Claudiu Lucaci » banci

Muribunzi, dar artagosi

Un jurnalist — Wed, 26 Oct 2011 12:53:18 +0000

Trebuie sa admit ca n-am mai fost de mult timp infiorat de o afirmatie publica. Este meritul sefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, acest parinte adoptiv al copilei fara ajutor numita Romania. ” Vom fi morti pe termen scurt daca nu aplici politici corecte”. Acesta este citatul fidel, o parafrazare dupa o butada celebra a marelui economist Keynes. “Traim vremuri incerte şi ne întrebam toti care va fi urmatoarea ţara care va cadea in instabilitate economica”, mai spune omul providential pentru salvarea orfanei Romanii.

Eu am luat aceste vorbe si le-am judecat dupa putinta mea de intelegere si demnitatea pe care o afirm. Asadar, NOI murim daca EI nu aplica politicile corecte. Apoi, noi suntem un numar pe masa de joc in cazinoul mondial patronat de sistemul financiar-bancar. Doar aceste doua concluzii sunt suficiente ca sa intelegem ca Divinitatea joaca un rol mult mai mare decat ne-am imaginat in aceasta criza. Unii dintre noi se roaga la Cel de Sus, altii mizeaza pe noroc si cativa pe aranjamente disperate.

Oricum ar fi, mesajul este clar: ne-am facut temele, am fost buni, i-am pastrat in tara pe “purcelusi” (pusculitele cu bani, adica subsidiarele bancilor europene), dar acum trebuie sa uitam toate acestea si sa asteptam deznodamantul. Degeaba strigam ca ne-au pacalit, ca noi, saraci fiind, am pompat mare parte din imprumutul extern catre filialele locale. Totul era in van, pentru ca unii s-au iluzionat ca patronii “cazinoului” se vor tine de cuvant.

Franks ne sfatuieste sa ne luam masuri sa nu fim următoarea ţară vulnerabila care va cadea in criza, cand pietele vor cauta urmatoarea victima. “Trebuie construite zone-tampon care sa absoarba socurile, iar economia sa ramana intreaga”. Ce de epitete, metafore si eufemisme pentru un adevar atat de simplu! Suntem primii pe lista si avem doar o sansa: sa impingem pe altul inaintea noastra in groapa. Daca am ajuns aici cu super experti si atatea sacrificii, eu zic ca ne putem gandi deja la cosciug si la un preot. Cum vecinii nostri o duc la fel de rau ca noi, dar nimeni nu-i ameninta ca intra in colaps, logic vorbind, am impresia ca acela care se agita mai tare recunoaste ca este si cel mai vulnerabil.

Raspunsul il aflam astazi: fie cineva din Europa ne pasuieste si pastreaza filialele bancare in Romania, fie acestea isi retrag subsidiarele iar noi suntem morti.

Am insa o curiozitate de alegator educat: cand s-a incheiat acordul cu FMI ne-a anuntat cineva ca mare parte din bani ajunge in stabilizarea capitalului bancar strain? Parca finantam deficitul bugetar si ne construiam doar o plasa de siguranta. Dupa doi ani de sfaturi intelepte, i-as spune functionarului Franks ca am luat plasa, dar el s-ar putea s-o ia pe coaja… eufemistic vorbind, asa cum se exprima dumnealui de fiecare data.

Democratie fara popor

Un jurnalist — Mon, 11 Apr 2011 07:52:07 +0000

Islanda este o tara mica. Un teritoriu mai aproape de Groenlanda decat de Europa. Cand criza financiara a aparut in SUA, primul stat national care a colapsat a fost Islanda. Un efect exotic al turbulentelor de pe piata americana. Initial, nimeni n-a inteles cum a falimentat o tara de oameni linistiti si cumpatati, intr-un timp atat de scurt. S-a aflat apoi ca toate bancile locale, inclusiv cea centrala, au creditat schema Ponzi a investitorilor de pe Wall Street.

In cateva saptamani, autoritatile si institutiile financiare interne s-au prabusit. Un popor intreg era dator – vandut la straini fara sa fie intrebat daca doreste. De fapt, nici n-ar fi stiut vreodata daca ingineriile financiare din SUA nu ieseau la iveala. La aceasta tragedie au contribuit, pe langa bancile americane de investitii, FMI si agentiile de rating international. Acestea pompau de zor, pana cu o zi inainte de crah, contracte futures, produse derivative si evaluari optimiste intr-o economie care nu mai producea nimic; doar specula.

