Ordinea, oamenii si statul
Vera s-a tinut de cuvant. Si-a rupt din timpul sau pretios ca sa scrie un articol pentru minti framantate de dileme:
Oamenii sunt fiinte care iubesc confortul, asa ca aproape toti au nevoie de ordine. Ordinea in diferite formule aduce confort psihologic, fizic si chiar estetic, iar oamenii cauta dintotdeauna repere care sa functioneze sub semnul ordinii. Acestea orienteaza, modifica sau influenţeaza comportamentele sau acţiunile altor oameni si instanţe, prin intermediul unor instrumente materiale şi simbolice. Problema este ca ordinea ce aduce confort reclama eforturi enorme pentru a functiona.
Daca in spatiile premoderne, oamenii traiesc sub semnul inchiderii intr-o comunitate gata ordonata si indiscutabila, fiind dominati de o viziune comunitara si de conservare a valorilor, in lunga perioada moderna, Dumnezeu, in calitatea sa de legiuitor si manager suprem al ordinii pe pamant, va fi dat la o parte in favoarea stiintei. Turnura este colosala deoarece cu aceasta ocazie oamenii incep sa puna in discutie principiile de ordine, pana atunci date si acceptate. Ideea unei ordini armonioase si atotcuprinzatoare devine acum realizabila pentru om.
Ordinea vizibila aduce o serie de avantaje politice si administrative. Astfel ca, statul se ofera „voluntar”, folosindu-se de pretextul nevoii de ordine reclamata de oameni pentru a-si indeplini interesele: impozitarea pentru venituri fiscale, siguranta organizarii statale si recrutarea militara. Acesta va opera o serie de simplificari prin care sa sintetizeze numai acele aspecte ale unei lumi fluide si complexe care il intereseaza pe cartograf. Evident ca alte aspecte sunt transformate sau reduse cat mai mult convenabil.
Statul incepe un lung proces de transformare a comunitatilor intr-unele lizibile, cu scopul de jefuire. Procesul este inca foarte actual. Iata cum se procedeaza:
a.Impunerea unor unitati de masurare unice (sistemul metric) pentru a elabora harti cadastrale ale proprietatilor funciare si ca atare pentru a putea fi taxate mai usor.
b.cartografierea comunitatilor si oraselor vechi si complicate pentru a deveni mai usor de administrat si controlat.
Prin aplicarea unei grile administrative unice, societatile devin ordonate si lizibile. Rezultatul este insa o fictiune administrativa care modifica realitatea, are pretentia ca o respecta. Schema de organizare este veche si a fost aplicata initial in cazul padurilor amenajate stiintific si impecabil in scopul exploatarii cat mai eficiente. Diferenta este ca acum oamenii nu sunt copaci. Ca urmare, trebuie sa se stie nivelul maxim de impozitare pe care acestia il vor suporta fara a opune rezistenta prin revolta. Noutatea este asistenta sociala, in conditiile unor sisteme de guvernare democrata, adica acele sisteme in care cei condusi sunt in situatia de a determina direct sau indirect alegerea administratorilor ordinii.
Cum pentru om este confortabil sa aiba repere relativ la care sa se comporte si sa actioneze, el va avea nevoie de ordine chiar si atunci cand schema de organizare a acesteia este o forma de jaf. Nu, nu suntem intr-o dilema, iar situatia este doar aparent fara iesire: nevoia unei scheme de organizare a societatii numita ordine normatoare poate fi despartita de formula jafului. Sa ne gandim la o ordine de tip privat. Am putea sa respectam reguli in absenta unui sistem efectiv administrat de catre stat?
