De ceva timp apar dosare penale si masuri extreme impotriva unor primari de orase. Culoarea politica nu poate fi pusa in discutie, cat timp acestia sunt si de la partidul de guvernamant. Dar ramane inexplicabila viteza de actiune a procurorilor anticoruptie. In cateva situatii, este justificata graba, avand in vedere oportunitatea intreruperii actelor infractionale, cand datele obtinute sunt critice pentru cursul anchetei. In multe altele, insa, probele par a fi stranse in luni si ani de zile. Acest aspect lasa de inteles ca multi dintre primarii suspectati de acte ilicite au fost menajati pana la finalizarea anului electoral 2009.  Nu au fost protejati, ci, mai curand, pasuiti sa-si faca treaba pentru partidele lor. Oricat de socanta ar fi lista numelor celor vizati, ramane pentru mine un mister de ce niciun ales local din Bucuresti nu a “calcat pe bec”. In tara coruptiei generalizate, cu oameni dispusi sa-si vanda sufletul si sa traficheze functia, te astepti ca si in Capitala sa gasesti cativa musterii. Desi trebuie sa le acordam prezumtia de nevinovatie, imi permit sa pun la indoiala corectitudinea desavarsita a primarilor din Bucuresti. Am motive serioase sa cred ca nimeni nu este curat ca lacrima. Concluzia mea este ca spre deosebire de provincie, la Bucuresti, metodele s-au rafinat indeajuns de mult pentru a capata o forma aparent legala. Astept cu nerabdare primul caz de coruptie din oras. Atunci voi trai cu impresia ca organele de ancheta s-au profesionalizat indeajuns pentru a-i pune la respect pe cei care sunt tentati sa continue practicile ilegale.