Un candidat care si-a “plimbat” functia din Parlament pe la toate partidele a devenit preferatul din sondaje al locuitorilor municipiului. In competitie au mai intrat un fost coleg de partid, exclus recent pentru aranjamente necurate, si un independent care “a uitat” sa-si dea demisia din PD-L. Puneti la socoteala si tentativa de blocare a alegerilor de catre Guvern sau non – combat-ul UDMR. Iar, in final, adaugati prezenta la vot de 30 la suta si scorurile obtinute. Veti intelege ca una din sapte persoane cu drept de vot l-a ales pe candidatul USL.  In cazul celui propus de PD-L dezastrul este si mai mare, dar nu merita cuantificat fiind irelevant pentru o analiza de substanta (abia inainte de alegeri s-a gasit un personaj dispus sa intra in competitie).

Asa stand lucrurile, nu inteleg nici efuziunea de bucurie a reprezentantilor opozitiei si nici tacerea rusinata a PD-L. Liberalii si-au asumat victoria, in timp ce PSD arata o indiferenta nedisimulata, poate si pentru ca la nivel local au fost multi lideri de filiale care l-au sabotat pe candidatul USL. Altadata vocali si chiar stridenti prin asumarea unei victorii de “rasunet” intr-o localitate marunta, democrat – liberalii arata ca nu stiu sa gestioneze infrangerea. Disproportia reactiei dintre esecul intr-un oras mare si succesul intr-o comuna controlata financiar de oamenii de partid, transmite perceptia ca partidul majoritar nu este pregatit sa accepte alternanta la putere pe cale democratica.

Si astfel ajung la concluzia cea mai trista pentru romani: desi sunt impopulari, desi electoratul (tot mai redus) ii transmite semnale negative, reprezentantii partidului care domina politic Romania se comporta la fel ca predecesorii lor. Ignora greselile de guvernare, abuzurile impotriva celor care-i critica si vointa electorilor. Prin atitudinea lor discretionara vor sa ne convinga ca nu este suficienta nemultumirea observata in cercetarile sociologice.

Lipsa reflexelor democratice in comportamentul multor politicieni ii face pe acestia sa respinga semnalele primite de la populatie. In loc s-o corijeze, se afunda si mai mult in negarea realitatii sociale. Prefera sa se impotriveasca asteptarilor legitime ale oamenilor si apoi sa-i manipuleze in preajma alegerilor. In Romania, astfel de metehne sunt insusite de multi lideri de partid. Asadar aceste atitudini ar trebui sa ne atraga atentia si sa le sanctionam.

Rostul unui partid aflat la guvernare nu este sa se impuna in fata populatiei prin orice metoda disponibila. Intr-un stat de drept, cetateanului i se ofera dreptul exclusiv sa sanctioneze erorile guvernantilor, fara a-si justifica decizia. De aceea, nimeni nu poate cere socoteala votantilor pentru alegerea lor, nici inainte si nici dupa procesul electoral. Atunci cand guvernantii esueaza in respectarea promisiunilor si deviaza de la practicile bunei guvernari, unica optiune este promovarea alternantei la putere. In aceasta situatie, oamenii voteaza o speranta si ofera un cec in alb, asa cum s-a intamplat candva si cu Traian Basescu sau cu Alianta D.A.

Este intolerabil sa-i auzi acum pe aceia care au primit increderea electoratului in 2004 cum cauta justificari pentru continuarea actului de guvernare pe motiv ca nici opozitia nu poate mai mult. Aceasta este o fractura logica si o negare a rostului democratiei. Odata ce ti se inoculeaza ideea falsa ca nimeni nu poate aduce imbunatatiri prin alegeri, se pune in discutie insusi fundamentul statului de drept. In concluzie, nu exista nicio ratiune pentru care un alegator neutru (apolitic) sa fie indemnat sa respinga sine die oportunitatea schimbarii majoritatii politice. Romania nu mai este demult o tara cu militanti radicali numerosi care executa ordinele de partid. Numarul celor dezamagiti de clasa politica a devenit urias si din acest considerent orice ingerinta nefireasca in mintea alegatorului creste riscul delegitimarii celor care vor forma viitoarea majoritate politica in 2012.

De aceea rezultatul de la Baia Mare este un semnal negativ pentru toti competitorii politici si reprezinta un test valid pentru cei care amana momentul schimbarii profilului omului politic. Avem nevoie de o generatie proaspata compusa din indivizi adaptati cerintelor moderne. Politica trebuie sa fie parghia prin care satisfaci nevoile celor care te-au ales  sau desemnat intr-o demnitate publica,  nicidecum un instrument pentru atingerea propriilor interese. Gloria politrucilor va apune in urmatorii ani, indiferent cati aspira la un post de propagandist, iar locul lor va fi ocupat de cei care ofera proiecte politice sustenabile si incredere personala.

