Un test electoral relevant s-a produs la Baia Mare. O victorie a aliantei de opozitie este rezultatul vizibil. Dar in spatele acestui fapt, gasim o suma de concluzii descurajante pentru cei care-si pun speranta intr-o Romanie condusa de profesionisti responsabili.

Un candidat care si-a “plimbat” functia din Parlament pe la toate partidele a devenit preferatul din sondaje al locuitorilor municipiului. In competitie au mai intrat un fost coleg de partid, exclus recent pentru aranjamente necurate, si un independent care “a uitat” sa-si dea demisia din PD-L. Puneti la socoteala si tentativa de blocare a alegerilor de catre Guvern sau non – combat-ul UDMR. Iar, in final, adaugati prezenta la vot de 30 la suta si scorurile obtinute. Veti intelege ca una din sapte persoane cu drept de vot l-a ales pe candidatul USL.  In cazul celui propus de PD-L dezastrul este si mai mare, dar nu merita cuantificat fiind irelevant pentru o analiza de substanta (abia inainte de alegeri s-a gasit un personaj dispus sa intra in competitie).

Asa stand lucrurile, nu inteleg nici efuziunea de bucurie a reprezentantilor opozitiei si nici tacerea rusinata a PD-L. Liberalii si-au asumat victoria, in timp ce PSD arata o indiferenta nedisimulata, poate si pentru ca la nivel local au fost multi lideri de filiale care l-au sabotat pe candidatul USL. Altadata vocali si chiar stridenti prin asumarea unei victorii de “rasunet” intr-o localitate marunta, democrat – liberalii arata ca nu stiu sa gestioneze infrangerea. Disproportia reactiei dintre esecul intr-un oras mare si succesul intr-o comuna controlata financiar de oamenii de partid, transmite perceptia ca partidul majoritar nu este pregatit sa accepte alternanta la putere pe cale democratica.

Si astfel ajung la concluzia cea mai trista pentru romani: desi sunt impopulari, desi electoratul (tot mai redus) ii transmite semnale negative, reprezentantii partidului care domina politic Romania se comporta la fel ca predecesorii lor. Ignora greselile de guvernare, abuzurile impotriva celor care-i critica si vointa electorilor. Prin atitudinea lor discretionara vor sa ne convinga ca nu este suficienta nemultumirea observata in cercetarile sociologice.

Lipsa reflexelor democratice in comportamentul multor politicieni ii face pe acestia sa respinga semnalele primite de la populatie. In loc s-o corijeze, se afunda si mai mult in negarea realitatii sociale. Prefera sa se impotriveasca asteptarilor legitime ale oamenilor si apoi sa-i manipuleze in preajma alegerilor. In Romania, astfel de metehne sunt insusite de multi lideri de partid. Asadar aceste atitudini ar trebui sa ne atraga atentia si sa le sanctionam.

Rostul unui partid aflat la guvernare nu este sa se impuna in fata populatiei prin orice metoda disponibila. Intr-un stat de drept, cetateanului i se ofera dreptul exclusiv sa sanctioneze erorile guvernantilor, fara a-si justifica decizia. De aceea, nimeni nu poate cere socoteala votantilor pentru alegerea lor, nici inainte si nici dupa procesul electoral. Atunci cand guvernantii esueaza in respectarea promisiunilor si deviaza de la practicile bunei guvernari, unica optiune este promovarea alternantei la putere. In aceasta situatie, oamenii voteaza o speranta si ofera un cec in alb, asa cum s-a intamplat candva si cu Traian Basescu sau cu Alianta D.A.

Este intolerabil sa-i auzi acum pe aceia care au primit increderea electoratului in 2004 cum cauta justificari pentru continuarea actului de guvernare pe motiv ca nici opozitia nu poate mai mult. Aceasta este o fractura logica si o negare a rostului democratiei. Odata ce ti se inoculeaza ideea falsa ca nimeni nu poate aduce imbunatatiri prin alegeri, se pune in discutie insusi fundamentul statului de drept. In concluzie, nu exista nicio ratiune pentru care un alegator neutru (apolitic) sa fie indemnat sa respinga sine die oportunitatea schimbarii majoritatii politice. Romania nu mai este demult o tara cu militanti radicali numerosi care executa ordinele de partid. Numarul celor dezamagiti de clasa politica a devenit urias si din acest considerent orice ingerinta nefireasca in mintea alegatorului creste riscul delegitimarii celor care vor forma viitoarea majoritate politica in 2012.

