V-aţi dat seama că este vorba despre comuniştii lui Stalin şi “moştenitorii” lor. Toţi cei de mai sus, care au cuvinte de laudă pentru dictatorul Stalin sau pentru sistemul comunist, sunt americani. Poate că au greşit, au fost induşi în eroare sau au avut un interes ascuns.
Vă invit să reflectaţi la o paralelă cu România anului 2012, în care să-i includeţi pe aceia care proslăvesc ideologii periculoase sau manipulează opinia publică cu idei mincinoase.
Folosind retorica unui cetăţean al sistemului comunist, ajuns celebru prin disidenţa sa:           Am văzut o mulţime de ouă sparte, dar n-am gustat niciodată vreo omletă! – Vladimir Bukovski, cu referire la proverbul rusesc: Nu poţi face o omletă fără să spargi ouăle….

Aferim!

Aşa cum spuneau, deunăzi, cei doi corifei ai jurnalismului de idei şi trăsnăi, lăsaţi de “puterea odioasă” fără puterea cuvântului vorbit,  “ne pregătim de patru ani de rezistenţă în munţi”. Ca şi cum ei au trăit în paradisul din Ceruri până acum şi n-au auzit de iadul de pe pământ, din ultimii ani.

Când debitezi inepţii pe banii contribuabilului şi te lăfăi în pernele moi ale scaunelor din studio, e posibil să crezi că fericirea ta este divină şi binemeritată. În loc să-şi caute un adăpost în munţi, mai bine şi-ar face rost de un loc de cazare la băi. Acolo unde se duc pensionarii. Mă gandesc că, numai aşa, disidenţii fără rost îşi pot îngriji limba înmuiată în atâtea dosuri  şi spatele gârbovit de atâta supuşenie.

Auzi la ei, disidenţi! Ei care au fost toată viaţa partizanii… unei puteri. Mai bine şi-ar accepta, odată pentru totdeauna, statutul de slugi.

Directia 5 – Obsesia

Vă anunţ pe această cale că am solicitat public, în ziarul Bursa, din 11 mai 2012, sesizarea Comisiei de Etică şi Arbitraj din Televiziunea Română faţă de campania de denigrare declansată împotriva mea de persoane din TVR, cu concursul unor organizaţii media. Fac precizarea că, potrivit Statutului jurnalistului din TVR, instituţia este obligată să apere onoarea şi prestigiul profesional al angajaţilor săi. De asemenea, în lumina afirmaţiilor asumate public de un membru al Consiliului de Administraţie, doamna Lucia Hossu – Longin, aştept ca ancheta să lămurească împrejurările în care s-a produs incidentul din ultima şedinţă a Consiliului de administraţie. Aveţi, în continuare, punctul meu de vedere despre acest subiect.

“Pentru mine a fost clar, de la bun inceput, că este o operaţiune de distragere a atenţiei de la problema reală şi de denigrare a jurnalistului Claudiu Lucaci. Este cunoscut faptul că, de şapte ani, fostul director de la Ştiri a dus împotriva mea o campanie continuă de discreditare. În ultimii doi, am fost îndepărtat fără niciun motiv şi nelegal din Direcţia Ştiri, obligat să lucrez la un alt canal al TVR. Despre acest abuz se ştia în toată televiziunea, inclusiv la nivelul membrilor Consiliului de Administraţie. În legătură cu subiectul Dan Radu, ştiam că doi directori din TVR au luat legătura cu mai multe redacţii, încercând să manipuleze realitatea. Mi s-a confirmat a doua zi acest scenariu, când am văzut articolele împotriva mea. Cu excepţia agentiei Mediafax, nicio organizaţie media nu mi-a cerut sau preluat punctul de vedere. Este cazul acum, după ce doamna Hossu-Longin a precizat cum au stat lucrurile, să avem o anchetă din partea Comisiei de etică şi arbitraj. Conform regulamentelor interne, orice angajat al TVR care propagă sau susţine mesaje publice de denigrare a unui coleg sau a instituţiei este pasibil de sancţiune. Sper ca domnul preşedinte Lăzescu să confirme public desele discuţii pe care le-am avut, în cursul ultimilor doi ani, legate de includerea mea în colectivele de redefinire a misiunii publice a TVR, de lansare a proiectului Zebra Pay, cât şi recentele întâlniri, împreună cu Dan Radu, pentru cooptarea mea în planul de reorganizare a Direcţiei Ştiri”.

