraibelor sau America de Sud, ci pe Colina Capitoliului, locul unde-și plimbă prețioasele mădulare aleșii națiunii americane. În fața celei mai puternice Comisii Senatoriale, conduse de Charles Rangel, a compărut Timothy Geitner, secretar (ministru) la Treasury Departament. S-a discutat despre cinste, corectitudine, transparență și multe alte atribute total necunoscute celor care participau la interpelări, menite să schimbe cursul actual al politicii economice americane, aflate - după umila mea părere - în cădere liberă și cu o destinație de unde nu ne va mai putea scoate nimeni: Tuscarora – Groapa Marianelor. Să vorbeasca de cinste, corectitudine, transparență Timothy, cel care nu și-a plătit taxele începând cu 2001, mi se pare ceva desprins din “Ferma Animalelor” a lui Orwell. Să vorbească de aceleași atribute congressman-ul Charles Rangel, care a ”uitat” să-si plateasca taxele pe veniturile suplimentare obținute din Republica Dominicană, mi se pare o insultă la adresa noastră, a celor cinstiți. Mă surprinde că printre participanții la interpelări nu s-a aflat și Joe Conforte, fostul propietar al celebrului Mustang Ranch, din Carson City, Nevada, nevoit sa plece in… Brazilia, din cauza neplății taxelor. Apropos, “instituția” respectivă – Mustang Ranch -, a se citi casă de toleranță, a fost preluată, salvată de la pieire, de guvernul american, iar practici similare vedem in prezent la marile corporații și instituții financiare, aflate în pragul colapsului. Chiar n-a auzit nimeni de “Stânca Trapeiană”, unde erau sacrificați cei irecuperabili. Vrem să salvăm economia americană cu aceleași persoane care ne-au adus în pragul colapsului. Persoane ca Lindsey Graham, Greg Mankiw, economist la Harvard University, Nouriel Roubini, Alan Greenspan, Ben Bernake, Ben Rubin etc. ar trebui, dac-ar avea decența necesară, să dispară de pe eșichierul politico-economic al Americii. Lăsați domnilor, piața să-și urmeze cursul normal și se va reglementa de la sine. Aveți exemplul Japoniei din 1980! Pâna să ne dumirim, Freddie Mac și Fannie Mae, instituții financiare preferate de messianicul președinte, au primit 400 miliarde dolari, chipurile pentru ajutorarea celor care sunt în pericol sa-și piarda casele (9 milioane). Deși am îndreptățite semne de întrebare, sper să nu se repete situația anterioară, când Franklin Barnies, prieten cu Mr. President și-a “adjudecat” un salariu de 90 milioane dolari!!!
Ma gândesc ce multă dreptate a avut sociologul Will Rogers, când a afirmat că ”memoria scurtă a alegătorilor americani este ceea ce menține politicienii în funcțiile lor” ( “The short memories of American voters is what keeps our politicians in office”). În final, cu respectul cuvenit clădirii situate pe 1600 Pennsylvania Avenue din Washington, District of Columbia, îmi permit să-i amintesc Președintelui de cele menționate de filosoful american George Santayana în “Viața Rațiunii”: și cea mai înțeleaptă minte mai are ceva de învățat (The wisest mind has something yet to learn).
AC TON
Tags:drew westen, george santayana, joe conforte, will rogers
Da trebuie sa mergem asa departe Claudiu din cate s-a spus la televizor si actulaul nostru ministru de finante a cam uitat sa-si plateasca taxele de multisor tare.imi vine in minte proverbul cu lupul pus paznic la oi.eu sunt pe pricipiu acela ca daca ceri cuiva sa te respecte sa-l respecti la randul tau.fii tu primul cinstit si dupa aia cere celor din jur sa fie cinstiti.
Rubrica aceasta este o radiografie a societatii americane. Ea are si un dublu rol: informatiional dar si educativ. Nu e nevoie sa mergem mai departe dar prin aceste articole putem face o comparatie utila.
“Radiografie a societatii americane”????….Give me a break!
