Nimeni, în nici un domeniu, nu muncește dacă munca sa nu are un sens.  Cînd tu, ca redacție, devii mic, se naște o disproporție care te face să pierzi constant lupte de informare și de insistență cu cei despre care scrii, fie că e vorba de politicieni, administrație locală sau companiile care au ajuns să domine viața publică. Dacă tăierea de costuri duce la amputarea meseriei, atunci nu mai merită să faci asta.

Puteti citi aici ce a vrut sa spuna Catalin Tolontan. Dar, pe mine, gandurile lui Catalin m-au ajutat sa-mi pastrez mintea limpede si sa rezist agresiunii constante care ma face sa cred ca sunt un om sanatos intr-un azil de nebuni. Subscriu ideii ca nu mai merita sa fii jurnalist daca ai de-a face cu macelari, sonati si politruci la butoane. Asta nu mai este presa, ci prestatie de presa.  Voi accepta cu placere sa fiu citat ca martor la viitorul proces al groparilor presei libere. Asta daca nu cumva voi ajunge in boxa acuzatilor si condamnat in lipsa pentru deviationism, nesupunere civica sau alte “infractiuni” inventate de calaii din media.

Luati aceasta reprezentare a balciului si adaptati-o la spatiul public. Mai exact, la media. Si considerati ca saltimbancii sunt jurnalisti – figuri zambarete, arlechini, fete contorsioniste, baieti cu muschi la gura, samd. Apoi trebuie sa stiti ca exista impresari si organizatori. Ei ii “tin in lesa” pe “artisti”. Le dau contracte preferentiale sau bani negri, dupa cat de bine presteaza in interesul lor.

In cele din urma, veti ajunge sa recunoasteti ca in spatele tuturor este organizatorul show-ului. El isi foloseste macacii si gibonii pentru prostirea multimii. Cand scade interesul pentru un numar de circ se inventeaza alta scena, cu aceiasi performeri, dar imbracati si machiati diferit. Cine ii recunoaste sau ii mai tine minte cat timp iluziile sunt admise de public si exersate constant de organizator?

Ce ar trebui sa intelegem din aceasta paralela logica? Jurnalistii, in mare parte, sunt o marfa. Exact ca la balci. Daca ii vedeti pe unii cum intra pe o usa de redactie si ies pe cealalta, cum trec dintr-o stare (partitura) intr-alta, cum  pleaca un sezon si revin in forta in urmatorul, tineti cont de comparatia cu balciul.

Pentru a-mi desfiinta sustinerea, marionetele vor fi, involuntar desigur, adeptii de ocazie ai lui Kant: ceea ce cunoastem este relativ in felul in care subiectul il cunoaste. Dar ar putea fi giboni sau mascarici cu ratiune, caz in care sunt adeptii altui curent de gandire: holismul – orice propozitie este adevarata numai in interiorul unei paradigme date.

Asa cum ei pot rasturna realitatea dupa cum le dicteaza stapanul, tot asa le pot raspunde si eu, in baza acelorasi rationamente empirice. Cum ne construim si in ce fel miscam sistemul personal de convingeri tine mai putin de filosofie si mai mult de investigatiile unor psihologi sau neurofiziologi. Adica, nu avem nevoie de teorii si constructii matematice pentru a depista nebunii. Doar stapanul lor trebuie cautat prin rationamente elaborate.

Holismul nu este doar filosofic, poate fi si semantic. De exemplu, semnificatia expresiilor dintr-un limbaj (sau a conceptelor dintr-o teorie) este determinata nu individual, ci de intregul limbaj/ intreaga teorie. Prin urmare, cand vi se spune ori auziti ceva despre cineva faceti efortul sa identificati marioneta respectiva ca parte a balciului pus la cale de organizator si sa nu fiti impresionati doar de circar.

Nimeni nu canta singur pe scena si nimeni nu ajunge acolo din greseala.

La fel fac si aparatorii faptuitorilor. Se coalizeaza subit si agresiv in urma unui ordin “celest”. Acestia sunt preocupati sa aduca aminte publicului greselile fostilor demnitari sau acuzatiile la adresa lor. Misiunea de lupta cuprinde urmatoarele obiective: “aplatizarea” varfurilor crizei de imagine (acuzatiile grave), sanctionarea caracterului justitiar fals al confratilor din presa, uniformizarea reperelor de moralitate la cel mai mic numitor si asigurarea unui spatiu de manevra pentru exprimarea publica a sponsorilor politici.