Daca il urmarim cu atentie pe seful statului vom remarca o propensiune de nestavilit pentru gesturi de autoritate. Iar din pozitia de lider al unui stat NATO, Traian Basescu se comporta magistral in rolul de prieten militar al Americii.

In anii urmatori incheierii celui de-al doilea Razboi Mondial, cativa lideri europeni din state ca Grecia sau Italia au preferat sa partajeze securitatea nationala cu fortele expeditionare ale Washingtonului. O decizie justificata prin prisma temerii crescande fata de pericolul extinderii comunismului sovietic spre Occident. Insa, din punct de vedere al competitiei interne, astfel de apropieri la nivel militar i-au favorizat politic pe promotorii acestor decizii. Odata ce trupele americane sunt dislocate intr-un spatiu strain, interesele de securitate ale SUA includ si acele puncte geografice. Pe cale de consecinta, stabilitatea politica, economica si continuitatea intelegerilor militare devin esentiale pentru Washington. Indirect, liderii politici locali apropiati unei astfel de strategii militare pot profita electoral sau pentru mentinerea lor la putere.

Pe acelasi principiu rationeaza si domnul Basescu care stie ca  SUA au nevoie de construirea unei umbrele de securitate in spatiul european, in interiorul careia a fost acceptata si Romania. In varianta a doua a planului, pentru ca, initial, Washington-ul avea un cu totul alt scenariu, din care Romania lipsea. Atractia nedisimulata a presedintelui roman pentru afisarea unui comportament orientat spre gesturi autoritare a captat atentia administratiei americane care i-a acordat statutul de “prieten militar”. In acest mod, domnul Basescu puncteaza electoral folosind asocierea cu imaginea SUA. Strangerea parteneriatului de securitate ii permite sa transfere artificial atributele de forta, siguranta si democratie ale SUA si sa transmita romanilor ca este un partener privilegiat.

Principial nu este nimic gresit in dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA. Am ales sa fim intr-o alianta militara, coordonata de SUA, prin urmare este logic sa facem acte de bunavointa sau de vointa. Dar este de reflectat ce rol joaca decizia politica interna in planurile de securitate nationala integrate in concepte geostrategice pe spatii extinse.

Cand un presedinte civil se comporta ca un militar, iar termenii unei intelegeri sunt stabiliti in interiorul unui organism opac (CSAT) este firesc sa cauti explicatii suplimentare si sa tratezi cu circumspectie asemenea decizii. Avem la indemana exemple pozitive de parteneriate benefice, dar si o istorie plina de esecuri si abuzuri in numele securitatii nationale. Sa ne amintim de blocul statelor socialiste in care functiona o alianta bazata pe apararea colectiva, de Egipt sau Irak (cazuri mai recente) ori de Pakistan, Grecia, Portugalia, Turcia, Brazilia, Argentina, Paraguay sau Chile, state in care dictaturile militare au aparut si supravietuit in baza unor acorduri exceptionale de securitate si a sprijinului militar extern.

Sa ne imaginam ca vom afla candva rolul pe care-l joaca Romania in planurile de securitate globala. Si, pe cale de consecinta, vom vedea daca presedintele Basescu va fi purtat pe scut sau sub scut….

Asa ca, un minim efort intelectual ma determina sa reflectez la iesirile publice ale conducatorilor. De la unul dintre ei am aflat ca va da inapoi, fix in 2012, toti banii luati romanilor acum un an. Semn ca exista resurse planificate de ceva timp dar, curios, necunoscute celor direct vizati. Asadar, arhitectura frumosului, acel plan strategic de recuperare a increderii populatiei, se desfasoara in parametri normali.

O alta confirmare, ceva mai subtila, vine printr-un canal de informare publica. Un site de stiri binecunoscut pentru fidelitatea sa politica si, mai cu seama, prin dezvaluirile livrate generos cu sprijinul unor autoritati publice construieste o legenda: premierul Boc devine dusmanul presedintelui Basescu. Fauritorii de imagini lucreaza cu talent la transformarea realitatii si inventarea unei iluzii.

Domnul Boc anunta peste tot ca este adeptul continuitatii. Nu vrea sa renunte la functie si se asigura ca-si pastreaza pozitia de presedinte al PD-L. Nimeni nu-l contrazice (nici macar contracandidatul sau Vasile Blaga). Si totusi, exista o entitate media “bine informata” care detine un alt adevar. Conform site-ului respectiv, premierul a devenit dizident politic in Romania  si un adversar redutabil pentru presedinte.

Pana la congresul de reconfirmare in functie a domnului Boc, legenda va creste in intensitate. Pas cu pas, realitatea care ne spune ca intre cele doua personaje (presedinte-premier) exista o intelegere perfecta va fi recompusa intr-o noua perceptie: principalii lideri ai Romaniei sunt in razboi. Aceasta este de fapt, starea naturala care-i convine de minune domnului Basescu. Inventarea unui dusman, apoi declansarea unui conflict de uzura este o strategie veche si indelung exersata. De aceasta data, razboiul va avea un rezultat pozitiv pentru domnul Boc deoarece il valideaza (impotriva perceptiei publice majoritare) ca opozant al angajatorului sau.