Dupa doi ani de la dezastru, Islanda isi revine cu mare greutate. Are de returnat imprumuturile luate pentru acoperirea datoriilor acumulate de la speculatori. Desi Guvernul si Parlamentul au acceptat sa stinga creditele, esalonat, pe cateva decenii, presedintele statului, a blocat de doua ori planul. In ambele situatii, prin referendum, populatia s-a impotrivit.

Extrapolati acest exemplu, mult mai dureros decat al Romaniei, in spatiul autohton. Imaginati-va ca, prin absurd, guvernantii – dupa ce au decis singuri sa indatoreze tara cu 25 de miliarde de dolari – ar oferi cetatenilor dreptul sa aleaga: platim acum sau amanam pana ne intarim economia? Veti spune ca poporul nu este in masura sa faca o alegere constienta. Va ganditi ca soarta unei tari nu poate fi la cheremul unor indivizi nemultumiti invitati sa decida cu mintea lor. Dar asta nu este cumva o incalcare a principiului democratic de consultare populara? Parca acesta era fundamentul democratiei…

Acolo unde cetatenii afla de la televizor ca le-a fost amanetat viitorul, in timp ce Parlamentul asigura butaforia pentru deciziile guvernamentale, democratia ajunge doar o teorie abstracta. Nici macar imperfecta nu-i mai putem spune. In toate statele europene veti remarca faptul ca autoritatile cauta mai intai sa obtina sprijnul populatiei si abia apoi pornesc intr-o directie. La noi, insa, schimbarile de directie sunt negociate in secret si impuse, ulterior, ca solutii de forta majora.

In aceste conditii, in Romania, un referendum popular ar fi chiar ultimul lucru la care s-ar gandi decidentii. Dar intr-o tara mica, linistita si indepartata, precum Islanda, mai exista politicieni ciudati care isi aduc aminte de cetatenii pe care-i reprezinta. Si, in mod curios, din teama, rusine sau responsabilitate, pun tarisoara lor in cumpana, dand poporului dreptul sa decida in locul lor. Asta o fi democratie?

Valul doi

Un jurnalist — Tue, 26 Oct 2010 07:49:56 +0000

De ceva timp, urmaresc un scandal urias despre care, pe la noi, nu s-a scris mai nimic. Pana de curand. Este vorba de exproprierile imobiliare din SUA. Stiti ca, acolo, criza mondiala a inceput cu falimentarea afacerilor supraevaluate (cu acordul bancilor) din domeniul imobiliar. Ceva asemanator s-a intamplat si la noi: speculatiile pe terenuri si imobile au provocat “bula” si apoi contractia pietei la valori injumatatite fata de 2008. Vad aici cum al doilea val al dezastrului a fost declansat, tot de bancile americane. Este clar ca oricate legi si masuri de supraveghere exista pe lume, institutiile de credit sunt capabile sa le eludeze. Pana acum, am vazut ca bancile romanesti nu vor sa renunte la activele preluate de la datornici. Poate fi o politica inteligenta de mentinere a valorii bunurilor la un anumit nivel, poate fi lipsa de cumparatori sau doar pregatirea unui moment prielnic pentru foreclosure.

Dilema prostului

Un jurnalist — Sat, 04 Sep 2010 09:21:14 +0000

Am o istorioara interesanta sa va spun. Folosesc limbajul codificat in speranta ca sunteti suficient de abili sa cititi printre randuri. Zilele trecute la o televiziune fara actionariat se discuta despre difuzarea unui subiect (deschiderea de procese colective impotriva bancilor care impun clauze abuzive in contractele de creditare) relatat anterior de toata presa. In argoul jurnalistic, subiectul este safe caci altii au facut verificarile, au strans opiniile si au testat piata. Se decide difuzarea, insa o voce arunca din senin suspiciuni asupra aparatorului grupului de clienti nemultumiti. Atacul pare pueril, cat timp subiectul este de interes public, iar relevanta lui este nationala. Reportajul apare, omul cu pricina vine si explica tainele razboiului, in numele miilor de romani exasperati. Ce se intampla dupa? Conducerea structurii care a difuzat informatiile il pedepseste pe ascuns pe cel care si-a permis sa ofere timp de antena reprezentantului clientilor bancii. Totul se petrece in secret. In urma publicitatii nedorite, bancile se vad nevoite sa negocieze cu nemultumitii. In paralel, un site de stiri pune la indoiala onestitatea demersului clientilor si ofera chiar lectii despre cum poate fi suprimata revolta datornicilor. Printre metodele la indemana: denigrarea aparatorului colectiv si mituirea jurnalistilor. Ce va vine in minte prima data cand auziti o asemenea poveste? Cumva, daca anumiti jurnalisti au fost “mangaiati” de banci sa cenzureze subiectul sau sa-l anihileze pe aparatorul grupului?

