A fact is a fact.

“Tinerii” din PD-L (cei cu varsta biologica peste 40) au luat-o inaintea celor din PSD. Inca o data ma surprinde sa vad exprimari clare si de substanta intr-un partid cazon si, in aceeasi masura, nu ma mira cand, in democraticul PSD, singurele voci critice sunt ale proscrisilor. Cine vrea sa inteleaga diferenta trebuie sa observe ca, la unii, agentii schimbarii sunt din generatia noua, dar solida structural, pe cand la ceilalti sunt din garda veche (nu neaparat invechita) si cu imaginea sifonata.

Viziunea proaspata a “intelectualilor” PD-L este corecta si obligatorie in noul context politic. Mai demult am spus aici ca acest partid are o disciplina de fier provenita din anii grei de opozitie. Dar acele vremuri au trecut, acum este mai puternic decat oponentul sau, motiv pentru care legea martiala trebuie ridicata. Acelor lideri vechi care continua sa-i plesneasca peste bot pe cei care spun adevarul sau cer innoirea le prevad un sfarsit politic dureros.  La fel se va intampla si cu PSD-ul, dupa cum m-am exprimat aici. Acolo, degringolada este si mai mare, iar nemultumitii sunt miscati din loc nu numai de ideologie, ci si de dorinta de razbunare. Raman la parerea ca metoda soft, specifica liderilor comunisti reformatori, nu va da rezultate. Este nevoie de spalarea pacatelor, de recunoasterea greselilor si de lansarea unui alt proiect politic. Toate acestea nu se fac in budoar si nici la masa de poker, intre cativa initiati. In ambele partide se produc tulburari. Din cauze diferite, dar cu motivatii asemanatoare. Incerc sa fac o predictie pentru fiecare dintre ele:

1. Daca Traian Basescu nu este sustinatorul lupilor tineri pentru a-i transforma in liderii miscarii de reformare, partidul va deveni un mastodont periculos si mai urat decat fostul FSN. Doar convulsiile sociale pot deturna de la infaptuire acest scenariu apocaliptic.

2. PSD se indreapta spre o solutie soft, un lider de pluton si fara autoritate. O astfel de varianta va tine partidul sapte ani in opozitie si, cel mai periculos pentru ei, este probabila o dezertare in masa. Varianta salvatoare ar fi: un lider puternic, o schimbare de concept, de proiect si de echipa.

Paradoxul face ca, in ambele variante, oricare ar fi iesit invingator in alegeri, in ambele partide era nevoie de reforma. Din stiintele politice stim ca schimbarea leadership-ului este un proces lung, supus unor proceduri de tergiversare. Sa nu ne facem iluzii, atitudinea politicienilor este precum mentalitatea unui popor; ai nevoie de generatii pentru resetarea prejudecatilor. Sa devii responsabil (accountable) pentru succesele si esecurile tale este, inca, un concept firav in aceasta parte de lume.