Deci, sa inteleg ca perceptia americanilor (sic!) e ca odata ce li s-au umplut cutiutele din creier, nu mai au spatiu sa depoziteze alte infos? Vai de mine!!! Deci ce fac ? Apasa pe « delete » si Voila : « Remaining memory x% ». Ce mare ineptie mi-e dat sa citesc azi… Mare noroc ca Santayana era la origine spaniol si si-a dat seama ca pina si intr-un super – creier mai e ceva free memory! Si mare noroc cu creierasul meu pur romanesc care are puterea sa vada ca « adevarul » politic pur si simplu nu exista iar evaziunea fiscala se practica demult in cercurile politice si influentiale ale lumii. Cinste ? Corectitudine ? HaHaHa…Armate de accountants si lawyers sint in slujba celor super-rich sa gaseasca ‘ loopholes “ in sistemul legal care sa permita tax avoidances ( reducere a taxelor in context cu legea).
De curind revista engleza « The Guardian » are o editie speciala despre tax avoidance (http://www.guardian.co.uk/business/series/tax-gap) iar pe agenda de la G20 meeting apare si problema taxelor.(« G20′s stated intent to crack down on tax havens when they meet in April” – Good luck!)
Jumatate din world trade (cca. $11 trillion) trece prin tari care sint “tax havens” si permit “scutiri” la taxe de peste $200billions. In caz ca nu ati auzit de Zug – e un orasel linistit din Elvetia, sediu a peste 27,000 companii (una pe cap de locuitor) si un adevarat tax haven
In concluzie :
“modern tax lies somewhere between sorcery and science and the tax-avoidance game represents the triumph of technical proficiency over social responsibility”
Sad but true!
@Oxana: Era nevoie de o explicatie pentru cei care cred ca nu e nevoie sa stim ce se mai intamnpla prin US. Constatarile lui Westen sunt valabile pentru orice om, deci nu se refera doar la americani., Dar din ceea ce scrii inteleg ca majoritatea americanilor sunt preocupati de calcularea unor impozite cat mai mici. In princippiu, cat timp e corect nu e nimic rau in asta. Problema e ca unii politicieni vorbesc de corectitudine, in timp ce ei “uita” sa-si plateasca taxele.
@Claudiu, nu am nici o problema cu teoriile lui Westen…Poate e deformatie profesionala, insa ptr. mine e important sa am si date cind se fac afirmatii…Daca vreti sa aflati de ce cred americanii, va recomand acest blog:
http://www.americanthinker.com/
Acum in legatura cu taxele:
Politicienii in cauza au “ciupit” sume “modeste” la taxe (Geithner $34,000, Daschle – $31,462 ptr 2005; $35,546 ptr.2006; $34,935 ptr. 2007, Sebelius – $7,000….etc) Astea sint sume neglijable in comparatie cu ce acund cei super-bogati & global companies (care sint si cei din spatele politicienilor !). Cinstiti? Corecti? Nici vorba!..Cred ca pina la urma e part of the game. Ce zici de marirea taxelor a lui Obama, dupa care mari companii ( Noble Corp, Transocean, Foster Wheeler, Wetherfield Int.) si-au anuntat « migrarea » in tax haven Zug, Switzerland. Cit pierde USA in taxe ? In jur de $40-$70 billion pe an din cauza companiilor offshore. Se vorbeste de asta in mass media ? Nu prea, ca sint prea ocupati cu gainariile facute de politicieni…$30k vs. $30bil ? Hmm…De care sa vorbim ?
Evident ca ai dreptate. Nici romanii nu sunt altfel. Este cunoscut ca mai toti politicienii isi ascund banii castigati necinstit in paradisuri fiscale. Ma intreb insa cine stabileste functionarea off-shorurilor. Nu ei? Cata ipocrizie…
Oshama-Odrama vrea sa puna “ordine” in off-shore accounts
E pe agenda de la G20…Astept cu interes sa vad ce prostii se mai fac in viitor.
Trimite un comentariu!
Recent Comments
Recent Posts
AROMABAR SET
Tags
Locuri comune
Music for your mind
Pics & Flics
Aboneaza-te!
Arhiva
Numere
Check in
Check out
filme online
Curs Valutar
Opiniile exprimate aici sunt opinii personale si nu angajeaza in niciun fel Televiziunea Romana.