Dupa 1990, reteaua s-a micsorat si divizat. Sarcinile s-au modificat in mica masura, dar s-au diversificat. Acei oameni care au fost candva “deponentii” nestiuti ai statului au iesit la pensie si o alta “generatie” le-a luat locul. Mare parte dintre acestia nu lucreaza doar in interes national. Unii asigura scoaterea din tara a bunurilor materiale si financiare pentru potentatii zilei sau pentru diferitele grupuri de influenta din societate: partide, institutii publice, organizatii oculte.

Am cunoscut doi dintre acestia de-a lungul vietii mele. Sunt persoane fara fata, fara nume si care traiesc modest. Daca n-ai sti despre partea nevazuta a existentei lor ai crede ca sunt oameni banali. Dar munca acestora si, mai ales fidelitatea de care dau dovada, sunt extrem de pretioase.

Cand presa cauta sa afle identitatea “Reginei”, ar face bine sa sape in aceasta parte de lume. Sa lase quiz-urile ieftine si datul cu parerea. Sa inceapa sa gandeasca si sa citeasca manualele de specialitate. Poate va ajunge sa vada ca “Regina” este un personaj colectiv despre care nu stie niciunul dintre pioni.

Operatiunile din vama se impart in doua categorii: cele speciale si cele ordinare. Primele nu au fost atinse si nici nu fac parte din aria de interes a procurorilor. Acestea sunt deplin conspirate si nu vor ajunge niciodata la personajul colectiv, fiindca nimeni nu-l poate atinge vreodata. Este insusi statul, prin oamenii si institutiile sale. Iar urma banilor n-o vom afla niciodata. Tocmai ce v-am spus cine se ocupa de colectarea si depozitarea lor.

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

Si-au adus aminte de noi dupa caderea regimului comunist. Puteam fi un fel de Moldova a la Lucinschi sau Voronin. Dar populatia era profund ostila solutiei rusesti. S-au apropiat de noi germanii. Au venit asa cum stiu ei: metodic, aplicat, stiintific. Fundatii, evenimente cetatenesti, ajutoare diverse. In spatele acestora se construia fundamentul unei societati teutonice. Romanii aveau un trecut disciplinat, caliti in deceniile de dictatura. Ar fi trebuit sa functioneze planul. Dar am avut prea multi conducatori cu alte interese. De exemplu: Petre Roman. Fostul prim ministru l-a asezat in fruntea serviciului de informatii externe pe generalul Caraman, sef de agentura in Franta, pe vremea lui Ceausescu. Un spion merituos care a reusit sa penetreze Alianta Nord – Atlantica si sa ofere rusilor secretele bine pazite ale Vestului. In aceste conditii, generalul Caraman a reconstruit reteaua de operatiuni externe a Romaniei. A fost agreat de partenerii vestici de vreme ce acestia au avut incredere in fostul lor adversar. Cine a garantat pentru el? Din orientarea politicii noastre externe si mai ales economice spre Paris, intuim un raspuns. Franta a devenit avocatul nostru in lumea larga, indepartand Germania din pozitia ocupata pentru scurt timp.

Latini ca si ei (un alt mit care acopera magistral decizia politica) am preluat de la francezi modele economice, constructia statului si a puterilor constitutionale. Ne-am ferit cu gratie sa intarim societatea, forta civica si responsabilitatea statului. Ne-am garnisit, in schimb, cu exemple si reguli oferite cu generozitate de fratele mai mare. Cand am ajuns in apropierea primului test democratic, aderarea in structurile NATO, ne-am aratat din nou caracterul. Recent, fostul presedinte Emil Constantinescu dezvaluia public ca Franta a conditionat, la Madrid,  extinderea Aliantei cu noi membri de includerea Romaniei in grupul beneficiarilor. Cata fermitate! Insa noi le-am tradat increderea. Am preferat sa renuntam, la cererea americanilor, la solutia Mitterand si am acceptat cuminti al doilea val. De atunci, relatia noastra cu francezii s-a racit continuu. Am tinut-o in viata doar pentru ratiuni economice. Erau prea multe avantaje strategice de partajat ca sa ne paraseasca.