]]> http://www.claudiulucaci.ro/2012/05/sesizare-oficiala/feed/ 5 http://www.claudiulucaci.ro/2012/05/adunarea-la-mine/ http://www.claudiulucaci.ro/2012/05/adunarea-la-mine/#comments Tue, 08 May 2012 19:12:58 +0000 Un jurnalist http://www.claudiulucaci.ro/?p=9980 Nu vă speriaţi. E doar o comandă din argoul cazon. Cine a trecut pe acolo, stie ce vreau să spun… Hai, băieţi! Încă puţină notorietate şi ajung celebru, fără să fac nimic important… Şi totul, gratuit! Nu mai fiţi aşa de încrâncenaţi, că se vede…   Sper să vă distraţi şi voi, după ce vă terminaţi treaba! Cine ştie, poate că acum sunt mai bun să candidez…

Şi dacă tot vorbim de emoţie în această ţărişoară plină de venetici şi oameni normali, să studiem cu atenţie o temă celebră în psihologia maselor: haita de jeluire , de Elias Canetti. Vă previn, lectura este obligatorie pentru următorii: plângăcioşii de profesie, călăii sufletelor neprihănite, prestatorii de servicii murdare, impostorii  fără lider….

Vânătoarea sau persecuţia sunt descrise în toate detaliile, este o poveste exactă, prezentată foarte personal; întotdeauna curge sânge, chiar şi în cea mai umană dintre toate patimile. Fiecare dintre acţiunile din care se compune patima este resimţită ca o nedreptate şi, pe măsură ce ne îndepărtăm de timpurile mitice, se accentuează tendinţa de a prelungi patimile şi de a le înzestra cu nenumărate trăsături omeneşti.

Vânătoarea sau hăituiala vor fi însă întotdeauna resimţite  din unghiul de vedere al victimei. În jurul sfârşitului ei se formează o haită de jeluire, dar jeluirea are o notă specială: cel mort şi-a dat viaţa de dragul oamenilor, care îl plâng. El a fost salvatorul lor, fie că era marele lor vânător, fie că avea alte merite mai mari. Valoarea lui este subliniată în fel şi chip, tocmai el este cel care n-ar fi trebuit să moară. Moartea lui nu este acceptată de cei ce-l plâng. Ei vor să-l aibă iarăşi viu.

… Jeluirea începe deja în jurul muribundului. Cei vii încearcă sa-l reţină şi îl acoperă cu trupurile lor. Îl preiau printre ei, se îndeasă din toate părţile în jurul lui şi încearcă să nu-l redea…. La haita de jeluire, care ia naştere ca o legendă în jurul unui mort de seamă, procesul morţii este prelungit în diverse feluri… Este momentul în care toţi vin grăbiţi din toate părţile şi oricine doreşte să jelească este binevenit. Haita de jeluire se deschide spre exterior şi se extinde, căpătând caracterul unei mase în plină creştere.

… De ce se ataşează atât de mulţi oameni de practica jeluirii? În ce constă atracţia ei? Cu ce le ajută ea oamenilor? Cu toţi cei care se ataşeasă grupului, se întâmplă acelaşi lucru: haita de vânători sau de hăituire se absolvă de vină şi tot în chip de persecutori trăiesc în continuare. Ei caută carne străină, o taie şi o hrănesc din chinul făpturilor slabe. În ochii lor se oglindeşte agonia victimei, iar ultimul ei strigăt, la auzul căruia ei se delectează, li se întipăreşte pentru totdeauna în suflet. Poate că cei mai mulţi dintre ei nu bănuiesc că odată cu trupul îşi hrănesc şi întunericul din ei înşişi. Însă vinovăţia şi teama lor interioară cresc neîncetat şi astfel, fără să-şi dea seama, ei jinduiesc după mântuire.

De aceea se apropie de cineva care moare pentru ei, iar prin bocetele lor se simt ei înşişi ca nişte persecutaţi. Orice ar fi făcut, orice năpastă ar fi provocat, în această clipă ei se alătură suferinţei. Tot răul făcut altora, un altul îl ia acum asupra sa; iar prin faptul că se ataşează de el cu fidelitate şi fără reţinere, toţi ceilalţi speră să scape de răzbunare.

