Pornind de la aceasta stranie prejudecata, m-am intrebat: de ce le place oamenilor sa puna etichete pe care, fie nu le inteleg, fie nu le incarca de substanta? Pentru ca, in general, cineva lanseaza mesajul, iar restul, fara discernamant sau in scop manipulatoriu, il disemineaza. Astfel, este usor sa-i vezi in culori sumbre pe unii si vesele pe altii. In cazul de fata, grupul celor recenti din PDL a capatat alura de reformatori, energici si integri, pe cand cei din esalonul veteranilor sunt expirati, murdari si refractari la schimbare.

Ambele tabere au propriul punct de vedere valid. Fiecare se lupta pentru o strategie considerata potrivita. Intrebarea este: cine a stabilit valoarea de adevar a acestor strategii? Pana ieri, nimeni. Abia votul colegilor de partid a transat problema? Printr-un vot de blam usturator acordat “apostolilor” schimbarii. Si atunci, cine i-a lasat sa creasca si i-a ajutat sa-i infrunte pe liderii vechi? Sa fie oare grupurile de lobby (externe partidului), revistele de intelectuali simandicosi, un ucaz de la Cotroceni?

Una dintre cele trei variante ale scenariului este valida, cat timp obiectivul este comun: debarcarea celor puternici. In aceste conditii, mi se pare legitima rabufnirea liderilor actuali din PDL la desele atacuri venite din partea “reformatorilor”. Interpretarea lor este aceea ca predarea stafetei nu se poate face cu si la decizia intelectualilor rafinati vopsiti sau miruiti ca politicieni cu detenta exponentiala. Blaga, Berceanu si Videanu nu pot uita ca, in 2007, s-au grefat pe corpul unui partid refractar la implanturi multe nume de outsideri care si-au lansat rapid un proiect de “modernizare”.

Ca la orice organism care accepta cu greu un corp strain, operatia n-a fost un succes. Nici la PSD sau PNL nu exista diferente, asa cum isi imaginau (cu naivitate) noii recruti. Rezistenta la schimbare, reactiile inertiale greoaie si fidelitatea fata de grup sunt determinante in grupurile politice. Multi se arunca de mici in acest creuzet uman,  in speranta ca, prin sacrificii nenumarate si dupa un timp indelungat, urca pe scara ierarhica. Odata ajunsi acolo, nu vor ceda niciodata puterea, in interior sau exterior, de bunavoie sau la un indemn exotic.

Aceasta este politica romaneasca si n-o va schimba nimeni, nici PDL si nici Traian Basescu. Daca am vrea altceva, noi cei care ii creditam pe membrii de partid, prin tacere sau prin vot, am alege, in loc de “feudalism” politic, democratia americana, de exemplu. Acolo, politia l-a pus la podea pe un senator al statului Wisconsin care a nesocotit o decizie a instantei. Desi actul in sine al acelui senator era minor, ofensa adusa aplicarii legii era majora. Sa ne amintim acum, in ce fel se respecta legea la noi, cum se intimideaza angajatii statului in fata purtatorilor de functii si vom gasi raspunsul la infrangerea asa – zisilor reformisti. La primul lor esec, spuneam ca Preda, Macovei & co. au idei bune, dar nu au gasit calea sa le puna in practica. Acum, cand lupta lor este definitiv pierduta, cred ca ideile nu sunt suficiente  pentru a invinge; mai ai nevoie si de pricepere.

Instinctul de vanator al lui Traian Basescu a creat premisele unei radicalizari si apoi ale unei polarizari electorale. Cat timp tacticile de dezbinare a fortelor concurente si de atragere a unor aliati rupti din acestea au functionat, planul presedintelui a dat roade. In ultimii ani, toate partidele cu potential de guvernare au fost racolate, in etape diferite, alaturi de PDL, in scopul obtinerii unei majoritati. In lipsa unor identitati doctrinare ireconciliabile si datorita apetitului de nestavilit pentru accesul la resurse din partea tuturor politicienilor, jocul strategic al lui Traian Basescu a avut succes.

O alta tactica, aceea de deposedare a functiilor parlamentare de la adversari a favorizat inchegarea majoritatilor conjuncturale. In acest moment, optiunile de manevra ale lui Traian Basescu, pentru 2012, s-au redus considerabil. Desi pare fortata asocierea numelui presedintelui cu USL, evidenta factorului declansator nu poate fi negata. Adversarii sai s-au vazut obligati sa lupte contra unui dusman feroce si deosebit de puternic. Culoarele pe care aleargau pana acum le asigurau reprezentarea in Parlament, dar nicidecum victoria totala. Atat liberalii cat si social-democratii realizeaza ca batalia pentru cucerirea puterii in Romania se poarta cu alte arme, mai potrivite conflictelor militare decat electorale.