De aceea rezultatul de la Baia Mare este un semnal negativ pentru toti competitorii politici si reprezinta un test valid pentru cei care amana momentul schimbarii profilului omului politic. Avem nevoie de o generatie proaspata compusa din indivizi adaptati cerintelor moderne. Politica trebuie sa fie parghia prin care satisfaci nevoile celor care te-au ales  sau desemnat intr-o demnitate publica,  nicidecum un instrument pentru atingerea propriilor interese. Gloria politrucilor va apune in urmatorii ani, indiferent cati aspira la un post de propagandist, iar locul lor va fi ocupat de cei care ofera proiecte politice sustenabile si incredere personala.

Cine a facut armata pe vremurile acelea neplacute isi aduce aminte de unitatea militara de la Deveselu. Stranie denumire pentru niste oameni nevinovati, supusi la acte de dezumanizare fortata, in timpul stagiului militar! Democratia i-a venit de hac acestui “templu” al batjocoririi fiintei umane. La un moment dat, unitatea a fost inchisa si “conservata” pentru vremuri mai bune. Si iata ca, acestea au revenit mai repede decat ne asteptam datorita ambitiilor cazone ale presedintelui Basescu. Deveselu reinvie sub forma unei baze militare moderne cu soldati americani, sub comanda romaneasca, locatie strategica pentru interceptorii  scutului anti-racheta.

Daca il urmarim cu atentie pe seful statului vom remarca o propensiune de nestavilit pentru gesturi de autoritate. Iar din pozitia de lider al unui stat NATO, Traian Basescu se comporta magistral in rolul de prieten militar al Americii.

In anii urmatori incheierii celui de-al doilea Razboi Mondial, cativa lideri europeni din state ca Grecia sau Italia au preferat sa partajeze securitatea nationala cu fortele expeditionare ale Washingtonului. O decizie justificata prin prisma temerii crescande fata de pericolul extinderii comunismului sovietic spre Occident. Insa, din punct de vedere al competitiei interne, astfel de apropieri la nivel militar i-au favorizat politic pe promotorii acestor decizii. Odata ce trupele americane sunt dislocate intr-un spatiu strain, interesele de securitate ale SUA includ si acele puncte geografice. Pe cale de consecinta, stabilitatea politica, economica si continuitatea intelegerilor militare devin esentiale pentru Washington. Indirect, liderii politici locali apropiati unei astfel de strategii militare pot profita electoral sau pentru mentinerea lor la putere.

Pe acelasi principiu rationeaza si domnul Basescu care stie ca  SUA au nevoie de construirea unei umbrele de securitate in spatiul european, in interiorul careia a fost acceptata si Romania. In varianta a doua a planului, pentru ca, initial, Washington-ul avea un cu totul alt scenariu, din care Romania lipsea. Atractia nedisimulata a presedintelui roman pentru afisarea unui comportament orientat spre gesturi autoritare a captat atentia administratiei americane care i-a acordat statutul de “prieten militar”. In acest mod, domnul Basescu puncteaza electoral folosind asocierea cu imaginea SUA. Strangerea parteneriatului de securitate ii permite sa transfere artificial atributele de forta, siguranta si democratie ale SUA si sa transmita romanilor ca este un partener privilegiat.

Principial nu este nimic gresit in dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA. Am ales sa fim intr-o alianta militara, coordonata de SUA, prin urmare este logic sa facem acte de bunavointa sau de vointa. Dar este de reflectat ce rol joaca decizia politica interna in planurile de securitate nationala integrate in concepte geostrategice pe spatii extinse.

Cand un presedinte civil se comporta ca un militar, iar termenii unei intelegeri sunt stabiliti in interiorul unui organism opac (CSAT) este firesc sa cauti explicatii suplimentare si sa tratezi cu circumspectie asemenea decizii. Avem la indemana exemple pozitive de parteneriate benefice, dar si o istorie plina de esecuri si abuzuri in numele securitatii nationale. Sa ne amintim de blocul statelor socialiste in care functiona o alianta bazata pe apararea colectiva, de Egipt sau Irak (cazuri mai recente) ori de Pakistan, Grecia, Portugalia, Turcia, Brazilia, Argentina, Paraguay sau Chile, state in care dictaturile militare au aparut si supravietuit in baza unor acorduri exceptionale de securitate si a sprijinului militar extern.

