Am ajuns la destinatie pe o ploaia mocaneasca. Toata ziua a fost o atmosfera apasatoare. Nu si pentru petrecareti.

Dupa o tura luuuunga in jurul pensiunii am gasit drumul spre curtea cu pricina. Fumul era peste tot. Se prajeau la gratar mii de carnati si mici.

N-am inteles sacrificiul localnicilor care s-au udat zdravan ore in sir pentru o portie de carnaciori. Ma asteptam sa fie mai multi vizitatori decat localnici. Oamenii comentau ca, de fapt, sute de simpatizanti PDL au fost mobilizati sa-i serveasca drept garda pretoriana Elenei. Nu stiu ce sa zic, fiindca eu n-am apucat sa-i vad. Erau ceva oficialitati locale, dar si-au vazut repede de drum.
Sa revin, insa, la scopul venirii mele la Berca. Legenda zice ca in trecut talharii furau turmele de oi si le sacrificau repede ca sa nu fie prinsi. Apoi le sarau bine si le tineau la uscat. Iar din carne se faceau carnati, ca sa reziste peste iarna. Alta varianta ar fi aceea ca zona este plina de vegetatie semi-sarata si ca oile se hranesc in exces cu cristale de sare. Hmm, am dubii. Dar un lucru este cert. Berbecii au coarnele taiate.

Distractia a fost ca la festival: oameni care te intreaba unde te-au mai vazut pentru ca le pari cunoscut, altii care-ti povestesc viata fara sa-i intrebi de sanatate, politisti binevoitori si multe cantece din popor. Era si un batran care n-am inteles daca dansa sau canta la sticla. L-am fotografiat si atat.

M-am simtit bine la festival desi era cat pe aci sa-l pierd. Gazdele m-au intors din drum la timp. Eram pregatit sa fac cale intoarsa la Bucuresti din cauza aglomeratiei. Au facut bine pentru ca, altfel, as fi ratat mustul, pastrama, carnatii si intalnirea cu un primar simpatic. Am revazut Romania profunda.