Articole relevante pentru: parlament

Publicat la 10 Jun 2011 ora 14:45 in categoria: Story. Un Comentariu

Agitatie mare prin partide din cauza reorganizarii administrativ – teritoriale a Romaniei. Toata lumea cu pedigree politic, este de acord ca avem nevoie de o schimbare, dar cum se petrece mai tot timpul in tara asta, fiecare are ideea lui cum s-o faca. In general, liderii ocazionali ai Romaniei descopera ca sunt necesare multe imbunatatiri, dar mereu aflam despre acest plan prea tarziu. Nu vreau spun ca asemenea schimbari n-ar fi utile. Dar cum se face ca sunt invariabil prezentate ca urgente? Unii spun ca este o stratagema de invaluit adversarii politici, altii cred ca se lucreaza sub impulsul momentului, fara o strategie serioasa.

Daca n-as fi trait in Romania atatea decenii, mi-ar suna interesanta o astfel de initiativa. Dar cand vad cum toate modificarile de substanta navalesc peste noi precum pericolul iminent ma cuprinde disperarea. Sa transformi tara in opt super – judete poate fi un lucru bun, daca am sti si cum ne va afecta modificarea. Totusi, pana si cea mai nobila idee are nevoie de un parcurs temporal de la initiere pana la aplicare, timp in care avem nevoie de certitudini si nu de experimente. Daca scopul unora este sa-si rezolve interesele de grup pretextand ca servesc interesul national, atunci intreaga constructie devine o banala manevra. Si uite asa, o idee utila, apreciata in abstract de oricine, se arunca intr-un malaxor al razboiului politic, dus intr-o lume paralela cu universul cetatenilor obisnuiti.

Cred ca proiectul unei astfel de transformari din temelii va avea doua etape: una formala de adoptare prin impunere din partea majoritatii si o a doua, cea de punere in opera,  care va dura indefinit. Vom avea niste forme fara fond, in schimb vom putea povesti nepotilor cat de greu s-a intrupat Electra. Cat priveste nevoia tarii pentru eliminarea gastilor politice si a birocratiei, sa nu ne facem iluzii. Cum au ajuns unii baroni peste un teritoriu bine parcelat, tot aceia vor gasi calea sa fie stapani si pe un spatiu mai vast. Doar numarul lor se va imputina, nu si deprinderile ilegitime.

Tags:, , , ,
Publicat la 5 Feb 2011 ora 16:06 in categoria: Story. 4 Comentarii

Trebuie sa-l felicitam pe Traian Basescu. A devenit tata! Este parintele unui copil din flori: Uniunea Social Liberala. Desi nu este recunoscuta oficial de catre creator, odrasla are toate sansele sa ajunga mare. Are nasi de vita nobila si o multitudine de moase politice. Din acest moment, in testamentul politic al lui Traian Basescu apare un mostenitor nedorit de care depinde viitorul acestei tari. Cum s-a ajuns aici?

(more…)

Tags:, , , , , , , , , ,
Publicat la 23 Sep 2010 ora 11:38 in categoria: Story. 8 Comentarii

Votul suspect din Parlament pentru Legea pensiilor este un incident care ar trebui sa ne provoace frisoane. S-a intamplat de multe ori, in acest an, sa vedem decizii luate fara cvorum, reveniri asupra unui vot defavorabil majoritatii. Pe fondul miscarilor de strada, incidentul de saptamana trecuta se estompeaza si devine un detaliu de tehnica legislativa sau regulament. Dar nu este deloc asa.

Statul modern, construit pe fundamentele iluministe ale baronului de Montesquieu, exista si rezista prin forta, autoritatea si separatia celor trei puteri: legislativa, judiciara si executiva. Locke a atentionat asupra ultimei caracteristici: este important ca acestea sa nu fie intr-o singura mana. Ce se intampla, insa, in Romania? Justitia este debilizata si controlata de presedinte, Guvernul este subordonat presedintelui. Ultima reduta ramasa in picioare – Parlamentul – este aproape de prabusire.  Odata ce libertatea de decizie si metodele democratice de legiferare sunt viciate in favoarea unei anumite nevoi de grup si impotriva poporului, putem spune ca am pierdut toate cele trei parghii de asigurare a statului de drept.

