Societatea nu este altceva decat un produs istoric, un depozit de intelepciune colectiva si de teorii puse in practica cu pretul unor suferinte umane imense si a instabilitatii politice.  Edmund Burke -“Reflections on the French Revolution”, 1790.

Cand Napoleon Bonaparte a deturnat actiunea politica a adversarilor absolutismului monarhic, istoria a consemnat doar vreun deceniu de libertate, egalitate si fraternitate pentru cetatenii Comunei din Paris. Revolutia cetatenilor impotriva suveranului absolut si a castelor privilegiate care subjugau viata supusilor regelui s-a terminat cu o noua…. monarhie, mai militarista, dar indragita de popor.

Unui istoric de marca, cu acces nelimitat la arhive, la documente publice si secrete, o astfel de lectie ar trebui sa-i spuna ceva. Burke vedea, la niciun an de la izbucnirea Revolutiei franceze, ca teoria abstracta nu modeleaza nicicum societatea sau natiunea.

Daca se spune despre romani ca formeaza un popor tolerant, lipsit de vigoare critica si mohorat in viziune nu trebuie sa cautam motivele exclusiv in educatia primara sau saracia endemica. Este de preferat sa ne uitam mai curand la “produsul istoric” pe care l-am conservat si dezvoltat in tot acest timp. Suntem mai preocupati de prezervarea privilegiilor, de transferul ocult de putere si de mentinerea unui aer conspirativ in majoritatea actelor de decizie la nivel  inalt. N-avem motive, deci, sa ne miram de pasivitatea noastra cand toleram fara cracnire solutii miraculoase si persoane providentiale in rolul de salvator ori conducator al natiunii.

Suntem flatati intelectual cu ideea ca avem o intelepciune colectiva menita sa selecteze ori sa blocheze excesele. Ne imaginam in van ca suntem vaccinati la nastere cu antidotul incompetentei si amoralitatii. De fapt, memoria si intelepciunea sunt ultimele calitati cerute conducatorilor nostri. Inevitabil aceste cerinte minimale sunt eliminate fara regrete de catre descendentii patronilor lor administrativi sau politici.

Exista insa un factor coagulant al societatii noastre atipice: apetitul de nestavilit al celor cu putere pentru testarea unor teorii abstracte sau experimente personale. Desigur, cu costurile de rigoare. Neasumate public si nici decontate pe masura prejudiciului provocat. Asa cum spunea Burke, populatia este nevoita sa indure mari suferinte si sa treaca prin momente grele, de instabilitate.

Ma gandesc tot mai des la vorbele lui Burke, in aceste zile cand un shadow cabinet (pe stil romanesc) se apropie vertiginos de preluarea puterii intr-un an electoral. Il citesc cu multa atentie pe acest critic consecvent al actiunii politice bazate doar pe simpla teoretizare abstracta. Veti vedea abia acum cat conteaza vointa unui om si putinta unei natiuni. Pentru ca aveti posibilitatea sa le judecati direct si fara oprelisti, in contextul politic actual, dominat de violenta simbolica si de curente antagonice.

Cand ni se ofera “experimental” un sef de serviciu secret pe post de administrator civil al resurselor nationale; cand indepartam vointa populara de forma sa suprema de decizie: consultarea prin vot; cand perpetuam fidelitatea si loialitatea fata de lider in locul meritocratiei, pare ca suntem supusi unor teste sau capricii. Fara indoiala, vom afla si care este nota de plata.

Dar intrebarile care urmeaza sunt mai grave. Ce se va intampla cu domnul Botis, care este deputat, din punct de vedere penal? Cine l-a ajutat sa greseasca neintentionat, asa cum sustine? Care este atitudinea organelor judiciare fata de acest act grav de coruptie? Ce credibilitate mai au responsabilii nationali ai programelor care deruleaza fonduri europene? Cati demnitari se afla, la vedere sau in secret, in conflict de interese prin favorizarea unor rude sau apropiati?