Se dovedeşte în acest fel că religiile jeluirii sunt indispensabile pentru gospodărirea sufletească a oamenilor, atâta vreme cât ei nu pot renunţa la uciderea în haită.

Dacă v-ati gândit că ruşii se pricep doar la filme de artă, vă înşelaţi! Mai nou, finanţează producţii scumpe şi glamour în patria fostului lor inamic. Acest serial o are în rolul principal pe Olga Kurilenko, fostă Bond girl, alături de care apar şi alţi actori din lumea largă. Printre care şi această revelaţie australiană (născută în Africa de Sud), Jessica Marais.

Din păcate, muzica originală a lui Daniele Luppi (perfectă pentru acompanierea acţiunii din anii ’50) nu este disponibilă decât pe coloana sonoră a serialului.

Trebuie să ţinem cont, la nivel de principiu, că Einstein are dreptate. Dacă extrapolăm butada la cazul nostru, experimentul la care suntem supuşi dupa răsturnarea unui Guvern majoritar formal, dar minoritar parlamentar, este excepţional. Nicidecum datorită participanţilor/actorilor principali, angrenaţi în acest exerciţiu de administrare intempestivă a puterii, veniţi brusc din opoziţie.

Există câteva teme neclare şi, prin urmare, vulnerabile pentru cei care au pierdut, respectiv au câştigat. Tentaţia este să-l creditezi pe preşedintele Băsescu ca organizatorul din umbră al acestui spectacol politic. Teoretic, este un plan bun pentru cel care l-a pus în aplicare. În an electoral, cu o imagine zdrobită în rândul electoratului activ, coaliţia majoritară nu se putea salva ţinând cu dinţii de putere, până la sfârşit. Avea nevoie de o retragere, fără a se preda definitiv….

Trei paşi par să fi fost realizaţi până acum în ipoteza aplicării unui scenariu prezidenţial:

1. Alegerea unui pretext – provocarea de nemulţumiri publice, potenţate de forţe loiale şi prin vectori de propagare mai presus de orice bănuială.

2. Retragerea unui  premier politic şi numirea altuia, perceput ca fiind de factură liberală.

3. Forţarea unei teme publice impopulare şi defectarea “ordonată” a unor oameni capabili să echilibreze raportul de forţe între putere şi opoziţie.

Aşa încât, USL a fost nevoită să-şi asume ( înainte de vreme) preluarea guvernării, încălcând astfel principiul legitimăţii prin vot. Această situaţie politică stranie poate provoca o vulnerabilizare accentuată a tuturor celor care şi-au asumat public susţinerea noii linii de acţiune guvernamentală. Până la alegeri, a căror organizare pare tot mai improbabilă în următoarele şase luni, o forţă politică revigorată, “înnobilată” cu intelectuali şi oameni fără antecedente politice negative, va pretinde asigurarea unei alternative credibile la USL. Acesta pare a fi singurul scenariu realist si posibil salvator pentru rămăşiţele partidului prezidenţial.

În cealaltă parte, la USL, indiferent de intenţiile prezidenţiale, variantele luate în calcul s-au rezumat la două direcţii majore de actiune: preluarea guvernării în an electoral; fie printr-un guvern de sacrificiu/serviciu, în care doar Victor Ponta să fie asimilat decidentului politic veritabil, fie un guvern eminamente politic, format din veterani şi câteva figuri independente (capabile să gestioneze tehnic anumite domenii strategice).

S-a ales varianta a doua, din raţiuni care par, mai curând, de satisfacere a unor mize politico-electorale. Singurul avantaj al unui astfel de executiv este preluarea rapidă a controlului instituţiilor care se vor ocupa de organizarea alegerilor, în vederea destructurării unui eventual mecanism ascuns de fraudare a votului. Sentimentul meu este că tentativa de “predare” a UNPR, petrecută în avans faţă de moţiunea de cenzură, este o dovadă că moneda de schimb pusă pe masă era din acest registru tactic.

