Un test electoral relevant s-a produs la Baia Mare. O victorie a aliantei de opozitie este rezultatul vizibil. Dar in spatele acestui fapt, gasim o suma de concluzii descurajante pentru cei care-si pun speranta intr-o Romanie condusa de profesionisti responsabili.

Un candidat care si-a “plimbat” functia din Parlament pe la toate partidele a devenit preferatul din sondaje al locuitorilor municipiului. In competitie au mai intrat un fost coleg de partid, exclus recent pentru aranjamente necurate, si un independent care “a uitat” sa-si dea demisia din PD-L. Puneti la socoteala si tentativa de blocare a alegerilor de catre Guvern sau non – combat-ul UDMR. Iar, in final, adaugati prezenta la vot de 30 la suta si scorurile obtinute. Veti intelege ca una din sapte persoane cu drept de vot l-a ales pe candidatul USL.  In cazul celui propus de PD-L dezastrul este si mai mare, dar nu merita cuantificat fiind irelevant pentru o analiza de substanta (abia inainte de alegeri s-a gasit un personaj dispus sa intra in competitie).

Asa stand lucrurile, nu inteleg nici efuziunea de bucurie a reprezentantilor opozitiei si nici tacerea rusinata a PD-L. Liberalii si-au asumat victoria, in timp ce PSD arata o indiferenta nedisimulata, poate si pentru ca la nivel local au fost multi lideri de filiale care l-au sabotat pe candidatul USL. Altadata vocali si chiar stridenti prin asumarea unei victorii de “rasunet” intr-o localitate marunta, democrat – liberalii arata ca nu stiu sa gestioneze infrangerea. Disproportia reactiei dintre esecul intr-un oras mare si succesul intr-o comuna controlata financiar de oamenii de partid, transmite perceptia ca partidul majoritar nu este pregatit sa accepte alternanta la putere pe cale democratica.

Si astfel ajung la concluzia cea mai trista pentru romani: desi sunt impopulari, desi electoratul (tot mai redus) ii transmite semnale negative, reprezentantii partidului care domina politic Romania se comporta la fel ca predecesorii lor. Ignora greselile de guvernare, abuzurile impotriva celor care-i critica si vointa electorilor. Prin atitudinea lor discretionara vor sa ne convinga ca nu este suficienta nemultumirea observata in cercetarile sociologice.

Lipsa reflexelor democratice in comportamentul multor politicieni ii face pe acestia sa respinga semnalele primite de la populatie. In loc s-o corijeze, se afunda si mai mult in negarea realitatii sociale. Prefera sa se impotriveasca asteptarilor legitime ale oamenilor si apoi sa-i manipuleze in preajma alegerilor. In Romania, astfel de metehne sunt insusite de multi lideri de partid. Asadar aceste atitudini ar trebui sa ne atraga atentia si sa le sanctionam.

Rostul unui partid aflat la guvernare nu este sa se impuna in fata populatiei prin orice metoda disponibila. Intr-un stat de drept, cetateanului i se ofera dreptul exclusiv sa sanctioneze erorile guvernantilor, fara a-si justifica decizia. De aceea, nimeni nu poate cere socoteala votantilor pentru alegerea lor, nici inainte si nici dupa procesul electoral. Atunci cand guvernantii esueaza in respectarea promisiunilor si deviaza de la practicile bunei guvernari, unica optiune este promovarea alternantei la putere. In aceasta situatie, oamenii voteaza o speranta si ofera un cec in alb, asa cum s-a intamplat candva si cu Traian Basescu sau cu Alianta D.A.

Este intolerabil sa-i auzi acum pe aceia care au primit increderea electoratului in 2004 cum cauta justificari pentru continuarea actului de guvernare pe motiv ca nici opozitia nu poate mai mult. Aceasta este o fractura logica si o negare a rostului democratiei. Odata ce ti se inoculeaza ideea falsa ca nimeni nu poate aduce imbunatatiri prin alegeri, se pune in discutie insusi fundamentul statului de drept. In concluzie, nu exista nicio ratiune pentru care un alegator neutru (apolitic) sa fie indemnat sa respinga sine die oportunitatea schimbarii majoritatii politice. Romania nu mai este demult o tara cu militanti radicali numerosi care executa ordinele de partid. Numarul celor dezamagiti de clasa politica a devenit urias si din acest considerent orice ingerinta nefireasca in mintea alegatorului creste riscul delegitimarii celor care vor forma viitoarea majoritate politica in 2012.