Un lucru este cert pentru mine: atragerea de fonduri europene si cheltuirea acestora pe proiecte real eligibile reprezinta o afacere profitabila doar pentru cei care au parghii si cunostinte la nivel politic. Modul in care sunt evaluate si validate anumite contracte de finantare isi dovedeste limitele: traficul de influenta se strecoara printre procedurile stabilite la Bruxelles.

PS: Ce soarta cruda a avut acest ministru extrem de viguros cu impunerea de restrictii si interdictii impotriva angajatilor din sectorul bugetar…

Atat  politicienii, majoritari ortodocsi din nastere, cat si slujitorii BOR convietuiesc din interes intr-un menaj complicat. Primii se poarta precum fariseii din invataturile biblice. Nu-i auzi vorbind de morala crestina niciodata, nu apeleaza la Dumnezeu decat cand se inchina sau depun juraminte fara valoare, nu duc o viata cumpatata, asa cum face un crestin adevarat. In schimb, isi “cumpara” indulgente (chiar daca nu sunt catolici) si clementa Celui de Sus prin “cotizatii” la cutia milei deschisa larg de conducatorii BOR. Ultimii se bizuie pe armata de credinciosi (potentiali, nu reali) si pe legatura exclusiva cu Divinitatea pentru obtinerea de favoruri lumesti din partea celor dintai.

Nici unii, nici altii nu se invrednicesc sa fie sinceri pana la capat. In loc sa-si aduca aminte de Biserica la sarbatori si in preajma alegerilor, politicienii ar face bine sa mearga in lacasul Domnului mai des si fara publicitate. Credinta este o reflectie intima, nicidecum un spectacol cu public. La randul lor, preotii n-ar trebui sa-i imbie pe enoriasi cu indemnuri favorabile unei tabere politice, in schimbul fondurilor publice oferite de catre guvernanti.

Din cauzei acestei legaturi incerte intre stat si biserica, unii politicieni ai puterii  s-au gandit sa oficializeze relatia. Au facut-o, insa, inspre propriul interes politic. Nu e de mirare ca alte confesiuni au protestat, cat timp beneficiile sunt sesizabile numai pentru ortodocsi. Pe nesimitite, partidul de guvernamant isi intareste prietenia cu BOR. O lege favorabila, fonduri generoase din bugetul statului pentru constructia de biserici, acatiste publice de sustinere a capilor Bisericii.

Eu cred ca si bisericile trebuie sprijinite in Romania. Fara credinta in Dumnezeu, nici dumneavoastra si nimeni din tara asta nu poate face nimic” – Emil Boc.

L-ati mai auzit vreodata pe acest conducator politic vorbind despre credinta si biserica. Nici nu este clar la ce se refera, dar din modul cum a directionat fondurile bugetare intelegem preferinta pentru religia ortodoxa.

Cum spuneam la inceput, ca Emil Boc sunt foarte multi politicieni. Si precedentele cabinete de ministri erau pline cu atei sau credinciosi de ocazie si, cu toate acestea, sponsorizau cu larghete ridicarea de biserici ortodoxe. Culmea este ca in perioada CDR cand guvernul era condus de crestini-democrati generozitatea era mult diminuata. Semn ca “religia” castiga aderenti acolo unde interesul electoral este mai puternic decat orice credinta in Dumnezeu.

In cateva saptamani, autoritatile si institutiile financiare interne s-au prabusit. Un popor intreg era dator – vandut la straini fara sa fie intrebat daca doreste. De fapt, nici n-ar fi stiut vreodata daca ingineriile financiare din SUA nu ieseau la iveala. La aceasta tragedie au contribuit, pe langa bancile americane de investitii,  FMI si agentiile de rating international. Acestea pompau de zor, pana cu o zi inainte de crah, contracte futures, produse derivative si evaluari optimiste intr-o economie care nu mai producea nimic; doar specula.

Dupa doi ani de la dezastru, Islanda isi revine cu mare greutate. Are de returnat imprumuturile luate pentru acoperirea datoriilor acumulate de la speculatori. Desi Guvernul si Parlamentul au acceptat sa stinga creditele, esalonat, pe cateva decenii, presedintele statului, a blocat de doua ori planul. In ambele situatii, prin referendum, populatia s-a impotrivit.