Cum varianta agreată a fost aceea cu ministri din intimitatea celor doi lideri ai Uniunii, este de presupus că aceştia îşi vor obţine locul în Guvern pe considerentul fidelităţii şi al cunoaşterii în detaliu a raţionamentelor liderilor USL.

Totuşi, trei ministere sunt esenţiale şi, probabil, capitale pentru prestaţia actualului cabinet, în perspectiva viitoarelor alegeri. Este de vorba de administraţia şi internele, finanţele şi externele. Primul se va ocupa de blocarea şi prevenirea tentativelor de fraudare a votului. Desi pare că şi-a asigurat spaţiul de mişcare şi controlul în această privinţă, opoziţia mai are nevoie şi de informaţii sensibile din zona serviciilor speciale pentru a înţelege cum funcţionează reţelele locale PDL. Aici contează foarte mult autoritatea şi abilitatea de luare a deciziilor titularului portofoliului.

Promisiunile pe care populaţia le doreşte cel puţin iniţiate prin măsuri la vedere, dacă nu chiar implementate, vor pune la grea încercare capacitatea ministrului de finanţe, oricare ar fi acesta. Nu doar cunoaşterea situaţiei macroeconomice este suficientă pentru a găsi resursele de finanţare. Este nevoie de un aparat tehnic dispus să colaboreze instantaneu şi de o multitudine de date aflate în custodia altor instituţii – refractare la schimbări bruşte.

Iar la nivel extern, în lipsa unei diplomaţii active, fără credibilitate personală sau cu un background relaţional insignifiant, titularul postului va intra în coliziune frontală cu forţa preşedintelui Băsescu. Acesta îl va pune în mare dificultate, atât pe el cât şi cabinetul, în ansamblul său. Impresia mea este că în zona diplomaţiei strategice, îndeosebi a celei politice, se va da lupta pentru credibilitatea cabinetului USL.

Sunt convins că preşedintele Băsescu va întinde numeroase capcane şi va apela la trucuri şi provocări pentru a şubrezi, acolo unde va găsi o breşă, partea cea mai vulnerabilă a USL.

De ce ne ferim să spunem ceea ce gândim? Pentru că există riscul să se întâmple ce ne-am imaginat…. Dacă ăsta ar fi motivul, atunci sunt printre cei mai mari ghinionişti de pe planetă. Am gândit prea mult şi m-am apucat să vorbesc des despre ce-mi trecea prin cap. Uite asa, am făcut ca nenumărate profeţii să se împlinească. Astfel, mi-am confirmat şi existenţa superstiţiilor.

Dar eu nu cred în semne şi credinţe populare! Nu văd ghinionul ca pe un semn divin. Sau, după caz, satanic. Mi se întâmplă toate astea pentru că vorbesc. Dacă aş fi mut, norocul s-ar intoarce, poate…. Bine, dar aşa cum nu cred în profeţii malefice, n-am apetit nici pentru iluzii duhovniceşti. Deşi am încercat să văd viaţa şi din cealaltă perspectivă… Arată la fel, aproape neschimbată.  Pentru mine.

Am ajuns într-un punct mort? Sau abia ce-am definit marginile problemei?

Să recapitulăm: nu cobesc ca să nu se întâmple, nu acţionez în afara limitelor ca să nu-L mânii pe Dumnezeu… Ce mai rămâne? O reînviere… Paşte fericit!

Prinţul este cunoscut pentru comportamentul său extravagant. O simplă căutare pe Wiki ar lămuri resorturile familiei regale pentru “disciplinarea” celui de-al treilea moştenitor al tronului. Nu are rost să ne amintim ce fapte de vitejie s-au consemnat în biografia locotenentului Henry. Tatăl său ştie mai bine cum se obţin rigoarea şi înţelepciunea.

De un singur lucru trebuie să fim convinşi: în programul de “reeducare” nu sunt incluse doar vacanţe idilice, curse low-cost, case tărăneşti şi peisaje rustice. La casele regale se obişnuieşte ca fiii <nărăvaşi> să fie supuşi unor suferinţe reale pentru păcatele lor lumeşti. Şi, cu siguranţă, serviciile de informaţii britanice (şi, după caz, cele  româneşti) acordă asistenţă de specialitate, la cel mai înalt nivel, pentru ca iluzia să fie bine întreţinută.