Tags:ordine, stat
Ai putea Claudiu cu conditia ca cei care formeaza comunitate sa aiba o gandire comuna si cum asta nu se intampla..iti dai seama ca ar fi un fiasco de la bun inceput.Stiu la ce te referi cand ataci sistemul dar cred ca lucrurile nu au cum sa se schimbe pt ca treneaza de prea mult timp in forma asta.sistemele se schimba (socialism .economie de piata regat s.a.m.d)dar princiipile dupa care se conduc raman aceleasi.e acelasi sistem care ar fii intr-un orasel adica comunitatea sustine judecatorul doctorul s.am.d.doar ca e extins la nivel national si cu cat e mai mare masa de controlat cu atat mai usor lucrurile acestea devin incontrolabile.adica reducand la o comunitate te poti duce la judecator sa-l iei de guler de ce a dat o sentintza staranba dar intr-un stat pe cine iei de gat devine abstracta chestia.Si de cele mai multe ori in forma ei de acum chiar daca se spune ca e democratie o minoritate va conduce majoritatea dupa bunul ei plac.Iar atunci cand aceasta minoritate nu tzine seama de “semnele “din partea majoritatii apar frumos revoltele si revolutiile care nu fac altceva decat sa schimbe pe dracul cu masa.e un paradox adica se face o revolutie cu obiectivul de a shimba lucrurile in bine spre exemplu si de fapt nu se schimba nimic doar se “fardeaza”sistemul.
Scuze pt greseli dar asa e cand te grabesti.
Nu e o problema, Codeus.Eu inclin tot mai mult spre acea ordine de tip privat. Stiu ca este greu de acceptat ca statul sa devina doar un adminsitrator de bunuri care nu aduc profit. Natura umana este majoritar dispusa sa lase in seama altora organizarea si conducerea. Dar sunt si altii care vad in stat un adminsitrator prost, dezinteresat de asumarea raspunderii dar nu si de mentinerea ordinii. Mi-as dori sa vad statul implicat doar in cateva domenii asa cum spunea Vera, dar pentru asta e nevoie de o alta societate si de un alt popor.
Eu, omul de pe stradă, încerc să îmi traduc pe limba mea articolul. Nu știu dacă cultele religioase sunt un bun exemplu de ordine de tip privat. Statul român recunoaște 17 culte. Prin faptul că statul recunoaște cultul, îl acceptă și implicit îi acceptă și ordinea interioară. Aș particulariza cu exemplul membrilor cultului adventist (Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din România, cum este recunoscut). Acestea sunt persoane (actuale, educate, cu acces la tehnologie, cu joburi și posibil roluri și funcții în societate) care, pe de o parte, se supun normelor administrative unice aplicate de stat, iar pe de altă parte, în mod liber consimțit, se supun normelor impuse de comunitatea religioasă din care fac parte. Punctual, mă refer la impozitele pe care le plătesc statului (pe proprietăți, pe salarii etc) și la impozitul numit zeciuială care se plătește bisericii (10% din veniturile lunare ale fiecărui membru al cultului, bani utilizați pentru susținerea activităților pe care le desfășoară cultul religios, inclusiv cele de asistență socială și educație.) După cum știm cu toții, în cadrul minorităților religioase de tipul ăsta normele interne sunt respectate (nu am auzit de revolte!) și foarte rar se întâmplă să apară abateri (dacă apar, există și organe proprii de judecată, dar care nu înlătură aplicarea legislației cu privire la contravenții și infracțiuni în sistemul jurisdicțional). Deci se poate organiza o ordine privată (care nu este proiectată de către stat) iar membrii chiar o respectă. Dilema mea este, însă, alta: pentru membrii cultului religios nu nevoia de ordine este cea care îi determină să accepte zeciuiala, ci convingerile religioase (sub deviza “mai bine să ai 90% din salariul tău binecuvântat, decât 100% fără binecuvântare”). Și înțeleg că membrii cultului trăiesc în paralel într-o societate premodernă (cultul – comunitate gata ordonată si indiscutabilă) și într-o societate modernă (prin faptul că sunt integrați în societate și respectă normele statului)? Asta dilemă… Poate mă lămurește cineva.
Mana se respecta zeciuiala si nu din obligatie pt ca nu ar avea nici un efect ci benevol,si stii de ce?iti spun din proprie experientza faza cu “zeciuiala”si asa zisa “pomana”e urat cuvantul dar asta e,pt ca spre deosebire de stat de la care nu prea simti palpabil ca-ti da ceva in schimb Dzeu iti intoarce insutit daca ai dat cu inima curata.Asta e deosebirea si raportandu-se la stat,biblia si D-zeu te invata sa respecti dregatoriile.De asta isi platesc constiincios darile atat la biserica cat si la stat.Pt ca nu-si pun problema zilei de maine nu in sensul in care ne ingrijoram noi tot timpul.si El are tot timpul grija de a Lui.hai ca ma transformai in apostol.eu am incercat cat de cat sa-ti explic nedumeririle nu stiu daca am si reusit.