Extrapolati acest exemplu, mult mai dureros decat al Romaniei, in spatiul autohton. Imaginati-va ca, prin absurd, guvernantii – dupa ce au decis singuri sa indatoreze tara cu 25 de miliarde de dolari – ar oferi cetatenilor dreptul sa aleaga: platim acum sau amanam pana ne intarim economia? Veti spune ca poporul nu este in masura sa faca o alegere constienta. Va ganditi ca soarta unei tari nu poate fi la cheremul unor indivizi nemultumiti invitati sa decida cu mintea lor. Dar asta nu este cumva o incalcare a principiului democratic de consultare populara? Parca acesta era fundamentul democratiei…

Acolo unde cetatenii afla de la televizor ca le-a fost amanetat viitorul, in timp ce Parlamentul asigura butaforia pentru deciziile guvernamentale, democratia ajunge doar o teorie abstracta. Nici macar imperfecta nu-i mai putem spune.  In toate statele europene veti remarca faptul ca autoritatile cauta mai intai sa obtina sprijnul populatiei si abia apoi pornesc intr-o directie. La noi, insa, schimbarile de directie sunt negociate in secret si impuse, ulterior, ca solutii de forta majora.

In aceste conditii, in Romania, un referendum popular ar fi chiar ultimul lucru la care s-ar gandi decidentii. Dar intr-o tara mica, linistita si indepartata, precum Islanda, mai exista politicieni ciudati care isi aduc aminte de cetatenii pe care-i reprezinta. Si, in mod curios, din teama, rusine sau responsabilitate, pun tarisoara lor in cumpana, dand poporului dreptul sa decida in locul lor. Asta o fi democratie?

“Ce am solicitat in maniera imperativa si expres Ministerului de Externe a fost ca viata niciunui cetatean roman aflat in Egipt sau in tranzit sa nu fie pusa in pericol, iar daca va fi nevoie, ministerul sa solicite Guvernului orice interventie necesara ca viata niciunui cetatean roman sa nu fie periclitata. Pana acum, viata niciunui roman nu este in pericol” – Emil Boc, sef de Guvern.

Iata o mostra de curaj, determinare si implicare! La 9 zile dupa ce americanii si celelalte guverne occidentale isi sfatuiau cetatenii sa paraseasca Egiptul ori macar sa ceara sprijinul ambasadelor pentru evacuare, avem si noi un dram de atentie din partea oficialilor romani. Cum a ratat cu gratie momentul, domnul Boc face precum cocosul printre gaini. Se da tantos.
Ati remarcat de cate ori spune “niciun roman in pericol”? Ati sesizat mesajul absurd prin care ameninta MAE sa nu cumva sa fie pusa viata cuiva in primejdie? Cum ar veni, MAE este responsabil daca vreunui roman i se intampla ceva acolo.
Si la finalul mesajului catre tara, premierul hotarat le spune celor din Romania sa nu plece in Egipt?! Nu era de preferat sa le spuna celor din Egipt sa plece de acolo daca pot, inainte sa-i opreasca la granita pe doritorii de aventura? Daca domnul Boc ar fi pompier, e clar cum ar proceda: mai intai ii opreste pe cei de afara sa nu intre in cladire si abia apoi ii salveaza si evacueaza pe cei din interior? Halal logica.

Totusi, ceva am aflat: pretul la combustibilii auto se formeaza, in majoritatea sa, din accize si taxe. Daca la pompa ajungem sa platim de patru ori mai mult fata de valoarea de iesire din fabrica, inseamna ca produsul este supraaccizat. Si in mod logic, ajungem sa aflam cine a marit preturile la carburanti: Guvernul. Iata cum, desi n-are nicio parghie legala, domnul Boc se preface ca nu stie cine este de vina. Nu Guvernul pe care-l conduce, ci Adrian Nastase poarta raspunderea majorarilor nefiresti, pentru ca a privatizat candva, acum sase ani, Petrom-ul!Asadar, accizele si taxele sunt juste, iar costurile de productie – corecte!

