Ceilalti granzi ai politicii, PD-L si PSD, sunt modele interesante de studiat. Esecul in fata lui Traian Basescu a declansat reprosurile, atacurile si contestarea liderului social democrat. Nici in cazul acestuia promisiunea nu s-a respectat. Sa zicem ca, pragmatic, si-a spus ca nimeni nu este fraier sa cedeze, fara lupta, prima pozitie.

Dar ceva tot s-a intamplat. Fostii s-au ridicat din uitare sau marginalizare si au grait. Intr-un partid democratic si viu, se presupune ca opiniile centrifuge sunt utile. Rezervorul de idei si de actiuni se umple dinspre margine  catre centru, si nu invers. In acest amalgam de pareri, se pot strecura solutiile viabile, daca exista cineva capabil sa le preia si apoi sa le dezvolte. Deocamdata, s-au platit polite care, curios sau nu, l-au evitat pe principalul vinovat. Lupta de gherila s-a dus mai curand prin ricoseu, in zonele periferice. Singurul care premediteaza cu viclenie pasii si manevreaza printre jucatori este Adrian Nastase. Alaturi de Ion Iliescu, el cunoaste cel mai bine tactica de joc din PSD: schimbare prin continuitate in locul continuitatii prin schimbare.

Nu e de mirare ca bisericutele s-au transformat in catedrale, iar conducatorul este precum preferatul conclavului cardinalilor omnipotenti: in functie de moment si context, caracterul si inteligenta alesului fluctueaza de la moderat la sclipitor. Cuvinte ca revolutionar sau indraznet nu fac parte din vocabularul stangii romanesti. Paradoxal, falimentul politicii de cadre din perioada 2005-2009 a avut si un rezultat. E drept, pervers. Cei vechi sunt compromisi, cei noi sunt simple “mladite”, cum spunea ultimul recrutor de talent al partidului. Reforma in PSD va dura pana la Congres si se va sfarsi printr-o minunata si ineficienta platforma program care-i va satisface pe toti “premiantii” din alegeri. Pragmatismul a invins!

Urmatorul partid care se conformeaza logicii lineare este PD-L. Oarece activitate vocala s-a manifestat si aici, desi, in multe privinte, partidul este un monolit ingrozitor, compus din duri, elitisti si arivisti. Primii savureaza succesul in functii si sunt deranjati de zgomotele de fond din interior. Elitistii sunt cei care scriu si se exprima pe bloguri, pe site-uri si in dezbateri tv.

Atacul lor, lansat de curand, este just in privinta democratizarii deciziei si a promovarii interne. Pare insa o incercare naiva si pretentioasa intelectual. Cum disciplina este un cuvant relativ pentru ei, agitatia creata nu le-a facut decat rau. Partidul are mecanisme brutale de coercitie, unele la vedere, cele mai multe in culise. Asa ca glasul lor n-a cantat decat o saptamana. Cand ai putere si n-ai competitori, poti fi si generos, nu-i asa?, isi spun, in particular, membrii grupului celor cinci. S-a mimat preocuparea, s-a organizat un dialog formal de idei iar, la final, s-a creat o comisie de “recrutori” in scopul largirii bazei de selectie si deschiderii robinetului cu functii pentru cei cu scoala si aptitudini. Despre doctrina si atragerea competentelor intr-un partid in suferinta la aceste capitole, se va vorbi in surdina. Abia prin toamna (cand se va mai discuta despre alegeri interne), ne putem astepta la un nou dezghet. Inca o data, pragmatismul a invins!

O concluzie poate fi trasa: fortele centrifuge din partide  si-au facut datoria! Au creat emulatie, s-au revoltat controlat, au infierbantat mintile neofitilor si s-au anihilat cu fortele centripete care doreau pastrarea partidului intre limitele anterioare. Nucleul dur ramane stabil si omogen. Asa s-ar traduce in limbaj politic pragmatismul romanesc. In fizica, insa, raportul dintre fortele centrifuge si cele centripete este cu totul altul. Exista, totusi, o asemanare cu situatia reala: Forţa  centrifugă este o forţă fictivă, nu există decât pentru observatorul aflat în interiorul sistemului legat de corp. Ea este determinată de inerţia corpului şi nu se datorează unei interacţiuni mecanice, de aceea se mai numeşte si forţa  centrifugă de inerţie.