Si eu cred ca organizarea cultelor poate fi exemplu de ordine privata, daca trece de urmatoarele conditii:
a.Indivizii aleg sa respecte voluntar (deci nu prin coercitie)anumite reguli. Este clar ca pentru ei trebuie sa aiba un sens acest lucru. De cele mai multe ori, o fac pentru ca drepturile de proprietate sa le fie securizate si contractele sa fie onorate fara ajutorului unui sistem legal administrat de catre stat.
b. De cele mai multe ori, supravietuirea zilnică a membrilor diverselor institutii depinde de cooperarea cu ceilalti. Totusi, ce anume face sa functioneze o astfel de ordine?
c. Daca acceptam ca exista un moment initial de tip ius in omnia, neordonat, in care nu exista reguli si tot ce nu este interzis este permis, atunci iesirea din aceasta stare spre un sistem de ordine privata se face prin negocierea regulilor. Cu alte cuvinte, ordinea va deveni functionala numai daca oamenii au ales, au consimtit setul de reguli ce o presupune. Revin, oamenii nu vor consimti sa respecte de bunavoie reguli decat daca au vreun beneficiu (material, simbolic, estetic, de confort).
Nu toate cultele sunt în situația asta. Și Biserica Ortodoxă Română este cult recunoscut de statul român, dar în cazul lui nu cred că putem vorbi despre același tip de “disciplină” a membrilor. Eu tot nu sunt lămurită care este beneficiul membrilor cultului adventist, pe care l-am dat exemplu: este unul spiritual? Se înalță mai ușor la cer? Comunică mai bine cu Dumnezeul lor? Dorm mai bine noaptea?
Mai aveam o concluzie: statul modern recunoaște și acceptă în interiorul lui ordinea de tip privat (a cultelor), cu condiția să nu se excludă ordinea sa, a statului. Deci cele două pot coexista.
Cât privește recrutarea militară, sunt culte ai căror membri nu făceau armata, ca urmare a apartenenței la cultul respectiv, iar statul accepta aceste excepții atunci când stagiul militar era obligatoriu pentru cei apți fizic și psihic. Mai degrabă nu despre recrutarea militară este vorba (odată cu trecerea la profesionalizarea armatei), ci despre sistemul de apărare ca bun public (finanțat pe baza contribuției membrilor societății – bani din impozite etc)
Constat acum utilitatea blogurilor: îmi dau de gândit lângă cratiță
) Promit că este ultimul comentariu, să nu mă baneze Claudiu, că poate mai am vreodată ceva de spus…
@Vera, mă întrebam dacă afirmația ta de la final, în care oamenii nu acceptă să respecte reguli decât dacă au un beneficiu, nu cumva neagă existența credinței/convingerilor religioase sau a conștiinței…
a. Indivizii chiar aleg voluntar să respecte regulile, cel puțin în exemplul dat. Nu am auzit de pedepse, cum nu am auzit să-i ducă cineva cu arcanul… În cazul încălcării regulilor interne în ceea ce privește morala sau credința, am zis deja că au propriul aparat de judecată care pedepsește fix pentru abaterea respectivă (și se poate ajunge până la excomunicare).
Din câte știu eu, proprietatea este garantată de Constituție, care este legea fundamentală a statului, și nu de apartenența religioasă la un cult sau altul.
b. Omul este un animal social. Supraviețuirea lui este întotdeauna dependentă de interacțiunea/cooperarea cu ceilalți, că doar de-aia am părăsit cu mii de ani în urmă peșterile și pădurile (Deși, și acolo se trăia în microcomunități). Chiar și supraviețuirea lui ca specie depinde de cooperarea cu măcar încă un individ, dar de sex opus
c. Dacă acceptăm că a existat odată, demult, un moment de tip ius in omnia, atunci (fix în acel moment) fiecare persoană avea dreptul la absolut tot din lume. De aceea, nu putem vorbi despre lucruri interzise și lucruri permise la momentul respectiv, pentru că absolut totul era permis. Dacă discutăm despre interzis/permis, înseamnă că regulile sunt făcute anterior și tocmai ele sunt cele care stabilesc ce e de-un fel și ce e de alt fel. Cine face regulile? Asta înseamnă că deja vorbim despre reprezentanți sau acceptare în majoritate (sistem de vot?)… Și cum orice negociere se face între (minim) două părți, organizarea ordinii prin negociere (stabilirea regulilor) presupune implicit măcar desemnarea unor reprezentanți care să facă asta în numele celor mulți (dacă nu și despre decidenți în numele celorlalți).
