Pornind de la aceasta stranie prejudecata, m-am intrebat: de ce le place oamenilor sa puna etichete pe care, fie nu le inteleg, fie nu le incarca de substanta? Pentru ca, in general, cineva lanseaza mesajul, iar restul, fara discernamant sau in scop manipulatoriu, il disemineaza. Astfel, este usor sa-i vezi in culori sumbre pe unii si vesele pe altii. In cazul de fata, grupul celor recenti din PDL a capatat alura de reformatori, energici si integri, pe cand cei din esalonul veteranilor sunt expirati, murdari si refractari la schimbare.

Ambele tabere au propriul punct de vedere valid. Fiecare se lupta pentru o strategie considerata potrivita. Intrebarea este: cine a stabilit valoarea de adevar a acestor strategii? Pana ieri, nimeni. Abia votul colegilor de partid a transat problema? Printr-un vot de blam usturator acordat “apostolilor” schimbarii. Si atunci, cine i-a lasat sa creasca si i-a ajutat sa-i infrunte pe liderii vechi? Sa fie oare grupurile de lobby (externe partidului), revistele de intelectuali simandicosi, un ucaz de la Cotroceni?

Una dintre cele trei variante ale scenariului este valida, cat timp obiectivul este comun: debarcarea celor puternici. In aceste conditii, mi se pare legitima rabufnirea liderilor actuali din PDL la desele atacuri venite din partea “reformatorilor”. Interpretarea lor este aceea ca predarea stafetei nu se poate face cu si la decizia intelectualilor rafinati vopsiti sau miruiti ca politicieni cu detenta exponentiala. Blaga, Berceanu si Videanu nu pot uita ca, in 2007, s-au grefat pe corpul unui partid refractar la implanturi multe nume de outsideri care si-au lansat rapid un proiect de “modernizare”.

Ca la orice organism care accepta cu greu un corp strain, operatia n-a fost un succes. Nici la PSD sau PNL nu exista diferente, asa cum isi imaginau (cu naivitate) noii recruti. Rezistenta la schimbare, reactiile inertiale greoaie si fidelitatea fata de grup sunt determinante in grupurile politice. Multi se arunca de mici in acest creuzet uman,  in speranta ca, prin sacrificii nenumarate si dupa un timp indelungat, urca pe scara ierarhica. Odata ajunsi acolo, nu vor ceda niciodata puterea, in interior sau exterior, de bunavoie sau la un indemn exotic.

Aceasta este politica romaneasca si n-o va schimba nimeni, nici PDL si nici Traian Basescu. Daca am vrea altceva, noi cei care ii creditam pe membrii de partid, prin tacere sau prin vot, am alege, in loc de “feudalism” politic, democratia americana, de exemplu. Acolo, politia l-a pus la podea pe un senator al statului Wisconsin care a nesocotit o decizie a instantei. Desi actul in sine al acelui senator era minor, ofensa adusa aplicarii legii era majora. Sa ne amintim acum, in ce fel se respecta legea la noi, cum se intimideaza angajatii statului in fata purtatorilor de functii si vom gasi raspunsul la infrangerea asa – zisilor reformisti. La primul lor esec, spuneam ca Preda, Macovei & co. au idei bune, dar nu au gasit calea sa le puna in practica. Acum, cand lupta lor este definitiv pierduta, cred ca ideile nu sunt suficiente  pentru a invinge; mai ai nevoie si de pricepere.

Marele lor pacat este ca vorbesc despre lucruri comune: integritate politica, coruptie sistemica, resemnare publica  dar nu reusesc sa schimbe nimic. Este frustrant sa vezi atatia intelectuali la mese rotunde ruland aceleasi regrete si sperante. Ar putea fi mai bine daca ne-am schimba, insa nu avem nimic a pierde asteptand sa vina si vremea noastra. Cam asa se poate sintetiza, frumos ornata,  constructia dialogului public al ISP. Intre ei si liberali sau social-democrati exista intr-adevar o mare diferenta: sunt vocali, mai activi si au sprijinul unor organizatii media partenere. Este remarcabila capacitatea spectrului de dreapta in manevrarea cu usurinta a banilor in scopuri propagandistice, intr-un melanj aproape natural, de cate ori ajung la putere.

Sunt cateva teme recurente in dezbaterea “PD-L Elitist” pe care le admir. De exemplu, coruptia sistemica. Daca n-as fi trait in Romania pana de curand, imi puteam imagina ca ne aflam in fata unui pericol care pandeste toate partidele. Dar imi revin rapid; nu este nimic revolutionar in discursul lor, doar tonul firav al unor oameni abia acceptati in randurile unui organism nociv – partidul aflat la putere. Oricare ar fi el in Romania, s-a dovedit ca acesta pastreaza regulile murdare ale jocului politic.

Apoi, eterna dilema a corpului profesional necesar unei organizatii politice: ce fel de oameni cauta partidele pentru a propune oameni? Esti bun daca poti aduce partidului bani si voturi? Ei bine, este o tema infinita de discutie, valabila doar pentru seminaristi si cursantii de la stiinte politice. Pentru pamanteni ca noi, problema se transeaza mai simplu: copiezi drumul facut de altii. Sa zicem think-tank-urile americane. Acestea, fie ca fac parte din reteaua libertarienilor ori din cele conservatoare, au deslusit enigma primenirii corecte a valorilor: ofera stagii de pregatire si joburi la cabinetele politicienilor si astfel le creeaza incepatorilor terenul de experimentare necesar evolutiei personale in spatiul politic.

