Unii m-au inteles gresit acum cateva zile cand vorbeam despre un alt PSD. O mica parte din vina imi apartine. Am amestecat o problema personala cu una conceptuala, de substanta. Raman fidel analizei politice si din aceasta perspectiva caut sa-mi raspund unor intrebari declansate de evolutia actorilor politici. De exemplu, am remarcat la liderul PSD ca n-are un speechwriter valoros. Sau, daca-l are, produce erori majore.

Este o fractura logica sa mentionezi in fiecare discurs ca putinii fugari din PSD sunt tradatori si apoi sa spui ca n-ai cum sa te impotrivesti unui viitor guvern minoritar. Este clar pentru oricine ca PSD nu mai are nici forta de blocaj si nici macar capacitate de negociere parlamentara. Dintr-un alt punct de vedere, apelarea la cuvantul tradator este fariseism sau imaturitate politica. Parlamentarismul este prin natura sa intrinseca terenul aliantelor si mezaliantelor. Romania inca nu are un sistem politic eficient, astfel incat membrii Parlamentului sa construiasca majoritati solide, dar usor de rearanjat cu prima ocazie. Sa nu uitam ca votul uninominal i-a dezlegat pe alesi de obligatiile absolute fata de partid. Din acest motiv, a vorbi despre tradare este o exagerare, daca nu cumva o neputinta. Un tradator este acel om care isi incalca un juramant. Nu stiu ca vreun politician sa fi jurat credinta partidului sau sefului sau.

Aceste constatari imi reconfirma criza de identitate politica a PSD. Spre deosebire de PNL, care a reusit o performanta deosebita printr-o schimbare inteligenta de conducere acum un an, social-democratii si-au pierdut mult din forta avuta in trecut. De cativa ani, partidului ii lipseste disciplina de fier, asa cum este cazul la PD-L, sau spontaneitatea si proiectele nationale, asa cum au facut liberalii. Fara a-l lauda in vreun fel pe Miron Mitrea, observ ca, dupa fiecare esec, liderii PSD redescopera lucrurile simple: au pierdut contactul cu electoratul, au inchis accesul in partid, au blocat competitia interna. Daca n-ar fi vorba de reforma proclamata acum cinci ani de Mircea Geoana, as spune ca PSD seamana cu PD-L. Dar nu este asa. In timp ce social-democratii intrau in opozitie dupa ce au castigat alegerile parlamentare, democratii veneau la putere cu o zestre minuscula, de pana in zece procente. Logic, a fost mai usor sa cresti cu reguli cazone, decat sa te mentii cu prea multa libertate.

Caci asta s-a intamplat in PSD, liderii puternici din trecut si-au mancat unghiile pe margine, iar cei nou-aparuti, fara stiinta guvernarii sau a combinatiilor politice, l-au confuzat pe liderul partidului si l-au tinut captiv intre decizii contrare. Traian Basescu, dusmanul lor perpetuu, a inteles si a actionat din exterior pentru mentinerea sau amplificarea acestor defecte organice. Din pozitia sa de conducator absolut al tarii, el va domina inclusiv relatiile de forta din interiorul PSD.  Cine va reusi sa i se opuna , in mod inteligent, nu emotional, cu oameni si proiecte, nu cu slogane si figuri compromise, va putea incepe reconstructia unei forte de stanga. Eroarea fundamentala a social-democratilor este ca nu pot accepta esecul. Prefera justificari comode si sacrificarea liderilor. In realitate, le este greu sa recunoasca criza de identitate politica, lipsa unui obiectiv de organizatie cuplat la interesul national. Candva, social – democratia conducea Romania, iar instrumentele sale de guvernare si impunere a consensului erau infailibile. Acum, dupa atatia ani, amintirile nu mai folosesc la nimic. Este razbunarea timpului asupra unor oameni care n-au mai vrut sa se schimbe…