Intr-un an, politicianul Boc isi va fi castigat suficiente lupte cu noul sau “dusman”, va ajunge sa se opuna multor decizii impopulare, va recrea speranta intr-un lider puternic. In cele din urma, romanul il va descoperi in postura unui erou care s-a impotrivit “dictatorului”, capabil sa obtina victorii stralucite si sa-si impuna vointa prin determinare si forta. Reluam discutia peste o luna.

Vi-l mai aduceti aminte pe Traian Basescu, luptatorul anti-sistem, taietorul de capete al balaurului PSD? In fiecare ocazie data de la Dumnezeu urla impotriva justitiei ticalosite, ii ameninta pe procurorii PNA  pentru ca executa ordine politice si chiar l-a prevenit pe un fost judecator, presedinte al BEC, ca va fi mazilit dupa ce vine la putere. V-ar mira sa stiti ca toate amenintarile si-au urmat cursul? Cavalerii dreptatii sociale si aparatorii privati ai statului de drept l-au sustinut si chiar aplaudat pe noul conducator pentru interventiile sale energice.

Cum justitia este puternica si independenta, s-ar trage concluzia ca dreptatea a fost servita… cu forta! O imixtiune tolerata in treburile altei puteri, cat timp comandamentele politice o cereau. Acum, vedem acelasi film cu alti actori. Sau cu rolurile inversate, daca este sa fim scrupulosi. PSD isi apara oamenii pe motiv ca sunt surghiuniti de procurori, santajati cu dosare reale sau inventate si arestati preventiv de judecatori dedicati. In schimb, cel mai aprig aparator al justitiei este cel care o punea la colt in urma cu multi ani. Asadar, centrul de referinta ramane mereu acelasi, doar cei care graviteaza in jurul lui si-au schimbat polii de influenta. De aceea, eu nu mai cred doar in condamnarea justitiei pentru pacatul ca slujeste puterea politica.

As vrea sa-i vad pe politicieni ca se revolta impotriva magistratilor cand isi protejeaza privilegiile, cand ignora practica unitara, cand contribuie nefiresc la erori judiciare impotriva cetateanului obisnuit. Justitiei din Romania nu-i poate fi acordat statutul de putere numai cand pedepseste individul fara aparare sau adversarul politic, iar in rest trebuie sa fie docila sau complice. Avem in discursul public un dublu standard periculos. Cetateanul este indemnat sa respecte orbeste decizia instantei, dar magistratul nu este sanctionat nici macar verbal pentru abuzuri sau excese.

Acolo unde avem o putere cu drepturi depline este de presupus ca avem si noi dreptul s-o criticam si s-o repudiem cand isi incalca principiile. Altfel, riscam sa transformam justitia intr-un fetis, in spatele caruia este doar mumia unui organism, altadata viu. Si dupa cum am vazut, multi exploratori si-au pierdut mintile sau viata in cautarea relicvelor magice. In timpurile noastre, este de presupus ca ne-am emancipat. Si totusi, din cand in cand, vedem ca mumia justitiei mai face victime, desi toata lumea stie ca nu este decat fantoma unei puteri adevarate.

Deruta nationala in care traim porneste de la viziunea unui singur om. Acela care ne predica mirajul unei societati perfecte. Presedintele Traian Basescu arata ca un discipol de-al lui  Trotki. Politic vorbind, este primul conducator roman care preia o teza bolsevica: revolutia continua, si o adapteaza la zilele noastre. In locul omului nou si al apararii cuceririlor revolutionare, ne pregatim sa facem saltul spre cetateanul dator statului si reforma cu termen permanent.

Inainte de a judeca mesajul politic al sefului statului, sa recurgem la evenimente marcante din istoria recenta. Romania este tara unde s-a produs o miscare revolutionara pentru rasturnarea unui regim. Aici s-au experimentat comunismul cu fata umana, democratia originala, tranzitia ca fenomen socio-economic, anti-terapia de soc si, mai recent, anti-statul social. In 20 de ani de capitalism, am avut parte de nenumarate experimente, fiecare dintre ele cu partile sale bune si rele. Insa, avem un numitor comun: de cate ori am inceput ceva l-am inlocuit cu altceva. Este de bun simt sa admitem ca abandonul presupunea mascarea recunoasterii falimentului.

Astfel, am ajuns astazi, dupa cativa ani de capitalism linistit cu aspect liberal, sa participam, fara voia noastra, la o noua revolutie: reformarea statului. Concept generos si probabil necesar. Dar sa vedem cine si cum doreste sa-i dea viata.