Scuze, m-am aventurat pe un teritoriu care nu-mi este familiar (nu am pic de educație în domeniul asta). Sper să nu fi bătut câmpii prea tare. M-am bazat pe logică și cam atât. În caz că am greșit, mi-o spune cineva, că nu mă supăr. (Sau m-o bana
)
@Mana: Sunt invidios si multumit. Imi pare rau ca nu am generat eu acest dialog si va rog sa-l continuati. Prefer astfel de comentarii decat discutiile sterile. Sunt si eu prezent ca sa intervin cand e cazul.
Mana si eu tot pe logica vorbesc si pe ce am trait.Apropo eu am zis ca blogurile ne apropie nu-s asa un moft cum zic unii.referitor la comunitate se mai intalnesc si in ziua de azi triburi pe Amazon sau in Africa care se conduc dupa regulile lor,ai auzit de “sfatul batranilor”e un fel de parlament intr-un trib deci ca forma arhaica avem exemplu aceste triburi.”legile”lor difera de la un trib la altul ei hotarasc ce sa respecte si ce nu,si ai ramane surprinsa sa afli ca unele lucruri asa zis morale de la noi nu au nici o insemnatate pt ei.la noi a intervenit si morala crestina.ca sa ajungem la acelasi nivel de conducere adica similar ar trebui sa ne intoarcem sa vedem tipul de conducere al dacilor care nu erau crestini.iar apropo de cultul adventist si nu numai fara sa fiu ridicol ti-am zis ca-ti spun din proprie experientza trebuie sa ai trairea cu D-zeu ca sa intelegi.sa lasi tot deoparte precepte si stiintza atunci cand te apropii de El.Aceasta e motivatia asa cum se spune sa traiesti pt El si El sa traiasca in tine.precizez ca nu am fost adventist asta ca sa nu intrati la idei.si la capitolul permis-nepermis va zic doar un verset din biblie “toate ti-s permise dar nu toate iti sunt de folos” si atunci cand te raportezi la El si-ti traiesti viatza asa,o sa vezi cate nu-ti sunt permise si nu pt ca ti le-ar impune altcineva ti le impui singur prin ceea ce scrie in biblie.hai ca ma opresc.daca tot ne lasa Claudiu poate incet incet ne trezim ca facem simpozion aici.
OK. Acum, că am acceptul tău și pentru că anterior am făcut precizarea că sistemul național de apărare este un bun public, mi-ar fi util să înțeleg de ce consideră Vera (cred că într-un comentariu de la un articol anterior) că piața este un bun public. Am rămas cu nelămurirea asta. Pentru a nu strica continuitatea comentariilor, considerați-l pe acesta ca o paranteză (Accept argumentația într-un articol viitor sau, dacă vreți, dezbatem la articolul din urmă). Mi se pare util să ne lămurim ce-i cu bunurile publice, pentru că termenul “bun public” a devenit laitmotivul multora dintre articolele publicate pe blogul tău (chiar și în cele ale lui AC TON). Dacă tot citim, măcar să și pricepem câte ceva!
Oamenii respecta reguli din urmatoarele motive:
a. exista o entitate externa autorizata sa foloseasca violenta. Acesta este statul, in cele mai multe cazuri. Avand monopolul violentei legitime (coercitia), va determina indivizii sa respecte regulile, ii va sanctiona pe cei ce nu le respecta si astfel va mentina ordinea. Observati ca am alaturat atributul “legitim” termenului de stat. Acum, daca este legitim, inseamna ca oamenii l-au ales cumva. Fie au consimtit prin unanimitate, fie prin regula electorala majoritara in diferitele ei formule. Nu intamplator se dezbate foarte serios despre cat de potrivit este un sistem electoral sau altul- pentru ca da legitimitate celor ce vor administra ordinea.Sa ne gandim, de pilda, cat de reprezentativ este sistemul nostru electoral. Reflecta acesta, dupa ce va fi operat toate schemele si calculele aferente, preferintele celor ce ajung efectiv sa voteze? Sau doar reduce preferintele exprimate electoral, sintetizandu-le pe unele in defavoarea altora?