Datori de doua ori

Un jurnalist — Mon, 16 Aug 2010 08:03:35 +0000

Recent m-am preocupat, pentru Ora de stiri, sa aduc in dezbatere o infractiune nepedepsita pana acum: camataria. Am inteles de ce este protejata si cum se spala banii, in tara asta. Dar nu mi-a folosit la mare lucru, pentru ca rezolvarea misterului este in alta parte .

Pe sest, dar previzibil, bancile au crescut costurile creditelor. Din iulie, dobanda anuala efectiva s-a scumpit. Cinici cum sunt, bancherii sustin ca romanii nu mai asigura cash-flow si, astfel, profitul institutiilor de credit s-a diminuat. Si pe cale de consecinta, bancile si-au asigurat profitul de la buni platnici, adica de la clientii care-si achita datoriile curente. Bineinteles ca dobanzile la depozite si alte forme de economisire au ramas pe loc. Si uite asa, sistemul financiar-bancar si-a luat revansa pentru lipsa de vigoare a guvernantilor.

Degeaba mai reclama, incruntat, presedintele comportamentul sfidator al bancilor. Nu prin declaratii publice inceteaza dictatul lor asupra romanilor. Raman la parerea ca gradul de dependenta a guvernantilor fata de creditori este atat de mare incat ne supunem la orice abuz comis de acestia. Pana cand nu vom inversa aceasta relatie, economia nu-si va reveni, iar romanii vor plati de doua ori: o data dobanda bancara si a doua oara datoria statului.

Banii nostri

Un jurnalist — Wed, 11 Aug 2010 07:42:55 +0000

Ieri, un coleg imi spunea ca zece banci mari au fost inselate cu aproape un milion de euro de un grup de infractori prinsi de politie. Bancile au cazut in capcana intinsa de falsificatori din cauza ca n-au avut suficiente masuri de siguranta. Stirea n-a trezit prea mult interes pe motiv ca se intampla des si suma nu este mare. Azi, cateva zeci de persoane au descoperit ca nu mai au niciun ban in conturile personale. Paguba ajunge tot pe la un milion de lei. De aceasta data a intervenit OPC fiindca prejudiciul a capatat o forma de abuz: banca nu-si recunoaste vina si refuza sa acopere deficitul. Acestea sunt cazuri cunoscute. Insa sunt multe altele ramase in umbra. Bancile au ca regula sa nu anunte public disparitia banilor, indiferent de motiv. Nu fac decat sa observ ca numarul acestor incidente a crescut dramatic in ultimul an si ma intreb cat de siguri sunt banii fiecaruia. Vazand cum se descurca bancile, sunt pesimist.

Pedeapsa de la altii

Un jurnalist — Sun, 20 Jun 2010 11:29:15 +0000

Inevitabilul s-a produs. La ei, nu si la noi. Tarile europene sunt foarte aproape de o decizie istorica: taxarea bancilor. Nu se cunosc detaliile si nici daca masura va fi luata unitar, la nivelul intregii Uniuni Europene. Semnalele sunt atat de clare, incat raman revoltat de mutenia autoritatilor romane.

Seful Bancii Centrale Europene le da un ultimatum explicit celor care au profitat ani de zile de economiile prospere si apoi ne-au adus la marginea prapastiei. Bancile europene au fost avertizate ca statele le-au salvat de la dezastru si acum e randul lor sa renunte la controlul fara oprelisti asupra circuitelor financiare.

De ce sunt revoltat? Pentru ca numai la noi Guvernul ascunde adevarul si ignora vinovatul. Doar in Romania, bancile sunt protejate de orice efect al crizei. Numai aici nu se scoate vreun cuvant despre starea de dependenta totala in care am ajuns, din cauza cartelului bancar. Ce ne poate spune aceasta atitudine? Fie ca avem un Guvern de incompetenti (aici as zice ca nu), fie cineva ne strange cu usa. Mizez pe a doua varianta.

N-am nicio speranta sa vedem, in sfarsit, miracolul: cum obliga Guvernul bancile sa achite nota de plata pentru mizeria in care ne-au bagat. Trag, insa, nadejdea ca o decizie la nivel european ne va aduce si noua beneficii. Mai ramane doar ca Banca Nationala, aceasta constructie superstatala si cvasipublica, sa actioneze si in favoarea romanilor, nu doar a fratilor din bransa.

