Claudiu Lucaci » kremlin

Crestini, fara iertare

Un jurnalist — Mon, 12 Apr 2010 08:26:06 +0000

Reconcilierea istorica intre natiuni este un act de credinta si virtute. Umanitatea (umanitarismul) este un concept specific fiintelor rationale, adica omului. Desi, de-a lungul istoriei, iertarea era considerata un privilegiu regal, mai curand o darnicie a stapanului, mutatiile comportamentale din lumea moderna au transformat reconcilierea intr-o “arma” pasnica a natiunilor evoluate impotriva culturilor retrograde sau autocrate. Absolut toate popoarele razboinice sau asupra carora a existat povara crimei si-au recunoscut greselile. Aceia care si-au cladit ura pe minciuna si abuzul pe propaganda continua si astazi sa ascunda ori sa caute pretexte pentru apelul la onoare.

Tragedia din 10 aprilie 2010 este o coincidenta bizara cu rememorarea dramei din 1940. Acum au murit oficiali de rang inalt ai statului polonez, atunci au murit zeci de mii de oameni de rang inalt, din toate elitele Poloniei. Este o simpla speculatie faptul ca mortii de atunci n-au vrut ca impacarea de fatada sa fie parafata dupa 70 de ani. Fiind un popor capabil de iertare, polonezii au acceptat o versiune trunchiata a vinovatiei rusilor. Timp de 20 de ani, Moscova a musamalizat si a clasificat orice document care aduce lumina in privinta masacrului de la Katyn. Nu este singura lor inselatorie. Ei n-au recunoscut masacrarea armatei tariste, a taranilor din Ucraina, a intelectualilor, a prizonierilor germani. Bolsevicii nu au decat memoria razbunarii. Pentru ei si urmasii lor natiunea nu trebuie sa aiba remuscari, chiar si atunci cand adevarul te indeamna spre penitenta. Oroarea comunista a schimbat total sentimentele umane.

Rusii sunt singurul popor traumatizat din Europa din cauza unei ideologii care a scapat necondamnata. Autoritatile continua sa ascunda adevarul pentru ca n-au curajul sa fie sincere cu propriul popor. Inainte de a recunoaste greseala in fata altora, ar trebui sa-ti explici de ce ai facut atatea crime. Impotriva unor straini, dar, mai ales, impotriva propriilor frati. Blestemul de la Katyn este un semn divin tragic. Reconcilierea intre popoare nu se poate face fara credinta. Daca nu recunosti fata de tine insuti ca ai pacatuit, victimele tale vor avea grija sa nu-ti acorde iertarea. Paradoxal, rusii sunt crestini ortodocsi, insa dupa cum vedem, invataturile teologice se opresc la portile Kremlinului.

Note si rugaciuni online

Un jurnalist — Tue, 26 Jan 2010 09:53:57 +0000

Acum doi ani, cand mi-am deschis blogul, erau putini politicieni in spatiul online. Nici acum nu sunt prea multi activi. Nivelul de acceptanta a acestei forme de comunicare era scazut si continua sa fie la cote moderate. Autoritatile si reprezentantii lor, in mare masura, vad blogosfera ca pe o fandoseala de intelectual ori mazgalelile unui pusti frustrat. Uitati-va in jur si vedeti cum reactioneaza practicantii politicii “educati” cu pixul si masina de scris, obisnuiti cu abacul electronic sau calculatorul cu cartela. Veti observa cum persifleaza omul pentru cutezanta de a-si exprima liber, pe net, opinia sau gandurile. In Romania, multi se prefac ca asimileaza cu drag aceasta forma moderna de comunicare, altii dau ordine sau indrumari.

Ideea folosirii spaţiului virtual de către puterea politică de la Moscova îi aparţine preşedintelui Medvedev. Kremlinul consideră că modernizarea clasei politice din Rusia este indisolubil legată de dezvoltarea abilităţii de utilizare a internetului şi a mijloacelor acestuia. Astfel, la întrunirea din decembrie a Consiliului de Stat la care s-a luat în discuţie „guvernarea electronică” a Rusiei, preşedintele Medvedev i-a ameninţat pe funcţionarii din stat care nu ştiu să utilizeze calculatorul şi internetul.