In acest timp, politicienii se joaca la televizor cu vorbele. Insa, in spatele camerelor tv, se consulta intre ei. Cei acuzati, cu sefii si colegii lor, despre cum pacalesc vigilenta publicului si ce fel de replici acide vor fi lansate in piata media. Adversarii lor construiesc, invariabil, un atac la persoana si supraliciteaza lipsa de moralitate a politicianului aflat la putere. Ce nu se va intampla niciodata in Romania este obtinerea unui rezultat previzibil si normal. Nimeni nu se preocupa macar pentru o zi de prevenire. Adica sa schimbe regulamente, norme sau legi viciate sau evitate cu gratie chiar de cei care le-au gandit.

Luati spre comparatie doua situatii clare. Cazul Severin a condus, in nici o luna, la schimbarea procedurilor interne din Parlamentul European. Un nou regulament care restrictioneaza activitatea de lobby si restrange vulnerabilitatile in materie de conflict de interese va fi votat. N-a fost nevoie nici macar de demisia eurodeputatului pentru ca scandalul sa fie evident. Masurile s-ar fi luat si pentru suspiciuni nedovedite.

Ganditi-va acum la cazul Botis, confirmat in gravitatea sa prin rapiditatea demisiei. Chiar daca, prin absurd, ministrul nu are nicio implicare, afacerea in sine nu este deloc o bizarerie. Se practica de mult timp si pe scara larga. Prin urmare, teama de consecinte penale nu exista. Ati remarcat vreo voce autorizata care sa militeze hotarat pentru reevaluarea formelor de incompatibilitate sau de conflict de interese? S-au preocupat PD-L sau opozitia sa deschida o ancheta parlamentara si sa intareasca setul de interdictii neechivoce in privinta favoritismelor politice? Raspunsul este nu. Si daca suntem cinstiti cu noi insine trebuie sa admitem ca, in Romania, se mimeaza statul de drept. Sau ca sa fiu mai corect, alegem sa respectam norma care ne convine si punem in practica, de bunavoie, doar ce ne satisface mai bine nevoile.

De exemplu, presedintele american a trimis dupa doua zile de la inceperea interventiei o solicitare de aprobare pentru finantarea razboiului din partea Congresului. A motivat ca din ratiuni umanitare nu putea sa astepte. Nici despre comanda militara nu se poate stabili exact ce se va intampla. Americanii au agreat sa utilizeze sistemele lor avansate de supraveghere prin satelit si de fixare a tintelor terestre pentru loviturile de precizie, dar atentioneaza ca in cateva zile altcineva va prelua comanda. Francezii au declansat procedurile diplomatice si apoi s-au erijat in organizatorii eforturilor de strangere a membrilor coalitiei. Germania si Turcia, tari NATO esentiale in validarea si executarea misiunilor sub mandat international, refuza sa participe la actiune.

Cine face efortul sa citeasca si sa interpreteze corect situatia va descoperi si un detaliu extrem de relevant pentru definirea mai buna a starii de confuzie. Premierul Turciei a refuzat sustinerea Frantei din motive de protocol. Pentru ca nu a primit o invitatie oficiala din partea Parisului la conferinta tarilor dispuse sa intervina in Libia, Turcia prefera sa stea deoparte. Ar fi multe alte exemple care ne demonstreaza ca razboiul din Libia este atipic si unic. Si cred, in continuare, ca parerile de la televizor apartin unor oameni neavizati sau deranjati.

Un singur adevar poate fi admis in aceasta frenezie de opinii: Romania nu stie, deocamdata, cum sa se pozitioneze nici ca decizie la nivel international, nici ca imagine publica in plan intern.

LATER EDIT: Evolutiile in plan international imi confirma ca Romania a ales sa fie prudenta si chiar inactiva in cazul Libia. Republicanii il ameninta cu suspendarea din functie pe presedintele Obama pentru o presupusa incalcare a Constitutiei, iar Medvedev si Putin se contrazic, prima oara in public, pentru pozitia adoptata de Rusia in Consiliul de Securitate. Predictia mea este ca acest razboi va deveni un factor declansator al noului concept geo-strategic de multipolaritate.

In paralel, viata privata a multor oameni cunoscuti public s-a vulgarizat prin reviste de scandal. Din nou, televiziunea a maximizat potentialul de inutilitate si exhibitionism. Suntem in plin suprarealism al vulgarului. Nu va ganditi doar la partea sexuala a conceptului. Exista si limbaj murdar si comportament indecent si atitudini ofensatoare.