De aceea rezultatul de la Baia Mare este un semnal negativ pentru toti competitorii politici si reprezinta un test valid pentru cei care amana momentul schimbarii profilului omului politic. Avem nevoie de o generatie proaspata compusa din indivizi adaptati cerintelor moderne. Politica trebuie sa fie parghia prin care satisfaci nevoile celor care te-au ales  sau desemnat intr-o demnitate publica,  nicidecum un instrument pentru atingerea propriilor interese. Gloria politrucilor va apune in urmatorii ani, indiferent cati aspira la un post de propagandist, iar locul lor va fi ocupat de cei care ofera proiecte politice sustenabile si incredere personala.

O campanie interna in PD-L provoaca dezbateri, in afara subiectului, pe seama oportunitatii utilizarii resurselor publice in interes privat. Prezenta la adunari de partid a domnului Boc, premier in exercitiu si presedinte al formatiunii de guvernamant, este criticata din perspectiva cheltuirii injuste a banului public.

Cunoscator al regulilor jocului, sunt rezervat in aprecieri transante legate de corectitudinea gestului. Spre deosebire de multi oameni obisnuiti, am reprezentarea faptului ca un prim – ministru nu poate fi “deposedat” de obligatia legala de a fi protejat. Nici macar in timpul sau liber. Asadar, domnul Boc este nevoit in exercitarea atributiilor sale sa beneficieze de serviciile SPP. La limita, ar putea sa renunte la protectie, insa conditia este sa-si asume si riscurile inerente acestui gest. Din cate cunosc, niciun demnitar roman (la acest nivel) n-a luat o astfel de decizie indrazneata si nesabuita. Insa, ca de obicei, discutia de fond a deviat de la esenta ei si s-a cantonat in senzationalul marunt.

Chestiunea in sine este discutabila dintr-o perspectiva etica si criticabila din ratiuni financiare. Pe cat de necesara este asigurarea pazei si a protectiei individuale in asemenea cazuri, pe atat de imorala poate fi utilizarea in exces a unor servicii in scopuri neprevazute in regulamentele militare. Desigur ca, domnul Boc nu este diferit, din acest punct de vedere, de ceilalti premieri in functie ai Romaniei. Dumnealui exploateaza vulnerabilitatile unei legi si necunoasterea publicului in astfel de reglementari. In realitate, candidatul pentru o functie intr-o asociatie privata (partidele sunt organizatii constituite prin vointa unor indivizi) trebuie sa se abtina ori sa gaseasca metodele prin care sa limiteze excesul de putere. In loc sa viziteze ca premier localitatile patriei, putea sa-si programeze intalnirile private cu membrii de partid intr-un interval orar rezonabil, astfel incat activitatea guvernamentala sa nu aiba sincope.

Problema in discutie nu este deplasarea cu ajutorul SPP intr-un alt spatiu geografic decat acela in care se afla sediul Guvernului, ci aranjarea unor aparitii publice care nu au legatura cu misiunea de candidat la o functie privata. Din aceasta cauza, SPP s-a vazut nevoit sa participe la toate activitatile in dispozitiv complet. Desi se presupune ca implicarea SPP este minimala, redusa cumva la deplasarea unei coloane auto, in realitate, obligatiile profesionale sunt mult mai largi si costisitoare. Orice prezenta publica a unui demnitar este asigurata in avans si post – factum de catre unitati cu personal specializat dotate cu echipamente de monitorizare si interventie care, pe langa rolul de paza, asigura si protectia informativa a demnitarului.