O lectie pentru presedinte

Un jurnalist — Sat, 16 Jan 2010 20:58:05 +0000

De-a lungul anului trecut, dupa ce am aflat cum ne-au bagat in criza bancile si jucatorii la bursa, am publicat cateva articole despre atitudinea politicienilor si a guvernantilor fata de acest subiect. Intr-unul dintre ele spuneam ca presedintele Basescu trebuie sa-si retraga unele afirmatii care au jignit contribuabilul si cetateanul roman. Nu a avut curaj s-o faca explicit, dar voalat s-a distantat de bancheri si de lumea lor dezagreabila. Prea putin si ineficient pentru omul obisnuit. Iata cum trebuie sa faca un presedinte de tara, garant al bunastarii poporului sau:

Asta asteptam de la un sef de stat ferm, responsabil si onest. Este absolut remarcabila franchetea si decizia lui Barack Obama care le va lua banii inapoi imbuibatilor din banci si de pe Wall Street. Este de apreciat,chiar, cum recunoaste ca statul american a fost obligat sa-i finanteze pe acesti banditi internationali pentru a salva economia de la dezastru.
“Nu vom lasa Wall Street-ul sa ne ia banii si sa fuga!”, spune Obama. Cine se incumeta, din Romania, sa le spuna bancherilor autohtoni acelasi lucru?

In banca dusmanului

Un jurnalist — Wed, 04 Mar 2009 22:01:47 +0000

Exista in aceasta lume imperfecta cel putin doua entitati organizate care sunt deasupra legilor, chiar daca formal se supun lor. Una este banca, iar cealalta, serviciul de informatii, oricare ar fi ele. Acum vreau sa scriu despre prima. Nu voi fi simpatic prin ceea ce spun, caci, nu-i asa, nu este agreabil sa-i spui cuiva in fata ca este bandit. Dar auzind ce sfat poate sa ne dea un presedinte de tara intru apararea sistemului bancar, m-am revoltat.
UPDATE: Ca de obicei, predictiile mele se adeveresc. Iar argumentele apar cand nu te astepti. Iata ce s-a descoperit abia acum dupa atatia ani in care s-a musamalizat cu multa pricepere adevarul. Cititi stirea aici.

Cati dintre voi aveti incredere in corectitudinea vreunei banci? Daca sunt printre voi din aceasta categorie, ii sfatuiesc sa se opreasca acum din lectura. Acest articol nu le este destinat. Asadar, seful unei tari se transforma in recuperator si lobbyst pentru “amaratii” de bancheri. De ce ar face un conducator o astfel de invitatie riscanta catre propriul sau popor? Teoretic, pentru ca ordinea de drept si respectul fata de lege sunt argumente solide care sa-i determine pe aceia care stau pe ganduri sau chiar refuza sa-si achite datoriile la banca, sa renunte la planul lor. Dar, se pare ca istoria, criza si bunul simt se opresc la poarta bancilor. Aceste institutii moderne de camatarie, singurele de altfel care supravietuiesc anacronic, au tupeul nemarginit sa ceara statului sa aplice sanctiuni impotriva celor care nu le acopera gaurile. M-am obisnuit cu ideea ca sistemul financiar se bazeaza pe aceasta intelegere nescrisa, in care legile protejeaza o afacere profund imorala. Nu ma judecati gresit, nu sunt adeptul teoriilor marxiste sau conspirationiste, dar e bine sa enuntam cu voce tare starea de fapt. Nu oamenii, nici firmele si nici macar statul (in forma sa abstracta) sunt vinovati de falimentul economiilor mondiale. Daca cineva mai avea dubii ca sistemul financiar a fost mentinut, precum o mumie fardata, numai prin grija bancilor, inseamna ca traieste pe o insula exotica la capatul lumii. Pot accepta ipocrizia fara margini a celor care cer ajutor din banii nostri si apoi ii cheltuiesc pe salarii astronomice, speculatii sau “sponsorizarea” unor smecheri. N-am auzit de vreo banca sau companie de asigurari sa-si ceara scuze, sa recunoasca ori sa dea banii inapoi cand gresesc sau, mai grav, pentru ca ne-au adus la sapa de lemn. In schimb, ma revolta ca seful unui stat sa le tina partea. Pricep ca nu poti ramane la putere fara sprijnul celor care invart totul pe degete, precum banii in masina de numarat bancnote, dar sa accepti umilinta sa devii goarna lor este o… “performanta”. Cel putin in America, ambii presedinti mult mai “conectati” la finantele mondiale au avut decenta sa nu le ceara concetatenilor sa se imprumute tocmai de la cei care i-au adus in pragul dezastrului. La noi insa, in loc sa le arate obrazul strainilor care s-au instalat in tot sistemul bancar autohton, sa caute solutii pentru salvarea celor prinsi in capcana intinsa de banci, presedintele ii someaza pe romani sa ia credite si sa-si vanda casa pentru achitarea ratelor. Asa ceva inseamna tradarea intereselor nationale si sfidarea celor care si-au pus speranta in cineva care sa-i apere cand le va fi greu. Cat timp se joaca cu politicienii si nu fura, presedintele poate sa conduca linistit. Cand insa pactizeaza cu un sistem orientat doar spre profit si fara nicio responsabilitate in bunastarea romanilor, el este obligat sa-si ceara scuze, ori sa se retraga…