Daca aveti curajul, lasati, dupa – amiaza, un copil in fata televizorului, pe principalele canale: Pro TV, Antena 1 si Kanal D. De acolo va afla toate barfele strazii, cum arata parintii lor dezbracati, sensul unor cuvinte din argoul neaos. Zi de zi, peste tot, chiar si la canalele de stiri, publicul se indoapa cu viciile asumate colectiv de catre membrii societatii. Nimeni nu ofera (cu exceptia TVR, obligata prin lege) alternativa.

Cele mai urmarite programe: Romanii au talent, Te pui cu blondele, Nora pentru mama sunt intesate de subterfugii emotionale. Fiecare dintre ele atinge o coarda sensibila la nivel uman si exploateaza inteligent slabiciunile individului. Cum acesta traieste intr-o tara cuprinsa de haos moral si organizational nu este de mirare ca atractia se obtine cu usurinta.

Inselarea subconstientului uman este parte a tehnicilor de manipulare. Nu doar politica perverteste mintile alegatorilor. Si televiziunea, ca afacere profitabila, are nevoie de audiente. Se preocupa analisti si specialisti in comunicare, jurnalism si media sa gaseasca raspunsuri savante sau simplificatoare la boom-ul de public. Multi dintre ei se insala cand gasesc in copiile autohtone ale unor formate vehiculate de mult timp prin lume, o legatura cu virtutile si aspiratiile romanului. Eroare fundamentala! Suntem in primul rand oameni si, apoi, romani. Cine are dubii, poate simula mental urmatoarea comparatie: plimbati emisiunea Romanii au talent pe la alte televiziuni generaliste. Veti intelege ca audientele se pliaza pe segmentul de public fidel fiecarui operator tv.  Cu cat plaja de telespectatori acoperita national este mai mare, cu atat audienta creste.

Daca exista recorduri de audiente la o emisiune precum Romanii au talent, raspunsul trebuie sa tina cont atat factori interni cat si externi. Astfel de concursuri cu public sunt de fapt reprezentantii cu saltimbanci. In orice colt al lumii, circarii si ciudatii reprezinta o curiozitate. Asa se explica atentia speciala acordata unor necunoscuti, chinuiti de iluzia unor talente ascunse. In realitate, ei au hobby-uri sau frustrari de notorietate. Orice elev de scoala de muzica, practicant al unui sport sau posesor al unor abilitati deosebite ii va surclasa, lejer, intr-o competitie serioasa. Prin urmare, intrecerile pe scena sunt produse de marketing cu un potential urias de satisfacere a nevoilor primare, la nivel colectiv.

Este de la sine inteles, orice fiinta umana isi imagineaza ca este buna la ceva. Insa putini sunt aceia care gasesc  oportunitatea si obiectivitatea necesare sa se supuna unui triaj onest. Aici este defectul structural al societatii in care traim. Competitia, ca mediu de departajare a valorilor, este viciata, cenzorii sunt incompetenti, iar succesul este direct proportional cu emotia provocata. Ati sesizat cum se aleg cu grija povestile candidatilor care obtin accesul intr-o faza superioara? Personajele sunt expresia unui caz social, viata lor este o drama. Tara asta este plina de saraci, nefericiti si exaltati. Cu ei si pentru ei se fac audientele de care au nevoie televiziunile. Asadar, sa ne intristam cand astfel de emisiuni au audiente record. Este un semn ca abisul nu s-a sfarsit.

Mai intai actorii implicati, sutele de “practicanti ai meseriei”. De la presedinte pana la aspirantul intr-ale politicii, toti au de pierdut. Va imaginati ca munca lor, de altfel anodina, s-ar face nevazuta. Nu rezultatele, ci imaginea proiectata public. Cine sa-i mai vada, sa-i mai judece, sa-i mai aprecieze? O zi fara obiectul muncii lor este un vot de blam pentru ceea ce pretind ca sunt.

Dar politicienii nu sunt singurele personaje afectate. Media, si in principal canalele de nisa sau cele care servesc interesele lor, au de infruntat un obstacol urias. Cum s-ar mai descurca Antena 3 si Realitatea TV, ca sa dau doar exemplele previzibile, fara ore de dezbateri si certuri elitiste? Ce s-ar face puhoiul de moderatori – intrebatori, reporteri – povestitori, producatori – ascultatori? In loc de repetarea plictisita a pasilor din ziua precedenta, vor fi nevoiti sa iasa din rutina, sa inventeze fapte si intamplari din lumea reala, sa se documenteze in afara salilor de protocol si a birourilor oficiale. Pedeapsa mai mare nici ca se poate.