Este realmente induiosator sa-l vezi pe un secretar de camera parlamentara, care a numarat dublu voturile la o lege, cautand raspunsuri de natura deontologica printre sublime valori etice! Nu vi se pare absurd sa auzi un astfel de intelectual antrenand idei despre reformare morala si competitie interna intr-un partid care promoveaza candidatura unica de sus pana jos?

Acum vreo doi ani eram si eu invitat pe la aceste dezbateri. Il apreciam pe Valeriu Stoica, de altfel singurul ideolog cert de dreapta. Si mai aveam acolo cativa cunoscuti eleganti in exprimare si comportament, simpatizanti ai curentului conservator.  Din pacate, intalnirile lor continua sa fie dominate de grupul elitistilor convertiti la popularism. Scuzati barbarismul, dar nu le intuiesc legatura doctrinara cu dreapta populara. Pacat ca n-au evoluat. Ei puteau oferi si altora un model de reforma si performanta. Asa insa le-au demonstrat celor vizati de schimbare ca principiile sunt bune de enuntat, iar ideile de acoperit faptele.

Desi a castigat tot ce se putea  in ultimii ani, PD-L face sedinte de brainstorming pentru schimbare. Cutumiar, se considera dificila determinarea unui partid pentru schimbarea radicala, mai cu seama dupa ce a iesit victorios in alegeri. Strategic, este cel mai potrivit moment. Asta, daca i-am considera pe lideri niste manageri politici moderni si educati in spiritul stiintelor politice. Dar ei nu sunt decat niste administratori de putere si resurse, odata ce au obtinut suprematia in institutiile publice. Rolul intelectualilor gen Preda sau Macovei (Severin poate fi un exemplu valabil pentru PSD) este acela de simplu factor declansator si, eventual, de supraveghetor al deciziilor ulterioare. Expertiza lor politica (nu este cazul lui Severin) este rudimentara si net inferioara colegilor veterani. In aceasta privinta, ei nu sunt nicidecum asimilati mintilor luminate (strategi) utile reformarii din interior. Ba chiar unele impulsuri pot fi catalogate drept naivitati ori exagerari surprinzatoare pentru un specialist in stiinte politice. Alegerea unui logo, transformarea cromatica si chiar strategia de resurse umane nu sunt exercitii de branding pentru amatori. Cel mult pot constitui variante de raspuns intr-un focus grup, asa cum recunostea Theodor Stolojan.

Din cate cunosc, niciun partid nu si-a deschis usile pentru alegerea concurentiala a unei companii de profil. Exista si un argument valid in aceasta obtuzitate indelungata: partidele reprezinta vointa unor persoane diverse care s-au asociat in baza unor convingeri personale.  O comparatie grosiera poate fi aceea cu o asociatie de locatari, unde fiecare decizie este luata in unanimitate, dar pusa in practica discretionar de administrator sau de presedintele de bloc. Un alt aspect rizibil al incercarilor fortate de reformare apare cand se discuta despre primenirea cadrelor. Presedintele PD-L poate primi o bila alba pentru ca admite deficitul de cadre. La PSD, astfel de teme sunt detalii de parcurs, eventual exercitii de retorica. Insa, pe langa bila alba, domnul Boc poate primi si una negra, pentru urmatoarea aberatie: “Ii invitam pe cei care mai stau pe tusa, in asteptare, sa intre in politica. Avem nevoie de competente in Romania, in actul de guvernare, in PD-L”. Declaratia are menirea sa-i linisteasca pe cei care contesta sistemul de recrutare si promovare, insa, asa cum spuneam, este o contradictie in termeni sa insinuezi ca vei accepta criterii de eligibilitate bazate pe performanta profesionala si competenta, cat timp un partid este un club de indivizi eterogeni, si nu o companie orientata spre profit. Ceea ce ar fi trebuit sa spuna domnul Boc s-a pierdut printre cuvinte. 

In realitate, defectul major al oricarui partid este acela ca isi fundamenteaza promovarea oamenilor in functii externe pe alte considerente, subiective, amorale si ilegitime: nepotism, cotizatie financiara, fidelitate fata de sef sau abuz de putere. In aceasta dilema convietuiesc toate partidele romanesti. Iar deschiderea usilor pentru alti membri poate fi o invitatie formala, insa fara acoperire, cat timp oamenii decid apartenenta la un partid in scopul exercitarii unei activitati profitabile prin care pot fi eliminate etapele profesionale necesare promovarii. Din acest motiv, partidele sunt condamnate sa esueze in intreprinderea lor de reforma structurala (organica) din cauza legilor interne si a corpului compact al celor care le aplica, contrare normelor generale ale societatii. In teoria haosului, aceastei dileme ii poate fi aplicat efectul zborului de fluture (butterfly effect) care spune ca micile variatii ale conditiilor intiale specifice dinamicii unui sistem pot produce, pe temen lung, modificari majore in comportamentul acestuia.