Altfel spus, orice iesire publica presupune, printre altele, culegerea de informatii din teren. De aceea, sunt surprins sa constat ca, in ciuda riscului crescut al unor reactii negative din partea populatiei, premierul isi continua netulburat vizitele de lucru prin multimi stranse spontan. Cat priveste stabilirea unui reper etic in aceasta privinta, este usor de oferit un contraexemplu. Candidatul Vasile Blaga, fara protectia SPP, demonstreaza ca se poate evita expunerea in spatii publice si se concentreaza doar pe intalnirile private.

Cum spuneam, exista si un aspect financiar asupra caruia merita sa ne oprim. Intr-o perioada de austeritate declarata si impusa de chiar seful Guvernului, cheltuieilile bugetare legate de activitatea membrilor Executivului nu s-au diminuat. Daca in guvernarea Nastase, caracterizata de o crestere a performantelor economice, reprezentantii autoritatilor statului au fost obligati prin norme legale sa utilizeze masini de serviciu din  productia interna, sa-si reduca valoarea abonamentelor telefonice si sa calatoreasca doar cu compania nationala TAROM, astazi nimeni nu se mai sinchiseste de aceste detalii. Chiar daca ar avea un efect limitat in bugetul general, risipa de resurse aduce prejudicii la nivelul imaginii. Cand pretinzi solidaritate din partea cetateanului pentru depasirea unei perioade economice dificile, primul chemat sa dea un exemplu este purtatorul de autoritate publica. Abia acesta poate fi un argument valid in discursul public care l-ar pune in incurcatura pana si pe domnul Boc, un cunoscut cruciat al reformei institutiilor si al limitarii cheltuirii banului public.

Trecem printr-o perioada care va marca evolutia relatiilor de putere pentru urmatorii doi ani. De aceea, am iesit din indiferenta cognitiva in care m-am plasat fortat. Cand jocurile ascunse se petrec sub nasul nostru, macar sa facem efortul sa nu fim ignoranti, imi spun in astfel de momente.

Asa ca, un minim efort intelectual ma determina sa reflectez la iesirile publice ale conducatorilor. De la unul dintre ei am aflat ca va da inapoi, fix in 2012, toti banii luati romanilor acum un an. Semn ca exista resurse planificate de ceva timp dar, curios, necunoscute celor direct vizati. Asadar, arhitectura frumosului, acel plan strategic de recuperare a increderii populatiei, se desfasoara in parametri normali.

O alta confirmare, ceva mai subtila, vine printr-un canal de informare publica. Un site de stiri binecunoscut pentru fidelitatea sa politica si, mai cu seama, prin dezvaluirile livrate generos cu sprijinul unor autoritati publice construieste o legenda: premierul Boc devine dusmanul presedintelui Basescu. Fauritorii de imagini lucreaza cu talent la transformarea realitatii si inventarea unei iluzii.

Domnul Boc anunta peste tot ca este adeptul continuitatii. Nu vrea sa renunte la functie si se asigura ca-si pastreaza pozitia de presedinte al PD-L. Nimeni nu-l contrazice (nici macar contracandidatul sau Vasile Blaga). Si totusi, exista o entitate media “bine informata” care detine un alt adevar. Conform site-ului respectiv, premierul a devenit dizident politic in Romania  si un adversar redutabil pentru presedinte.

Pana la congresul de reconfirmare in functie a domnului Boc, legenda va creste in intensitate. Pas cu pas, realitatea care ne spune ca intre cele doua personaje (presedinte-premier) exista o intelegere perfecta va fi recompusa intr-o noua perceptie: principalii lideri ai Romaniei sunt in razboi. Aceasta este de fapt, starea naturala care-i convine de minune domnului Basescu. Inventarea unui dusman, apoi declansarea unui conflict de uzura este o strategie veche si indelung exersata. De aceasta data, razboiul va avea un rezultat pozitiv pentru domnul Boc deoarece il valideaza (impotriva perceptiei publice majoritare) ca opozant al angajatorului sau.