Seful statului ne sfatuieste sa ne amintim platforma sa politica si sa identificam in ea germenii atitudinii sale ferme din prezent. Din cate stiu, in 2004, singura constructie electorala a adversarilor PSD a fost destructurarea statului corupt. Noua putere politica, mandatata prin votul cetatenilor sa distruga retelele osificate ale unui stat mafiot, nu a reusit decat sa-i schimbe pe cei de la butoane cu oamenii sai. Prin urmare, semnatarul contractului cu alegatorii si-a incalcat promisiunea, ba chiar a discreditat “conceptul revolutionar”.

In aceste conditii, s-a inventat o noua revolutie, continuatoarea celei esuate. Ne vom lupta cu statul. Dar cine este acesta? Paradoxal, el nu mai reprezinta forma administrativa de organizare compusa din angajatii temporar numiti in urma votului democratic. Statul domnului Basescu este format din acele entitati care franeaza evolutia in termenii stabiliti in laboratorul de la Cotroceni. Presedintele si Guvernul central sunt initiatorii unui curent revolutionar din interior, la care sunt chemati sa se alature toti cei care cred in nevoia de reformare vesnica. Aberatia consta tocmai in idiosincrasia unui grup conducator, intamplator chiar dominant, fata de propriul corp.

Printre atatea teme false, simt nevoia unei clarificari. Asadar, sa-i acordam (pentru logica argumentatiei)  presedintelui Basescu prezumtia de buna-credinta. Daca doreste sincer reformarea statului, va trebui sa raspunda, mai intai, la cateva intrebari primordiale.

1. Cand si-a expus viziunea sa politica, in mod structurat?

2. Cum s-au articulat strategiile si planurile de aplicare?

3. Prin ce proces democratic a fost validata aceasta actiune de rasturnare din temelii a relatiilor sociale?

4. Care sunt termenele si obiectivele finale?

5. Cum raspunde in fata cetatenilor in caz de esec sau refuz?

Din tot ce am auzit pana acum despre renuntarea la statul asistential, denumit astfel din motive ideologice de guvernarea PDL, nu am aflat niciun raspuns. In schimb, avem calea deschisa spre lamurirea unor incertitudini latente. Disparitia statului social a devenit, din mers, o tema de supravietuire politica pentru actualii guvernanti. Precum tezele bolsevismului, conducatorii de acum ne propun revolutia continua. Poporul si elitele trebuie sa fie mereu subjugate cu un plan ideal. Niciodata fezabil, imposibil de cuantificat si propagandistic in esenta lui.

In spatele acestor sloganuri electorale nu vedem decat un declin structural. Reforma inseamna prin definitie o cale noua spre progres. O evolutie pozitiva in finalitatile sale. Daca in viziunea PDL reforma inseamna terapie de soc, era de asteptat sa aflam acest lucru inainte de alegeri, nu ulterior si sincopat. Demersul, atat temporal cat si legal, se dovedeste, in cel mai bun caz, amatoristic. Daca romanii au nevoie de un stat reformat, era cazul ca ei sa fie informati si pregatiti. Cand masurile se iau peste noapte iar victimele sunt nevinovate, metoda ne duce cu gandul la asimilari fortate si epurari staliniste.

Cat priveste mecanica implementarii reformei institutionale, un lider care militeaza pentru refacerea raporturilor de eficienta si recastigarea prestigiului institutiilor ar trebui sa acorde credit acestora si sa le puna la dispozitie instrumentele necesare pentru transformare. Altfel, daca le critica in abstract, le desfiinteaza moral si le sufoca financiar, este de asteptat sa vedem o distrugere in locul unei constructii.

In cele din urma, se poate observa cu usurinta ca la atat se reduce viziunea generala de reformare a statului. O lume in colaps, un purgatoriu spre iad si o recladire a omului nou, adica un cetatean supus, docil, recunoscator in fata salvatorului neamului si obligatoriu un gardian al reformei continue. Cand oamenii n-au idei ci nevoi, cand planurile sunt calcule meschine pentru supravietuire personala, iar resursele nationale sunt simple centre de profit pentru camarila de partid, reforma se transforma in alienare.

“Am sa fiu foarte sincer: nu exista astazi in PD-L acel om politic care sa il inlocuiasca pe Traian Basescu. De aceea, PD-L are nevoie de o echipa care sa incerce sa compenseze faptul ca Traian Basescu nu mai este in interiorul partidului” – Adrian Videanu

A mai existat un lider de neinlocuit in istoria noastra recenta: Ion Iliescu. Cat timp a fost o optiune pentru conducerea tarii, partidul sau era linistit. Ulterior, cand s-a retras din functii, s-a vazut diferenta. Vorbele domnului Videanu au, mai curand, o alta conotatie: teama de pierderea puterii. Sa ma explic de ce cred asta: nimeni nu este de neinlocuit in politica, mai cu seama intr-o societate democratica unde sansele si meritele apar la tot pasul.

