In opinia mea, reforma in sens general, se poate face in doua moduri. Acolo unde societatea este de tip inchis sau, din contra, fundamentata pe un set de reguli constitutionale si juridice solide, schimbarea este de durata. Fie liderii se tem de evolutii bruste si riscante pentru mentinerea controlului, fie cetatenii sunt satisfacuti de eficienta mecanismelor democratice si nu vad rostul unei transformari rapide. In schimb, daca societatea este instabila ori sistemele democratice sunt vulnerabile, reforma se poate face rapid si extins.

(more…)

Imi place cum scrie Dinu Patriciu. Un om care a devenit cel mai bogat din tara asta, pornind de la niste afaceri pe care nu le cunostea anterior, merita atentia noastra. Macar pentru astfel de ganduri:

Din păcate, ceea ce se vrea elită românească e plină de indivizi care încearcă să fie altceva decât sunt sau chiar sunt altceva decât par. Asta e una dintre marile noastre hibe, fie că este vorba de ziarişti, analişti economici, guvernanţi sau simpli politicieni. Trăiesc din false conflicte, scandaluri, mitocănii, tropăie ca să declanşeze cutremure…

Asta cred si eu. Suntem napaditi de filfizoni, ratati si frustrati. Spatiul public este oglinda lor si difuzorul interfonului din scara blocului. Cand n-au idei, si li se intampla mai tot timpul, au bufeuri creative. Ne ofera propriile angoase sau idiosincrazii ca sa-si justifice oftatul in direct. Din cauza lor, altii nu pot sau nu sunt lasati sa gandeasca, sa vorbeasca. Mi-e rusine sa ma identific cu ei. Singura legatura pe care o avem este aceea ca respiram acelasi aer. Si mai este ceva: diferenta despre care vorbeste Patriciu: “elitistii” stau impreuna precum oile. Singura autoritate recunoscuta de ele este ciobanul.

Criza noastră e anterioară crizei mondiale. Criza noastră e o criză de leadership. Suferim de ea de vreo 20 de ani, de când ne manifestăm în libertate calităţile şi defectele. Ba unii, filosofic, spun că este vorba de criza noastră eternă. Eu nu cred. Cred doar că elitele noastre sunt false. Umblă travestite, trăiesc într-o lume virtuală în care, individual sau în colectiv, îşi exultă egourile şi-şi plâng de milă…

M-am frecat la ochi, am verificat pe net si mi-am adus aminte. Criza asta le-a incalzit creierul unora. Pana si pe miliardarul discret Dinu Patriciu. Un banner negru ma anunta ca am sansa sa ma intalnesc cu insusi Dinu Patriciu.

Am inghitit in sec pentru ca oferta sa nu o egaleaza pe cea a unei blonde. Consilier la Guvern, Andreea Vass mi se pare mai tentanta!

Imi propune o cina, nu doar o intalnire la birou, daca vin cu solutii anti-criza. Ce sa fac? Pe primul l-as cunoaste doar ca sa-l intreb cum a facut primul milion, iar pe doamna consilier ca sa-mi povesteasca traseul sau profesional. In sinea mea sunt constient ca n-am nicio sansa sa fiu cel ales. Pentru ca, spre deosebire de cei care isi imagineaza ca au solutii, eu n-am. Dar ma intreb, n-ar putea cei doi sa deschida impreuna o agentie de impresariat vedete? La cata experienta au castigat, pot dezvolta o afacere profitabila pe timp de criza.

Afacerile mari se fac pe ascuns. Asta stim cu totii. Mai greu este sa le descoperim inainte sa se incheie contractele. Asta au gandit si membrii Guvernului Tariceanu care, inca din noiembrie 2008, au aranjat un viitor luminos unei companii britanice canadiene de exploatare a zacamintelor din Marea Neagra. Profitand de un acord vechi din 1992, incheiat pe vremea cand Romania si fosta URSS isi incheiau socotelile de delimitare a granitelor, Guvernul Tariceanu si-a amintit de un vechi prieten. Se vorbeste de o firma cu capital social de 200 de lei. Dar nu asta este problema, ci proprietarul ei! Eu l-as intreba pe Dinu Patriciu!