Deşi realizez că şansele de a se reţine ceva, din permanentele mele eforturi făcute spre binele d-voastră, sunt egale cu soluţia banală din matematică, adică nule, continui să vă împărtăşesc câteva din “emanaţiile cerebrale” ale unor personalităţi de excepţie, în ideea, sper că nu din nou eronată, că analizarea lor ar putea fi benefică nu numai pentru d-voastră, dar şi pentru pământul strămoşesc, pământ căruia i-am purtat un deosebit respect – trebuie să revin, chiar dacă deranjează pe unii.

Rămân neclintit la părerea că “patria este un rug pe care, la momentul potrivit s-au sacrificat cei mai buni fii ai ei”. Deşi sunt un mare admirator al persoanelor de formaţie militară, nu împărtăşesc părerea lui Valerius Maximus, care a conceput epitaful lui Scipio Africanul, “Ingrata Patria, Ne Ossa Quidem Habebis” (Patrie nerecunoscătoare, nici oasele mele n-o să le ai). Pentru cei mai puţin familiari, Scipio Africanul, în ciuda marilor succese militare (învingătorul Cartaginei, contribuise la cucerirea Spaniei, învingătorul lui Hannibal la Zama în 202 B.C., învingătorul lui Antiochos, regele Siriei etc.), a fost victima invidiei adversarilor săi politici şi, spre sfârşitul vieţii, s-a retras pe domeniul său de la… Liternum-Livezeni. Este revoltător de adevărat că, indiferent de sistem politic sau formă de guvernământ, aleşii nu sunt cei mai “aleşi” dintre noi şi de multe ori ne trezim cu factori decizionali, rod al voinţei unor forţe oculte!!! Apropos, în prag de eveniment crucial în viaţa naţiunii române, Consulatul României în New York a fost şi rămâne singura reprezentanţă românească ce a avut decenţa necesară să ne trimită lista sediilor-secţiilor de votare. Mulţumesc, pe această cale, personalului Consulatului şi în mod special distinsei doamne consul, Andreea Berechet, un adevărat monument comportamental şi un adevărat liant între comunitatea română din America şi reprezentanţii ţării strămoşilor noştri. Pentru toţi, exceptând Consulatul General din New York, cei care ar trebui să reprezinte indiscriminatoriu ŢARA, cuvintele lui Frederic Bastiat, om de geniu al sec. XIX-lea, de la care ne-a rămas următoarea cugetare: “progresul unei persoane, familii, comunităţi, ţări, naţiuni este o funcţie dependentă de nivelul relaţiilor sociale existente între membri respectivei organizaţii.” Am mari rezerve că intenţia guvernului de la Bucureşti este să divizeze cea mai divizată comunitate din America. Deşi, după “numirea” reprezentanţilor diasporei în organele legislative ale ţării, nimic nu mai miră. Domnilor, sau cum doriţi să mă adresez: faceţi un mare deserviciu ŢARII şi nimeni nu vă dă acest drept. Înclin să cred că, după terminarea alegerilor, preşedintele Băsescu va respecta promisiunea de a analiza pe cei care reprezintă interesele României peste hotare. Asta, dacă se vrea schimbarea situaţiei existente, România putând să-şi recapete statutul avut cu secole în urmă, când toate cancelariile Europei priveau cu respect la bravul popor român. Chiar dacă multora nu place, administraţia Obama cuprinde două persoane de origine etnică maghiară, fără a-l socoti pe Richard Holbrooke, căsătorit cu o persoană de etnie maghiară. Sper să nu trec în nefiinţă, până ce nu voi avea prilejul de a vedea în administraţia Americană şi etnici români. Thomas Paine, om politic american, autorul unei cărţi care n-ar trebui să lipsească din arsenalul cunoştinţelor umane, ne spune în “Common Sense”- Bunul Simţ, editată la 10 Ianuarie 1776: “Mai stă în puterile noastre să-i dăm lumii un nou început.” Vă provoc pe toţi, indiferent de coloratura politică,  simpatiile sau antipatii, să-i dăm României un nou început şi să luptăm a ne regăsi în cuvintele lui Nicolae Iorga: “Oamenii mari au lucrat întotdeauna în folosul ţării lor de origine, fără a prezenta niciodată nota de plată.” George Orwell, atât în “1984” cât şi în “Ferma Animalelor”, ne spune: Sentimentele înalte totdeauna înving, în final.” Dacă doriţi să fim o naţiune de învingători, bazaţi-vă pe sentimente înalte; dacă doriţi statutul de paria al Europei, atunci continuaţi ca până acum.

A. C. Ton