Un bun prieten de-al meu imi povesteste prin ce a trecut acum doua decenii. Incepe sa planga si nu se poate stapani sa nu-i curga lacrimile, desi este de felul lui un tip vesel, optimist, realizat sufleteste si material, iar fizic – un munte de om. Astazi a revazut locurile pe unde era sa moara. M-a rugat sa scriu povestea lui si a altor colegi. Unii dintre ei nu mai sunt printre noi.

21 decembrie 1989. Seara agitata la comandamentul trupelor din garnizoana de pe Antiaeriana. In Piata Universitatii s-au strans sute de indivizi imbracati in civil care striga impotriva regimului si refuza sa paraseasca zona. Tancuri si transportoare blindate sunt in pozitie de lupta in fata demonstrantilor. In aceste momente tensionate, P. trece pe langa usa deschisa a sefului garnizoanei. Il aude dand ordin de tragere. Este surprins de cuvintele auzite, dar se trezeste la realitate cand vede fetele transfigurate ale cadrelor militare din incapere. Asa a inceput totul.

22 decembrie 1989. Militarii in termen primesc ordin de deplasare prin Bucuresti. Sunt pregatiti sa intervina in fata coloanelor de muncitori care s-ar putea razvrati impotriva Conducatorului. Ordinul se anuleaza la pranz, cand dictatorul fuge din Comitetul Central. Ziua se scurge linistit, insa seara incepe sa devina incendiara. Tot mai multe unitati militare din Bucuresti primesc mesaje distorsionate, de genul: Securitatea si-a trimis oamenii in oras sa creeze diversiune. In haosul inerent si teroarea construita in viteza la televiziunea publica, garnizoana este cuprinsa de panica. La Antiaeriana se da alarma. Trasoarele se vad pe cer, iar in scurt timp se indreapta spre perimetrul unitatii. La cativa kilometri, despartite de un cimitir, este cealalta mare unitate a armatei. Ambele tabere cred ca se trage din cimitir dar, in realitate, tragerile sunt friendly fire. Zeci de soldati sunt impuscati, suspectati de terorism. De fapt, ei erau trimisi sa ocupe pozitii in fata gardului unitatii, mai aproape de cimitir. Ajung sa fie atacati din spate de colegii lor. Multi dintre ei, fara o zi de instructie. Cadavrele din prima noapte sunt aruncate unul peste altul in corpul de garda.

23 decembrie1989. Prima zi de dupa macel. Se evalueaza pagubele. Un soldat a distrus turnul de apa, crezand ca se trage din el. Masinile cadrelor, din parcarea deschisa, erau distruse. Comandantul unitatii a trimis tancurile peste drum, in cimitir, si, in disperarea care i-a cuprins, tanchistii au calcat totul in picioare. Dupa o noapte fara somn, militarii incearca sa inteleaga ce au de facut mai departe. Nimeni nu le explica nimic. Sunt atentionati sa ucida fara somatie orice suspect proaspat ras si in haine civile care refuza sa se legitimeze. Din neatentie sau nestiinta, descarcarea armelor si punerea lor in rastel se transforma in momente de panica. O arma descarcata din greseala in dormitor declanseaza alarma. Alte cateva se vor produce pe parcursul zilei, din aceleasi motive. P. isi verifica arma si, din greseala, o descarca in rafala peste panoul cu “realizarile socialismului”. Cand comandantul viziteaza locatia, crede ca este urma unui atac terorist. Militarii se abtin sa-l contrazica. Inca o noapte de cosmar. Incepe sa ninga peste soldatii care si-au sapat transeele de aparare. Se vorbeste de un atac masiv cu blindate dinspre Rosiorii-de-Vede. Schimburile de focuri se petrec, insa, tot cu inamicul invizibil din partea cealalta a cimitirului. Un ofiter panicat da ordin de tragere cu munitia de pe Tab asupra blocurilor de peste drum. Cine stie cati locatari au murit? P. este trimis in patrula, alaturi de colegii sai. In fata lor, un locotenent. Ei – imbracati in haine de muzicanti militari. Nu erau din unitate, insa au avut ghinionul sa-i prinda Revolutia acolo. In schimb, erau burdusiti cu munitie de razboi. Sunt opriti de o santinela care le cere consemnul. Habar n-aveau de parole si alte semne. Sunt culcati la pamant si inconjurati de alte cadre militare. Cu arma la tampla, reusesc sa faca dovada ca nu sunt teroristi. Daca ii scapa cuiva degetul pe tragaci?

24 decembrie 1989. Ceausescu a fost prins. “Elementele revansarde” sunt anuntate la televizor sa inceteze lupta de gherila. Nimeni nu vede vreun suspect sau macar o urma de terorist care sa fi trecut prin zona. In corpul de garda, un soldat adoarme cu pistolul mitraliera in brate. Aluneca de pe scaun si arma i se descarca in mana. Ulterior, ajunge erou al Revolutiei. Din nou sunt auzite sirenele de alarma. Comandantul unitatii este de negasit. Ofiterii se ascund prin birouri sau la popota. Cand cade seara, incepe o noua rapaiala. Soldatii se furiseaza in diferite locuri considerate sigure. Sunt omorati de rafale de calibru greu. Nu aveau cum sa vina teroristii cu astfel de munitie.

25 decembrie 1989. Cinci autobuze goale sunt parcate in curtea unitatii. Mai multi militari sunt trimisi sa ridice de la sediul Securitatii Capitalei cadrele Ministerului de Interne.  Toti cei care urca in autobuze sunt suspectati de terorism. Sunt dusi sub amenintarea armelor la o unitate militara din afara Bucurestiului. Pe seara, P. si colegii sunt anuntati ca au de aparat o zona de securitate in spatele unitatii, pe un teren viran, unde vor fi aduse cadavrele a doi teroristi. In scurt timp, doua elicoptere survoleaza unitatea si apoi descarca cele doua trupuri. Soldatii raman singuri cu ambele cadavre. Nu se apropie de ele, dar le vad prin intuneric. Un transportor blindat se apropie de ei. Fara somatie, soldatii deschid focul. Cei din interiorul masinii nu riposteaza si prefera sa plece. Dimineata, P. vede fetele teroristilor. Erau sotii Ceausescu. Ar fi vrut sa ia un suvenir de la mana lui, dar renunta. Doua dube de armata vin sa ridice corpurile lasate, peste noapte, in camp deschis. Generalul Stanculescu se ingrijeste sa nu ramana urme si ii apostrofeaza pe militari ca au tras asupra lui cu cateva ore in urma.

Primavara lui 1990. P. este liberat din armata. Pleaca in orasul lui natal. Este si acum traumatizat de experienta de la Revolutie. S-a despartit de arma, singurul prieten care ii da siguranta. Zile in sir priveste cu teama pe acoperisurile caselor si pe inaltimi. Vede mereu posibili teroristi, insa pana azi nici el, nici justitia, nici conducatorii armatei n-au gasit vreunul.