Mi-am propus, in joaca, si putin sictirit de lectiile “savante” ale unor pretiosi experti ai societatii civile, sa urmaresc, precum intr-o investigatie jurnalistica a unui aspirant la scoala de politie, cine sunt acesti “formatori” de opinie . Nu este nevoie nici de inteligenta debordanta, nici de acuitate profesionala relevanta pentru a intelege ca ne invartim in lumea celor care deseneaza umbre pe pereti.

Discursul prezidential mi-a atras atentia asupra unui indemn neobisnuit. Societatea civila “ de calitate” era invitata sa participe la restaurarea echilibrului de imagine intre criticii si sustinatorii puterii. Imediat au inceput sa apara opinii, apoi reactii revoltate si in final contrareactii fata de adversarii politici ai presedintelui. Am remarcat si o ciudatenie: dezbaterea capata valente strict politice odata ce “expertii independenti” intra in arena.

Cei mai vocali formatori de opinie civica sunt Mircea Toma si Sorin Ionita. Le puteti admira logica impecabila in favoarea puterii pe Hotnews.ro, Evenimentul Zilei sau pe TVRInfo. Mi-am propus sa-l las pe Mircea Toma sa lucreze la planurile sale din Piata Universitatii si prefer sa-l supun atentiei publicului cititor pe Sorin Ionita. Despre domnul Ionita am auzit in vremea cand Alina Mungiu-Pippidi era o sustinatoare infocata a Guvernului CDR si apoi a opozitiei PNL -PD, mai cu seama PD. Domnul Ionita este un tip spilcuit, cu un doctorat legitimat prin valoarea academica recunoscuta a profesorului Miroiu si cu un trecut « civic »  sub comanda presedintelui Societatii Academice din Romania, Alina Mungiu – Pippidi.

In 2004, societatea civila era unita impotriva PSD si a guvernului Nastase. Mai toate asociatiile si fundatiile din mediul asociativ au fost alaturi de Alianta DA si, implicit, de Traian Basescu. Atunci era considerata pe deplin justificata asocierea cu o forta politica. Pentru apararea democratiei si a valorilor sale, societatea civila a decis sa fie solidara si in consonanta cu toti cei care ii respecta setul de prinicipii, acea Carta Alba a politicii de dupa 2004.

O situatie asemanatoare se petrece acum, dupa 8 ani, dar in sens invers. Multi dintre cei care erau alaturi de mesajul politic al Aliantei, in 2004, impartasesc aceeasi opinie, deci sunt consecventi, numai ca mesajul politic este sustinut de opozitie, denumita USL. In mod previzibil, nu toate partile societatii civile sunt consecvente cu pozitia lor, altadata principiala si nu mercantila. Intre timp au aparut fondurile europene, proiectele cu finantare europeana, fundatiile de utilitate publica, etc…

Printre cei care au ramas consecventi cu trecutul politic, nu cu principiile, este si domnul Ionita, de la recent infiintatul Expert Forum (toamna 2011), o platforma, mai curand virtuala, de persoane care se declara experti in sectorul energetic. Cum spuneam, nu trebuie sa ai multa experienta in investigatii ca sa observi ca apare o discrepanta intre expertiza declarata si cea practicata. Este usor de sesizat ca site-ul are pagini in constructie, pagini goale, diferente mari intre versiunea in romana si cea in engleza, simulari de activitati fara nicio relevanta practica, cv-uri trunchiate sau cosmetizate, analize realizate in alte timpuri (la SAR, spre exemplu, de unde provin cei care contribuie acum la Expert Forum) si multe articole de ziar ale domnului Ionita, fara nicio valoare stiintifica.

In urma unuia dintre articole, aparut in Evenimentul Zilei din 24 ianuarie, domnul Ionita pretinde pe site-ul Expert Forum (doar pentru cititorii de limba engleza, coltul din dreapta sus langa poza domnului Vevera) ca a provocat demisia presedintelui Transelectrica, numire controversata care a avut loc cu o saptamana inainte de afirmatia domnului Ionita. Cine are curiozitatea poate observa ca decizia de renuntare  la  pozitia de presedintele al companiei energetice a avut loc cu o zi inainte de aparitia articolului din EVZ, si la cateva zile dupa o campanie in online si pe site-ul de stiri Hotnews.ro

Cine se intreaba cum poate functiona o organizatie de experti fara un proiect, fara  recomandarea unui client sau partener, fara vreun sponsor sau finantator, inseamna ca se apropie de miezul chestiunii. Cunoscatorii stiu ca prestigiul, vechimea, activitatea anterioara sunt obligatorii cand aplici pentru un proiect de cercetare. Este legitim pentru noi, cei care nu dorim sa fim inselati sau manipulati, sa verificam cine sunt aceia care propun analize si opinii infailibile. Daca sustin ca sunt profesionisti este cazul sa se comporte in consecinta si sa se limiteze la aria lor de expertiza. Nimeni nu le stie pe toate in lumea asta!

