In paralel, viata privata a multor oameni cunoscuti public s-a vulgarizat prin reviste de scandal. Din nou, televiziunea a maximizat potentialul de inutilitate si exhibitionism. Suntem in plin suprarealism al vulgarului. Nu va ganditi doar la partea sexuala a conceptului. Exista si limbaj murdar si comportament indecent si atitudini ofensatoare.

Daca aveti curajul, lasati, dupa – amiaza, un copil in fata televizorului, pe principalele canale: Pro TV, Antena 1 si Kanal D. De acolo va afla toate barfele strazii, cum arata parintii lor dezbracati, sensul unor cuvinte din argoul neaos. Zi de zi, peste tot, chiar si la canalele de stiri, publicul se indoapa cu viciile asumate colectiv de catre membrii societatii. Nimeni nu ofera (cu exceptia TVR, obligata prin lege) alternativa.

Cele mai urmarite programe: Romanii au talent, Te pui cu blondele, Nora pentru mama sunt intesate de subterfugii emotionale. Fiecare dintre ele atinge o coarda sensibila la nivel uman si exploateaza inteligent slabiciunile individului. Cum acesta traieste intr-o tara cuprinsa de haos moral si organizational nu este de mirare ca atractia se obtine cu usurinta.

Inselarea subconstientului uman este parte a tehnicilor de manipulare. Nu doar politica perverteste mintile alegatorilor. Si televiziunea, ca afacere profitabila, are nevoie de audiente. Se preocupa analisti si specialisti in comunicare, jurnalism si media sa gaseasca raspunsuri savante sau simplificatoare la boom-ul de public. Multi dintre ei se insala cand gasesc in copiile autohtone ale unor formate vehiculate de mult timp prin lume, o legatura cu virtutile si aspiratiile romanului. Eroare fundamentala! Suntem in primul rand oameni si, apoi, romani. Cine are dubii, poate simula mental urmatoarea comparatie: plimbati emisiunea Romanii au talent pe la alte televiziuni generaliste. Veti intelege ca audientele se pliaza pe segmentul de public fidel fiecarui operator tv.  Cu cat plaja de telespectatori acoperita national este mai mare, cu atat audienta creste.

Daca exista recorduri de audiente la o emisiune precum Romanii au talent, raspunsul trebuie sa tina cont atat factori interni cat si externi. Astfel de concursuri cu public sunt de fapt reprezentantii cu saltimbanci. In orice colt al lumii, circarii si ciudatii reprezinta o curiozitate. Asa se explica atentia speciala acordata unor necunoscuti, chinuiti de iluzia unor talente ascunse. In realitate, ei au hobby-uri sau frustrari de notorietate. Orice elev de scoala de muzica, practicant al unui sport sau posesor al unor abilitati deosebite ii va surclasa, lejer, intr-o competitie serioasa. Prin urmare, intrecerile pe scena sunt produse de marketing cu un potential urias de satisfacere a nevoilor primare, la nivel colectiv.

Este de la sine inteles, orice fiinta umana isi imagineaza ca este buna la ceva. Insa putini sunt aceia care gasesc  oportunitatea si obiectivitatea necesare sa se supuna unui triaj onest. Aici este defectul structural al societatii in care traim. Competitia, ca mediu de departajare a valorilor, este viciata, cenzorii sunt incompetenti, iar succesul este direct proportional cu emotia provocata. Ati sesizat cum se aleg cu grija povestile candidatilor care obtin accesul intr-o faza superioara? Personajele sunt expresia unui caz social, viata lor este o drama. Tara asta este plina de saraci, nefericiti si exaltati. Cu ei si pentru ei se fac audientele de care au nevoie televiziunile. Asadar, sa ne intristam cand astfel de emisiuni au audiente record. Este un semn ca abisul nu s-a sfarsit.

Daca il ascultati pe Allan Pease, ati putea ajunge la urmatoarea concluzie: la 40 de ani nu suntem neaparat mai intelepti, ci mai informati. Daca am alege cu cine sa traim la tinerete, apeland la diferentele mentale care ne separa, n-am mai ajunge la conflicte si regrete. Urmariti cele patru parti ale prezentarii si va garantez ca veti avea o revelatie.