Astazi, vad foarte multi indivizi cum se mira de relatia noastra tensionata cu Parisul. N-au memorie, probabil. Cand parcurgi astfel de etape, dupa care mai pui si sare pe rana prin atitudini belicoase, finalul este previzibil. Acolo unde pot, francezii ne faulteaza politic. Au propria lor logica. Si nu-i putem convinge ca sunt nedrepti. Spre deosebire de noi – mereu distructivi cu propria natiune, francezii au construit in istoria lor (mult mai scurta decat a noastra) un imperiu. Au transformat experienta in stiinta si manuiesc cu inteligenta instrumentele de soft politic cand vor sa-i tina la respect pe razvratitii din colonii.

Insa ce inseamna prezentul pentru mandria de roman? Cel mai des: dezbinare, plictis, statut de cetatean european. Iar, in mod special, cand ne trezim dimineata, de 1 Decembrie: fasole, tuica si parade. La atat se reduce – pentru cei care reprezinta autoritatea in stat -, o sarbatoare nationala. Suntem singura tara europeana, in afara de Franta (cu o indelungata  traditie militarista) care organizam de ziua nationala defilari cu trupe si echipamente de lupta. Numai in fostul spatiu sovietic, in dictaturi sau regimuri autoritare mai vezi tancuri, avioane si soldati pe strazi, in vreme de sarbatoare. Regimul comunist punea cel mai mare pret pe defilarile de 23 August. Erau momentele publice cele mai fastuoase si importante. Propaganda de partid se mentinea cu costuri grele! In cele din urma, dictatorul a renuntat la ele din motive financiare dar si de teama sa nu apara razvratiri.

Dupa 1990, spiritul revolutionar al noilor conducatori s-a perpetuat ani buni in astfel de demonstratii de imagine. S-au mai domolit pana acum cativa ani, dar au revenit in forta de cand avem alti conducatori care isi arata interesul pentru imaginea statului muschiulos. Daca sunt sau nu mandru de originea mea este discutabil. Dar stiu sigur ca in vremurile astea de saracie este de preferat sa vedem corturile cu fasole si tuica pe Soseaua Kisellef in locul defilarilor militaroase. Cum nu ne ataca nimeni, nu suntem vreo mare putere si nici prosperitatea nu ne da afara din casa mi se pare indecent sa le oferi romanilor arme si soldati pentru distractie, chiar de ziua lor.

PS: “Felicitari” PRO TV -ului pentru programul sau. Mai avem, se pare, o speranta  ca vom supravietui acestor timpuri.

Dupa ce ati citit aceste randuri urmeaza si partea care nu este adresata prostilor sau sustinatorilor PDL.

Tot la mintea cocosului este pentru noi, ceilalti care avem memorie si creier, ca bucatelele inaugurate pe autostrada Transilvania au fost posibile in urma unui contract “nenorocit” incheiat in guvernarea lui Adrian Nastase. Si poate mai aveti acces la internet sa verificati cati ani s-au pierdut dupa venirea la putere a Aliantei DA cu anularea si blocarea financiara a contractului Bechtel. De asemenea, centura Capitalei – o alta realizare pusa in contul aceluiasi premier harnic, apartine de drept altei guvernari si preluata de domnul Ludovic Orban. Sa va spun ca acel drum despre care vorbea doamna Udrea, intre Cernavoda si Costinesti, nu exista dar era gata pana in septembrie? Sa va improspatez memoria cu esecul inceperii lucrarilor la sectorul de drum cel mai important din Romania: Ploiesti Brasov, via Comarnic? Se intampla in mandatul domnului Boc, cel care se lauda ca datorita lui constructia de drumuri si autostrazi infloreste. Si pentru respectarea adevarului, trebuie sa-l atentionam pe acelasi premier harnic ca un drum expres nu este o autostrada, asa cum un guvern politic nu este acelasi lucru cu un guvern de tehnocrati.

Daca apelam doar la bunul simt si lasam in paranteze inteligenta, nu putem trage decat o concluzie: e urat sa furi de la altii si apoi sa te lauzi cu prada.