“Nu am promis PNL că dacă eu voi câştiga, va forma guvernul. Nu m-am gândit la un viitor premier. În această campanie eu nu vreau să îmi întăresc candidatura cu cineva pe care să îl iau de braţ (…) Preşedinţia României nu este doar afacerea partidelor politice, doar a candidaţilor la această funcţie, este afacerea unei întregi naţiuni şi suntem un pic impostori dacă ne apucăm să negociem voturi pe care chiar noi le-am primit” a spus Crin Antonescu la Realitatea TV, in 13 iulie 2009.

Atat el, cat si Mircea Geoana s-au jurat, precum a spus-o si Traian Basescu in felul sau, ca dispar din conducerea politica daca pierd. Nu mai am chef sa comentez modul gretos in care romanii neutri au fost obligati sa aleaga cu degetul la nas intre cele doua optiuni. Ce vreau, insa, sa comentez este stupoarea permanenta in care ma mentine domnul Crin Antonescu. Daca recititi afirmatiile sale, facute dintr-o suflare, veti vedea ce minciuni sfruntate spune fara sa clipeasca. Acum ma intreb: care dintre cei doi este demagog si mincinos? Tineti minte celebrul dialog din primul tur intre cei doi aliati? Ii dau nota zece liberalului. Mircea Geoana nu stie sa minta cu zambetul pe buze. Se da de gol, vezi incurcatura cu Vantu si altele din dezbaterea finala. Dar, in cazul domnului Antonescu, cred ca este nevoie de un control de specialitate. Macar de niste analize care sa ne spuna daca dumnealui este afectat de o indispozitie psihica sau are o problema sistemica. Daca ar fi sa glumesc, as spune ca il inteleg mult mai bine pe domnul Basescu atunci cand si-a dorit sa-l vada in turul doi pe Mircea Geoana. Un Antonescu sustinut de o masa furibunda si isterizata ar fi adus Romania in pragul unor lupte de strada. Ce ramane, insa, dramatic pentru un partid care se pretinde liberal nu numai doctrinar, dar si relativ la drepturile omului, este turnura autoritara, aproape tiranica, a conducatorului sau. Sunt absolut siderat sa vad in acest partid decizii in unanimitate, oameni care ridica ziduri si aduc acuzatii ultimative.  Unde sunt principiile de libertate de exprimare, opozitia interna, alternativa la decizia majoritara, onoarea in cazul unui esec? Pentru liberalii adevarati, exercitiul de unitate la care au achiesat este cea mai bizara exprimare doctrinara pe care am vazut-o  vreodata. Am vazut oameni inteligenti, flexibili in atitudine, care s-au aliat in ura impotriva unui om. Personal ii inteleg; fiecare dintre ei are o experienta negativa cu Traian Basescu. Insa ca indivizi responsabili fata de cei care i-au votat, cred ca au participat la o operatiune de spalare pe creier fara precedent. Nu discut politica de aliante sau alegerea metodelor de victorie. Ma intereseaza, mai curand, ce fac liberalii acum, dupa ce au pierdut? Singurul care are curajul sa se exprime liber este domnul Tariceanu. Culmea, fostul lor sef, cel care a rezistat patru ani unei lupte de uzura cu actualul presedinte. Este absolut de neinteles ce face domnul Antonescu. Refuza sa demisioneze, un act de altfel necesar si moral. Refuza sa lase deschise alte optiuni pentru partidul pe care il conduce si ameninta cu excluderea sau marginalizarea pe oricine are opinii contrare. Am o singura concluzie: un astfel de om fie nu este liberal, fie nu este potrivit sa conduca.