In aceasta logica, maine vom afla ca banii din aceste taxe, absurd de mari, vor ajunge sa finanteze brand-ul de tara. Nu conteaza ca destinatia expresa a fondurilor este construirea infrastructurii rutiere. La limita (cea pe care o atinge mereu acest Guvern) se poate crede ca un drum face parte din masterplan-ul de promovare a obiectivelor turistice. Si astfel, romanul este invitat sa-si imagineze urmatoarele: ca este un patriot fiindca suporta accize uriase, un idealist care-si inchipuie ca banii ajung in infrastructura rutiera si un naiv incurabil amagit cu basme moderne, precum  brand-ul turistic.

O simpla cautare pe net i-ar fi oferit domnului presedinte definitiile de liceu pentru tipurile de stat, trecute si prezente. Nu sunt multe si se diferentiaza clar, deci nu e nevoie de o calitate intelectuala sau profesionala deosebita.

John Locke este “parintele filozofic” al statului. De la el avem conceptele de organizare a puterii si de administrare, respectiv distribuire a resurselor, in sens institutional.

Singurul scop admisibil al carmuirii este asigurarea respectarii drepturilor, iar legitimitatea sa depinde de consimtamantul celor carmuiti. Daca limitele legitimitatii sunt transgresate, rebeliunea devine justificata. Pe langa ideea contractului social ca forma de garantare a drepturilor, si nu a securitatii, ii datoram lui John Locke o prima formulare a ideii separatiei puterilor in stat.

Si de aici incolo au aparut variantele cunoscute:

Liberala

Statul nu trebuie sa-si propuna asigurarea fericirii tuturor cetatenilor. Ceea ce poate asigura statul este un climat bazat pe reguli formale (institutionale), iar in acest climat individul trebuie sa aiba posibilitatea sa-si duca la indeplinire propriile dorinte si proiectii asupra viitorului sau, in functie de capacitatile si resursele detinute.

Social-democrata

Statul trebuie sa acorde asistenta sociala si protectie sociala celor defavorizati si, totodata, sa asigure un anumit nivel de cultura si educatie, in acest sens, sustinand accesul gratuit la diversele forme de invatamant.

Conservatoare

Statul este o putere organizata asupra unei populatii, pe un anumit teritoriu.

Anarhista

Statul este o intreprindere care are ca obiect de activitate jefuirea cetatenilor de o parte din munca lor. Pentru indeplinirea acestui scop se foloseşte de: bir, taxa, impozit, etc. Prin aceste acţiuni statul si reprezentatii acestuia, guvernantii, se asigura de impunerea propriei vointe, iar acest aspect are ca efect anularea libertatii individului.

Credeti ca mai are rost sa-l intrebam pe initiatorul schimbarii ce fel de stat isi doreste? Noua, insa, cetateni activi ai unei tari anesteziate, nu trebuie sa ne fie indiferenta revelatia presedintelui. Ne putem astepta ca, in lipsa acordului societatii sau a opozitiei politice, sa constatam un paradox constitutional de proportii: legile devin facultative si interpretabile prin decret prezidential. Unde cred ca este dovedita ipocrizia demersului? In esenta functionarii actului de guvernare. Cum puterea executiva detine rolul de administrator de resurse intr-un stat din care mai fac parte si alte puteri, observam ca acesta a luat cu de la sine putere decizia sa le imparta discretionar. Cum acestea sunt tot mai putine, Guvernul nu se preocupa sa le sporeasca ci sa le redistribuie prin renuntarea la obligatiile sale constitutionale. Si, pe cale de consecinta, se intareste public sentimentul ca avem un stat minimalist care ne invita sa ne descurcam singuri, insa numai dupa ce am platit acestuia taxa de existenta. Din statul asistential, blamat de presedinte, ne-am transformat, fara acordul majoritatii, intr-unul preferential.

Daca asta s-a dorit, atunci capata sens abuzurile, intruziunea in viata privata, stabilirea discretionara de reguli si obligatii specifice si chiar limitarea drepturilor individuale? Acest nonsens, in care noi avem obligatii iar statul nu, dovedeste ca dezbaterea asupra rolului statului este falsa si mincinoasa. Daca s-ar dori asa ceva, ar trebui inceput cu rolul si obligatiile guvernantilor fiindca ei sunt angajatii nostri si nu invers. Pana astazi, insa, n-am auzit sa existe vreun guvernant dispus sa-si negocieze contractul cu angajatorul sau.

