Atunci cand un mecanism devine prea complicat intretinerea lui este lasata pe mana unui specialist. Daca obiectul care functioneaza datorita acestui mecanism este mostenire de familie sau reprezinta un bun de valoare inestimabila tentatia proprietarului este sa-l pastreze si sa-l repare ori de cate ori este nevoie.

Cam asta este situatia si cu economia capitalista. Si-a dovedit capacitatea de rezistenta in fata oricarui alt sistem economic. Democratiile occidentale au fost construite fundamental pe competitie si dezvoltarea pietelor. Modelele economico – financiare sunt concepute pe principiul acumularii de capital. In cele din urma, secolele de existenta si victoriile obtinute au creat imaginea unui sistem infailibil sau, in orice caz, mai rezistent la crize interne  si amenintari externe.

Este greu de acceptat acum ca sistemul economic mondial se prabuseste din interior. Aparatorii acestui mod de administrare si conducere a natiunilor vor sustine pana la moarte ca nu exista alta solutie decat mentinerea in viata a angrenajului.Vai de cei care contesta aceasta prejudecata devenita axioma! Sunt calificati ca anarhisti sau socialisti.

Nu trebuie sa fim naivi. Putini inteleg cum functioneaza mecanismul. Cativa au acces la diagnoza specialistului si numai unii isi pot permite sa cumpere piesele de schimb… Trebuie sa acceptam ca “proprietarii” acestui mecanism  au de protejat o investitie veche de cateva secole, cu o valoare colosala. Ei nu vor renunta niciodata la acest bun transmis din generatie in generatie. Daca l-au protejat atata timp, este normal sa gaseasca resurse si energie pentru a-l mentine in viata. Degeaba le spune specialistul ca i-a expirat durata de viata. Vor considera ca deceniile in care l-au platit sa-l repare il obliga sa gaseasca o solutie. Dar aceasta nu mai exista.

Tot ce ne ramane sa speram este ca prabusirea sa fie rapida. O moarte lenta nu este decat un chin insuportabil. Din nefericire, este mult mai probabil sa agonizam din cauza celor care nu vor renunta la modelul aproape perfect. Ei vor cauta orice metoda la indemana pentru evitarea sfarsitului. Cei care vor sta in drum si nu vor avea resurse sa reziste vor fi primele victime. Iar noi, romanii, suntem in aceasta categorie a victimelor colaterale. Desi ne amagim cu gandul ca suntem minori si vindecati de boala traim cu iluzia pacientului care se simte mai bine. Nu vom gasi nici doctori si nici tratamente de urgenta cand molima va bantui lumea. Avem, doar, dreptul sa speram ca vom supravietui miraculos.

Eroarea noastra fundamentala ca natiune este lipsa de imaginatie. Am fost consecventi (comozi in gandire) cu un model economic pe care altii l-au ajustat spre binele lor  avand forta si resurse.  In cazul nostru, mimetismul nu a dus decat la o senzatie de multumire. Insa acum este nevoie de cineva capabil sa construiasca un alt model. Specific noua, care sa limiteze contagiunea cu pietele imbatranite ale Occidentului. O astfel de atitudine cere insa curaj, viziune si solidaritate. Mai are vreun rost sa sa ne imaginam?

Nu sunt un fan al statului. Nici pe stil vechi, dar nici din zilele noastre. Cel comunist a creat iluzia bunului comun si interzicerea acumularii, cel capitalist mistifica valorile si inventeaza administratorul bandit. De prin anii 50 ai secolului trecut au inceput sa apara voci critice ale capitalismului.

(more…)