Ceilalti granzi ai politicii, PD-L si PSD, sunt modele interesante de studiat. Esecul in fata lui Traian Basescu a declansat reprosurile, atacurile si contestarea liderului social democrat. Nici in cazul acestuia promisiunea nu s-a respectat. Sa zicem ca, pragmatic, si-a spus ca nimeni nu este fraier sa cedeze, fara lupta, prima pozitie.

Dar ceva tot s-a intamplat. Fostii s-au ridicat din uitare sau marginalizare si au grait. Intr-un partid democratic si viu, se presupune ca opiniile centrifuge sunt utile. Rezervorul de idei si de actiuni se umple dinspre margine  catre centru, si nu invers. In acest amalgam de pareri, se pot strecura solutiile viabile, daca exista cineva capabil sa le preia si apoi sa le dezvolte. Deocamdata, s-au platit polite care, curios sau nu, l-au evitat pe principalul vinovat. Lupta de gherila s-a dus mai curand prin ricoseu, in zonele periferice. Singurul care premediteaza cu viclenie pasii si manevreaza printre jucatori este Adrian Nastase. Alaturi de Ion Iliescu, el cunoaste cel mai bine tactica de joc din PSD: schimbare prin continuitate in locul continuitatii prin schimbare.

Nu e de mirare ca bisericutele s-au transformat in catedrale, iar conducatorul este precum preferatul conclavului cardinalilor omnipotenti: in functie de moment si context, caracterul si inteligenta alesului fluctueaza de la moderat la sclipitor. Cuvinte ca revolutionar sau indraznet nu fac parte din vocabularul stangii romanesti. Paradoxal, falimentul politicii de cadre din perioada 2005-2009 a avut si un rezultat. E drept, pervers. Cei vechi sunt compromisi, cei noi sunt simple “mladite”, cum spunea ultimul recrutor de talent al partidului. Reforma in PSD va dura pana la Congres si se va sfarsi printr-o minunata si ineficienta platforma program care-i va satisface pe toti “premiantii” din alegeri. Pragmatismul a invins!

Urmatorul partid care se conformeaza logicii lineare este PD-L. Oarece activitate vocala s-a manifestat si aici, desi, in multe privinte, partidul este un monolit ingrozitor, compus din duri, elitisti si arivisti. Primii savureaza succesul in functii si sunt deranjati de zgomotele de fond din interior. Elitistii sunt cei care scriu si se exprima pe bloguri, pe site-uri si in dezbateri tv.

Atacul lor, lansat de curand, este just in privinta democratizarii deciziei si a promovarii interne. Pare insa o incercare naiva si pretentioasa intelectual. Cum disciplina este un cuvant relativ pentru ei, agitatia creata nu le-a facut decat rau. Partidul are mecanisme brutale de coercitie, unele la vedere, cele mai multe in culise. Asa ca glasul lor n-a cantat decat o saptamana. Cand ai putere si n-ai competitori, poti fi si generos, nu-i asa?, isi spun, in particular, membrii grupului celor cinci. S-a mimat preocuparea, s-a organizat un dialog formal de idei iar, la final, s-a creat o comisie de “recrutori” in scopul largirii bazei de selectie si deschiderii robinetului cu functii pentru cei cu scoala si aptitudini. Despre doctrina si atragerea competentelor intr-un partid in suferinta la aceste capitole, se va vorbi in surdina. Abia prin toamna (cand se va mai discuta despre alegeri interne), ne putem astepta la un nou dezghet. Inca o data, pragmatismul a invins!

O concluzie poate fi trasa: fortele centrifuge din partide  si-au facut datoria! Au creat emulatie, s-au revoltat controlat, au infierbantat mintile neofitilor si s-au anihilat cu fortele centripete care doreau pastrarea partidului intre limitele anterioare. Nucleul dur ramane stabil si omogen. Asa s-ar traduce in limbaj politic pragmatismul romanesc. In fizica, insa, raportul dintre fortele centrifuge si cele centripete este cu totul altul. Exista, totusi, o asemanare cu situatia reala: Forţa  centrifugă este o forţă fictivă, nu există decât pentru observatorul aflat în interiorul sistemului legat de corp. Ea este determinată de inerţia corpului şi nu se datorează unei interacţiuni mecanice, de aceea se mai numeşte si forţa  centrifugă de inerţie.