Acordul exclude măsuri precum majorarea TVA, (…) veniturile mai mici trebuie compensate prin încasări din alte surse – ministrul de Finanţe, Fernando Teixeira dos Santos.
Este o victorie pentru Portugalia şi pentru portughezi, care a demonstrat că este posibil un acord în problemele esenţiale care ne influenţează viitorul – Eduardo Catroga, negociator din partea social-democraţilor.

Nu la fel stau lucrurile in Franta, unde sutele de mii de demonstranti si actiunile greviste de proportii ii incurca teribil pe guvernanti. Poate asa se explica gafele de limbaj tot mai dese ale ministrilor lui Sarkozy. Daca ministrul de interne confunda DIGITAL cu GENITAL, ma intreb unde le sta gandul acestor oameni cand sunt singuri in birou?

ministrul culturii,Rachita Dati

“Vad anumite fonduri de investii ce cauta venituri de 20 sau 25%, intr-o vreme in care felatia este aproape de zero”

ministrul de interne,Brice Hortefeux

“Exista doua liste majore: lista cu amprente genitale si lista cu amprente genetice“

Dar sa nu fim carcotasi. Exista si o parte buna. SPP-ul si-a testat dispozitivul de protectie in situatii reale de amenintare. Din poza publicata de ziarul Gandul veti intelege ca, printre cativa jurnalisti rataciti, se afla ofiterii SPP pregatiti sa fie de toate: paznici, sinistrati, localnici curiosi etc. Oare cate cercuri s-au facut in jurul sefului? Daca-s mai mult de trei inseamna ca e groasa rau…

Seful Bancii Centrale Europene le da un ultimatum explicit celor care au profitat ani de zile de economiile prospere si apoi ne-au adus la marginea prapastiei. Bancile europene au fost avertizate ca statele le-au salvat de la dezastru si acum e randul lor sa renunte la controlul fara oprelisti asupra circuitelor financiare.

De ce sunt revoltat? Pentru ca numai la noi Guvernul ascunde adevarul si ignora vinovatul. Doar in Romania, bancile sunt protejate de orice efect al crizei. Numai aici nu se scoate vreun cuvant despre starea de dependenta totala in care am ajuns, din cauza cartelului bancar. Ce ne poate spune aceasta atitudine? Fie ca avem un Guvern de incompetenti (aici as zice ca nu), fie cineva ne strange cu usa. Mizez pe a doua varianta.

N-am nicio speranta sa vedem, in sfarsit, miracolul: cum obliga Guvernul bancile sa achite nota de plata pentru mizeria in care ne-au bagat. Trag, insa, nadejdea ca o decizie la nivel european ne va aduce si noua beneficii. Mai ramane doar ca Banca Nationala, aceasta constructie superstatala si cvasipublica, sa actioneze si in favoarea romanilor, nu doar a fratilor din bransa.

M-am gandit ca, totusi, nu trebuie sa fii Mengele pentru a te suspecta cineva (din cauza istoricului tau) de experimente impotriva oamenilor.

Sa luam ca exemplu acest Guvern. Este de presupus, cand vezi incrancenarea acestuia in lupta cu restul societatii, ca ne supune unui experiment. Pretextul ideal este criza. Multi cred ca acesti conducatori sunt iresponsabili. Eu cred ca sunt si ei parte a unui experiment pe care nu-l inteleg pana la capat. Au in fata o optiune istorica, banala prin evidenta sa: curatarea bugetului statului de balastul pomenilor electorale. Scaderea salariilor printr-o operatie de amputare nu va lovi doar in sectorul public. Asta stiu mai putini, dar inca suficient de multi. Cei care se uita de pe margine acum si isi imagineaza ca nu-i va lovi tavalugul vor avea, pana la sfarsitul anului, o putere de cumparare mult diminuata.