Intr-un an, politicianul Boc isi va fi castigat suficiente lupte cu noul sau “dusman”, va ajunge sa se opuna multor decizii impopulare, va recrea speranta intr-un lider puternic. In cele din urma, romanul il va descoperi in postura unui erou care s-a impotrivit “dictatorului”, capabil sa obtina victorii stralucite si sa-si impuna vointa prin determinare si forta. Reluam discutia peste o luna.

Asa – zisii reformatori din PDL s-au infruntat, din nou, cu asa – zisii membri ai garzii vechi. Este, la diferenta de un an, a doua cruciada pornita de “lupii tineri” si zdrobita dureros pentru ei de tabara veteranilor. Recent, intrebam o persoana care candida la un concurs de angajare, cum explica publicului, in cateva cuvinte, ca Blaga, Berceanu si Videanu sunt exponentii grupului conservator, iar Voinescu, Macovei si Preda sunt din grupul reformator? N-a avut decat o replica simpla, ii vom denumi prin sintagma: asa – zisii!

Pornind de la aceasta stranie prejudecata, m-am intrebat: de ce le place oamenilor sa puna etichete pe care, fie nu le inteleg, fie nu le incarca de substanta? Pentru ca, in general, cineva lanseaza mesajul, iar restul, fara discernamant sau in scop manipulatoriu, il disemineaza. Astfel, este usor sa-i vezi in culori sumbre pe unii si vesele pe altii. In cazul de fata, grupul celor recenti din PDL a capatat alura de reformatori, energici si integri, pe cand cei din esalonul veteranilor sunt expirati, murdari si refractari la schimbare.

Ambele tabere au propriul punct de vedere valid. Fiecare se lupta pentru o strategie considerata potrivita. Intrebarea este: cine a stabilit valoarea de adevar a acestor strategii? Pana ieri, nimeni. Abia votul colegilor de partid a transat problema? Printr-un vot de blam usturator acordat “apostolilor” schimbarii. Si atunci, cine i-a lasat sa creasca si i-a ajutat sa-i infrunte pe liderii vechi? Sa fie oare grupurile de lobby (externe partidului), revistele de intelectuali simandicosi, un ucaz de la Cotroceni?

Una dintre cele trei variante ale scenariului este valida, cat timp obiectivul este comun: debarcarea celor puternici. In aceste conditii, mi se pare legitima rabufnirea liderilor actuali din PDL la desele atacuri venite din partea “reformatorilor”. Interpretarea lor este aceea ca predarea stafetei nu se poate face cu si la decizia intelectualilor rafinati vopsiti sau miruiti ca politicieni cu detenta exponentiala. Blaga, Berceanu si Videanu nu pot uita ca, in 2007, s-au grefat pe corpul unui partid refractar la implanturi multe nume de outsideri care si-au lansat rapid un proiect de “modernizare”.

Ca la orice organism care accepta cu greu un corp strain, operatia n-a fost un succes. Nici la PSD sau PNL nu exista diferente, asa cum isi imaginau (cu naivitate) noii recruti. Rezistenta la schimbare, reactiile inertiale greoaie si fidelitatea fata de grup sunt determinante in grupurile politice. Multi se arunca de mici in acest creuzet uman,  in speranta ca, prin sacrificii nenumarate si dupa un timp indelungat, urca pe scara ierarhica. Odata ajunsi acolo, nu vor ceda niciodata puterea, in interior sau exterior, de bunavoie sau la un indemn exotic.

Aceasta este politica romaneasca si n-o va schimba nimeni, nici PDL si nici Traian Basescu. Daca am vrea altceva, noi cei care ii creditam pe membrii de partid, prin tacere sau prin vot, am alege, in loc de “feudalism” politic, democratia americana, de exemplu. Acolo, politia l-a pus la podea pe un senator al statului Wisconsin care a nesocotit o decizie a instantei. Desi actul in sine al acelui senator era minor, ofensa adusa aplicarii legii era majora. Sa ne amintim acum, in ce fel se respecta legea la noi, cum se intimideaza angajatii statului in fata purtatorilor de functii si vom gasi raspunsul la infrangerea asa – zisilor reformisti. La primul lor esec, spuneam ca Preda, Macovei & co. au idei bune, dar nu au gasit calea sa le puna in practica. Acum, cand lupta lor este definitiv pierduta, cred ca ideile nu sunt suficiente  pentru a invinge; mai ai nevoie si de pricepere.