Papa Benedict al XVI-lea vrea ca Evanghelia să fie propovăduită în blogosferă
În mesajul papal dedicat celei de-a 44-a aniversări a Zilei Internaţionale a comunicării (vezi aici) Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe slujitorii Bisericii Catolice să valorifice mai mult oportunităţile de comunicare oferite de Internet.

Sa comparam, peste 5 ani, rezultatele?

Sa prinzi o stea cazatoare

Un jurnalist — Tue, 20 Jan 2009 23:39:37 +0000

Sunt fascinat de Imperiul roman. Nu sunt un fan al istoriei datelor dar ma minunez de cate ori citesc despre puterea imparatilor sau a societatii romane. Sigur, cel mai vestit cuceritor a fost Alexandru cel Mare, dar el n-a construit o lume care sa fie luata drept model. De la greci avem democratia, insa romanii au perfectionat-o. Fara ei n-am fi putut apela la sintagme ca: vointa poporului, echilibrul puterilor sau conducerea razboaielor.
Despre toate acestea mi-am adus aminte cand am vazut “incoronarea” lui Obama. Este soarta marilor imperii sa creasca si sa moara, apoi, la apogeul dezvoltarii lor. Cele care au adus prosperitatea sau schimbarea in lume, au preluat unele de la altele ce a fost mai bun sau mai util. Germanii au ajuns sa domine lumea pentru ca i-au copiat militar pe romani. Rusii, pentru ca l-au avut ca inaintas pe Gingis Han, iar americanii s-au intors la organizarea exceptionala a romanilor. Am vazut in ultimul an doua natiuni care s-au intrecut in expunerea fortei lor uriase. Rusia a uimit prin intronarea tarului de la Kremlin. Printr-o festivitate unica si aristocratica. Emotia publicului a fost pe masura. Citadela imperiala, Kremlinul arata ca si cum ar fi fost centrul Pamantului, chiar daca regizorii au manipulat imaginile, astfel incat totul sa para real si live. Americanii, au apelat la aceeasi imagine, de imperiu in glorie. S-au folosit de charisma lui Obama si au mizat pe implicarea exaltata a milioanelor de participanti la ceremonie. 150 de milioane de dolari pentru un show sobru, in cea ma profunda criza a lumii, este o negare a realitatii. America pacatuieste precum predecesorii sai favoriti, romanii . “Suntem o tara tanara, dar trebuie sa renuntam la copilarii”, spunea Obama. La fel gandeau si imparatii romani in perioada lor de glorie. Dar victoriile si cuceririle au macinat puterea Romei. Iar democratia, care i-a indepartat pe imparatii ajunsi dictatori pe viata, i-a pus cruce. Steaua Americii a ajuns in punctul de maxima vizibilitate. De aici incolo, incepe numaratoarea inversa. Obama nu este Mesia. Poate doar un Apostol al schimbarii , asa cum spuneam acum cateva luni. Statele Unite si-au inventat liderul providential insa acesta a venit prea tarziu. El nu poate face ceea ce Rusia construieste de cativa ani: un nou imperiu, pe alte baze. Americanii nu sunt o natiune, sunt un conglomerat de popoare. Ei nu pot avea un tatuc, precum Stalin, un Fuhrer, precum germanii, un Papa precum catolicii. Liderul mesianic este, in cele din urma, o frumoasa minciuna pe care popoarele o accepta cand sperantele le sunt naruite. Degeaba apeleaza Obama la vorbe bine construite, la promisiuni salvatoare si la viziuni ademenitoare. Cine este el pana la urma? Pentru oamenii obisnuiti: un produs al Hollywood-ului, un portret care tine loc de speranta. Pentru cei care asigura suprematia Imperiului: al 44-lea presedinte.