Ce-ar fi sa-i auzim cum se vaita pe democratii americani dupa Bill Clinton, pe laburistii englezi dupa Tony Blair sau pe crestin-democratii germani dupa Angela Merkel. Asa ceva nu veti vedea, pentru ca acolo liderii se cresc cu grija si se mentin cu respect. Dar odata plecati altii, la fel de buni, ar trebui sa le preia mostenirea. Asadar, vorbele domnului Videanu ne clarifica misterul: nimeni nu vine din urma, iar aranjamentele gen Putin – Medvedev nu sunt posibile.

Te-ai fi asteptat, totusi, ca barbatii politici sa nu planga niciodata dupa o legenda!

Transformarea brusca se datoreaza contextului economic si nevoii unui public divers pentru cautarea de explicatii fata de preconizata micsorare a nivelului de trai. Audientele din aceste zile n-au mai fost atinse decat in timpul dezbaterilor prezidentiale, semn ca publicul este relativ omogen in selectarea informatiilor orientate spre critica guvernamentala. Pentru autoritati, interesul publicului fata de aceste subiecte ar trebui sa constitutie un barometru al starii de spirit in randul societatii. Cand dezbaterile televizate, in majoritatea lor critice la adresa Guvernului, depasesc cifrele de audienta ale televiziunilor generaliste, este evident ca publicul si-a gasit forma virtuala de asociere si reprezentare.

Media devine astfel locul comun unde protestele individuale capata contur la nivel de grup si apoi in plan national. Mentinerea unei stari de surescitare, continuarea campaniei de tragere la raspundere a autoritatilor sunt tehnici jurnalistice mult mai eficiente decat mitingurile sindicatelor. Am intrat astfel intr-o noua etapa a razboiului moguli – Traian Basescu. Mobilizarea maselor si agregarea ideilor nu se mai fac prin metodele clasice, ci cu largul concurs al mass-media electronice. Pentru guvernanti, ar fi mai util sa cerceteze datele de audienta tv, decat sa numere participantii la miting ori frecventa injuraturilor de pe pancarte.

Daca in campania electorala candidatul PDL a reusit sa infranga coalitia media ridicata impotriva sa, acum miscarile sociale ofera o alta platforma de disputa, cu o munitie mult mai penetranta: atacul la viata privata a cetateanului.  Recent spuneam ca Traian Basescu este responsabil pentru divizarea societatii si lipsa de inteligenta politica in lansarea unui armistitiu intre fortele politice. In aceste zile, strategii sai pot observa cat de superfluu este conceptul de solidaritate clamat de presedinte. Precum un bumerang, apelul la popor (indemnul de suflet al sefului statului) se poate transforma, cu usurinta, in poporul nu te mai vrea.

Preconizez ca, in contextul economic defavorabil, noua linie de atac impotriva reprezentantilor partidului de guvernamant va determina o infrangere definitiva, in planul credibilitatii, a actorilor politici asociati masurilor de austeritate. Revansa celor care au pierdut razboiul cu Traian Basescu este regasita nesperat de repede de  acestia.  Cat timp se vor tine departe de profitorii din partidele de opozitie, canalele tv “dedicate” miscarilor sociale vor reusi sa-l izoleze, in mod real, pe Traian Basescu de majoritatea romanilor si sa-l desfiinteze mediatic.

Dupa ce ne-a mintit cu nonsalanta pentru a obtine inca un mandat, presedintele reales jura cu mana pe inima ca isi va asuma raspunderea daca planul de reducere a cheltuielilor din sectorul public va esua. Admite ca si el este vinovat pentru situatia in care vom ajunge. De cate ori n-a spus asta? Si cine l-a crezut? Pai, vreo 5 milioane de romani care l-au votat. Desigur ca alternativa era la fel de proasta si, din nefericire, mereu suntem obligati sa creditam o figura politica nepotrivita in dauna alteia cu aceleasi caracteristici. Concluzia este ca domnul presedinte n-are scrupule. Asta stiam, dar publicul care l-a votat ce va face? Nici cu stanga, nici cu dreapta sau ce-o fi PD-L. Unde vom ajunge?

Un raspuns smecheresc ni-l da Dinu Patriciu, fara sa aiba legatura cu problema in discutie. Acest domn vrea amnistie generala pentru hotii cu guler alb. Adica banditii din birouri care si-au ascuns furtisagurile in afara tarii. Partea haioasa este ca astia sunt putini, insa au bani cat pentru acoperirea imprumutului de la FMI. Timp de 20 de ani, politicienii si extensiile lor in business au praduit, in toate formele cunoscute, banii publici. E un truism obositor sa spunem ca bugetul s-a diminuat din cauza evaziunii fiscale si a tunurilor mici si mari trase de-a lungul timpului.

Ce ne spune domnul Patriciu, in esenta? Ca daca sunt iertati, “golanii” isi scot averile la suprafata. Platesc o taxa pentru suma nedeclarata si sunt curati. Intelegeti paradoxul? Cei care i-au pus sa fure, le vor acorda clementa si, odata cu ea, partea lor de prada ascunsa in bancile straine! Saracii de ei, au banii ascunsi prin banci, pe numele altora si nu mai au de unde sa sustina cheltuielile lor faraonice.  Asa se justifica unitatea in cuget si in simtiri pentru decapitarea ANI.