Dar unde s-ar duce telespectatorii lor sa-si petreaca timpul dedicat placerilor facile? Daca sunteti curiosi, puteti cauta demograficele audientelor din ziua de 31 decembrie. Acolo veti gasi un raspuns, e drept ponderat. In schimb, pentru a vedea efectul disparitiei politicii din viata noastra, e util sa stim ce va face un “dependent” intr-o zi oarecare. Cum va reactiona cand vine de la munca si nu-si gaseste drogul cel de toate zilele? Pericolul intrarii in sevraj creste. Cine are curajul sa intre la dezintoxicare trebuie sa accepte ca tratamentul incepe cu dureri si chinuri. Si mai trebuie sa inteleaga ca orice cura impotriva adictiei nu este un remediu universal, ci un adjuvant. Curatenia o face fiecare, singur si in functie de vointa pe care o poseda.

Politicianul, jurnalistul si cetateanul ar fi bine sa priceapa ca suntem in pragul unei supradoze. Daca acestia nu sunt in stare sa-si inceapa propria cura de dezintoxicare, riscam sa devenim o tara de consumatori ai unui drog mai periculos decat toate cele cunoscute pana acum.

„The quality and quantity about of what government chooses to say about what is it doing are hardly inconsequential in a democracy. Intuitively, then, we think there is something very important about the relantionship between government and the press, although, in fact, we know very little about this connection”, Stephen Hess (1984)

De doua ori s-a oprit curentul in timp ce scriam acest articol. Semn divin sau coincidenta pentru ca randurile de mai jos exprima un adevar repetat in multe ocazii. Cum ar fi aici si aici.

Acum nu mai are nimeni niciun dubiu. Suntem in fata evidentei care ne spune ca acest Guvern este, in cel mai bun caz, incapabil sa comunice public. Au aparut, in sfarsit, voci din interior care denumesc acest fiasco, intr-un mod elegant, stangacii. In realitate, este o tragedie nationala cu milioane de victime. Novicii vor spune ca vina o poarta seful planificatorilor in comunicare. Cei ca mine (care stiu din experienta personala si nu numai) nu sunt atat de naivi. Este o criza sistemica, o impotenta organica, specifica acestui Guvern si mai ales politicienilor din PDL. Niciodata acest partid n-a excelat in materia comunicarii publice. Au avut candva niste jurnalisti devotati priceputi la munca rutiniera, dar lipsiti de resurse la partea creativa. Asa se face ca, in Guvernul Romaniei, comunicarea institutionala, necesara pentru limpezirea asteptarilor publicului si informarea sa, este o limba straina.

PDL culege roadele unei politici revansarde si izolationiste. S-a razbunat pe toti cei care aveau stiinta si priceperea actului comunicarii si i-a ignorat in dauna unor functionari de presa sau servitori de ciubucuri media. Cand au avut nevoie de strategii si tehnici de persuasiune, le-au conceput pompieristic, cu vedete tv inchipuite sau cu tehnicieni de la birourile de presa.

Acum a venit nota de plata si, cu toate ca nu simt nicio satisfactie, am descoperit ca pedeapsa divina este singura care se aplica intotdeauna tuturor muritorilor. Inclusiv presedintelui Romaniei, cel care a asmutit o tara intreaga impotriva unor oameni, printre care ma numar si eu. Numai pomenirea unui nume  in preajma caruia te-ai aflat te facea indezirabil si nefrecventabil. Dar roata vietii se invarteste! Toti  cei care au luat parte la acest program de exterminare a identitatilor si s-au coalizat in rele vor primi pe viata o anatema publica.  Ce ironie a sortii! Cel mai popular lider (in urma cu 5 ani) a ajuns acum sa fie comparat cu un dictator.

… După 20 de ani de „democraţie”, s-a revenit la situaţia din 1990, în care media promovau perspective foarte diferite (şi exagerate) despre realitate…

… Într-o cultură care evoluează spre masculinitate (în termenii teoriei lui Hofstede) dar încă nu a găsit echilibrul între variabilele interne, competenţa pentru o funcţie politică este asimilată în mod greşit cu capacitatea de a câştiga competiţii, de a fi „puternic, tare”…

… Din monitorizările de specialitate combinate ale CNA, OSCE şi Active Watch, se poate concluziona că toate posturile TV menţionate au acoperit campania într-o manieră lipsită de echilibru şi de imparţialitate…

Cercetarea – inclusa in sesiunea de comunicari a Universitatii Nationale de Aparare – poate fi citita aici.