Dar ce mai obtine acest Guvern si doar cativa intitiati stiu? O alta harta a bogatiei. Asta nu ne spune nimeni. In anii 90, imediat dupa Revolutie, haosul legislativ si economic a permis aparitia miliardarilor de carton. Atunci s-au facut averile si s-au furat avutiile. O recunosc multi dintre cei care acum ne dau lectii despre succesul in afaceri. Ei, bine, dupa doua decenii, repartitia bunastarii la nivel inalt va fi reordonata. In curand, mega-afacerile autohtone vor sucomba, din cauza conditiilor prea dure si discretionare de supravietuire in piata. Statul monopolizeaza resursele si controleaza contractele publice. Cat timp se ascunde in spatele crizei pentru a justifica masuri exceptionale, nimeni nu mai poate fi sigur de tratament egal si concurenta loiala.

Urmariti cu mare atentie cine se imbogateste din afaceri cu statul si veti intelege de ce PD-L nu are nicio remuscare. Cetatenii simpli sunt doar victime colaterale ale unui experiment (cel adevarat) care va conduce la o alta asezare a polilor bogatiei. Cine nu crede poate astepta inevitabilul.

„The quality and quantity about of what government chooses to say about what is it doing are hardly inconsequential in a democracy. Intuitively, then, we think there is something very important about the relantionship between government and the press, although, in fact, we know very little about this connection”, Stephen Hess (1984)

De doua ori s-a oprit curentul in timp ce scriam acest articol. Semn divin sau coincidenta pentru ca randurile de mai jos exprima un adevar repetat in multe ocazii. Cum ar fi aici si aici.

Acum nu mai are nimeni niciun dubiu. Suntem in fata evidentei care ne spune ca acest Guvern este, in cel mai bun caz, incapabil sa comunice public. Au aparut, in sfarsit, voci din interior care denumesc acest fiasco, intr-un mod elegant, stangacii. In realitate, este o tragedie nationala cu milioane de victime. Novicii vor spune ca vina o poarta seful planificatorilor in comunicare. Cei ca mine (care stiu din experienta personala si nu numai) nu sunt atat de naivi. Este o criza sistemica, o impotenta organica, specifica acestui Guvern si mai ales politicienilor din PDL. Niciodata acest partid n-a excelat in materia comunicarii publice. Au avut candva niste jurnalisti devotati priceputi la munca rutiniera, dar lipsiti de resurse la partea creativa. Asa se face ca, in Guvernul Romaniei, comunicarea institutionala, necesara pentru limpezirea asteptarilor publicului si informarea sa, este o limba straina.

PDL culege roadele unei politici revansarde si izolationiste. S-a razbunat pe toti cei care aveau stiinta si priceperea actului comunicarii si i-a ignorat in dauna unor functionari de presa sau servitori de ciubucuri media. Cand au avut nevoie de strategii si tehnici de persuasiune, le-au conceput pompieristic, cu vedete tv inchipuite sau cu tehnicieni de la birourile de presa.

Acum a venit nota de plata si, cu toate ca nu simt nicio satisfactie, am descoperit ca pedeapsa divina este singura care se aplica intotdeauna tuturor muritorilor. Inclusiv presedintelui Romaniei, cel care a asmutit o tara intreaga impotriva unor oameni, printre care ma numar si eu. Numai pomenirea unui nume  in preajma caruia te-ai aflat te facea indezirabil si nefrecventabil. Dar roata vietii se invarteste! Toti  cei care au luat parte la acest program de exterminare a identitatilor si s-au coalizat in rele vor primi pe viata o anatema publica.  Ce ironie a sortii! Cel mai popular lider (in urma cu 5 ani) a ajuns acum sa fie comparat cu un dictator.

Boc’s political roots began at MSU as a visiting scholar. While on campus, he interned for the Michigan Legislature and co-directed the Michigan/Transylvanian Political Leadership Program.

Uimitor, aflam abia astazi de unde a inceput viata politica a juniorului democrat! Acolo, in America, sunt radacinile politice ale lui Boc.