N-au cum pricepe ca nu urmaresc nici sa obtin posturile lor, nici sa castig avantaje daca ma pun bine cu seful. Dar a venit aceasta confruntare! Le-a aratat tuturor fata si, mai ales, caracterul candidatilor. Cu exceptia lui Basescu, care s-a abtinut sa nu fie el, ceilalti si-au jucat rolurile false cu multa morga. Unul trebuia sa para tanar, proaspat si vivace, celalalt sa irumpa din palmele sale labartate maretia si intelepciunea. Amandoi m-au dezamagit. Nu pentru ca aveam alte asteptari de la ei. Tocmai va spuneam ca mi-am tinut limba strans prinsa intre dinti ca sa nu povestesc despre ei mai multe. Dar m-au dezamagit ca n-au avut nici macar pentru doua ore suficienta adrenalina ca sa stea treji in fata milioanelor de curiosi. Au fost niste marionete fara sforicele. Si-au piedut sufleurii sau papusarii din spate. Au fost doar ei, cu machiajul de o zi pe care si l-au pus ca sa-i ademeneasca pe alegatori. Unul vorbea fara sir, cuvinte si fraze. Celalalt sarea la beregata si uita de ce musca. Unul incerca sa loveasca la extreme ca sa intre in turul doi. Celalalt (imbalsamat de americani cu tot felul de scheme subliminale) era intr-o disonanta flagranta intre gesturile teatrale de forta si calm, respectiv limbajul verbal recitat scolareste. Nici macar o invatatura biblica nu a putut s-o rosteasca fara fituica. Cum sa crezi ca este evlavios sau ca este sincer atunci cand isi desemneaza ca model un Patriarh? Iar, in final, stiti cu ce au ramas oamenii? Paradoxal, cu singura proba care demonstreaza inteligenta si onestitatea fiecaruia; aceea in care candidatii aveau de relatat cate o fapta buna de-a lungul vietii. Mi-e jena de ce a putut sa spuna Mircea Geoana. Daca n-a vrut cumva sa transmita altceva abscons si s-a incurcat in cuvinte, fapta sa buna este una de crestin, normala. Insa, nicidecum nu poate deveni cel mai valoros act de bunatate dintr-o viata de om. Inseamna ca nu ne putem astepta la mai mult de la un astfel de om. In cazul lui Antonescu este si mai penibil. Sa spui ca n-ai tradat pe nimeni… Hai ca e jenant! Asta nu e fapta, este cel mult o trasatura de caracter. Cat priveste modelele… iar au dat rateuri, dar ce sunt eu sa-i critic pe acesti candidati?! Mergeti la vot si alegeti! Eu, insa, ma pastrez pentru turul doi ca sa nu fiu acuzat de ultimii mei amici ca l-am suparat pe X sau pe Y. Ultima data cand am votat a iesit rau. Pentru mine, nu pentru ei. Lor le-a mers bine, in timp ce eu am ajuns pe drumuri.

PS:  Sper ca domnii Geoana si Antonescu sa se tina de cuvant si sa ii respecte mai ales pe cei care au alte opinii decat ei. Asa au declarat public si numai in urma acestor promisiuni mi-am permis sa la spun adevarul. In privinta domnului Basescu, nu mai este nevoie sa-mi promita nimic. Dumnealui m-a pedepsit, acum 5 ani.

PS: Din cate stiu, cercetatorii au reusit sa conduca un experiment cu maimute care au inlocuit, cu succes, oamenii la masa de joc.