Pacalici si pacaliti

Un jurnalist — Thu, 20 Nov 2008 07:20:00 +0000

Cand pretul petrolului a luat-o razna si a ajuns la valori de neinteles, asistam cu uimire la spirala vertiginoasa a sumpirii benzinei la pompa. Asta se intampla la inceputul anului. “Lumea buna” din mediul economic vorbea de resurse imputinate si de consumul urias al unor tari. Prin vara au inceput sa apara necazuri la cateva banci de investitii americane. Si pe cat de repede se rostogoleau vestile proaste despre ele, pe atat de usor pretul barilului se topea, ajungand azi la un nivel nemaintalnit. Deci, “cineva” a vrut sa ne umfle factura si nu i-a reusit, in speranta ca va putea arunca toate costurile smecheriilor ratate in carca petrolului foarte scump.

Suspectul numarul unu in aceasta urzeala la nivel inalt nu poate fi decat complexul financiar american, putred pe dinauntru din cauza bancherilor verosi dornici sa imprumute pe toata lumea si sa speculeze tot ce era de speculat. N-au putut ascunde mizeria din propria casa si s-au dat de gol. Cum tot ce era legat de bani trecea pe la ei, nimeni nu a fost crutat de criza. Mai putin acele tari ca Romania care erau neatractive pentru jocuri pe picior mare. Oligarhii rusi, de exemplu, plin de bani si cu resursele energetice in mana au fost clienti valorosi si mai nou, looseri grandiosi.

Asa am inteles la ce se gandeau conducatorii Romaniei cand spuneau sa nu ne facem griji. Nu eram racordati la malversatiunile granzilor. Dintr-o data insa, incep sa fie dati oamenii afara de la munca, multe companii straine isi inchid portile cu viteza luminii, iar colosii care produc masini sau otel isi opresc activitatea. Este momentul in care aceeasi conducatori fac planuri de criza si arunca pe piata tot felul de paleative fara sa intelegem care este rostul lor.

Se suspenda o taxa de poluare dar numai la masinile noi. Adica alea vechi trebuie starpite, in timp ce, alea noi trebuie ajutate. Pai, nu polueaza amandoua? Si cum sunt ajutati producatorii interni (de fapt, unicul) cand 80 la suta din productie se duce in alte tari? Favoarea nu le e de niciun folos, insa exista si prieteni multumiti cu acest ajutor de stat discriminatoriu: importatorii de masini.

Cine cumpara o locuinta are o reducere de 5 la suta la TVA dar s-a gandit Guvernul cine are curaj si un salariu suficient sa mearga la banca sa ia un imprumut? In schimb, bancile apeleaza la mila statului ca sa-i jupoaie pe clientii fraieri. Halal economie de piata si competitie cand ii ceri Bancii centrale sa inchida ochii la provizioane (rezervele de lichiditati obligatorii) si, in paralel, iti taxezi clientii cu dobanzi duble si comisioane aberante. Suntem unica tara europeana unde exista comision pe orice, inclusiv daca iti muti banii dintr-un cont intr-altul, in timp ce platesti comision de administrare.

Singura masura buna in noianul de promisiuni fara acoperire este ca BNR a pierdut brusc monopolul controlului asupra bancilor. O Autoritate de protectie a consumatorului a fost investita cu puterea de a sanctiona orice abuz al bancilor, singurele entitati private din lume care, in numele secretului bancar, sunt mai presus de lege. Toate acestea fiind spuse, uimirea mea a crescut si mai tare cand un amic de-al meu, printre cei mai buni analisti economici din Romania, imi spune ca intr-o luna Guvernul s-a imprumutat cu 700 de milioane de euro, pe o perioada atat de scurta incat se intelege ca a ramas fara bani in vistierie. Nu ma mir ca Guvernul a omis sa ne anunte ce face in numele nostru dar ma minunez cum nimeni nu remarca paradoxul: Guvernul este marinimos cu banii din viitor si strans cu usa, cu banii din prezent. Daca ne mint in fata, ce se intampla din ianuarie 2009, cand vom afla adevarul?