Observ ca rabdarea politicienilor pentru un discurs decent a disparut. Remarc radicalizarea si minciuna in numele ordinelor de partid. Toate acestea pot fi simple constatari, inutile pentru un popor obisnuit cu frauda si manipularea. Dar cine mai vrea sa inteleaga ce se intampla in aceasta tara trebuie sa deschida ochii. Am avertizat ca, presedintele tarii a ratat sansa unei reconcilieri la nivel politic, cand a refuzat construirea unui Guvern format din fortele opozitiei. Acum, suntem martorii unui razboi fara sfarsit. Sau asa cum cred unii, pana la moarte. Dar cine moare? Cumva partidele sau politicienii? Nu, este mai probabil sa distrugem democratia si sa obtinem un surogat ca in Rusia. Democratia nu este o matrice genetica, o religie milenara. Este firava si vesnic expusa la pericole din partea celor tentati sa obtina puterea absoluta. Ea este doar un concept abstract, bazat pe vointa de zi cu zi a cetatenilor si pe setul de reguli asimilat in comun.

Cand conducatorii statului isi incalca promisiunile, cand legile sunt impuse cu forta, cand presa este intimidata si acuzata in bloc de manipulare, cand minoritatea este acuzata de santaj asupra majoritatii, cand situatia economica este grava dar ni se spune ca o ducem bine, concluziile nu se pot indrepta decat intr-o singura directie. Alegeti singuri raspunsul si tineti cont de un alt postulat celebru, al lui Max Weber, care pana astazi n-a fost contrazis de nicio natiune democratica: statul poseda monopolul asupra folosirii legitime a fortei.

Tags:, , , , ,
Publicat la 26 Aug 2008 ora 23:05 in categoria: Story. 8 Comentarii

Se termina luna, se inchid listele de candidati. Freamatul baietilor de partid si al sponsorilor cu mana larga nu se mai aude ca in alti ani. S-a terminat cu randul lasat, prin secretara, la domn’ presedinte sau la “adjutantii” cu putere de prin teritoriu. Oferta este la liber, ca sa zic asa! Zeci de jurnalisti, actori, scriitori, profesori, sportivi, cantareti, you name it!, si-au auzit telefoanele taraind. La celalalt capat, vocea cristalina a sefului de partid. Cata onoare, cata emotie pentru ei! Dar ce i-a facut pe politicienii din varful piramidei sa coboare printre pamanteni? Si mai mult, sa-i invite alaturi de ei in Marele salt inainte? Pai, ce sa-i motiveze in eventualul parteneriat cu niste nimeni in ale politicii, dar cu mare notorietate prin reviste sau televiziuni? FRICA! Dansilor le este teama de uninominalul care este! Sau care va fi, la sfarsitul toamnei. Smecheri cum ii stim, s-au purtat ca niste gentlemeni pentru prinderea in plasa a pestilor grasi. Asa s-au trezit pe liste fictive o sumedenie de doamne si domni buni sa aduca voturi partidului dar inutili pentru viitorul Parlament. Flatati cu vorbe fara acoperire, multi dintre ei se vor incumeta sa intre in batalia pentru voturi. Cu ce bani? Pai, cu ai sponsorului! La cata popularitate au, cat de greu sa le fie? Mai ales ca gusterii din consultanta politica au stabilit deja preturile. Intre 100 si 300 de mii!!! De euro, of course! N-am sa dau nume, ca nu e frumos, dar stiu un candidat la locale care a volatilizat un milion de euro de la sponsori creduli si acum le-a intors spatele cu gratie. A pierdut, n-a livrat ce-a promis, dar le-a mancat banii. Acum sta deoparte ca sa mai treaca galagia. Din banii stransi pe afise fictive si costuri mirobolante pe aparitii tv, poate s-o duca linistit… patru ani. Asadar, dragii mei, fraieri avem si de-o parte si de alta! Mai ramane de inteles cum vor iesi si de aceasta data aia vechi in fruntea bucatelor. Ei bine, iata ce spune Radu Carp, un eminent profesor de stiinte politice:

Din cauza multiplelor sale capcane pentru partide, este extrem de probabil ca acest sistem (votul uninominal, n.a.) sa nu supravietuiasca dupa prima sa aplicare. (…) O alta capcana a acestui sistem de vot este data de repartizarea mandatelor la nivel national. (…) Competitorii care candideaza in colegii de mica intindere geografica, cu un numar mic de voturi exprimate, trebuie sa obtina 50% + 1 din aceste voturi; in caz contrar, riscul de a nu fi ales este foarte mare, chiar daca au obtinut un numar mare de voturi. (…) Un candidat bun intr-un colegiu mic prezinta foarte mari riscuri de a nu fi ales. Daca insa colegiul este foarte mic, sansele sale cresc. Vor avea de câstigat asadar candidatii fara notorietate din colegiile foarte mari si cei cu notorietate din colegiile foarte mici. (…) Partidele care vor miza pe strategii diferite intre diferitele circumscriptii vor pierde un numar important de mandate. In aceste conditii, este de mirare de ce partidele mari, cu scoruri electorale bune la nivel de Bucuresti, ezita sa lanseze candidati cunoscuti in aceasta circumscriptie care va da cel mai mare numar de deputati si senatori in viitorul legislativ, acestia preferand sa candideze la Dabuleni sau Mizil.

Asta stiam si eu de ceva vreme. Mai precis, la catva timp dupa ce formula magica de alegere prin vot uninominal, a fost scoasa din laboratorul Parlamentului. A intrat cum a propus ProDemocratia si a iesit cum au vrut membrii Comisiei de Cod electoral. Cand am intrebat cine le-a oferit consultanta la algoritmi, calcule si toate cele, mi s-a raspuns ca nimeni. Adica, s-au descurcat singuri! Adevarul este ca nimeni nu-si asuma paternitatea acestui sistemul electoral. Tipic romanesc… Daca iese bine, ne laudam ca a fost ideea noastra, daca iese prost, nu e nimeni vinovat. Sau dupa cum ii placea unui fost prim ministru sa spuna: Infrangerea este orfana, Victoria are o mie de parinti!
Unde vom ajunge dupa ce poporul va vota? Nimeni nu stie, asta e hazul! De aceea ii vedem pe angajatii statului – meseria politician, cum se ascund prin sate si catune. Dar ce mesaje vor trimite fostii ministri, parlamentarii si altii de rang inalt populatiei din Cuca Macaii? Sa-l voteze pentru ca le aduce o sosea, o fantana, un magazin, o gara sau altceva de genul asta? Parca asta era treaba primarului, nu? Si atunci ce vor promite? Si daca vor fi alesi pe cine vor reprezenta ei in Parlament? Pe oamenii de la sate. Si cine va sustine cauza oraselor? Ei bine, aici e alt mare mister. Se pare ca nimeni! Adica… nimeni cunoscut. N-ar fi rau daca am afla si cu ce se ocupa acesti necunoscuti. Cand vor fi alesi va fi prea tarziu ca sa luam masuri… In concluzie, la toamna-iarna, vom vedea clasa politica acolo unde ii este locul: la marginea oraselor, la munci agricole!

Ar putea fi in Romania…

Tags:, , ,
© Claudiu Lucaci - Reproducerea partiala sau integrala a textelor publicate pe acest blog se poate face numai cu acordul scris al autorului | RSS | WordPress theme by Thavi
levitra overdose