Haideti sa va spun si cum deveniti un membru al societatii civile, fara sa aveti sansa sa ajungeti vreodata si o voce publica. Asociati-va pe hartie cu niste doctoranzi sau studenti care au obtinut un internship sau o bursa la institutii publice interne sau internationale. Sa presupunem ca sunt angrenati in proiecte de energie, infrastructura, administratie sau justitie. Construiti un site, publicati cateva date relevante despre voi, exagerati realizarile personale si puneti accentul pe un domeniu de interes strategic. Nu uitati sa mentionati si adresa personala de la apartamentul unde locuiti cu familia. Fac pariu ca nu va cauta nimeni, niciodata, pentru niciun parteneriat. Si totusi, dupa cum v-am demonstrat, sunt unii care aplica aceeasi reteta cu un succes nebanuit. Sa fie, oare, aceasta societatea civila “de calitate”?

Tags:alianta DA, alina mungiu pippidi, cdr, evenimentul zilei, expert forum, hotnews, mircea toma, nastase, pd, proiecte de cercetare, PSD, SAR, societate civila, sorin ionita, transelectrica, vevera

Zapada s-a asternut peste jumatate de Romanie. Mai cu seama in centrul administrativ al acestei tarisoare chinuita de crize. Troienele au fost mana cereasca pentru cei care s-au luptat doua saptamani sa gaseasca usa sau fereastra de iesire spre cetatenii furiosi. O pacoste pentru soferii prinsi pe drum sau pentru locuitorii cartierelor sic, cu verdeata in curte, pe timpul verii.

Prevestind schimbarea, presedintele si-a facut calculul meteo si i-a iesit ca de a doua zi, orice ar spune in interventia sa exceptionala cu romanii, cei care-l contesta nu vor mai avea chef si loc ( din cauza zapezii) sa tipe in strada. Sigur ca, retelele sociale si Facebook-ul, cei mai noi adversari ai “comandantului de nava” (functie superioara celei de presedinte de tara, dupa cum ne aminteste mereu seful statului) raman turate. Dar cateva schimbari, aduse de vremea geroasa, vor face ca dezechilibrul de imagine sa fie restabilit.

Cel mai mare ajutor divin l-a primit seful Guvernului, aflat intr-o stare de imponderabilitate vadita daca mai dura mult vremea buna. Domnul Boc a redevenit, brusc, un factotum. Doua saptamani nu-si mai vedea capul de treburi in biroul sau, insa la prima ninsoare avea pregatiti bocancii, lopata si pufoaica pentru un tur de forta prin nameti. Si uite asa, fara sa vorbeasca in mod direct cu cetatenii, a aflat o tara intreaga cat de ingrijorat, milos si responsabil era. In paranteza fie spus, am mai vazut astfel de iesiri intempestive si la alti premieri, atunci cand cota lor de popularitate scadea vertiginos. Deci, inteleg ca si-au intrat in rol consultantii de imagine…

Marea gaselnita a echipei de consultanti este apelul la Divinitate. Nu prin rugi si candele aprinse, ci prin asociere cu lucratura Domnului. Si iata cum, Dumnezeu a devenit agentul cresterii increderii pamantene! Expresia Totul vine de la Dumnezeu, si-a gasit un nou inteles.

Pe mine, domnul Boc m-a convins iremediabil. Are calitati de necontestat pentru pozitia de organizator de santier. Poate mobiliza muncitorii, poate flutura eficient din maini pentru directionarea grupurilor de interventie. Chiar reuseste sa faca glume cazone! Si ce-i mai important pentru un astfel de job: pune mana sa arate “cum se face”. Doar o curiozitate am: cum reuseste sa stea cu capul descoperit in orice secventa tv, in timp ce, in jurul sau, asistenta este infofolita si ingropata in caciuli?