Se prea poate ca domnul Patriciu sa se fi inspirat din situatia miilor de “golani” din Europa care au inselat statul si au ascuns averile prin bancile elvetiene. Intr-o zi, fiscul german a obtinut datele confidentiale ale acestora si le-a dat termen de gratie evazionistilor sa-si recunoasca averea ori vor pierde tot. Ce credeti ca s-a intamplat? Baietii fini s-au inghesuit la usa fiscului si s-au dat singuri in gat.

In cazul romanilor, pilda este cam greu de digerat. Banii ascunsi nu sunt doar ai lor. Trebuie impartiti, iar cineva este obligat sa plateasca pentru minciuna. Cum politicienii mint frecvent si fara clipire, pacostea cade pe capul stilatilor cu esarfa si batista la costum. De aceea, domnul Patriciu a venit cu o propunere “eleganta”: hai sa dam o cotizatie modesta la buget si, in schimb, suntem cu totii curati. Si uite asa se inchide cercul! Aia din partide ii iarta public, iar ei scot banii la lumina. Dar, atentie! Din acel moment, devin averi licite si nu injectie de capital in economie! Adica, v-am tras o ultima teapa, fraierilor!

Acestea au fost glumele amare. Urmeaza si partea tragica. Dupa un an si jumatate, au venit aia din strainatate sa ne spuna ca joaca de-a restructurarea s-a terminat. Suntem la un pas de default (dezastru) si nici acum PD-L n-a dorit sa recunoasca prapastia in care ne-a adus. Nu singur. De vina este si PSD-ul lui Geoana. Ambele partide si-au jucat la loteria alegerilor credibilitatea si responsabilitatea. Nu vor mai putea niciodata sa recupereze increderea pierduta a romanilor. Si mai este un vinovat: PNL. Din 2005 pana in 2008, acest partid a crescut cu sute de mii de posturi schema de personal bugetara. Toate aceste cadouri au alimentat pofta clientelei politice care n-a fost starpita nici dupa 2009, cand criza ne-a lovit.

Imi este clar acum ca acesti politicieni sunt periculosi pentru popor. Ne-au amagit, inselat, mintit. Iar acum, cand vine vremea scadentei, nu sunt in stare sa plece capul de rusine. De vina sunt toti, prin urmare nu au de ce sa planga pe umarul bugetarilor sau pensionarilor. Ar trebui sa taca ori sa accepte ca suntem aproape de faliment. Ca banii din salarii au fost daruri nemeritate. PD-L ar trebui sa inceapa restructurarea cu propriii sai clienti. Dupa ce i-au indepartat pe cei indezirabili, e randul lor sa renunte la pomana data cateilor.

Omul gras de care vorbea Traian Basescu este umflat, INTOTDEAUNA, de partidul aflat la putere, nu de o entitate extraterestra. Sa faca bine trimisul sau pe Pamant, daca a scapat din stransoarea latului din pomul japonez, si sa treaca la regim drastic de slabire. In cateva luni poate ajunge la greutatea celor slabi si multi.

De mai mult timp am urmatoarea dilema: presedintele Basescu este seful statului sau seful PD-L? Veti spune ca m-am prostit! Sigur ca, intr-o tara normala si pe deplin democratica, temerea mea ar alerta organizatiile civice si chiar spiritul critic al tuturor ziaristilor. Dar noi suntem ceva mai deosebiti. Ne permitem sa interpretam legile, morala si separatia puterilor in stat.

Asadar, sa revin la cestiune. Daca un sef de stat le spune unor politicieni cum sa se organizeze si apoi ii mai si ameninta, ma intreb ce se intampla cu acei indivizi? O grupare, denumita prescurtat BVB, este tinta unui presedinte de tara presupus echidistant fata de partide. Ceea ce remarc acum este ca Traian Basescu si-a depasit in mod periculos limitele constitutionale si, mai ales, cele morale. Inteleg ca si-ar dori sa scape de aceia care l-au mentinut ani in sir la putere, care l-au ajutat sa castige anul trecut un mandat ca si pierdut, care au musamalizat multe operatiuni speciale. A folosit strategia dulailor care latra, dar s-a trezit la poarta cu razboinicii  infranti.

Fiindca nu i-a reusit planul prin invaluire, a atacat direct. Le-a cerut greilor pdl-isti sa schimbe o decizie luata in unanimitate si i-a acuzat de practici dictatoriale. Intelegeti paradoxul? Aia sunt de condamnat fiindca vor sa pastreze puterea in interiorul grupului din care fac parte, dar sunt amenintati sa renunte de singura persoana nepotrivita sa ia atitudine in aceasta privinta. Ce se intelegem de aici? Ca urmeaza pedepsirea tripletei. Cum? Fie prin dosare penale, fie prin remaniere, fie prin sustinerea unei motiuni de cenzura a opozitiei. Si toata aceasta ambitie apartine unui  om care si-a pus in cap sa scape de baietii utili, deveniti acum periculosi.