Partea 1

Partea 2

Partea 3

Partea 4

“Cred ca si eu l-am evaluat gresit pe Sebastian Vladescu si el pe mine. Eu cred ca Sebastian Vladescu nu intelege ce este comunicarea. Si in general oamenii politici din Romania nu o inteleg. Cred ca ei vad comunicarea ca pe o fardare inutila. Pentru ei comunicarea e de genul iesim la televizor si vorbim”.

Pentru un filolog – reciclat in vedeta – este admisa lipsa de onoare. Pentru un personaj cu pretentii etice si moraliste, gestul este o magarie. In lumea comunicatorilor de profesie, mutenia fata de ceea ce vezi si auzi este precum increderea intre bancheri. Cand il discreditezi pe demnitar este totuna cu inselarea partenerului de afaceri. L-as sfatui pe Gheorghe sa puna mana pe carte (carti) si sa invete mai intai ce este comunicarea, de cate feluri este aceasta si cum se realizeaza. Apoi, sa aprofundeze interviurile purtatorilor de cuvant din cartea Adrianei Saftoiu. Pana cand ii voi oferi gratuit (fiindca are mare nevoie) teza mea de doctorat. Daca stiam ca va veni vremea ca Gheorghe sa ne invete comunicare institutionala, ma grabeam. Asa, saracul de el se chinuie, precum balena pe uscat. Dar strict legat de gestul sau, mai este de spus ca, alaturi de el, au esuat si prietenii lui, jurnalistii. Aceia care, in loc sa-l ignore ori sa-l faca de ras, ii ofera spatiu de porcaiala. O fi Vladescu un personaj antipatic, dar ce vina au angajatii din sistemul public ca lui Gheorghe nu i-a placut experienta? Crede Gheorghe ca, in Franta, Anglia sau America, functionarii sunt painea lui Dumnezeu, iar demnitarii niste marionete conduse de pr-isti? Daca tot are pseudo-explicatii pentru orice nu tine de prestatia sa, as fi curios sa aflu care a fost contributia lui de “specialist” in comunicare? Tot ce am vazut este un site colorat in violet! Cam putin, mon cher… Sa te dai mare acolo unde n-ai niciun habar se traduce la mine in cartier astfel: tupeu de borfas.

“Premierul a spus ministrilor, inca de saptamana trecuta, si le-a reamintit in sedinta de miercuri a Guvernului ca vrea ca fiecare membru al Cabinetului sa sustina personal conferinte de presa, cel putin o data la doua saptamani, pentru a anunta sau explica diferite proiecte. Se urmareste, astfel, o mai buna comunicare din partea ministerelor”

Daca luam de buna aceasta stire Mediafax, descoperim cum unii ii copiaza pe altii. Atunci cand Adrian Nastase, fost prim-ministru, le cerea ministrilor sa iasa saptamanal in conferinte de presa si sa prezinte “realizarile”, adversarii politici si presa l-au acuzat de cultul personalitatii si de propaganda. Desi am fost adeptul unei atitudini rezervate, in aceasta actiune riscanta, i-am dat dreptate intr-o privinta. Am considerat ca fiecare ministru trebuie sa-si explice deciziile si sa ofere prilejul ziaristilor sa lamureasca, direct si fara ocolisuri, orice zvon sau neclaritate. Iata ca, dupa atatia ani, premierul Boc descopera “terapia de grup” a Guvernului Nastase. Nimic nou sub soare… Celor care se ingrijesc de comunicarea publica a Guvernului le pot da, pe gratis, un sfat: tineti cont ca jurnalistii vor afla repede daca intalnirile sunt de complezenta. Fara o structura de comunicare intra si inter-insitutionala sudata, decizia poate avea efectul contrar. Asta a patit Adrian Nastase, preocupat de raportarile unor politruci si indiferent la eficienta actului de comunicare. Reversul medaliei este cand ziaristii vor fi obligati sa inventeze subiecte pentru a-si acoperi portofoliul de stiri. La cat de priceput este Guvernul in comunicarea deciziilor, inclin sa cred ca acesta va fi deznodamantul.

