Daca n-ar fi Romania tara unde totul se joaca la mica ciupeala, as spune ca pragmatismul a invins. Dintr-o data, vocile critice s-au dezmortit, retrasii s-au activat, vorbele s-au colorat si multiplicat. Liberalii sunt singurii care si-au incheiat rapid socotelile dupa alegeri. Pentru ei, locul trei si sustinerea lui Mircea Geoana au fost un succes. Ce sa-i ceri mai mult lui Crin Antonescu? Poate un motiv pentru care mai este presedintele partidului. Dar, cum spuneam cu alta ocazie, promisiunea in politica damboviteana este o optiune posibila, nicidecum un cuvant de onoare.

Ceilalti granzi ai politicii, PD-L si PSD, sunt modele interesante de studiat. Esecul in fata lui Traian Basescu a declansat reprosurile, atacurile si contestarea liderului social democrat. Nici in cazul acestuia promisiunea nu s-a respectat. Sa zicem ca, pragmatic, si-a spus ca nimeni nu este fraier sa cedeze, fara lupta, prima pozitie.

Dar ceva tot s-a intamplat. Fostii s-au ridicat din uitare sau marginalizare si au grait. Intr-un partid democratic si viu, se presupune ca opiniile centrifuge sunt utile. Rezervorul de idei si de actiuni se umple dinspre margine  catre centru, si nu invers. In acest amalgam de pareri, se pot strecura solutiile viabile, daca exista cineva capabil sa le preia si apoi sa le dezvolte. Deocamdata, s-au platit polite care, curios sau nu, l-au evitat pe principalul vinovat. Lupta de gherila s-a dus mai curand prin ricoseu, in zonele periferice. Singurul care premediteaza cu viclenie pasii si manevreaza printre jucatori este Adrian Nastase. Alaturi de Ion Iliescu, el cunoaste cel mai bine tactica de joc din PSD: schimbare prin continuitate in locul continuitatii prin schimbare.

Nu e de mirare ca bisericutele s-au transformat in catedrale, iar conducatorul este precum preferatul conclavului cardinalilor omnipotenti: in functie de moment si context, caracterul si inteligenta alesului fluctueaza de la moderat la sclipitor. Cuvinte ca revolutionar sau indraznet nu fac parte din vocabularul stangii romanesti. Paradoxal, falimentul politicii de cadre din perioada 2005-2009 a avut si un rezultat. E drept, pervers. Cei vechi sunt compromisi, cei noi sunt simple “mladite”, cum spunea ultimul recrutor de talent al partidului. Reforma in PSD va dura pana la Congres si se va sfarsi printr-o minunata si ineficienta platforma program care-i va satisface pe toti “premiantii” din alegeri. Pragmatismul a invins!

Urmatorul partid care se conformeaza logicii lineare este PD-L. Oarece activitate vocala s-a manifestat si aici, desi, in multe privinte, partidul este un monolit ingrozitor, compus din duri, elitisti si arivisti. Primii savureaza succesul in functii si sunt deranjati de zgomotele de fond din interior. Elitistii sunt cei care scriu si se exprima pe bloguri, pe site-uri si in dezbateri tv.

Atacul lor, lansat de curand, este just in privinta democratizarii deciziei si a promovarii interne. Pare insa o incercare naiva si pretentioasa intelectual. Cum disciplina este un cuvant relativ pentru ei, agitatia creata nu le-a facut decat rau. Partidul are mecanisme brutale de coercitie, unele la vedere, cele mai multe in culise. Asa ca glasul lor n-a cantat decat o saptamana. Cand ai putere si n-ai competitori, poti fi si generos, nu-i asa?, isi spun, in particular, membrii grupului celor cinci. S-a mimat preocuparea, s-a organizat un dialog formal de idei iar, la final, s-a creat o comisie de “recrutori” in scopul largirii bazei de selectie si deschiderii robinetului cu functii pentru cei cu scoala si aptitudini. Despre doctrina si atragerea competentelor intr-un partid in suferinta la aceste capitole, se va vorbi in surdina. Abia prin toamna (cand se va mai discuta despre alegeri interne), ne putem astepta la un nou dezghet. Inca o data, pragmatismul a invins!

O concluzie poate fi trasa: fortele centrifuge din partide  si-au facut datoria! Au creat emulatie, s-au revoltat controlat, au infierbantat mintile neofitilor si s-au anihilat cu fortele centripete care doreau pastrarea partidului intre limitele anterioare. Nucleul dur ramane stabil si omogen. Asa s-ar traduce in limbaj politic pragmatismul romanesc. In fizica, insa, raportul dintre fortele centrifuge si cele centripete este cu totul altul. Exista, totusi, o asemanare cu situatia reala: Forţa  centrifugă este o forţă fictivă, nu există decât pentru observatorul aflat în interiorul sistemului legat de corp. Ea este determinată de inerţia corpului şi nu se datorează unei interacţiuni mecanice, de aceea se mai numeşte si forţa  centrifugă de inerţie.