Dar iata cum politicul este in toate si influenteaza absurd pana si o organizatie apolitica. La fel ca in Consiliul de Administratie al TVR, pozitiile de membru al CA in BNR trebuie sustinute de partide. Persoanele vizate sunt fie reputati finantisti care au fost candva membri ai unor guverne, fie specialisti fara carnet de partid. Este suficienta, insa, o incordare a relatiilor de putere la nivelul Parlamentului, ca aceste cutume sa fie date uitarii. Pentru ca PSD nu-l doreste pe Daniel Daianu (propunere agreata anterior si de PDL), au fortat PNL sa vina cu o alta varianta. Peste noapte, Bogdan Olteanu a fost propus si votat. Multi sunt uimiti sau revoltati. Eu zic ca nu conteaza atat de mult oamenii, cat mai ales principiul. Asadar, poti sa reprezinti interesele statului si acolo unde nu te pricepi. Iar ce este mai deprimant, daca un partid vrea sa blocheze accesul in functii executive apolitice, o poate face. Unii dintre membrii CA al BNR sunt acolo prin bunavointa diferitelor partide care au condus Romania. Inca de pe vremea CDR-ului. Acceptabil, cat timp aceste persoane sunt pregatite profesional si validate de organisme internationale. Dar este pentru prima oara cand un membru activ al Parlamentului, care mai este si membru al unei comisii care audiaza candidatii, ajunge in CA al BNR. Aceasta situatie este fara precedent si pune sub semnul intrebarii sinceritatea unor lideri politici care jura ca se lupta cu amenintarea unei dictaturi. Tocmai ne-au oferit un contraexemplu ca scopul lor este scuzabil, chiar acceptabil. Raman surprins cum poate Crin Antonescu sa gireze acest targ si ma intreb ce ii mai diferentiaza pe candiatii la prezidentiale, cat timp toti servesc cu prioritate interesele de partid. Este evident ca un discurs antisistem, precum cel al lui Sorin Oprescu, va penetra puternic in randul electoratului nemultumit si satul de politica. Astfel de exemple stirbesc si mai mult credibilitatea acelor lideri care promit reformarea partidelor si o Romanie mai buna. Pentru cine?

PS: Ma intreb, de 20 de ani, cine il propune cu atata succes pe Mugur Isarescu la functia de guvernator?

PS: S-a terminat, asa cum era stabilit. Pe 1 octombrie, PSD paraseste Palatul Victoria. De azi incepe campania electorala.

Devin tot mai convins ca n-are importanta pentru viata mea cine este presedinte. O sa spuneti ca persoana conteaza. Eu spun ca, in aceasta tara, persoana conteaza doar daca are curaj si principii de fier ca sa schimbe parcursul nostru nefericit. Asadar, ce poate face un alt presedinte, din cei pe care ii stim, pentru romani? Mai nimic. Sistemul politic este anchilozat si pervertit. Relatiile de afaceri sunt dependente de strategiile Guvernului si de aranjamentele institutionale. Administratia este la picioarele alesilor locali iar promovarea si inovatia sunt permise doar daca te accepta decidentii politici. Ce mai poate face un viitor presedinte in aceasta tara? Sa inchida ochii, ori sa-i favorizeze pe cei din camarila lui. Si atunci de ce sa mizez pe un candidat? De ce sa-mi fac sperante? Venirea lui Oprescu va fi doar o adiere de vant, chiar daca forte interne si mai ales externe il ghidoneaza cu mare precizie. Retragerea lui Radu Duda este o dovada ca profilul independentului mesianic i se potriveste doctorului, si nu printului.  Pastrarea lui Basescu va legitima vanatoarea de vrajitoare si prosperitatea acolitilor. Ceilalti candidati (Geoana si Antonescu) vor fi datori vanduti sponsorilor politici si oamenilor de afaceri. In ei imi pun cel mai putin baza, fiindca vor transforma rapid functia prezidentiala intr-o interfata pentru samsari. De ce nu mai cred in nimeni? Pentru ca in acest an plin de lovituri grele pentru romani, in care responsabilitatea si altruismul erau necesare, am fost agresat de mizeria mentala si morala a prea multor politicieni. Chiar si in saracie, ei continua sa insele si sa se indestuleze din resursele imputinate ale tarii. Un guvern incompetent sau indolent ne-a demonstrat ca nu este suficient sa ai un presedinte capabil. Nu-l poti acuza pe Basescu de handicapul celor care ar trebui sa aplice politici publice. Nu poti da vina pe un singur om cand doua partide, pe tacute, incalca drepturile propriilor cetateni, ii umilesc cu minciuni si promisiuni, sfideaza statul de drept si ignora separatia puterilor in stat. Reactia Guvernului olandez este o dovada ca in Occident, lumea este ingrijorata de directia periculoasa spre care ne indreptam. Majoritatea parlamentara, care trebuia sa salveze Romania, este pretextul pentru legiferarea abuzului. Cat timp acesti oameni sunt cei care detin puterea executiva, orice presedinte este decorativ. Asa ca le urez sa se chinuie la fel ca noi. Stiu bine ca o campanie electorala este cel mai dificil moment din viata unui politician. Multi clacheaza, se imbolnavesc sau innebunesc. Sper din tot sufletul sa ramana cu sechele pe viata, asa cum ni se intampla noua celor care ii sustinem in inconstienta noastra.