b. Mai exista situatii in care indivizii coopereaza si reusesc sa stabileasca ordinea fara ajutor extern (fara stat). Eu as da un exemplu chiar trivial: atunci cand locatarii unui bloc agreeaza sa isi instaleze apometre de apartament, ei instituie o ordine de tip eminamente privat. Nu intervine nimeni din exterior pentru a impune cooperarea. Fiecare are un beneficiu ce il determina sa coopereze: unii vor sa fie in pas cu tehnologia, altii nu vor sa plateasca pierderile etc. Si da pot exista beneficii simbolice sau spirituale, asa cum nici sanctiunea nu este doar legala, ci si simbolica (dezaprobarea, oprobiul public).
Indivizii sunt indivizi institutionalizati, daca imi permiteti. Fiecare dintre noi participa la diverse institutii, avand diverse roluri si responsabilitati. Un om poate fi profesor, student (face a doua facultate) si sot. Cu alte cuvinte, nu este deloc relevant ca oamenii participa la institutii diferite, in care detin roluri si respecta reguli de organizare diferite. Ce vreau sa spun este ca in jurul nostru exista multe exemple de ordine de tip privat si ma intreb daca statul nu poate fi reorganizat asa incat sa fie privat.
Un bun public este un bun ce deserveste cat mai multi cetateni. De pilda, o banca in parc este un bun public, la care oricine are acces. Paradoxal, piata libera este un bun public pentru ca, desi este esenta proprietatii private, accesul la ea este liber.
Pentru că din când în când trebuie să-mi ajut copilul (care e în clasa a cincea) la lecții, în semestrul întâi mi-a pus în brațe manualul său de de istorie. (Ca și mie, nici lui nu-i place, așa că… ) Vera, nu vreau să te superi, dar și până și acolo, statul este definit în alți termeni, nu atât de redus și simplist cum operezi tu cu termenii. (Îmi pare rău că nu pot verifica, dar între timp și-a pierdut cartea și aștept să vină comanda făcută). Să recapitulăm (ca la școală):
Statul este definit prin următoarele: teritoriu, populație (națiune), autoritate, suveranitate. Când vorbim despre autoritate, ne referim la putere (politică, executivă). Puterea înseamnă forță. Statul își exercită puterea prin intermediul instituțiilor. Iar instituțiile funcționează prin oamenii lor. Orice angajat al unei instituții a statului este reprezentantul statului. Statul deține monopolul constrângerii. NUMAI (nu în cele mai multe cazuri, cum spui tu!) statul este autorizat să folosească constrângerea și dispune de aparat de constrângere. În ceea ce privește formele de organizare a puterii, ea poate fi statală sau nestatală, politică sau ne… Pentru fiecare dintre acestea există un corespondent: și familia este o formă de organizare – puterea familială, și asociația de locatari dintr-un bloc – puterea unui grup, și echipa de fotbal x etc… (Despre sistemele electorale nu vreau să discut, nu este subiectul acestui articol și nici nu mă interesează.) Revenind, statul își exercită puterea prin intermediul instituțiilor sale și, implicit, prin intermediul oamenilor din acele instituții.
Trivial spus, „obiectul de activitate” al statului este de a conduce societatea astfel încât să asigure fericirea poporului său (populației/națiunii).
În teoria economică, este numit „bun public” acel bun (produs sau serviciu) a carui furnizare se face prin acțiune colectivă și la care accesul este liber și nelimitat (nu există o modalitate prin care unii să fie excluși în detrimentul altora de la utilizarea bunului respectiv). Un bun public este un scop comun, considerat dezirabil de către toți indivizii, cei care și finanțează producția respectivului bun. De asemenea, bunul public este netransferabil și nepartajabil. Exemple clasice de bunuri publice: televiziunea publică, sistemul național de apărare etc. Deși accesul la „piața liberă și competitivă” este liber și nelimitat iar “furnizarea” acesteia se face prin acțiune colectivă – ca și în cazul bunurilor publice-, eu nu cred ca piața liberă este un bun public (nu plătim nimic pentru „producția” ei!). Fiind locul de întalnire (cu un anumit grad de abstractizare) dintre oferta și cererea de bunuri (produse și servicii), este chiar mijlocul prin care se face tranzacționarea bunurilor, nu scopul. (In plus, bunurile publice nu se pot tranzacționa, fiind unitare/nepartajabile, deci nu există o piață pentru ele.)