I-am auzit gandurile spuse cu voce tare: nu guvernam ca sa fim frumosi in sondaje, reparam 20 de ani de decizii proaste, rezultatele reformelor se vor vedea in doi ani.

Tot mai mult, PDL se scufunda intr-o retorica a absurdului. Nu are importanta ce zice opozitia. Nu despre lupta pentru putere vorbim si nici de obtinerea capitalului electoral. Pe noi, astia neimplicati politic,  ne intereseaza cat de rau ne va fi. Daca vom retrai starea de spirit si drama individuala din timpul comunistilor. Iar aici, domnul Boc nu are cuvinte. Stie sa invarta vorbele celorlalti, sa fardeze deciziile proaste si contrare relansarii economice prin forte interne. Este suficient pentru dumnealui sa primeasca protectia creditorului extern si cu polita de asigurare se plimba relaxat pe holurile Palatului Victoria. Cam asa a facut si Ceausescu.

Numai ca vine si scadenta. Cand trebuie sa platesti ce ti-au dat strainii cu imprumut, cine va pune banii in banca? Poporul, ala despre care spune seful Guvernului ca este suparat fiindca nu intelege greaua mostenire, de 20 de ani. Ca sa evite decontul, domnul Boc are si un termen de gratie pentru fericirea poporului: peste doi ani. Perioada suficienta pentru a-i pierde pe drum pe romanii nerecunoscatori, dar utila sa amorteasca vigilenta celor care mai misca in front. Totusi, unde este tinta? Macar Ceausescu a inventat “societatea perfecta”. Spre deosebire de echipa domnului Boc, cei din vremea impuscatului erau maestri in arta manipularii. Nici macar minciuni frumoase si perspective luminoase nu stiu sa ne ofere acesti guvernanti. Ar vrea sa inchidem ochii de bunavoie, fara o pastila de prostit?

Este trist unde s-a ajuns cu explicatiile guvernantilor. Daca ei judeca starea de mizerie nationala prin prisma indicelui de frumusete in sondaje, inseamna ca sunt un pericol pentru siguranta cetateanului. Nimeni nu guverneaza impotriva propriului popor. Cel putin in lumea asta in care am fost acceptati cu multa bunavointa. Domnul Boc trebuie sa stie ca logoreea si abureala nu tin de performante si nici de satisfactie. Poate sa fie cel mai frumos conducator din lume! Daca n-am unde munci, n-am din ce trai, iar anii trec pe langa mine si ajung un mos decrepit, cel care conduce trebuie sa dispara.

Sa nu ne aducem aminte de Ceausescu!

Surprinderea mea este sa descopar ca mai toti revolutionarii sunt, la inceput, oameni normali care gasesc o cale sa lupte pentru scopuri comune si, in principiu, corecte. Dar invariabil, la un moment dat, participarea lor civica se transforma in lupta armata si in eliminarea adversarilor. De aici incolo, revolutia devine perpetua, criminala si, in cele din urma, utopica. Nimeni nu poate schimba un regim constitutional fara vointa populara. Orice apare in loc, fara acceptul cetatenilor, se mentine prin tiranie.

Am lamurit chestiunea revolutiei apeland la istorie. Tot din exemplele trecutului am aflat si ce patesc revolutionarii. Unii mor in lupta, altii dispar dupa ce se incheie lupta, iar o mica parte isi exerseaza filonul socialist: devin ongisti sau aparatori ai drepturilor omului. Socati? Nu e cazul. Ultimii doi conducatori ai factiunii armate a miscarii de extrema stanga Prima Linea, dupa zeci de ani in puscarie pentru crime si distrugeri, s-au dedicat activitatilor filantropice. Ofera asistenta morala celor care nu-si gasesc un drum in viata.

21 decembrie 1989. Seara agitata la comandamentul trupelor din garnizoana de pe Antiaeriana. In Piata Universitatii s-au strans sute de indivizi imbracati in civil care striga impotriva regimului si refuza sa paraseasca zona. Tancuri si transportoare blindate sunt in pozitie de lupta in fata demonstrantilor. In aceste momente tensionate, P. trece pe langa usa deschisa a sefului garnizoanei. Il aude dand ordin de tragere. Este surprins de cuvintele auzite, dar se trezeste la realitate cand vede fetele transfigurate ale cadrelor militare din incapere. Asa a inceput totul.