Peste inca o saptamana, cand Guvernul eroin va topi zapada, prin voia aceluiasi Dumnezeu, ne vom aduce aminte si de momentele de dinaintea viscolului. Dar vom avea, pe langa motivele uzuale si cateva curiozitati usor de lamurit prin bunavointa premierului responsabil, ingrijorat si milos. Ar fi interesant sa aflam  cine este vinovat ca toate drumurile nationale din sud au fost inchise la prima ninsoare serioasa? (desigur, in afara de Dumnezeu…)

Unde sunt echipamentele costisitoare, firmele cu contractele banoase si materialele cumparate pentru o iarna, dar nefolosite din motive de prea multa zapada cazuta? In susbsidiar, n-ar fi rau sa aflam daca interventia armatei si a jandarmeriei s-a facut in conditii de forta majora sau pentru ca firmele obligate sa asigure curatenia carosabilului si-au trimis oamenii in alta parte a tarii, unde a fost soare si cald.

Iar la final, asteptam si un responsabil vinovat. Am descoperit recent, ca in Romania, ritualul sacrificarii devine tot mai raspandit. Doar sa avem grija sa nu exageram. Fiind un obicei pagan, s-ar putea sa-l maniem pe Dumnezeu…

Pentru mine, diferenta vizibila si linia de demarcatie definitiva dintre dictatura si democratie se intrezareste acolo unde incep libertatile individului. In rest, sistemul politic, regimul constitutional, tipul de economie, formele de organizare institutionala sunt modele perfectibile, la alegerea membrilor societatii.

V-ar deranja prosperitatea din Principatul monegasc daca vi s-ar pune conditia sa renuntam la presedinte si sa lasam o familie princiara sa domneasca? V-ar afecta un model hibrid, planificat la centru si concurential in comunitatile locale, asa cum este in China sau alte state asiatice? Exista vreun impediment sa renuntam la actualul mandat al parlamentarilor si sa alegem altii care ne vor convinge ca merita, asa cum au facut spaniolii sau islandezii cand s-au saturat de conducatorii lor ?

Toate aceste intrebari sunt evitate intentionat de “ganditorii” fenomenului Piata Universitatii. Sigur ca, in cacofonia de sunete produsa de acesti “ganditori”, putem gasi in orice motiv de contestare, prin urmare si in comparatia cu happening-ul social din 1990. Nu-i vorba, sunt nenumarate diferente. Dar noi, ce vrem de fapt? Sa protejam o marca sau sa gasim o cale de dialog si comunicare intre guvernati si guvernanti?

Oamenii nu se duc la Cotroceni, Guvern sau Parlament fiindca nu mai recunosc autoritatea acestor institutii, nici macar la nivel simbolic. De-ar fi si o suta de voci pierdute intre semafoarele Pietei Universitatii, numarul nemultumitilor nu reduce obligatia  conducatorilor de consultare a cetatenilor.  Daca autoritatea continua sa refuze comunicarea, observ ca sunt si foarte multi membri ai  societatii care contribuie decisiv la aceasta anomalie.

Acestia blocheaza dialogul prin ridicarea unei chestiuni aparent logice: cine merita sa le ia locul celor contestati? Aici se remarca diferenta de care vorbeam, intre reflexele democratice si cele autoritare. Nimeni nu poate opri calea naturala de acordarea a unui vot de incredere guvernantilor. Niciun actor politic n-ar trebui sa zadarniceasca vointa populara.  Acest vot de incredere este asumat odata cu preluarea unui mandat politic si ar trebui sa fie prima conditie a mentinerii unui politician, guvern, presedinte intr-o functie de reprezentare. Cei care sunt in asemenea pozitii nu au un serviciu de manageri si o perioada contractuala de lucru . Ei sunt mereu supusi  controlului civil, fie prin mecanisme juridice, fie prin alegeri electorale, la termen sau anticipate.

Cat priveste inlocuitorul celui care este contestat, chestiunea este falsa si si usor de lamurit. De mii de ani omenirea are de rezolvat aceasta dilema. Si de fiecare data s-a gasit cineva care a obtinut increderea majoritatii sau a grupului care dorea schimbarea. Pana de curand, monarhiile ereditare au oferit un raspuns facil la transferul de putere. Acum, in democratie, in locul dinastiilor si al alesilor divini au aparut alegerile anticipate si candidatii inscrisi in competitia electorala.

