Prefer cuvantul autenticitate, in masura in care timpul si experienta mi-au permis sa constientizez ca adevarul poate fi multiplu. Exista un adevar al momentului. Exista un adevar propriu fiecarui individ. Trebuie deci sa relativizezi. Cu sinceritatea, in schimb, nu te poti juca.- NICOLAS SARKOZY

Cel care a ajuns presedintele Frantei, fara sa aiba “origine” sanatoasa si nici acces in elita administrativa din Hexagon, a scos aceste vorbe memorabile. Pentru Sarkozy, care poseda un tip de personalitate narcisic compensatorie, nu exista in vocabular verbul a gresi.

(Individul din aceasta categorie isi spune ca trebuie sa fie exigent cu sine insusi, sa fie iubit, chiar si atat de imperfect, e normal sa fie aprobat in alte feluri, trebuie sa domine viata, are nevoie de recunoastere sau de admiratie, are nevoie sa fie util sau indispensabil celorlalti si poseda o imensa dorinta de a le da oamenilor un sentiment de securitate).

Pentru el, orice critica sau contestare este nedreapta ori rauvoitoare. In incercarea sa de a justifica minciuna, liderul francez gaseste de cuviinta sa relativizeze adevarul. Si, in contrapondere, sa considere sinceritatea drept autenticitate. Asa se explica probabil de ce era atat de relaxat cand a spus reporterilor ca toti sefii lor sunt prietenii lui. Un astfel de personaj reprezinta un model pentru multi politicieni romani. Se iubesc pe sine, se considera nedreptatiti si plini de defecte ascunse, dar acceptabile in mintea lor prin prisma startului nefericit in societate. Acesti oameni poseda un nivel ridicat de dominare, insa, precum toate excesele, ce e prea mult strica. Perseverenta este calitatea incapatanatilor si incapatanarea este defectul perseverentilor, nu-i asa? La cine credeti ca ma gandesc acum?