22 decembrie 1989. Militarii in termen primesc ordin de deplasare prin Bucuresti. Sunt pregatiti sa intervina in fata coloanelor de muncitori care s-ar putea razvrati impotriva Conducatorului. Ordinul se anuleaza la pranz, cand dictatorul fuge din Comitetul Central. Ziua se scurge linistit, insa seara incepe sa devina incendiara. Tot mai multe unitati militare din Bucuresti primesc mesaje distorsionate, de genul: Securitatea si-a trimis oamenii in oras sa creeze diversiune. In haosul inerent si teroarea construita in viteza la televiziunea publica, garnizoana este cuprinsa de panica. La Antiaeriana se da alarma. Trasoarele se vad pe cer, iar in scurt timp se indreapta spre perimetrul unitatii. La cativa kilometri, despartite de un cimitir, este cealalta mare unitate a armatei. Ambele tabere cred ca se trage din cimitir dar, in realitate, tragerile sunt friendly fire. Zeci de soldati sunt impuscati, suspectati de terorism. De fapt, ei erau trimisi sa ocupe pozitii in fata gardului unitatii, mai aproape de cimitir. Ajung sa fie atacati din spate de colegii lor. Multi dintre ei, fara o zi de instructie. Cadavrele din prima noapte sunt aruncate unul peste altul in corpul de garda.

23 decembrie1989. Prima zi de dupa macel. Se evalueaza pagubele. Un soldat a distrus turnul de apa, crezand ca se trage din el. Masinile cadrelor, din parcarea deschisa, erau distruse. Comandantul unitatii a trimis tancurile peste drum, in cimitir, si, in disperarea care i-a cuprins, tanchistii au calcat totul in picioare. Dupa o noapte fara somn, militarii incearca sa inteleaga ce au de facut mai departe. Nimeni nu le explica nimic. Sunt atentionati sa ucida fara somatie orice suspect proaspat ras si in haine civile care refuza sa se legitimeze. Din neatentie sau nestiinta, descarcarea armelor si punerea lor in rastel se transforma in momente de panica. O arma descarcata din greseala in dormitor declanseaza alarma. Alte cateva se vor produce pe parcursul zilei, din aceleasi motive. P. isi verifica arma si, din greseala, o descarca in rafala peste panoul cu “realizarile socialismului”. Cand comandantul viziteaza locatia, crede ca este urma unui atac terorist. Militarii se abtin sa-l contrazica. Inca o noapte de cosmar. Incepe sa ninga peste soldatii care si-au sapat transeele de aparare. Se vorbeste de un atac masiv cu blindate dinspre Rosiorii-de-Vede. Schimburile de focuri se petrec, insa, tot cu inamicul invizibil din partea cealalta a cimitirului. Un ofiter panicat da ordin de tragere cu munitia de pe Tab asupra blocurilor de peste drum. Cine stie cati locatari au murit? P. este trimis in patrula, alaturi de colegii sai. In fata lor, un locotenent. Ei – imbracati in haine de muzicanti militari. Nu erau din unitate, insa au avut ghinionul sa-i prinda Revolutia acolo. In schimb, erau burdusiti cu munitie de razboi. Sunt opriti de o santinela care le cere consemnul. Habar n-aveau de parole si alte semne. Sunt culcati la pamant si inconjurati de alte cadre militare. Cu arma la tampla, reusesc sa faca dovada ca nu sunt teroristi. Daca ii scapa cuiva degetul pe tragaci?

24 decembrie 1989. Ceausescu a fost prins. “Elementele revansarde” sunt anuntate la televizor sa inceteze lupta de gherila. Nimeni nu vede vreun suspect sau macar o urma de terorist care sa fi trecut prin zona. In corpul de garda, un soldat adoarme cu pistolul mitraliera in brate. Aluneca de pe scaun si arma i se descarca in mana. Ulterior, ajunge erou al Revolutiei. Din nou sunt auzite sirenele de alarma. Comandantul unitatii este de negasit. Ofiterii se ascund prin birouri sau la popota. Cand cade seara, incepe o noua rapaiala. Soldatii se furiseaza in diferite locuri considerate sigure. Sunt omorati de rafale de calibru greu. Nu aveau cum sa vina teroristii cu astfel de munitie.