Scuze, trebuie să plec la instituția privată care mă plătește. Dacă mai am timp azi, poate mai revin.
(Intervin si eu, cam tirziu, ca de obicei in ultima vreme…)
Atit cultele cit si blogosfera (
) pot fi un exemplu pentru ordinea privata. Si ma intorc la aspectele a,b,c subliniate de Vera (ma intorc pentru ca discutia a fost densa si s-a indreptat in mai multe directii)
a. Regulile au sens pentru indivizi nu pentru ca exista mijloace de coercitie, ci pentru ca decurg din valori la care au consimtit in mod liber.
b. Indivizii au o tendinta naturala spre cooperare pentru ca nu pot trai decit in organizatii (chiar daca vorbim despre macroorganizatii – trib sau societate), nu pot opera decit prin diviziunea activitatilor. Intotdeauna oamenii au fost inegal dezvoltati si orientati, dar constienti de acest lucru.
O alta explicatie, valabila pentru geneza unor grupuri sociale contemporane, este nostalgia comunitatii. Este usor de observat in istoria moderna si mai ales postmoderna cum indivizii, cu cit perfectioneaza mai mult societatea ca forma de organizare, cauta si doresc sa se intoarca in comunitate.
c. Beneficiile pe care le cauta indivizii prin formele de organizare sunt in primul rind simbolice. Confortul psihologic si coerenta interna intre atitudini si actiuni sunt primele conditii pentru obtinerea unui alt tip de beneficii.
Agenti (mai bine spunem “agenti” decit “motive”) care intervin in respectarea regulilor de catre indivizi:
a. Coercitia (existenta unor sanctiuni ipotetice)
b. Interesul personal (certitudinea obtinerii unui beneficiu)
c. Necesitatea supravietuirii (existenta unor amenintari externe la adresa grupului)
In interiorul acestor categorii exista nuante:
a. Sanctiunile pot fi impuse prin legi si norme, sau pot fi ad-hoc (grupuri in care cineva isi impune punctul de vedere prin forta).
Sau, exista diferenta intre coercitie simbolica si coercitie concreta: aici ne amintim despre spirala tacerii si despre modul in care functioneaza opinia majoritatii.
b. Interesul personal este un agent interesant pentru ca functioneaza pina la un punct ca agent de coagulare al grupului (dupa cum vedem, prin respectarea regulilor) insa de la un punct incolo poate deveni agent de disolutie – in momentul in care regulile nu sunt suficiente pentru limitarea avantajelor personale pe care indivizii tind sa le obtina in detrimentul celorlalti.
c. Necesitatea supravietuirii grupului in conditii de amenintare externa arata capacitatea indivizilor de a face fata in situatii limita. Situatiile limita educa oamenii si creeaza premise pentru constituirea si functionarea grupurilor.
Si in fine, despre bunuri publice si bunuri private: simtul proprietatii determina confuzie intre ele (daca ati observat, in momentul in care este folosit un bun public – poate fi orice, de la o banca banala in parc sau un loc in autobuz – adesea indivizii uita ca ar trebui sa il imparta cu altii, sau sa nu impuna regulile proprii de folosire). Asta ridica intrebari in legatura cu totalitatea bunurilor publice (inclusiv fondurile statului, in legatura cu care opereaza probabil aceeasi gresita aplicare a simtului proprietatii).