Daca va ajunge vineri la Universitate, ii recomand domnului Boc sa citeasca cu mare atentie indemnul presedintelui MSU, catre distinsii vizitatori:
“Their focus on global sustainability aligns well with our values at MSU, and I’m confident they will inspire our graduates as they embark on the next chapter of their lives.”
Intr-o universitate orientata spre ecologie, cu o reputatie cazona (spartana) imi imaginez ca exemplul de supunere oarba al domnului Boc este magnific (se pliaza perfect) pentru (pe) cei care vor sa imbratiseze un astfel de model.

UPDATE: Desi nu apare nicaieri oficial ca trebuia sa plece in America, domnul Boc a anulat public o vizita neanuntata. Oricum n-avea o ora stabilita si nici tribuna sa tina un discurs…

Seful Executivului de la Sofia, Boiko Borisov, a criticat statul bulgar despre care a spus ca s-a transformat intr-un aparat urias de furat de la propriii sai cetateni. Intr-un interviu pentru canalul de televiziune bTV, Borisov a spus ca statul este implicat intr-o schema de jaf la scara uriasa: “pe de-o parte, statul participa in aceasta schema, in timp ce, pe de alta parte, nu are niciun fel de influenta”. Premierul bulgar a declarat ca este foarte dificil sa gasesti candidati de calitate pentru pozitii manageriale de top, deoarece acestia nu doar ca nu indeplinesc conditiile, dar, imediat dupa ce sunt numiti, sunt anchetati pentru coruptie si alte infractiuni.

Acest sef de guvern recidiveaza… in sinceritate. Dupa ce a recunoscut ca Guvernul (anterior) a mintit cu nerusinare asupra deficitului bugetar, acum, admite evidenta. Unii dintre noi ar putea spune ca este demagog, altii - ca mine -, ca are simtul ridicolului. Adica acest om, spre deosebire de ai nostri, stie ca politicianul nu poate minti la infinit. Uneori, atunci cand solutiile se ingusteaza si apoi dispar, singura strategie de supravietuire este sinceritatea. Facem pariu ca la noi nimeni nu are curajul sa spuna adevaruri general valabile, pentru ca, nu-i asa, fudulia se confunda cu prostia!

PS: Nu mai este cazul sa astept un raspuns. Guvernul renunta, daca a avut in intentie, la impozitarea pensiilor mici.

“Premierul a spus ministrilor, inca de saptamana trecuta, si le-a reamintit in sedinta de miercuri a Guvernului ca vrea ca fiecare membru al Cabinetului sa sustina personal conferinte de presa, cel putin o data la doua saptamani, pentru a anunta sau explica diferite proiecte. Se urmareste, astfel, o mai buna comunicare din partea ministerelor”

Daca luam de buna aceasta stire Mediafax, descoperim cum unii ii copiaza pe altii. Atunci cand Adrian Nastase, fost prim-ministru, le cerea ministrilor sa iasa saptamanal in conferinte de presa si sa prezinte “realizarile”, adversarii politici si presa l-au acuzat de cultul personalitatii si de propaganda. Desi am fost adeptul unei atitudini rezervate, in aceasta actiune riscanta, i-am dat dreptate intr-o privinta. Am considerat ca fiecare ministru trebuie sa-si explice deciziile si sa ofere prilejul ziaristilor sa lamureasca, direct si fara ocolisuri, orice zvon sau neclaritate. Iata ca, dupa atatia ani, premierul Boc descopera “terapia de grup” a Guvernului Nastase. Nimic nou sub soare… Celor care se ingrijesc de comunicarea publica a Guvernului le pot da, pe gratis, un sfat: tineti cont ca jurnalistii vor afla repede daca intalnirile sunt de complezenta. Fara o structura de comunicare intra si inter-insitutionala sudata, decizia poate avea efectul contrar. Asta a patit Adrian Nastase, preocupat de raportarile unor politruci si indiferent la eficienta actului de comunicare. Reversul medaliei este cand ziaristii vor fi obligati sa inventeze subiecte pentru a-si acoperi portofoliul de stiri. La cat de priceput este Guvernul in comunicarea deciziilor, inclin sa cred ca acesta va fi deznodamantul.