Ieri, am urmarit cu interes referendumul din Moldova. Mi-am dorit sa vad o revolutie pasnica si am descoperit o tara fara viitor. Ii mangaiem pe crestet pe basarabeni, le oferim sprijin politic, le trimitem ajutoare la inundatii, mai multe decat sinistratilor nostri. In schimb, ei stau acasa si refuza sa-si aleaga, macar, presedintele prin vot direct, daca nu, sa termine odata cu criza constitutionala in care sunt de aproape doi ani.
A fost un obiectiv strategic la care multi romani s-au inhamat, la vedere sau in culise. Printre ei, un sociolog din Bucuresti, consilier principal al presedintelui interimar Ghimpu. Un alt sociolog de pe la Cluj a facut exit-poll-uri, iar un mogul a infiintat o televiziune pe calapod romanesc, doar sa priceapa “fratii” cum se traieste in lumea libera.
Rezultatul a fost rusinos. Strategiile politice au esuat, sondajele au neglijat esentialul: prezenta la vot, iar postul de televiziune n-a convins lumea sa mearga la urne. Desi logica este superflua in acest caz, as putea considera ca Voronin si comunistii lui, care au boicotat referendumul, i-au infrant pe romani.
Daca asta este dorinta moldovenilor, atunci la ce ne trebuie atata tevatura? Frati nu mai suntem, bani nu avem sa-i tinem in spate, interes nu exista in UE pentru inca o tara saraca. Esecul din Moldova este si o infrangere dureroasa, dar nerecunoscuta de presedintele Romaniei, in fata Rusiei. Se vede ca scandalul de spionaj de acum cateva saptamani a avut un rost: l-a atentionat pe seful statului ca se joaca prea tare cu chibriturile…