Este un enunt paradoxal daca il privesti doar prin prisma scorului electoral, in valori absolute. In realitate, PSD a descoperit ca si-a pierdut din forta. De ce spun asta? Pentru comentatorii fara cunostinte de specialitate, prezenta la vot este un indicator relevant al interesului publicului. De fapt, ei ar trebui sa stie ca s-a masurat puterea de mobilizare a simpatizantilor de partid. Alegerile de ieri au fost un test elocvent al capacitatii de mobilizare in randul miltantilor. Marele invingator este PD-L. In comparatie cu adversarul sau, PD-L a aratat ca poate aduna voturi pentru oricine, inclusiv pentru Elena Basescu. Desi au pierdut peste 4 procente, democratii au facut un exercitiu util in perspectiva alegerilor prezidentiale. Atunci se va alege un singur candidat, asadar este evident ca masinaria de partid este capabila sa adune militantii chiar si pentru mai putin decat presedintele Traian Basescu. Judecand astfel lucrurile, PSD are motive de ingrijorare. Daca acesta este electoratul lor, nucleul dur al votantilor de stanga, atunci sperantele sa aduca si mai multi oameni la vot sunt minime. Intr-o confruntare cu actualul sef al statului, Mircea Geoana nu poate creste peste scorul propriului partid si, astfel, este evident ca va pierde. Aceeasi ingrijorare o are si Crin Antonescu. Liberalii n-au pierdut mult ca procente dar au aflat acum pe cine se bazeaza la vot. Mult prea putin pentru a pune in pericol o finala Basescu-Geoana. Celelalte doua partide care au obtinut locuri in Parlamentul European fac parte din categoria invingatorilor relativi. UDMR si PRM si-au depasit asteptarile dar nu pentru ca au fost mai buni. Maghiarii au profitat de prezenta scazuta si astfel, electoratul lor – cel mai disciplinat dintre toate, le-a marit procentul general. Cum spunea cineva, daca la vot s-ar prezenta 20 la suta dintre romani, UDMR ar putea ajunge in guvern ca a doua forta, tocmai datorita grupului constant de votanti. Cat priveste PRM, el n-ar fi ajuns in Parlament fara Gigi Becali. Daca ar fi candidat ca independent, acesta obtinea suficiente voturi ca sa plece la Bruxelles. Nu cred ca s-a votat pentru extrema dreapta in Romania, ci pentru un individ cu priza la public, atasat din inchisoare partidului lui Vadim Tudor.  Ultima pe lista, Elena Basescu. De fapt, ar putea fi prima, pentru ca luand in calcul numarul de voturi pe fiecare candidat al unei liste, vom vedea ca a obtinut mai decat ceilalti. Victoria ei este, de fapt, a partidului sau. Mobilizarea trupelor PD-L  a fost evidenta. Aici se vede clar cine a castigat, si care au fost obiectivele din agenda ascunsa. De acum inainte, batalia se va da pentru atragerea voturilor UDMR. Cine le va obtine, va castiga si prezidentialele.