Articole relevante pentru: bolsevici
Reconcilierea istorica intre natiuni este un act de credinta si virtute. Umanitatea (umanitarismul) este un concept specific fiintelor rationale, adica omului. Desi, de-a lungul istoriei, iertarea era considerata un privilegiu regal, mai curand o darnicie a stapanului, mutatiile comportamentale din lumea moderna au transformat reconcilierea intr-o “arma” pasnica a natiunilor evoluate impotriva culturilor retrograde sau autocrate. Absolut toate popoarele razboinice sau asupra carora a existat povara crimei si-au recunoscut greselile. Aceia care si-au cladit ura pe minciuna si abuzul pe propaganda continua si astazi sa ascunda ori sa caute pretexte pentru apelul la onoare.
Tragedia din 10 aprilie 2010 este o coincidenta bizara cu rememorarea dramei din 1940. Acum au murit oficiali de rang inalt ai statului polonez, atunci au murit zeci de mii de oameni de rang inalt, din toate elitele Poloniei. Este o simpla speculatie faptul ca mortii de atunci n-au vrut ca impacarea de fatada sa fie parafata dupa 70 de ani. Fiind un popor capabil de iertare, polonezii au acceptat o versiune trunchiata a vinovatiei rusilor. Timp de 20 de ani, Moscova a musamalizat si a clasificat orice document care aduce lumina in privinta masacrului de la Katyn. Nu este singura lor inselatorie. Ei n-au recunoscut masacrarea armatei tariste, a taranilor din Ucraina, a intelectualilor, a prizonierilor germani. Bolsevicii nu au decat memoria razbunarii. Pentru ei si urmasii lor natiunea nu trebuie sa aiba remuscari, chiar si atunci cand adevarul te indeamna spre penitenta. Oroarea comunista a schimbat total sentimentele umane.
Rusii sunt singurul popor traumatizat din Europa din cauza unei ideologii care a scapat necondamnata. Autoritatile continua sa ascunda adevarul pentru ca n-au curajul sa fie sincere cu propriul popor. Inainte de a recunoaste greseala in fata altora, ar trebui sa-ti explici de ce ai facut atatea crime. Impotriva unor straini, dar, mai ales, impotriva propriilor frati. Blestemul de la Katyn este un semn divin tragic. Reconcilierea intre popoare nu se poate face fara credinta. Daca nu recunosti fata de tine insuti ca ai pacatuit, victimele tale vor avea grija sa nu-ti acorde iertarea. Paradoxal, rusii sunt crestini ortodocsi, insa dupa cum vedem, invataturile teologice se opresc la portile Kremlinului.
Tags:bolsevici, Katyn, kremlin, masacru