Cine are memoria treaza poate gasi o similitudine scandaloasa cu perioada bolsevismului gregar. Cand Stalin se temea de ascensiunea vreunui lider din preajma sa, n-avea nicio remuscare sa-i insceneze un scandal, o eroare de conducere sau o arestare in toiul noptii. Se inventa o vina imaginara si adversarul dictatorului era istorie, ingropat doi metri sub pamant. Slava Domnului ca metodele trecutului nu mai sunt permise, desi, pe alocuri, inca mai apar intr-o maniera rafinata. Partea proasta este ca n-au disparut din mintea celor care poarta stigmatul puterii absolute. Pentru ei, vor exista mereu o teama fata de colaboratorii apropiati si riscul sa fie indepartati.

Finalul povestii ne priveste pe toti, fiindca echilibrul de forte odata rupt va duce la convulsii in toate sferele societatii. De rezistenta unor indivizi aflati acum in conflict deschis cu fostul lor camarad depinde directia in care ne indreptam ca tara. Prea multa putere in mana unui om inseamna esecul democratiei, adica dictatura. Prea multa putere in mana unor indivizi  foarte bogati inseamna plutocratie. Prea multa putere in mana unor structuri  statale inseamna autoritarism. Prea multa putere in mana unor institutii inseamna birocratie centralizata. Oricum ai lua-o, ce-i prea mult strica! Ne ramane doar echilibrul despre care vorbeam mai devreme. Dar cine sa-l mentina cat timp puterile statului sunt in degringolada, iar politicienii sunt santajabili?

“Iubesc tradarea, dar ii urasc pe tradatori” – expresie atribuita de Plutarh lui Iulius Caesar.

Ceilalti granzi ai politicii, PD-L si PSD, sunt modele interesante de studiat. Esecul in fata lui Traian Basescu a declansat reprosurile, atacurile si contestarea liderului social democrat. Nici in cazul acestuia promisiunea nu s-a respectat. Sa zicem ca, pragmatic, si-a spus ca nimeni nu este fraier sa cedeze, fara lupta, prima pozitie.

Dar ceva tot s-a intamplat. Fostii s-au ridicat din uitare sau marginalizare si au grait. Intr-un partid democratic si viu, se presupune ca opiniile centrifuge sunt utile. Rezervorul de idei si de actiuni se umple dinspre margine  catre centru, si nu invers. In acest amalgam de pareri, se pot strecura solutiile viabile, daca exista cineva capabil sa le preia si apoi sa le dezvolte. Deocamdata, s-au platit polite care, curios sau nu, l-au evitat pe principalul vinovat. Lupta de gherila s-a dus mai curand prin ricoseu, in zonele periferice. Singurul care premediteaza cu viclenie pasii si manevreaza printre jucatori este Adrian Nastase. Alaturi de Ion Iliescu, el cunoaste cel mai bine tactica de joc din PSD: schimbare prin continuitate in locul continuitatii prin schimbare.

Nu e de mirare ca bisericutele s-au transformat in catedrale, iar conducatorul este precum preferatul conclavului cardinalilor omnipotenti: in functie de moment si context, caracterul si inteligenta alesului fluctueaza de la moderat la sclipitor. Cuvinte ca revolutionar sau indraznet nu fac parte din vocabularul stangii romanesti. Paradoxal, falimentul politicii de cadre din perioada 2005-2009 a avut si un rezultat. E drept, pervers. Cei vechi sunt compromisi, cei noi sunt simple “mladite”, cum spunea ultimul recrutor de talent al partidului. Reforma in PSD va dura pana la Congres si se va sfarsi printr-o minunata si ineficienta platforma program care-i va satisface pe toti “premiantii” din alegeri. Pragmatismul a invins!

Urmatorul partid care se conformeaza logicii lineare este PD-L. Oarece activitate vocala s-a manifestat si aici, desi, in multe privinte, partidul este un monolit ingrozitor, compus din duri, elitisti si arivisti. Primii savureaza succesul in functii si sunt deranjati de zgomotele de fond din interior. Elitistii sunt cei care scriu si se exprima pe bloguri, pe site-uri si in dezbateri tv.

Atacul lor, lansat de curand, este just in privinta democratizarii deciziei si a promovarii interne. Pare insa o incercare naiva si pretentioasa intelectual. Cum disciplina este un cuvant relativ pentru ei, agitatia creata nu le-a facut decat rau. Partidul are mecanisme brutale de coercitie, unele la vedere, cele mai multe in culise. Asa ca glasul lor n-a cantat decat o saptamana. Cand ai putere si n-ai competitori, poti fi si generos, nu-i asa?, isi spun, in particular, membrii grupului celor cinci. S-a mimat preocuparea, s-a organizat un dialog formal de idei iar, la final, s-a creat o comisie de “recrutori” in scopul largirii bazei de selectie si deschiderii robinetului cu functii pentru cei cu scoala si aptitudini. Despre doctrina si atragerea competentelor intr-un partid in suferinta la aceste capitole, se va vorbi in surdina. Abia prin toamna (cand se va mai discuta despre alegeri interne), ne putem astepta la un nou dezghet. Inca o data, pragmatismul a invins!

