Primul drum spre mare din acest an a fost inceputul unei calatorii istovitoare. Ultima data cand am fost de 1 Mai, pe Litoral, era parca prin studentie. Obisnuiam sa merg cu colegii din facultate, parte ca ritual de socializare intr-o epoca zgarcita in libertati, parte din nevoia de distractie mereu sugrumata de propaganda comunista. Si totusi amintirile mi-au ramas frumos asezate in sertarele mintii. Revad trenul plin si cu usile deschise din cauza surplusului de oameni si bagaje. Compartimentele ticsite de studenti pusi pe zarva. Bautura, tigari, carti de joc si … nasul, antrenat sa stranga fara comentarii moraliste bacsisul blatistilor. De fapt, tot trenul era un rai al distractiei si al huzurului. Cam asa aratau si zilele petrecute la malul marii, un loc devenit pretext de evadare din viata imbacsita in care eram obligati sa traim.

Asta este trecutul. Prezentul arata altfel. Nu mai merg cu trenul, ci cu masina. Nu dureaza cinci ore drumul, ci doar trei – daca nu este aglomeratie. Iar daca nu este aglomeratie apare altceva. Cum ar fi, insectele sinucigase. Pe la kilometrul 50 parbrizul meu s-a inrosit tot. De la sangele vietatilor. N-am patit niciodata asa ceva, semn ca clima s-a schimbat. Si costurile de intretinere a masinii! Am platit din greu la spalatorie ca sa scap de pacostea asta.

Dar sa revin la comparatii. La Costinesti, nu mai stau in casute cu igrasie, ci in hotel de 3 stele. Nu merg la distractie, ci la munca. Am fost organizator si nu turist. Viata arata altfel cand muncesti pentru distractia celorlalti. Fiecare clipa este subsumata unui grafic care se termina cu … o corvoada in plus. Nu ai timp nici macar de un pahar cu apa. Vrei sa faci totul perfect si nu-ti iese.  Cateodata, ghinionul iti rade ironic cand ti-e lumea mai draga. Nici prea multa pregatire nu este buna, constat. Stacheta este atat de sus incat micile detalii care scartaie devin stridente neimpliniri. N-am dormit in prima noapte din cauza unui potpuriu galagios de la o chermeza de minoritari “scapati din lesa”. A fost noaptea mea cruciala, cea dinaintea marelui eveniment. Nici amenintarile cu politia si nici rugamintile n-au oprit dantuiala din fata ferestrei camerei. Am invatat pe de rost refrenele si ritmurile indo-europene. Receptionera adormita se scuza neintrerupt, dar fara folos pentru somnul meu ruinat. Oricate vorbe ar fi spus nu-mi puteau creste dopuri in urechi! Nici macar perna de rezerva nu-mi era de folos. Vibratiile treceau cu usurinta prin ea. Scaparea a venit pe cale naturala. Petrecaretii s-au retras istoviti de atata dans. Si eu mi-am gasit linistea. Pentru cateva ore. M-am trezit si mai obosit. Cu aceasta stare de mahmureala am inceput incursiunea mea in lungul drum spre o zi plina de necazuri. Despre care n-am sa va povestesc nimic. Secret profesional… Dar v-am adus cateva poze. Sunt doar instantanee surprinse din mers sau in cele cateva minute de relaxare. Pentru cateva secunde mi-am adus aminte de viata mea frumoasa, cand eram student si liber.