Sa ne imaginam ca vom afla candva rolul pe care-l joaca Romania in planurile de securitate globala. Si, pe cale de consecinta, vom vedea daca presedintele Basescu va fi purtat pe scut sau sub scut….

Trecem printr-o perioada care va marca evolutia relatiilor de putere pentru urmatorii doi ani. De aceea, am iesit din indiferenta cognitiva in care m-am plasat fortat. Cand jocurile ascunse se petrec sub nasul nostru, macar sa facem efortul sa nu fim ignoranti, imi spun in astfel de momente.

Asa ca, un minim efort intelectual ma determina sa reflectez la iesirile publice ale conducatorilor. De la unul dintre ei am aflat ca va da inapoi, fix in 2012, toti banii luati romanilor acum un an. Semn ca exista resurse planificate de ceva timp dar, curios, necunoscute celor direct vizati. Asadar, arhitectura frumosului, acel plan strategic de recuperare a increderii populatiei, se desfasoara in parametri normali.

O alta confirmare, ceva mai subtila, vine printr-un canal de informare publica. Un site de stiri binecunoscut pentru fidelitatea sa politica si, mai cu seama, prin dezvaluirile livrate generos cu sprijinul unor autoritati publice construieste o legenda: premierul Boc devine dusmanul presedintelui Basescu. Fauritorii de imagini lucreaza cu talent la transformarea realitatii si inventarea unei iluzii.

Domnul Boc anunta peste tot ca este adeptul continuitatii. Nu vrea sa renunte la functie si se asigura ca-si pastreaza pozitia de presedinte al PD-L. Nimeni nu-l contrazice (nici macar contracandidatul sau Vasile Blaga). Si totusi, exista o entitate media “bine informata” care detine un alt adevar. Conform site-ului respectiv, premierul a devenit dizident politic in Romania  si un adversar redutabil pentru presedinte.

Pana la congresul de reconfirmare in functie a domnului Boc, legenda va creste in intensitate. Pas cu pas, realitatea care ne spune ca intre cele doua personaje (presedinte-premier) exista o intelegere perfecta va fi recompusa intr-o noua perceptie: principalii lideri ai Romaniei sunt in razboi. Aceasta este de fapt, starea naturala care-i convine de minune domnului Basescu. Inventarea unui dusman, apoi declansarea unui conflict de uzura este o strategie veche si indelung exersata. De aceasta data, razboiul va avea un rezultat pozitiv pentru domnul Boc deoarece il valideaza (impotriva perceptiei publice majoritare) ca opozant al angajatorului sau.

Intr-un an, politicianul Boc isi va fi castigat suficiente lupte cu noul sau “dusman”, va ajunge sa se opuna multor decizii impopulare, va recrea speranta intr-un lider puternic. In cele din urma, romanul il va descoperi in postura unui erou care s-a impotrivit “dictatorului”, capabil sa obtina victorii stralucite si sa-si impuna vointa prin determinare si forta. Reluam discutia peste o luna.

Observ ca nimic nu s-a schimbat in mintea si comportamentul conducatorilor din toata lumea. Mai ales din acea parte a globului in care mirajul puterii se transforma in dependenta. Cu cat iti construiesti un soclu mai solid cu atat te dai mai greu jos de pe el. Sunt convins ca natura obstacolelor pana la victorie si dificultatea mentinerii in varf sunt in relatie direct proportionala cu ambitia si vanitatea liderului.
Este usor de remarcat ca un vesnic presedinte ca Mubarak sau Ben Ali, ca sa ma refer la cazurile recente, nu accepta vocea poporului din strada ca pe un referendum de demitere. Toti acesti lideri ai democratiilor populare/autocrate sunt maestri ai discursului populist si dusmanii procedurilor transparente sau democratice.
Cand se mentin la putere se legitimeaza prin votul popular, de cele mai multe ori viciat prin manevre de culise. Cand sunt impinsi afara din functie, refuza sa negocieze cu poporul si pretind ca stiu mai bine ce este de facut. Acesta este un simptom larg raspandit in randul celor care iubesc puterea mai presus de orice. Poate doar viata sa-i mai inmoaie in fata destinului lor politic ilegitim.
Nu e de mirare ca Mubarak n-a consimtit la nimic din ceea ce a cerut poporul sau. El a oferit, la cei 82 de ani ai sai, speranta ca se retrage dintr-o functie pe care avea de gand, oricum, s-o cedeze unui urmas de-al sau. Este, pastrand comparatia in limitele firesti, asemanator cu un eventual anunt al presedintelui Traian Basescu de renuntare la candidatura pentru un nou mandat…. Cand liderii autoritari fac concesii, cu siguranta, n-au renuntat la nimic.