25 decembrie 1989. Cinci autobuze goale sunt parcate in curtea unitatii. Mai multi militari sunt trimisi sa ridice de la sediul Securitatii Capitalei cadrele Ministerului de Interne.  Toti cei care urca in autobuze sunt suspectati de terorism. Sunt dusi sub amenintarea armelor la o unitate militara din afara Bucurestiului. Pe seara, P. si colegii sunt anuntati ca au de aparat o zona de securitate in spatele unitatii, pe un teren viran, unde vor fi aduse cadavrele a doi teroristi. In scurt timp, doua elicoptere survoleaza unitatea si apoi descarca cele doua trupuri. Soldatii raman singuri cu ambele cadavre. Nu se apropie de ele, dar le vad prin intuneric. Un transportor blindat se apropie de ei. Fara somatie, soldatii deschid focul. Cei din interiorul masinii nu riposteaza si prefera sa plece. Dimineata, P. vede fetele teroristilor. Erau sotii Ceausescu. Ar fi vrut sa ia un suvenir de la mana lui, dar renunta. Doua dube de armata vin sa ridice corpurile lasate, peste noapte, in camp deschis. Generalul Stanculescu se ingrijeste sa nu ramana urme si ii apostrofeaza pe militari ca au tras asupra lui cu cateva ore in urma.

Primavara lui 1990. P. este liberat din armata. Pleaca in orasul lui natal. Este si acum traumatizat de experienta de la Revolutie. S-a despartit de arma, singurul prieten care ii da siguranta. Zile in sir priveste cu teama pe acoperisurile caselor si pe inaltimi. Vede mereu posibili teroristi, insa pana azi nici el, nici justitia, nici conducatorii armatei n-au gasit vreunul.

Va aduceti aminte ca acum doi ani acelasi sef al statului si-a exercitat atributul constitutional de organizare a unei consultari populare legate de adoptarea votului uninominal.  Coincidenta face ca momentul sa fie asociat, din nou, unui scrutin national. Nu e decat o forma mascata de atragere indirecta a electorilor spre urna de vot. Legiuitorii din alte tari au constatat insa ca este nepotrivit si inselator sa aduci populatia la alegeri cand o interoghezi pe teme vitale pentru societate. Se creeaza distorsiuni de optiune si exista pericolul transferarii favorabilitatii fata de o tema populara catre cel care a initiat dezbaterea si urmeaza a fi votat.

Va mai aduceti aminte ca, atunci, presedintele a infruntat ostilitatea Parlamentului. Traian Basescu s-a razbunat pe adversari si le-a oferit o consultare perfect inutila, asa cum scrie in Constitutie, venind in fata parlamentarilor, trantindu-le un text in care i-a anuntat de intentia sa, apoi parasind relaxat incinta. Stia ca nimeni nu-l poate opri sa duca la bun sfarsit planul. Doar romanii l-au incurcat, fiindca nu s-au prezentat in numar suficient pentru a legitima alegerea facuta.

Dupa doi ani, istoria se repeta. Cu tactica schimbata. Presedintele n-a mai venit sa consulte Parlamentul, dar i-a trimis cererea in scris. Avizul a fost negativ dar, din nou, seful statului a apelat la prerogativa constitutionala. Multi spun ca este o stratagema prin care Traian Basescu isi atrage simpatia electorilor. Foarte probabil. Tehnic, am vazut ca exista acest pericol. Dar eu cred ca referendumul este o petarda cu efect doar pentru campania electorala. Traian Basescu va exploata la maximum scarba romanilor fata de politicieni si ii va ataca permanent pe adversari pentru ca s-au impotrivit organizarii referendumului. Acestia au facut o eroare majora intrand in jocul presedintelui.

