“Nu am promis PNL că dacă eu voi câştiga, va forma guvernul. Nu m-am gândit la un viitor premier. În această campanie eu nu vreau să îmi întăresc candidatura cu cineva pe care să îl iau de braţ (…) Preşedinţia României nu este doar afacerea partidelor politice, doar a candidaţilor la această funcţie, este afacerea unei întregi naţiuni şi suntem un pic impostori dacă ne apucăm să negociem voturi pe care chiar noi le-am primit” a spus Crin Antonescu la Realitatea TV, in 13 iulie 2009.

Atat el, cat si Mircea Geoana s-au jurat, precum a spus-o si Traian Basescu in felul sau, ca dispar din conducerea politica daca pierd. Nu mai am chef sa comentez modul gretos in care romanii neutri au fost obligati sa aleaga cu degetul la nas intre cele doua optiuni. Ce vreau, insa, sa comentez este stupoarea permanenta in care ma mentine domnul Crin Antonescu. Daca recititi afirmatiile sale, facute dintr-o suflare, veti vedea ce minciuni sfruntate spune fara sa clipeasca. Acum ma intreb: care dintre cei doi este demagog si mincinos? Tineti minte celebrul dialog din primul tur intre cei doi aliati? Ii dau nota zece liberalului. Mircea Geoana nu stie sa minta cu zambetul pe buze. Se da de gol, vezi incurcatura cu Vantu si altele din dezbaterea finala. Dar, in cazul domnului Antonescu, cred ca este nevoie de un control de specialitate. Macar de niste analize care sa ne spuna daca dumnealui este afectat de o indispozitie psihica sau are o problema sistemica. Daca ar fi sa glumesc, as spune ca il inteleg mult mai bine pe domnul Basescu atunci cand si-a dorit sa-l vada in turul doi pe Mircea Geoana. Un Antonescu sustinut de o masa furibunda si isterizata ar fi adus Romania in pragul unor lupte de strada. Ce ramane, insa, dramatic pentru un partid care se pretinde liberal nu numai doctrinar, dar si relativ la drepturile omului, este turnura autoritara, aproape tiranica, a conducatorului sau. Sunt absolut siderat sa vad in acest partid decizii in unanimitate, oameni care ridica ziduri si aduc acuzatii ultimative.  Unde sunt principiile de libertate de exprimare, opozitia interna, alternativa la decizia majoritara, onoarea in cazul unui esec? Pentru liberalii adevarati, exercitiul de unitate la care au achiesat este cea mai bizara exprimare doctrinara pe care am vazut-o  vreodata. Am vazut oameni inteligenti, flexibili in atitudine, care s-au aliat in ura impotriva unui om. Personal ii inteleg; fiecare dintre ei are o experienta negativa cu Traian Basescu. Insa ca indivizi responsabili fata de cei care i-au votat, cred ca au participat la o operatiune de spalare pe creier fara precedent. Nu discut politica de aliante sau alegerea metodelor de victorie. Ma intereseaza, mai curand, ce fac liberalii acum, dupa ce au pierdut? Singurul care are curajul sa se exprime liber este domnul Tariceanu. Culmea, fostul lor sef, cel care a rezistat patru ani unei lupte de uzura cu actualul presedinte. Este absolut de neinteles ce face domnul Antonescu. Refuza sa demisioneze, un act de altfel necesar si moral. Refuza sa lase deschise alte optiuni pentru partidul pe care il conduce si ameninta cu excluderea sau marginalizarea pe oricine are opinii contrare. Am o singura concluzie: un astfel de om fie nu este liberal, fie nu este potrivit sa conduca.