Cine a citit revista Urzica intelege ce vreau sa zic! Stiu ca in aroganta sa nestavilita, care o concureaza cu succes pe cea mai mica a lui Adrian Nastase, candidatul care a pierdut toate confruntarile posibile va incerca sa justifice infrangerea cu tot felul de aberatii. Bineinteles ca nimeni din partid nu-l va lua in serios. Si, asa cum toti care au pierdut pleaca – cu sau fara voie, Mircea Geoana mai are un singur exit, asa cum ii place sa spuna cand se da mare strateg: compromiterea pe veci. Am un singur regret pe care l-am exprimat public. As fi vrut ca Traian Basescu sa-l lase un timp sa se joace de-a seful statului. Atunci ar fi inteles si multi dintre cei care l-au votat, ce tara de doi lei avem (citat aproximativ din Mircea Geoana)! Noroc ca, undeva, in mintea romanilor, s-a inlaturat definitv pericolul unui asemenea delir. Ah, si sa nu uit! Ma abtin de un an sa spun asta: Mircea Geoana este un individ fara scrupule si razbunator. Cateodata am spus-o, in cuvinte mai ferite, tocmai fiindca ma atentionau unii si altii ca voi fi terminat cand va ajunge presedinte. Am scapat de cosmar, asa ca ne putem intoarce in lumea reala.
Ce se intreaba foarte multi oameni este urmatorul lucru: ce va fi mai departe cu PSD? Unii, cu mintea curata si fara pasiuni politice intreaba inocent: la ce ne mai trebuie acest partid? Cred ca intre aceste doua limite se va decide viitorul. Aud multi comentatori sau politicieni cum sustin ca PSD-ul trebuie sa schimbe ceva oameni din conducere. Ca sunt tineri pe acolo capabili sa-i inlocuiasca pe cei vechi. Apai, dragii mosului, ati uitat cum s-a schimbat garnitura in 2005? Cine l-a cocotat sef pe Mircea Geoana si cati au venit odata cu el? Daca n-ar fi fost Nastase cu politica lui de racolare a baietilor inteligenti si proaspeti din AFARA politicului, garnitura nu s-ar fi primenit niciodata. Geoana, Iancu, Diaconescu, Corlatean, Ponta, Cretu, Sova, Gusa (asta nu e bun de exemplu dar merita la gramada) au venit dupa 2001 in partid. Cine sunt oamenii noi adusi de Geoana? Aveti vreun nume in afara de nefericita Ana Birchall? Ma indoiesc ca se mai poate vorbi de oameni noi, proaspeti, tineri. S-au cam invechit cu totii in metehnele fostilor. De aceea, inclin sa vad un alt PSD doar daca renunta la trecut. Abia atunci dilemele care-i macina pe cei din interior, legate de profilul alegatorului, vor fi rezolvate. Cat timp nu se reformeaza din temelii, nu renunta la limbajul dublu, la oamenii fara caracter, la loviturile sub centura, la promovarile pe prietenie sau furtisag, acest partid va rata mereu cucerirea puterii. Vremea succesului stangii s-a evaporat fiindca misiunea acestui partid s-a incheiat in 2004. Cei care l-au pus pe Mircea Geoana in frunte au amanat dezastrul. Au incercat sa insele vointa populara si sa trucheze alegerea corecta a poporului. N-au reusit nici de aceasta data si este cazul sa priceapa ca vremea lor a apus. Dupa 20 de ani de la disparitia comunismului este cazul ca si ei sa o rupa cu trecutul. O stanga adevarata va fi credibila cand tinerii si clasa mijlocie vor alege social-democratia. Cat timp PSD este partidul saracilor si asistatilor, nu va mai conta in ecuatia puterii. Este, daca vreti, razbunarea peste ani a succesului timpuriu marca Ion Iliescu. Partidul acesta nu mai poate trai din mostenirea lasata de primul presedinte post-decembrist. O revolutie blocata acum cinci ani este necesara in PSD. Cu oameni fricosi sau cumparati, esecul este garantat. Cine va avea curajul sa rupa conventiile si sa propuna o echipa de oameni noi si puternici va obtine succesul.