Ati vazut vreodata o societate care a ramas necondusa? Eu nu stiu de asa ceva….. Se va gasi si la noi cineva care sa stranga suficiente voturi din partea populatiei. Dar, bineinteles, daca reflexele democratice s-ar manifesta pana la capat. Altfel riscam sa obtinem doar o cosmetizare, o spoiala de democratie. Asa cum incearca si unii exponenti ai acestei clase politice lipsita de credibilitate.

Dupa sapte zile de liniste, ii auzim cum propun solutii din arsenalul prafuit si anchilozat ale celor care se agata de putere. Sa oferim multimii un tap ispasitor, un cap trebuie sa cada!  Asa cum se proceda in vechile imperii sau in feudalism, poporul primeste un vinovat drept cadou.  Aceasta atitudine politicianista trebuie sanctionata si de aceea, societatea trebuie sa mentina o presiune constanta asupra reprezentantilor sai legitimi, pana cand acestia vor intelege sa negocieze cu alegatorii. Nu de un sacrificiu uman avem nevoie, caci nu ne inchinam zeilor,  ci de o asumare responsabila a greselilor. Aceasta este, in definitiv, singura controversa intre indignatii din Romania si adversarii lor.

Vreo doi ani Romania a stat “ascunsa” la cutie, plictisita de ravagiile crizei. Cei care acumulasera banuti si s-au “invartit” printre bulelele speculative si-au vazut mai departe de “combinatiile” lor. Bugetarii si pensionarii – plesniti peste portofel – aveau oarece experienta in materie de supravietuire, din vremurile comuniste. Au mai strans din cureaua care li se largise din 2003 incoace. Privatii s-au adaptat rapid la criza si s-au pus pe muncit, motiv pentru care n-au mai avut timp sa stea tamp in fata televizorului. Studentii, cunoscuti pentru libertatea de gandire si spiritul aventurier, erau ocupati sa-si completeze cv-urile pentru un job afara. Doar jurnalistii si politicienii au mai ramas in acesti ani  sa vorbeasca despre criza. Si fiindca doar ei aveau spatiul liber de antena au impartit muncitoreste (uneori si frateste) painea in doua. Unii la stanga “Tatalui”, altii la dreapta lui.

Asa ne-am trezit in ianuarie 2012. Convinsi ca milioanele de “adormiti” isi vad de Sfantul Ion si isi taraie picioarele pe strazile patriei neinzapezite. Singurii care aveau o perceptie reala a mamaligii sub capac erau sefii din serviciile speciale si, bineinteles, comandantul suprem. Tabloul suprarealist al rabufnirii populare, asemanator pe alocuri cu revoltele cetatenesti, nu este decat o copie digitala a imaginii proiectate de media.  Intre ceea ce credem noi ca vedem si ceea ce altii vor sa ne arate este un drum lung, pe care l-am putea strabate o viata intreaga in lipsa unui ghid profesioinst.

Acestea fiind zise, este la bunul simt ca in orice agitatie publica oamenii nemultumiti se vor activa. Este mai putin important ce motive au, si de aceea este ridicol sa-i auzi pe cei din stanga si din dreapta cum dezbat la infinit “ce vor aia care tipa acolo?”.  Dintre toate gogomaniile acestor zile mi-a atras atentia amatorismul celor care vorbesc despre nemultumirea oamenilor din strada. Intr-o tara normala, cu o presa relativ independenta si preocupata de respectarea deontologiei, s-ar fi discutat mai mult asupra denumirii corecte a acestor proteste. Americanii au fost obligati prin norme deontologice sa-si calibreze relatarile din Egipt. Sutele de mii de protestari din piata Tahrir au evoluat firesc si la unison, in orice corespondenta, a oricarui jurnalist, in functie de intensitatea violentelor. De la indignati, la revolutionari si, in final, rebeli. Noi inca mai dezbatem de ce sunt oamenii in strada si asistam live, ingroziti, la un cap in gura sau niste tipete isterice.

Aici intervine si forta autoritatii. Mai precis lipsa acesteia. Mitul invincibilitatii statului, al conducatorilor sai, s-a clatinat binisor. Nu ca ar fi ceva solid in spate, dar in aceasta perioada gri si necajita a Romaniei institutiile de forta si cele cu autoritate simbolica s-au tot intarit si, prin urmare, te asteptai sa vezi oarece dovezi de barbatie din partea lor.