Ministerul Finanţelor Publice consideră afirmaţiile cu privire la eventualele negocieri “secrete“, dintre domnul Sebastian Vlădescu – ministrul finanţelor publice şi reprezentanţi ai partidelor politice din opoziţie, în vederea susţinerii proiectului Legii bugetului general consolidat pentru anul 2010, în Parlament, ca fiind tendenţioase, neadevărate şi nedocumentate.

De altfel, articolul debutează cu o afirmaţie incertă “… târgul pe care l-ar fi discutat…” şi continuă  cu o abordare care dezinformează opinia publică, relatările din articol fiind prezentate ca şi cum ar fi avut loc în realitate, prezentându-se scenarii obscure şi afinităţi care nu-şi au locul într-o societate civilizată.

Toate discuţiile şi negocierile care au avut loc, pe marginea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2010, s-au desfăşurat în cadru oficial, în comisiile de specialitate ale Parlamentului României şi la Guvernul României, nu pe holuri sau în alte locuri nespecificate.

Domnul Sebastian Vlădescu – ministrul finanţelor publice nu s-a întâlnit, în această perioadă, cu nici un reprezentant al partidelor politice, în secret, ci doar în situaţiile prezentate mai sus, care, de altfel, au fost intens mediatizate.

În acelaşi timp, aducem la cunoştinţă faptul că, din informaţiile de care dispunem, domnul deputat Relu Fenechiu, vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, nu se află în ţară în această perioadă.

Ministerul Finanţelor Publice a respectat principiul transparenţei prin publicarea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2010 pe site-ul oficial al instituţiei şi a luat poziţie de toate abordările neconforme cu realitatea, apărute în mass-media, prin transmiterea de puncte de vedere  şi comunicate de presă pentru clarificarea anumitor aspecte legate de acest subiect.

Ministerul Finanţelor Publice îşi confirmă disponibilitatea de a pune la dispoziţie cu promptitudine, reprezentanţilor mass-media, toate informaţiile necesare pentru o corectă informare a populaţiei.

De abia astept sa vina semestrul doi, sa-l ofer spre studiu celor din primul an de facultate. Este amuzant si plin de greseli. De redactare, de logica, de frazare, de sintaxa, de exprimare. Se vede stangacia si incercarea de a respecta cateva norme minimale de redactare. Dar cel mai mult mi-a placut cum se justifica, intr-un comunicat de presa, impersonal prin definitie, un ministru. Ca el nu sta pe holuri, ca el stie despre cineva ca ar fi plecat din tara samd. Iar, la final, vedem cu MFP isi confirma (sic) in loc de afirma (hahaha) disponibilitatea. Acum, dragii mei, ce te astepti sa gasesti in pregatirea unui organizator de concursuri tv? Daca il lasi singur sa scrie, dai de beleaua asta. Daca ii pui pe ceilalti din serviciile de specialitate, dai in extrema opusa. Poftiti mostra de comunicat, redactat de un functionar, pentru ca seful comunicarii si-a prins urechile in legi si regulamente. Va previn sa aveti rabdare si nu ma injurati!

(…) Hotărârea Guvernului nr. 71/2007 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la (…) atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii prevăzute în OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute în OUG nr. 34/2006. privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii cu modificările şi completările ulterioare (legislaţie secundară în domeniu),(…)

Acesta este un paragraf dintr-un comunicat publicat ieri pe site-ul Ministerului. Nu mai comentez, pentru ca este evident. Dar i-as sfatui pe functionarii de la comunicare sa-i sugereze sefului lor sa faca distinctia clara intre: comunicat, informatie, informare, drept la replica, anunt, invitatie, articol, interviu, bla bla bla. Asta se invata la scoala de jurnalism sau la stiintele comunicarii, in primul semestru. Si poate faceti ceva si cu denumirea aceea pompoasa a directiei voastre! Nu credeti ca este un pleonasm sa folositi si termenul “transparenta” alaturi de comunicare publica si relatii cu mass-media?

