Nimeni, în nici un domeniu, nu muncește dacă munca sa nu are un sens.  Cînd tu, ca redacție, devii mic, se naște o disproporție care te face să pierzi constant lupte de informare și de insistență cu cei despre care scrii, fie că e vorba de politicieni, administrație locală sau companiile care au ajuns să domine viața publică. Dacă tăierea de costuri duce la amputarea meseriei, atunci nu mai merită să faci asta.

Puteti citi aici ce a vrut sa spuna Catalin Tolontan. Dar, pe mine, gandurile lui Catalin m-au ajutat sa-mi pastrez mintea limpede si sa rezist agresiunii constante care ma face sa cred ca sunt un om sanatos intr-un azil de nebuni. Subscriu ideii ca nu mai merita sa fii jurnalist daca ai de-a face cu macelari, sonati si politruci la butoane. Asta nu mai este presa, ci prestatie de presa.  Voi accepta cu placere sa fiu citat ca martor la viitorul proces al groparilor presei libere. Asta daca nu cumva voi ajunge in boxa acuzatilor si condamnat in lipsa pentru deviationism, nesupunere civica sau alte “infractiuni” inventate de calaii din media.

Imaginati-va ca sunteti un consumator de duminica al atractiilor din parcul de distractii. Vedeti cam aceleasi fete, aceiasi saltimbanci, buluceala si zambete.  Dupa un timp, va luati copilul sau apropiatii si cautati doar spectacolele care v-au impresionat, va atrag atentia sau sunt pe gustul vostru. La un moment dat, deveniti participant/spectator fidel al balciului. Este posibil sa simtiti mana nevazuta a organizatorului show-ului. El este cel care decide cine are loc pe scena, cine dispare fara regrete, cine are parte de promovare si cine este retras pentru sezonul in curs.

(more…)

Cand un caz de coruptie, fie el explicit (trafic de influenta) sau implicit (nepotism) apare in spatiul politic romanesc, presa din mainstream, impartita oricum in doua (pro si contra) este preocupata sa atace/sa distraga atentia de la faptuitor. Unii deplang gradul redus de moralitate, incercarea de musamalizare a faptelor sau obstructionarea justitiei. La cateva zile dupa explozia de dezbateri si stiri, investigatorii inceteaza asediul si gasesc o alta tinta.

La fel fac si aparatorii faptuitorilor. Se coalizeaza subit si agresiv in urma unui ordin “celest”. Acestia sunt preocupati sa aduca aminte publicului greselile fostilor demnitari sau acuzatiile la adresa lor. Misiunea de lupta cuprinde urmatoarele obiective: “aplatizarea” varfurilor crizei de imagine (acuzatiile grave), sanctionarea caracterului justitiar fals al confratilor din presa, uniformizarea reperelor de moralitate la cel mai mic numitor si asigurarea unui spatiu de manevra pentru exprimarea publica a sponsorilor politici.

In acest timp, politicienii se joaca la televizor cu vorbele. Insa, in spatele camerelor tv, se consulta intre ei. Cei acuzati, cu sefii si colegii lor, despre cum pacalesc vigilenta publicului si ce fel de replici acide vor fi lansate in piata media. Adversarii lor construiesc, invariabil, un atac la persoana si supraliciteaza lipsa de moralitate a politicianului aflat la putere. Ce nu se va intampla niciodata in Romania este obtinerea unui rezultat previzibil si normal. Nimeni nu se preocupa macar pentru o zi de prevenire. Adica sa schimbe regulamente, norme sau legi viciate sau evitate cu gratie chiar de cei care le-au gandit.

Luati spre comparatie doua situatii clare. Cazul Severin a condus, in nici o luna, la schimbarea procedurilor interne din Parlamentul European. Un nou regulament care restrictioneaza activitatea de lobby si restrange vulnerabilitatile in materie de conflict de interese va fi votat. N-a fost nevoie nici macar de demisia eurodeputatului pentru ca scandalul sa fie evident. Masurile s-ar fi luat si pentru suspiciuni nedovedite.