Cum spuneam, tema mi se pare extrem de interesanta si de dificila. Vera aduce in discutie rolul modern al statului si reactiunea indivizilor in fata caracterului normativ al ordinii impuse de stat. Articolul ne provoaca sa alegem intre starea actuala de organizare si una diferita, cea privata. Am observat ca in comentarii s-a denaturat sensul propus si de aceea incerc sa revin la subiect. Din moment ce statul, prin ubicuitatea sa difuzeaza sentimentul de ordine si de coercitie, mai este el necesar in forma actual? Eu cred ca in aceste timpuri moderne, dupa ce am experimentat suficient statul-totalitar, statul-bunastare, este cazul sa ajungem si la statul minimal. Adica acela in care implicarea si suprematia sunt reduse la activitatile care nu aduc profit sau pe care semenii nu sunt interesati sa le administreze prin libera vointa. Acestea sunt evidentiate explicit in articol: impozitarea pentru venituri fiscale, siguranta organizarii statale si recrutarea militara. Iar daca acceptam ca ordinea si normarea au fost insotite de jaf inclin sa aleg varianta minimala ca solutie pentru reducerea sau eliminarea efectelor acestui monopol.
Înțeleg că voi puneți în discuție chiar funcțiile statului? Păi, Claudiu, acesta este un adevăr absolut. O axiomă nu mai are nevoie de demonstrație, indiferent cine ar încerca să o facă. Exact atât trebuie să facă orice stat. Cu mențiunea că nu este vorba despre recrutare militară, ci despre sistem de apărare națională. (Pentru rigoare, mi-ar plăcea ca toți să avem proprietatea termenilor!
)
Dacă, însă, n-am înțeles eu bine (Scuze, Vera, dar stilul tău este foarte ambiguu) și vorbiți despre gradul de implicare a statului, atunci este o cu totul altă discuție. În cazul ăsta sunt de acord că statul trebuie să se implice doar în cele deja enunțate și bolduite în text (nu am zis deja că este axiomă?). (Dar, parcă tema articolului nu e asta! N-oi fi eu suficient de instruită ca să citesc un text!)
Din acest motiv, eu cred că articolul ridică o temă falsă, cea a alegerii între cele două. Problema reală în cazul României (și poate nu numai) este cea a oamenilor statului în instituții. Cei care-l reprezintă. Ce trebuie să facă fiecare dintre aceștia pentru faptul că este plătit. După cum țtim sau observăm cu toții, statul plătește o mulțime de impostori care nu fac ceea ce trebuie să facă în schimbul banilor/beneficiilor/ pe care îi primesc sau nu fac la parametrii la care ar trebui. De aceea, eu cred că sunt două probleme grave: mecanismele de recrutare a acestora și mecanismele de control al activității fiecăruia.
@Diana, mulțumesc pentru răspunsuri. Ești unul dintre puținii oameni de la care mereu am ceva de învățat
@Mana: Scuze daca m-am bagat in discutie fara rost. Am crezut ca in Romania statul este actorul principal in stabilirea ordinii si exercitarea controlului in cvasitotalitatea cazurilor. Dar daca tu spui ca acum (axiomatic) se ocupa doar de cele trei aspecte: strangerea impozitelor, siguranta si recrutarea, ma declar profan. Daca nu te enervez prea tare, imi permit sa-mi spun urmatoarea opinie: recrutarea militara este un atribut exclusiv al statului, diferit de siguranta nationala. Dar poate ca tu stii tari unde recrutarea se face privat. Nu mai insist cu acest dialog fiindca inteleg ca nu vrei sa discuti despre statul maximal vs cel minimal, ci despre angajatii sai. La un articol viitor putem combate si pe aceasta tema.
Claudiu, prefer să nu mai discut despre astfel de teme. Nu sunt specialistă în așa ceva și îmi cunosc limitele. În plus, pentru mine este o mare pierdere de timp, câtă vreme nu găsesc răspunsuri concrete la întrebările mele de gospodină de la cratiță (ridicate în comentarii). La articolul viitor îmi voi bea cafeaua pe malul Bosforului, lucru pe care știu să-l fac mult mai bine decât să dezbat. Vă doresc mult succes!
Diana, sunt de acord cu tine. Insa ideea ca indivizii respecta regulile pentru ca acestea decurg din valorile lor(deci au sens) este ideala. Deci nu se intampla foarte frecvent in cazul administratorului de ordine de tip statal. Daca ar fi asa atunci regulile sunt traduceri juridice ale unor preferinte(preferinte determinate de valori) cu privire la o situatie. Or, eu nu stiu cati oameni simt ca le sunt incluse valorile si preferintele personale intr-o lege emisa de Parlamentul Romaniei. Sa nu mai spun ca este de-a dreptul imposibila agregarea fidela si rationala a preferintelor si valorilor(cu privire la o situatie specifica ce trebuie reglementata) de la nivelul societatii(societate ce are in cazul nostru vreo de 22 milioane), intr-o lege.