O concluzie poate fi trasa: fortele centrifuge din partide  si-au facut datoria! Au creat emulatie, s-au revoltat controlat, au infierbantat mintile neofitilor si s-au anihilat cu fortele centripete care doreau pastrarea partidului intre limitele anterioare. Nucleul dur ramane stabil si omogen. Asa s-ar traduce in limbaj politic pragmatismul romanesc. In fizica, insa, raportul dintre fortele centrifuge si cele centripete este cu totul altul. Exista, totusi, o asemanare cu situatia reala: Forţa  centrifugă este o forţă fictivă, nu există decât pentru observatorul aflat în interiorul sistemului legat de corp. Ea este determinată de inerţia corpului şi nu se datorează unei interacţiuni mecanice, de aceea se mai numeşte si forţa  centrifugă de inerţie.

Doamnele in cauza si-au propus sa parodieze o partida de tenis?
Habar n-am, dar, daca as fi consultantul unui politician, iata ce i-as propune:

1. Catfight in numele celor doi candidati.
2. Hologramele lui Basescu si Geoana s-au batut pana la epuizare. Game over.
2. Satule de barbati, femeile au verificat pe viu teoria privind misoginismul in politica.
3. Competitia este necesara, dar dureroasa.
4. Un produs revolutionar impotriva ridurilor a fost experimentat cu succes.
5. Cea mai buna metoda de trezire la realitate, pentru politicieni.

Cine doreste sa gaseasca alte sensuri este rugat sa posteze aici. Raspunsurile ii vor fi trimise si liderului PSD, pentru utilizarea lor la nevoie.

“Tinerii” din PD-L (cei cu varsta biologica peste 40) au luat-o inaintea celor din PSD. Inca o data ma surprinde sa vad exprimari clare si de substanta intr-un partid cazon si, in aceeasi masura, nu ma mira cand, in democraticul PSD, singurele voci critice sunt ale proscrisilor. Cine vrea sa inteleaga diferenta trebuie sa observe ca, la unii, agentii schimbarii sunt din generatia noua, dar solida structural, pe cand la ceilalti sunt din garda veche (nu neaparat invechita) si cu imaginea sifonata.

Viziunea proaspata a “intelectualilor” PD-L este corecta si obligatorie in noul context politic. Mai demult am spus aici ca acest partid are o disciplina de fier provenita din anii grei de opozitie. Dar acele vremuri au trecut, acum este mai puternic decat oponentul sau, motiv pentru care legea martiala trebuie ridicata. Acelor lideri vechi care continua sa-i plesneasca peste bot pe cei care spun adevarul sau cer innoirea le prevad un sfarsit politic dureros.  La fel se va intampla si cu PSD-ul, dupa cum m-am exprimat aici. Acolo, degringolada este si mai mare, iar nemultumitii sunt miscati din loc nu numai de ideologie, ci si de dorinta de razbunare. Raman la parerea ca metoda soft, specifica liderilor comunisti reformatori, nu va da rezultate. Este nevoie de spalarea pacatelor, de recunoasterea greselilor si de lansarea unui alt proiect politic. Toate acestea nu se fac in budoar si nici la masa de poker, intre cativa initiati. In ambele partide se produc tulburari. Din cauze diferite, dar cu motivatii asemanatoare. Incerc sa fac o predictie pentru fiecare dintre ele:

1. Daca Traian Basescu nu este sustinatorul lupilor tineri pentru a-i transforma in liderii miscarii de reformare, partidul va deveni un mastodont periculos si mai urat decat fostul FSN. Doar convulsiile sociale pot deturna de la infaptuire acest scenariu apocaliptic.

2. PSD se indreapta spre o solutie soft, un lider de pluton si fara autoritate. O astfel de varianta va tine partidul sapte ani in opozitie si, cel mai periculos pentru ei, este probabila o dezertare in masa. Varianta salvatoare ar fi: un lider puternic, o schimbare de concept, de proiect si de echipa.

Paradoxul face ca, in ambele variante, oricare ar fi iesit invingator in alegeri, in ambele partide era nevoie de reforma. Din stiintele politice stim ca schimbarea leadership-ului este un proces lung, supus unor proceduri de tergiversare. Sa nu ne facem iluzii, atitudinea politicienilor este precum mentalitatea unui popor; ai nevoie de generatii pentru resetarea prejudecatilor. Sa devii responsabil (accountable) pentru succesele si esecurile tale este, inca, un concept firav in aceasta parte de lume.