Asa ajungi sa te intrebi daca rabufnirea este reala, neglijata, simulata, ajutata, aranjata, provocata, controlata. Luati-le in portii egale, mixati-le corespunzator si veti gasi un compus apropiat de forma sa reala. Poate ca Romania avea nevoie de o supapa deschisa, in an electoral, inaintea unor decizii politice si economice care vor aduce amaraciune suplimentara asupra cetatenilor sai. Sa ne gandim ca incalzirea mintilor peste punctul de fierbere poate duce la datul in clocot. Nu-ti trebuie o teza de doctorat ca sa stabilesti cu aproximatie rezonabila cand nu mai suporta oamenii masurile de austeritate. Desigur ca nu este atat de simplu ca la fierberea unui ou, doar principiul fizic conteaza. Putem sti ce dorim sa obtinem de la acel ou – sa fie mai moale sau mai tare- , in functie de timpul alocat fierberii lui.

In ultimul secol s-au strans destule date empirice si studii de caz pentru a analiza comportamentul public al maselor. Sa nu uitam ce spuneam despre stanga si dreapta “Tatalui”. Presa este infiltrata si manipulata. Ba mai mult, este suficient sa-i dai ce vrea sa auda si isi va face singura treaba, fara sa i-o ceri. Politicienii sunt si ei prinsi in capcana. Majoritatea lor nu stie ce se intampla si ajunge sa spuna prostii sub imperiul fricii sau al nervilor. Altii au ceva intuitie sau, poate, informatii, si aleg solutiile de evitare a capcanei in care sunt “invitati” sa cada. Asa se explica reactiile moi si de delimitare ale liderilor opozitiei. Sau moleseala si indiferenta unor persoane din sfera puterii, altadata vocale si unite. De ce nu-i vedem pe revolutionarii de profesie, pe tipii cu 20 de ani de aranjamente politice in spate, printre cei care se exprima public?

Toate acestea sunt semne mici, dar suficiente, ca sa pricepem ca se mai lucreaza, inca, la completarea pieselor din puzzle. Dupa parerea mea, imaginea la care vom ajunge nu va fi aceea pe care o transmit nici jurnalistii, nici nemultumitii din strada. Fara organizare sau asumare politica, asemenea actiuni sunt utile doar pentru decongestionarea unor vene infierbantate. Pe care toti le avem. Si organizatorii din umbra si milioanele de indignati. Dar in timp ce noi riscam sa facem puseuri de tensiune sau un infarct miocardic, ceilalti isi curata sangele si incep un nou ciclu de putere…

Cand inca nu se vorbea la televiziuni de noua lege a sanatatii, iar sistemul medical de urgenta era viguros si de neclintit, mi-am propus sa-l invit la emisiunea Spatiul deciziilor pe ministrul sanatatii. Aveam un scop precis: sa aflu ce vicii ascunse si modificari periculoase apar in raportul prezidential. Cum nu era (raportul) opera oficialilor din minister, puteam sa-l inteleg pe proaspatul sef al sanatatii ca se simte incomod in aceasta conversatie.

Desi am o relatie profesionala buna cu persoanele din staff-ul sau si n-am fost niciodata amanat ori dus cu vorba, am inteles imediat din tonul acestora cat de stanjenitoare este situatia. Nimeni nu dorea sa vorbeasca despre acel proiect, nici ministrul, nici vreun secretar de stat. Toti spuneau ca nu este treaba lor, ca nu vor sa se amestece, ca sunt plecati cu treaba prin tara sau in strainatate. Tot felul de scuze.

Pentru prima oara, o invitatie la emisiune a ramas fara un raspuns cert. Nici atunci, nici mai tarziu n-a mai revenit nimeni cu vreo confirmare. Desi, intre timp, legea a intrat in dezbatere publica. Mi-am adus aminte de acest incident dupa ce am vazut radicalismul, violenta verbala si simbolica, oportunismul unora fata de incidentul cu Raed Arafat. Pana sa apara disidenta sa la lege, nimeni nu a fost deranjat sau interesat de modificarile dramatice aparute in proiect. Sunt doua concluzii sumare pe care le trag.

Prima: Romanii se coalizeaza numai cand au un martir care sa le sustina cauza.

A doua: Romanii sunt usor de manipulat cu drame si povesti.

Tags:legea sanatatii, raed arafat, spatiul deciziilor