Desigur, asta ramane valabil atat timp cat respectam individul si personalitatea sa irepetabila si acceptam ca este foarte dificil sa determinam ce este binele comun, opinia colectiva sau interesul general. Data trecuta cand nu s-a tinut cont de valorile si preferintele umane atat de diverse si multiple, ati vazut ca socialistii stiau pana si de cate perechi de pantofi are nevoie societatea. Iar atunci cand statul crede ca preferintele umane sunt date, reactiile se intind de la incalcarea individuala a legii pana la revolta, revolutie sau nesupunere civica.
Repet, statul nu face decat sa simplifice aspecte importante ale unei lumi atat de complexe incat cuprinde doar acele aspecte relevante fie pentru cartograf, fie pentru primul ministru care da ordonante de urgenta pentru a-si proteja afacerea X s.a.
Asadar, daca aceste legi nu reprezinta preferintele, totusi cum le respecta oamenii, daca nu amenintati de monopolul violentei legitime??
Dat fiind faptul ca valorile si preferintele a milioane de oameni sunt multiple si dificil de congelat in legi asa zis reprezentative si generale, sa lasam statul sa le elaboreze doar pe cele ce nu presupun opinii atat de diferite. Exemplul Manei, cu apararea nationala, este potrivit. Nu cred ca exista o diversitate de opinii despre apararea nationala. Toata lumea o vrea.
Administrarea privata prin consimtamantul oamenilor este alternativa. Asta presupune statul minimal invocat de Claudiu. Ordinea privata este si eficienta si morala: valorile si preferintele se pot agrega mai fidel in reguli deoarece oamenii participa voluntar.Ca atare, regulie vor fi respecate.
Si da, statul are doar aceste trei scopuri: taxare si impozitare (da la schimb asistenta sociala pentru ca oamenii sa accepte in contiunare sa fie taxati), siguranta organizarii statale (tot ce tine de atribitele constitutionale ale statului, adica ceea ce ii confera suveranitate in fata altor state) si recrutarea militara.
P.S. Mana, te rog, sunt foarte curioasa sa-mi spui ce definitie a statului le este oferita elevilor in clasa a 5 a. Dar lasa-ma sa ghicesc mai intai. Li se explica intr-o formula elaborata si solemna ca statul administreaza binele comun(argumentandu-i astfel utilitatea si faptul ca este in “slujba tuturor cetatenilor”):)?
@Vera: chiar sunt și eu curioasă. Când o să am cartea, o să-ți spun. Și te rog să accepți scuzele mele pentru intervențiile din comentarii (și pentru divagații – Claudiu), dar mi-au trebuit două zile și explicații suplimentare ca să înțeleg sensul articolului. Stilul tău este foarte alambicat și cunoștințele mele sunt extrem de sumare. Deși este un articol publicat pe un blog, abia acum am înțeles că nu sunt în target.
)
(Probabil trebuie să renunț la ideea că atunci când citesc ceva, trebuie să încerc să înțeleg/pricep. Dar asta e numai problema mea
Imi place ca esti modesta si nu dai verdicte:) Astept definitia.
Sunt modestă dar, ca om de comunicare, pot da un sfat. Sau o sugestie. Să-ți adaptezi (mesajul și, mai ales,) limbajul la targetul mediului care te găzduiește. Altfel, riști să nu te citească nimeni. Fără supărare
[...] stau aliniate la chei. Da, sunt in Fenerbahce. Nu-mi beau cafeaua pe malul Bosforului, asa cum gresit spuneam intr-un comentariu, ci pe malul Marii Marmara. Pe malul Bosforului o sa o beau ceva mai tarziu, dupa ce o sa trecem, [...]
Trimite un comentariu!
Recent Comments
Recent Posts
AROMABAR SET
Tags
Locuri comune
Music for your mind
Pics & Flics
Aboneaza-te!
Arhiva
Numere
Check in
Check out
filme online
Curs Valutar
Opiniile exprimate aici sunt opinii personale si nu angajeaza in niciun fel Televiziunea Romana.