In istoria lumii sunt frecvente cazurile cand un grup minuscul, dar cu tinte programatice precise si neconflictuale, devine partenerul privilegiat al oricarei majoritati. Nu este neobisnuit pentru Romania, o tara predispusa la aranjamente de culise si tradari, sa obtii puterea in plan politic prin parteneriate conjuncturale. Din cate se poate observa, UDMR are o indelungata istorie de catalizator al oricarei multimi de interese. Sunt insa cateva motive care au transformat acest hibrid politico-cultural intr-un model de studiu.

Mai intai actul de constituire. Cand in Romania cetatenii si-au recapatat libertatile civile, minoritatea maghiara (puternic sustinuta si incurajata de la Budapesta) s-a organizat mai curand impotriva majoritatii romanesti decat pentru reprezentarea democratica in fata acesteia. Din organizatie culturala si preocupata pentru apararea drepturilor etnice, UDMR a glisat la cativa ani dupa infiintare spre politica si administrarea resurselor la nivel national. Noua directie de actiune a venit prin intermediul Consiliului Europei si al guvernelor tarilor occidentale, ca substitut la varianta ungara de enclavizare etnica, precum in Bosnia sau Kosovo .

Din 1997 si pana acum, UDMR si-a asigurat, cu mici sincope, rolul de veriga indispensabila in formarea guvernelor si sustinerea programelor politice in Parlament. Asa cum savantii se lupta sa izoleze “particula lui Dumnezeu” pentru formarea antimateriei, tot asa formatiunile politice romanesti sunt nevoite sa configureze orice schema de guvernare in functie de procentele UDMR.

Astfel ajungem la starea exceptionala si de invidiat a unui udemerist. Nu are de dat socoteala majoritatii alegatorilor fiindca este votat de un grup restrans. Nu poate fi sanctionat electoral fiindca se declara aparator al unor drepturi etnice si nu politice. Are imunitate la schimbarile politice si guvernamentale. Detine instrumente administrative exclusive in zonele controlate de organizatia sa. Nu este obligat sa intre in rand cu restul minoritatilor, desi am putea sa luam in discutie de ce romii nu beneficiaza de aceeasi favoare.

Date fiind aceste beneficii istorice, mai are cineva vreun dubiu in ce directie va merge UDMR dupa congresul de alegere a unui nou presedinte? Oricare ar fi acesta, interesele de putere si conditiile electorale ii spun ca nu trebuie sa paraseasca guvernarea. Dar, pentru prima oara de la aparitia “particulei lui Dumnezeu”, jocul de suma nula pe care il face UDMR il poate transforma definitiv in ceea ce nu-si doreste: un partid ca oricare altul.

Uniunea, asa cum a fost ea construita, a devenit anacronica. Protectia minoritatilor prin organizatii tampon, mai ales intr-un stat UE si NATO, este desueta. Mai mult, UDMR se considera grup politic (membru al PPE) dar se declara in interiorul Romaniei organizatie civica. Un nonsens perfect legal, dar imoral, care i-a asigurat supravietuirea in Parlament, plus instrumentele de manevra in negocierea cu autoritatile centrale.

Acum, insa, UDMR nu mai poate pretinde, in virtutea mandatului international primit in urma cu 15 ani, ca asigura stabilitatea nationala si vegheaza la excesele nationaliste ale romanilor. Incepand cu aceasta guvernare, UDMR este un partid politic, preocupat de mentinerea la putere si de gestionarea resurselor. Asa cum PDL va deconta electoral prestatia sa, este evident ca nici UDMR nu mai poate sa pretinda voturi de la electorii fideli in numele protejarii intereselor etnice. De-as fi udemerist la asta m-as gandi acum.