Ambele cazuri mi-au reconfirmat valoarea tabuului in societate. O sa dau un exemplu clasic, ramas in istorie si care a infierbantat zeci de ani societatile democratice si, in aceeasi masura, pe cele totalitare. Nazism vs. comunism. In societatile libere, din timpul Razboiului Rece, demascarea ororilor comunismului devenea o intreprindere riscanta fiindca automat erai acuzat ca ignori consecintele nefaste ale nazismului. Ba mai mult, il valorizezi prin repudierea ideologiei totalitare de stanga, aflata la putere in multe state ale globului. Jean-Francois Revel, fost redactor sef la revista L’Express (autor al cartii Tentatia totalitara), acuzat in egala masura de ambele tabere pentru simpatii nepotrivite, spunea:

Teoretic, paznicii tabuului supravegheaza echitatea repartizarii judecatilor pe care le putem face asupra celor doua totalitarisme. Practic, aceasta aparenta impartialitate presupune fabricarea prealabila a unui totalitarism de dreapta, care in contextul celei de-a doua jumatati a secolului al XX-lea, este o pura creatie spirituala. De asa-zisa egalitate de tratament, ce se pretinde reciproc, nu profita decat comunismul. Prin acest subterfugiu, el este absolvit sau, in cazul cel mai rau, condamnat cu maximum de grija. In practica, asadar, ca si in teorie, egalitatea celor doua totalitarisme este un mit astfel aranjat incat se-ntoarce automat in avantajul comunismului.

Exemplul nazism vs. comunism este un tabu de proportii care defineste perfect, prin complexitate si durata, felul in care o minciuna colosala (suprematia ideologiei comuniste) este transformata mai intai in mit si, apoi, in realitate inversata, pozitivata. La fel stau lucurile si cu diferitele forme de discriminare. Am ajuns sa refuzam diversitatea de teama sa nu fim acuzati de segregationism. Cine perpetueaza aceasta victimizare colectiva? O sumedenie de indivizi, grupuri si tari. Care este instrumentul cel mai des utilizat? Mass-media. Nu intalnim la tot pasul ziare, reviste, emisiuni, dezbateri televizate, campanii de presa care ravasesc realitatea, caracterizandu-se tocmai printr-un continut a carui saracie informationala nu e intrecuta decat de falsitatea ei? Chiar ceea ce numim in mod obisnuit ziaristica de investigatie – anchetele sociale atat de laudate pentru curajul si intransigenta lor – se supune intr-o mare masura unor scopuri straine de cultul informatiei dezinteresate. De multe ori se repune pe rol un dosar nu pentru importanta lui intrinseca, ci pentru a distruge un demnitar, politician sau om de afaceri incomod. Toate acestea, neglijand sau minimalizand un alt caz, mult mai plin de consecinte pentru interesul general, dar lipsit de utilitate personala sau partizana pentru moment. Nu putine sunt circumstantele, cand se evita un adevar arhicunoscut din cauza urmarilor pe care acesta le-ar putea avea asupra propriilor interese. Neputinta informatiei de a elucida actiunile sau, macar, convingerile ar fi doar o banala nesansa daca ea nu ar rezulta decat din cenzura, ipocrizie si minciuna. Multi dintre noi am ramane socati vazand amploarea neobisnuita pe care aceste mecanisme au capatat-o astazi! Ele dispun de o veritabila industrie a comunicarii, chiar si in societatile deschise, acolo unde poate fi observat si masurat zelul autentic al oamenilor in a spune si recepta adevarul.

Acestea fiind spuse, ma gandesc la frizerul meu. El vede la televizor cum un om lupta de unul singur sa-si salveze creatia. Un bun oferit “dezinteresat” poporului, pe care sistemul vrea sa-l distruga. Dezvaluirile creatorului sunt necesare si benigne pentru oamenii de buna credinta, in timp ce mizeria produsa de propria-i creatie este ascunsa sub pres sau ridicata la rang de relicva sfanta! La fel stau lucrurile si in cazul celuilalt formator de opinie. Atacul prin cuvantul scris si asocierea la o cauza nobila iti valorizeaza persoana si-ti adauga autoritate in domeniu. Orice dezvaluire de buna credinta sau rezerva justificata te situeaza automat in grupul detractorilor si risti sa devii tinta unor campanii de presa.
Ma intreb atunci: cine mai poate rasturna realitatea inventata si cat de indelungata este “viata” unui tabu?