Ganditi-va acum la cazul Botis, confirmat in gravitatea sa prin rapiditatea demisiei. Chiar daca, prin absurd, ministrul nu are nicio implicare, afacerea in sine nu este deloc o bizarerie. Se practica de mult timp si pe scara larga. Prin urmare, teama de consecinte penale nu exista. Ati remarcat vreo voce autorizata care sa militeze hotarat pentru reevaluarea formelor de incompatibilitate sau de conflict de interese? S-au preocupat PD-L sau opozitia sa deschida o ancheta parlamentara si sa intareasca setul de interdictii neechivoce in privinta favoritismelor politice? Raspunsul este nu. Si daca suntem cinstiti cu noi insine trebuie sa admitem ca, in Romania, se mimeaza statul de drept. Sau ca sa fiu mai corect, alegem sa respectam norma care ne convine si punem in practica, de bunavoie, doar ce ne satisface mai bine nevoile.

Daca te uiti la anumite emisiuni tv si citesti in paralel presa internationala, vezi doua razboaie in Libia. Unul condus de o coalitie internationala, in baza unui mandat ONU, dar pe care Romania il ignora si altul condus politic de presedintele Frantei si militar de corpul de armata american din Africa. In timp ce unii comentatori autohtoni sunt convinsi ca ne-am facut de ras si suntem insolenti cu deciziile unor parteneri din Europa, in media occidentale tonul este critic la adresa initiatorilor interventiei si deseori marcat de confuzie.

De exemplu, presedintele american a trimis dupa doua zile de la inceperea interventiei o solicitare de aprobare pentru finantarea razboiului din partea Congresului. A motivat ca din ratiuni umanitare nu putea sa astepte. Nici despre comanda militara nu se poate stabili exact ce se va intampla. Americanii au agreat sa utilizeze sistemele lor avansate de supraveghere prin satelit si de fixare a tintelor terestre pentru loviturile de precizie, dar atentioneaza ca in cateva zile altcineva va prelua comanda. Francezii au declansat procedurile diplomatice si apoi s-au erijat in organizatorii eforturilor de strangere a membrilor coalitiei. Germania si Turcia, tari NATO esentiale in validarea si executarea misiunilor sub mandat international, refuza sa participe la actiune.

Cine face efortul sa citeasca si sa interpreteze corect situatia va descoperi si un detaliu extrem de relevant pentru definirea mai buna a starii de confuzie. Premierul Turciei a refuzat sustinerea Frantei din motive de protocol. Pentru ca nu a primit o invitatie oficiala din partea Parisului la conferinta tarilor dispuse sa intervina in Libia, Turcia prefera sa stea deoparte. Ar fi multe alte exemple care ne demonstreaza ca razboiul din Libia este atipic si unic. Si cred, in continuare, ca parerile de la televizor apartin unor oameni neavizati sau deranjati.

Un singur adevar poate fi admis in aceasta frenezie de opinii: Romania nu stie, deocamdata, cum sa se pozitioneze nici ca decizie la nivel international, nici ca imagine publica in plan intern.

LATER EDIT: Evolutiile in plan international imi confirma ca Romania a ales sa fie prudenta si chiar inactiva in cazul Libia. Republicanii il ameninta cu suspendarea din functie pe presedintele Obama pentru o presupusa incalcare a Constitutiei, iar Medvedev si Putin se contrazic, prima oara in public, pentru pozitia adoptata de Rusia in Consiliul de Securitate. Predictia mea este ca acest razboi va deveni un factor declansator al noului concept geo-strategic de multipolaritate.

Televiziunea este precum societatea. Cu cat suntem mai debusolati si cautam refugiul personal in satisfactii virtuale marunte cu atat permitem dezvoltarea unor mutanti media. Acum un deceniu, manelele lansau vedete, productii de succes si varfuri de audiente. De cand Traian Basescu si-a asumat rolul de “jucator” in politica, dezbaterea intre soldatii de partid a glisat spre spectacol si apoi spre teatru scurt. Locul de afirmare si confirmare a fost tot studioul de televiziune.