Credeam ca Justitia este una dintre puterile statului de drept. Canoanele filosofiei politice liberale si pozitionarea noastra intr-un spatiu geografic si politic exclusivist par a fi suficiente pentru fundamentarea axiologiei democratiei. Si totusi, sunt cateva nelinisti care nu-mi dau pace. O fi justitia putere si pe deasupra independenta, dar daca este asa, de ce se ocupa un grup restrans de indivizi cu apararea sau acuzarea ei? Ma refer la politicieni, desigur. De la seful statului, care poarta o raspundere ceva mai mare decat ceilalti, cat timp detine prerogative speciale, pana la parlamentarii suspectati de infractiuni.

Vi-l mai aduceti aminte pe Traian Basescu, luptatorul anti-sistem, taietorul de capete al balaurului PSD? In fiecare ocazie data de la Dumnezeu urla impotriva justitiei ticalosite, ii ameninta pe procurorii PNA  pentru ca executa ordine politice si chiar l-a prevenit pe un fost judecator, presedinte al BEC, ca va fi mazilit dupa ce vine la putere. V-ar mira sa stiti ca toate amenintarile si-au urmat cursul? Cavalerii dreptatii sociale si aparatorii privati ai statului de drept l-au sustinut si chiar aplaudat pe noul conducator pentru interventiile sale energice.

Cum justitia este puternica si independenta, s-ar trage concluzia ca dreptatea a fost servita… cu forta! O imixtiune tolerata in treburile altei puteri, cat timp comandamentele politice o cereau. Acum, vedem acelasi film cu alti actori. Sau cu rolurile inversate, daca este sa fim scrupulosi. PSD isi apara oamenii pe motiv ca sunt surghiuniti de procurori, santajati cu dosare reale sau inventate si arestati preventiv de judecatori dedicati. In schimb, cel mai aprig aparator al justitiei este cel care o punea la colt in urma cu multi ani. Asadar, centrul de referinta ramane mereu acelasi, doar cei care graviteaza in jurul lui si-au schimbat polii de influenta. De aceea, eu nu mai cred doar in condamnarea justitiei pentru pacatul ca slujeste puterea politica.

As vrea sa-i vad pe politicieni ca se revolta impotriva magistratilor cand isi protejeaza privilegiile, cand ignora practica unitara, cand contribuie nefiresc la erori judiciare impotriva cetateanului obisnuit. Justitiei din Romania nu-i poate fi acordat statutul de putere numai cand pedepseste individul fara aparare sau adversarul politic, iar in rest trebuie sa fie docila sau complice. Avem in discursul public un dublu standard periculos. Cetateanul este indemnat sa respecte orbeste decizia instantei, dar magistratul nu este sanctionat nici macar verbal pentru abuzuri sau excese.

Acolo unde avem o putere cu drepturi depline este de presupus ca avem si noi dreptul s-o criticam si s-o repudiem cand isi incalca principiile. Altfel, riscam sa transformam justitia intr-un fetis, in spatele caruia este doar mumia unui organism, altadata viu. Si dupa cum am vazut, multi exploratori si-au pierdut mintile sau viata in cautarea relicvelor magice. In timpurile noastre, este de presupus ca ne-am emancipat. Si totusi, din cand in cand, vedem ca mumia justitiei mai face victime, desi toata lumea stie ca nu este decat fantoma unei puteri adevarate.