Aceasta perceptie este tributara logicii primare care ne spune ca un om presupus vinovat are dreptul la o judecata corecta. Dar acuzatorii nu sunt in aceasta situatie. Ei sunt si judecatorii propriei decizii. Iar cel supus sanctionarii nu este vreun soldat japonez uitat pe o insula din Pacific. Este foarte bine conectat la strategiile electorale si are pregatite variantele de regrupare intr-o alta zona de actiune politica.

De-a lungul anilor am scris foarte des despre Mircea Geoana. Am atras atentia asupra unor riscuri intr-o perioada cand putini aveau curajul s-o faca si am platit pentru aceasta indrazneala. Multi dintre cei care il pedepsesc astazi i-au fost atunci aproape si l-au aparat. Nu trebuie sa fim surprinsi ca acum s-au intors impotriva lui. Fiindca aceasta este (pentru multi oameni crescuti in mediul politic) o atitudine inoculata din perioada de initiere. Fidelitatea fata de lider si executarea ordinelor au fost, inclusiv pentru Mircea Geoana, o metoda de conducere preferata.

Desi partidele romanesti folosesc termeni si concepte specifice democratiei ca tip de organizare, in interiorul lor (mai putin este cazul la PNL si UDMR) sunt mai aproape de organizarea tribala. Asa se explica dreptul suveran al presedintelui de partid in stabilirea directiilor strategice si alegerea echipelor de conducere. Prin reciprocitate, sanctiunile si razbunarile sunt acceptate ca mod de consolidare a puterii informale. Din aceasta forma primitiva de organizare rezulta ca Mircea Geoana era prevenit si chiar obligat sa-si accepte soarta. Stia ca provocarile si diferentierea personala fata de deciziile noului lider vor produce o bresa de autoritate, apoi o ruptura definitiva. Era constient ca nu va avea un proces corect, pentru ca nimeni nu mai era dispus sa mimeze respectarea unor cutume.

Tot ce am vazut pana acum a fost o lupta de imagine intre cei care doreau sa para eleganti in aplicarea unei hotarari extreme si cel care cauta sa atraga simpatia pentru construirea rolului victimei. Poate n-ati remarcat, dar Mircea Geoana i-a copiat tactica invingatorului sau din alegerile prezidentiale. El nu se va opri doar la contemplarea unui esec…

A doua chestiune: scoaterea din joc a unui personaj indezirabil. In aceasta privinta, Mircea Geoana este intr-adevar un maestru. Va aplica toate tacticile de salvare a propriului ego. De la eroism la tragism, de la independenta pana la cinism. Se cunosc doua situatii cand oamenii se lupta pentru supravietuire cu toate armele pe care le au la dispozitie: cand realizeaza ca pierd tot sau cand sunt obligati. Nu are rost sa speculam in care dintre ele se plaseaza fostul presedinte al PSD. Doar va invit sa reflectati asupra urmatoarei asertiuni: nu toti suntem dispusi sa acceptam aceleasi definitii pentru virtuti ca demnitatea, altruismul sau responsabilitatea.

Cei mai periculosi indivizi nu sunt din categoria celor care accepta sa paraseasca o functie, onorant sau dezonorant, ci aceia care nu vor deloc, indiferent din ce motiv.

Mi-as fi dorit ca macar unul dintre numerosii mei “prieteni” de ocazie sa-mi intinda o mana de ajutor. Nici rudele mele prin alianta care ma curtau asiduu sa le accept in preajma nu mai raspundeau la telefon. Am trecut cu greu peste toate si m-am repus pe sine. Singurul om de la care asteptam, insa, un gest de camaraderie era Mircea Geoana. Nu a facut-o. De aici incepe pentru mine povestea viitorului posibil presedinte. Nu sunt un individ ranchiunos, dar nu uit niciodata. Iar toti cei care mi-au facut rau in viata fara motiv au platit. Asa ca toate gandurile mele bune se indreapta spre un om care declama ca este pacificator, modernist, tolerant, mediator, generos si, mai ales, lipsit de dorinta de razbunare. Am facut aceasta introducere pentru cei care cred ca vorbesc precum analistii sau jurnalistii de la posturile lobotomizate. Sunt sincer, impacat cu gandul si in cunostinta de cauza cand spun ca Mircea Geoana are un noroc chior si o sansa pe care nici macar Adrian Nastase, cel mai performant politician al PSD, n-a avut-o. Paradoxul face ca un candidat slab si lipsit de carisma sa fie sustinut de o turma ordonata de canale media. Traian Basescu sau Emil Constantinescu ar trebui sa fie gelosi. Ei n-au reusit sa stranga atatea adeziuni de la jurnalisti care inca mai au tupeul sa se pretinda verticali. Este acesta meritul lui Mircea Geoana? Hotarat o spun, nu. Este doar o aliniere fericita a planetelor. Aceasta este arma cea mai puternica a “candidatului Anti”. Logic ar fi ca noi toti care am suferit in urma regimului Basescu sa fim alaturi de adversarul sau. Dar intrebarea mea este urmatoarea: de ce? Raspunsurile pot fi:

1. fiindca personal avem fiecare motivele noastre.

2. pentru ca unii dintre noi cedeaza prea usor promisiunilor fara acoperire.

Daca as urmari, precum multi “fomisti”, un post caldut, mi-ar fi usor sa-l laud pe Mircea Geoana. Asta stiu ca functioneaza la el. Am vazut nenumarati catei cum ii dau binete, cum ii “toarna” o barfa sau o anonima. Din astfel de gesturi murdare se hranesc politicenii. Iar Mircea Geoana nu face exceptie. Dar el are cateva atuuri (necunoscute de public) care explica ascensiunea sa si, posibil, succesul in fata lui  Traian Basescu. Este probabil cel mai rezistent psd-ist la incasat insulte si pumni virtuali. Si mai exceleaza intr-un alt domeniu: este maestru in uitare. As putea sa fac prinsoare ca nu exista macar un om care sa nu fi trecut printr-un episod de amnezie marca Geoana. Multi vor spune ca este un defect, insa privesc dintr-o perspectiva eronata. In politica, si mai ales cand imparti puterea, sa uiti si sa renegi promisiuni reprezinta cai sanatoase sa scapi din incurcatura. Intelegeti, asadar, ca la atatea calitati, nu mai este prea mult loc pentru onoare sau intelepciune.

Finalul este trist pentru un alegator ca mine. Pe cine sa votez? Pe omul care mi-a distrus cariera si mi-a indepartat toti cunoscutii sau pe un fost amic care nu ma mai cunoaste?

M-am regasit in primele articole din 1990. Ce diferenta! Studentul care a ales sa scrie in ziare. Cat amatorism! Dar e scuzabil, abia imi exersam gandirea si invatam sa fiu reporter. Salt in timp si ajung in 2000. Cateva invitatii, un program plin de nume celebre si o lista cu persoane si functii. Mugur Isarescu era prim-ministru, Gabi Firea tocmai plecase la Guvern, Lucian Croitoru - consilier al premierului, multi colegi jurnalisti, acum “vedete”. O vizita oficiala in America, unde ambasador era Mircea Geoana. Pe langa vesnicele discutii cu Fondul Monetar International, in program am avut si un drum la Chicago. Se inaugura consulatul general condus de… Sever Voinescu. Ce mica e lumea si cat de vechi sunt unii oameni…
Rasfoiesc printre hartii si ajung in 2003, 22 februarie. Ziarele sunt pline de vestea ca am fost inlocuit si o doamna mi-a luat in stapanire biroul de lucru. Cata atentie acorda atunci media persoanei mele! Azi nici macar o poza pe ultima pagina n-ar publica. Regasesc cateva zeci de editoriale din Ziua, acolo unde, in corpul editorial, eram partener de pagina cu Zoe Petre sau Adrian Severin. Dintre paginile de ziar rasare un articol al unei distinse colege, devenita peste ani consilier de presa al fostului ministru de externe, acum presedinte de partid. Ma aseaza la loc de cinste in panoplia “dinozaurilor” din diplomatie. Ii multumesc ca mi-a acordat atata importanta! Ma apropii de final. O poza publicata pe prima pagina intr-un cotidian central ma infatiseaza alaturi de membrii Guvernului, la Praga, in ziua cand Romania a fost admisa in NATO. Ce zambitor eram! N-aveam de unde sa stiu ca, din acel moment, viata mea se va schimba.