In paralel, viata privata a multor oameni cunoscuti public s-a vulgarizat prin reviste de scandal. Din nou, televiziunea a maximizat potentialul de inutilitate si exhibitionism. Suntem in plin suprarealism al vulgarului. Nu va ganditi doar la partea sexuala a conceptului. Exista si limbaj murdar si comportament indecent si atitudini ofensatoare.

Daca aveti curajul, lasati, dupa – amiaza, un copil in fata televizorului, pe principalele canale: Pro TV, Antena 1 si Kanal D. De acolo va afla toate barfele strazii, cum arata parintii lor dezbracati, sensul unor cuvinte din argoul neaos. Zi de zi, peste tot, chiar si la canalele de stiri, publicul se indoapa cu viciile asumate colectiv de catre membrii societatii. Nimeni nu ofera (cu exceptia TVR, obligata prin lege) alternativa.

Cele mai urmarite programe: Romanii au talent, Te pui cu blondele, Nora pentru mama sunt intesate de subterfugii emotionale. Fiecare dintre ele atinge o coarda sensibila la nivel uman si exploateaza inteligent slabiciunile individului. Cum acesta traieste intr-o tara cuprinsa de haos moral si organizational nu este de mirare ca atractia se obtine cu usurinta.

Inselarea subconstientului uman este parte a tehnicilor de manipulare. Nu doar politica perverteste mintile alegatorilor. Si televiziunea, ca afacere profitabila, are nevoie de audiente. Se preocupa analisti si specialisti in comunicare, jurnalism si media sa gaseasca raspunsuri savante sau simplificatoare la boom-ul de public. Multi dintre ei se insala cand gasesc in copiile autohtone ale unor formate vehiculate de mult timp prin lume, o legatura cu virtutile si aspiratiile romanului. Eroare fundamentala! Suntem in primul rand oameni si, apoi, romani. Cine are dubii, poate simula mental urmatoarea comparatie: plimbati emisiunea Romanii au talent pe la alte televiziuni generaliste. Veti intelege ca audientele se pliaza pe segmentul de public fidel fiecarui operator tv.  Cu cat plaja de telespectatori acoperita national este mai mare, cu atat audienta creste.

Daca exista recorduri de audiente la o emisiune precum Romanii au talent, raspunsul trebuie sa tina cont atat factori interni cat si externi. Astfel de concursuri cu public sunt de fapt reprezentantii cu saltimbanci. In orice colt al lumii, circarii si ciudatii reprezinta o curiozitate. Asa se explica atentia speciala acordata unor necunoscuti, chinuiti de iluzia unor talente ascunse. In realitate, ei au hobby-uri sau frustrari de notorietate. Orice elev de scoala de muzica, practicant al unui sport sau posesor al unor abilitati deosebite ii va surclasa, lejer, intr-o competitie serioasa. Prin urmare, intrecerile pe scena sunt produse de marketing cu un potential urias de satisfacere a nevoilor primare, la nivel colectiv.

Este de la sine inteles, orice fiinta umana isi imagineaza ca este buna la ceva. Insa putini sunt aceia care gasesc  oportunitatea si obiectivitatea necesare sa se supuna unui triaj onest. Aici este defectul structural al societatii in care traim. Competitia, ca mediu de departajare a valorilor, este viciata, cenzorii sunt incompetenti, iar succesul este direct proportional cu emotia provocata. Ati sesizat cum se aleg cu grija povestile candidatilor care obtin accesul intr-o faza superioara? Personajele sunt expresia unui caz social, viata lor este o drama. Tara asta este plina de saraci, nefericiti si exaltati. Cu ei si pentru ei se fac audientele de care au nevoie televiziunile. Asadar, sa ne intristam cand astfel de emisiuni au audiente record. Este un semn ca abisul nu s-a sfarsit.