In loc sa accepte ideea consultarii populare, dar schimband planul discutiei, contracandidatii s-au pozitionat la extrema. Daca i-ar fi spus sefului statului ca este necesara reducerea numarului de parlamentari, ca este utila diferentierea atributiilor celor doua camere, cu siguranta impactul in opinia publica era altul. Lui Traian Basescu i-ar fi fost greu sa motiveze de ce insista pe un Parlament unicameral, cand problema de fond nu este numarul camerelor, ci dublarea inutila a atributiilor acestora. De aceea, Traian Basescu a pedalat cu forta pe organizarea referendumului, pentru ca adversarii l-au lasat sa justifice superficial resorturile reale ale gestului sau.

Si, in final, o alta eroare a contracandidatilor receptata, cu uimire sau in gluma, de conducatorii altor tari europene. Cand califici pe cineva drept dictator pentru ca impune consultarea poporului, inseamna ca ori esti beat, ori confuzi atributele de putere cu abuzul de putere. Pentru cei care au uitat ce inseamna democratia este suficient sa tina minte ca regimurile autoritare nu apeleaza la popor pentru validarea unor teme importante pentru natiune. Daca este nevoie de justificarea unei decizii deja luate, se organizeaza un simulacru de consultare publica sau de proces electoral. Iar cat priveste opozitia in vremea unei dictaturi, cum ar fi fost daca Ceausescu avea 65 la suta din Partidul comunist impotriva sa?

Pare de necrezut, dar mezelurile…atunci cand se gaseau, erau sanatoase pentru ca nu existau substantele artificiale din zilele noastre. Erau 10 sortimente de salam, din care doar unul fara soia. Singurul adaos acceptat era concentratul proteic. Mai puteai sa te infrupti din alte doua tipuri de salam crud-uscat dar pline de aditivi. Iar pentru bolnavi si pretentiosi erau fabricate in cantitati limitate alte sortimente. Fiecare avea, cum s-ar spune, salamul sau preferat. Numai sa-l gaseasca…
Am mancat, acum sa ne distram! La televizor, zi de duminica, inainte de Ziua tovarasului. Incepem cu Lumea copiilor la 11 dimineata, un pic de propaganda (color) si Viata satului (color). Ne hlizim la Album duminical (color) si mergem la somnul de dupa amiaza. Programul se reia seara, dupa ce ne-am odihnit. Telejurnalul de la 19.00 este urmat de o noua spalare a creierului: Cantarea Romaniei – Omagiul tarii conducatorului iubit. Ne ridicam nivelul de cultura cu un film artistic romanesc care dureaza doar o ora si ne relaxam neuronii cu 15 minute de balet (color). La 22.00  se da stingerea si bine se face pentru ca, a doua zi, lumea merge la munca.

Inainte sa ne rupem hainele prin metrou sau pe scarile tramvaiului, ne repezim asupra rubricii de mica publicitate, singura lectura interesanta pentru romanii cititori de ziare comuniste. Un loc de munca liber la Cooperativa Arta si Precizie, altul la Intreprinderea chimica Victoria, unul ceva mai “elevat” la Coperativa Radio Progress si altul la foarte apreciata Intreprindere de Transport Bucuresti.
Am lasat deoparte ofertele de munca tentante si caut cu infrigurare un chilipir de cumparat. Ma atrage un aspirator rusesc Buran (imi place cum suna!), niste grilaje pentru ferestre (ca sa ma obisnuiesc cu gratiile). Imi ridic sprancenele cand vad ca exista un cumparator de Trabant combi nou sau limuzina!!! Raman cu gandul la un calculator Spectrum cu software inclus, dar n-am bani decat de niste videocasete intregistrate traduse. Stau pe ganduri daca sa-mi iau de acum un monument funerar si renunt cand vad Blue jeans salopeta prespalati masura 52-54. Ah, sa nu uit sa-mi schimb televizorul alb-negru cu unul color! Am o singura nedumerire: de ce asteapta vanzatorul provincia?

Si uite asa, ma intorc in zilele noastre. La vanatoarea de oameni sau de animale. Ritualul novicelui (biciuirea la fund cu nuiaua) era respectat si atunci ca si acum. Si de muritorii de rand dar si de seful statului. Oare cine l-a initiat pe Ceausescu in tainele vanatorii. Poate stie domnul Tiriac…