Am anticipat că implementarea noii politici economice a administraţiei Obama nu are nicio şansă de succes, pentru simplul motiv că practici similare n-au fost funcţionale cu mii de ani în urmă, în timpul orânduirii sclavagiste, când s-a încercat implementarea lor în alţi parametri geografici, inclusiv în America Colonială. Regret nespus că absolut niciunul dintre noii consilieri economici nu dispune de minimum de cunoştinţe pentru a ne scoate din actuala situaţie critica.

După trecerea în nefiinţă a lui Milton Friedman, economist de geniu, Statele Unite, în ciuda promoţiilor de la Harvard – School of Economics, nu dispun de cadre de excepţie în acest domeniu, actuala echipă prezidenţială remarcându-se printr-o totală necunoaştere a mecanismului economic. Pentru cei care mi-au recomandat să fiu mai puţin caustic/critic la adresa prezentei administraţii, le amintesc că legea emisă în timpul administraţiei John Adams, cunoscută sub numele de “Sedition Act” şi aprobată de Congresul Statelor Unite la data de 14 Iulie 1798 a fost abrogată cu peste 200 ani în urmă, în urma unei Rezoluţii care purta semnăturile lui Thomas Jefferson şi James Madison. Sedition Act includea în categoria crimelor federale – felony – orice afirmaţii sau articole menite să aducă o lumină nefavorabilă guvernului sau administraţiei americane. Deci, dragilor, vă mulţumesc pentru grija pe care mi-o purtaţi şi vă asigur că cei vizaţi ştiu de existenţa mea şi-mi cunosc opiniile referitoare la dânşii. Nu de alta, dar rămân, până la apusul vieţii, un susţinător fervent al oamenilor de valoare, indiferent din ce parte a spectrului politic provin, şi cel mai înverşunat duşman al non-valorilor, al impostorilor şi al persoanelor lipsite de caracter, care rămâne în continuare singura maladie intratabilă şi incurabilă. Nu există domeniu de activitate economico-socială, politică, culturală sau numiţi-o d-voastră, în care majoritatea factorilor decizionali să nu fie formată din impostori. Trebuie să revin la Ralph Waldo Emerson, filosof, poet şi eseist american care, în “Conduita Vieţii”, ne spune că nimic nu este mai deplasat pentru o persoană, decât să intre în domenii de activitate pentru care nu are nici calificarea şi nici dotarea cerebrală corespunzătoare. Nimeni din acest mapamond, a cărui viitoare existenţă ridică îndreptăţite semne de întrebare, nu vrea să recunoască faptul că “miracolul german” nu s-a datorat disciplinei de excepţie a poporului german sau celor 16 mild. dolari infuzionate de Planul Marshall, ci faptului că lucrările lui Djalmar Shaht au fost aprofundate şi aplicate ad-literam, atât de Konrad Adenauer, cât şi de Gerhard Schroeder, fost elev al lui Djalmar Shaht. Cine vrem să elaboreze o politică economică viabilă, când Banking Committee, atât în Senat cât şi în Camera Reprezentanţilor, sunt conduse de persoane ca – sen. Cris Dodd şi congressman  Frank Barney – asupra cărora planează îndreptăţite semne de întrebare, iar Federal Reserve, care este o bancă privată, are în mână toate pârghiile economico-financiare şi bancare ale mapamondului. Ca să vă familiarizez cu nefuncţionalitatea intervenţiei statului în economie, îmi permit să vă redau câteva elocvente exemple. În Sumeria, intervenţia guvernului în economie a distrus prosperitatea acestui regat antic. A fost nevoie de urcarea pe tron a regelui Urakagina – 2350 B.C. – care a anulat toate actele normative care legiferau controlul economiei de către guvern, ca economia să-şi revină şi să prospere. Pentru prima dată în istorie, documentele regale au introdus cuvântul “amargi”, care înseamnă libertate. În Babylon, deşi avem vestitul Cod a lui Hammurabi, unele restricţii referitoare la controlul preţurilor şi al salariilor au dus la dispariţia clasei sociale a tamkaru (negustorilor). Dacă cineva doreşte să aprofundeze situţia existentă în Babylon, îi recomand studiile efectuate de istoricul W.F. Leemans. În Egypt, măsurile de control al economiei au dus la colapsul, în sec. III B.C., a vechii dinastii Egiptene. În China, în conformitate cu istoricul Huan Chang Chen, din cauza efectului negativ al controlului economiei de către Dinastia Ch’in (221-206 B.C.), s-a renunţat definitiv la intervenţia statului în economie. În 1949, odată cu venirea comuniştilor la putere, controlul s-a reluat, iar începând din 1979 s-a reintrodus parţial economia de tip capitalist. În Roma, sub domnia tiranicului împărat Diocletian (284-305 A.D.), s-au introdus măsuri stricte de control asupra economiei. În afară de haos economic şi vărsări de sânge inutile nu s-a realizat nimic. Diocletian, ca şi marea majoritate a persoanelor cu vederi dictatoriale,  a crezut în omnipotenţa statului. Din nefericire, aceste idei referitoare la intervenţia statului în toate aspectele vieţii socio-economice, în ciuda rezultatelor dezastruase care le-au generat, rămân actuale şi în prezent. Oricum, Diocletian a fost forţat să abdice, dar după 60 ani Julian Apostatul a reintrodus controlul asupra economiei, lucru care a dus la declinul şi la căderea Imperiului Roman. The Economist, după umila mea opinie, cea mai prestigioasă publicaţie în domeniul economic, scria în 1919: “Nu putem exemplifica o singură ramură a economiei, în care intervenţia statului să nu genereze dezastre”. În Germania Nazistă s-a încercat să se controleze toate aspectele vieţii social economice, lucru care a generat o economie paralelă celei oficiale – black market – cu efecte incalculabile asupra maşinii de război germane. La procesul de la Nurenberg, Herman Goering a admis că încercând să controlăm totul, am generat înfrângerea Germaniei. După Revoluţia Bolşevică din 1917, Uniunea Sovietică a impus un control strict asupra tuturor activităţilor. Rezultatul a fost ca şi în Germania. S-a creat o economie paralelă, care a generat o penurie agravantă de alimente, foamete, lagăre de concentrare şi, în final, căderea sistemului, sau mai corect, trecerea lui pe linia de garare.
În final, pentru toţi, indiferent de familiaritatea cu disciplinele economice sau de altă natură, un extras din cartea “Recollections”, scrisă de un fermier din Pennsylvania – Marshall L. Jones: “când agenţiile guvernamentale se amestecă în procedurile normale ale pieţei/economiei, rezultatul este opus celui dorit. Și Marshall n-a trecut pe la Harvard – School of Economics şi nici nu provenea din “elita” de pe Wall Street. Marshall a fost un fermier-ţăran care a ştiut ce înseamnă a avea “common sense” – bunul simţ.

A. C. Ton