Desigur ca era logic si ipotetic avantajos, in termeni relativi, ca fiecare partid sa-si adune singur voturile si apoi sa incerce sa le insumeze in vederea obtinerii unei majoritati. Dar s-a vazut cum tentatia accesului la resurse si tradarea unora mai slabi de inger dejoaca de fiecare data optiunea populara. Istoria guvernarilor sub Basescu a clarificat sursa esecurilor. Viitorul apartine celor care admit greseala si resping dezbinarea.

Cum anume pot fi invinse masinaria PDL si logistica prezidentiala? Printr-o abordare diferita a strategiilor politice si, mai ales, prin infruntarea mastodontului cu forte de dimensiuni apropiate. Asa se explica demersul comun PSD – PNL. Acestea asigura pentru alegeri un camp de manevra urias cu resurse partajate in trei (nu este de neglijat aportul mediatic si financiar al PC) si cu sustinere populara multiplicata. Batalia pentru 2012 nu se va da in slogane si afise, ci in sute de milioane de euro si milioane de militanti.

Impotriva unui partid sprijinit de un aparat administrativ enorm la care se adauga fonduri financiare colosale si un conglomerat media sponsorizat masiv, opozitia nu are nicio sansa daca actioneaza separat. In logica razboiului, in fata unui adversar militar dominant tacticile de hartuire pe flancuri asigura doar victorii partiale si o slabire a fortelor, nu si distrugerea totala.  Asadar,  este de preferat ca USL sa opuna candidatului PDL unul comun – care va avea in spate electoratul insumat si logistica partenerilor.

Calculul electoral clasic este irelevant in acest proces. O suma a procentelor nu conduce automat la o majoritate necesara pentru formarea viitorului Guvern. Traian Basescu nu poate fi nici suspendat, nici obligat sa aleaga propunerea formatiunilor care depasesc partidul prezidential pentru formarea unui Guvern. Dar poate fi pus in fata faptului implinit. Constitutional, orice constructie politica validata juridic si apoi electoral raspunde pe deplin unei formule de guvernare rezultata din alegeri.

Care sunt riscurile ascunse ale polului anti – PDL?

Consolidarea sentimentului de incredere reciproca a activistilor Uniunii. Orice animozitate interna va duce la defectiuni in teritoriu, la mici compromisuri urmate de mici diferente de electorat la numaratoarea finala.

Mesajul public. Este aproape imposibil sa te diferentiezi doctrinar si in acelasi timp sa transmiti mesaje unitar. Numai un centru de comanda care detine controlul imaginii publice poate fabrica retete sigure si upgrade-uri la planurile de comunicare. O disciplina mecanica si o infranare emotionala trebuie exersate permanent cu vectorii de imagine selectati.

Repartizarea candidaturilor. Este, probabil, cel mai delicat indicator al succesului USL. Faptul ca PSD arata disponibilitate pentru paritate cu PNL transmite, deocamdata, determinare pentru obtinerea rezultatului final. Dar testul de rezistenta va fi abia cand listele electorale se vor fi depus la BEC.

Coalizarea electoratului pasiv. Dupa deznodamantul de la prezidentiale, cand Traian Basescu parea victima sigura in fata aliantei care-l sustinea pe Mircea Geoana, aceasta arma se dovedeste a fi o sabie cu doua taisuri. Algoritmul electoral nu tine cont doar de suma procentelor din sondaje. Ultimele zile dinaintea scrutinului sunt critice pentru cristalizarea optiunilor alegatorilor. In schimb, si o campanie electorala prea lunga poate intari in mintea indecisilor imaginea unei dispute intre doua blocuri politice. Desigur ca PDL este, in acest moment, departe de modelarea unui adversar de acelasi calibru cu USL. UDMR si UNPR sunt partide minore. O coalitie capabila sa raspunda simetric USL se poate realiza numai prin inventarea altor miscari anti-sistem, eventual civice si opuse doctrinelor clasice.

Orgoliile postelectorale. Castigarea alegerilor nu este o garantie pentru succesul USL. O victorie obtinuta cu dificultate si la diferenta mica va motiva multi partizani ai schimbarii sa participe la administrarea resurselor. Nu doar functiile guvernamentale sunt in joc, ci si impartirea profitului. Parcelarea teritoriului si cartelizarea fluxurilor financiare pe zone politice au o logica diferita de cea preelectorala.

Contraatacul legislativ si informational al lui Traian Basescu. Acesta este cel mai mare pericol pentru USL. Greu de definit in substanta sa si deosebit de eficace prin multitudinea de resurse. Votul prin corespondenta, trasarea colegiilor, modificarea legii electorale, finantarea partidelor, mituirea populatiei, santajarea opozantilor, sunt cateva tactici ofensive la indemana PDL.

Exponentii ambelor tabere au o experienta vasta in castigarea suprematiei politice. Fiecare, insa, are un handicap. PSD nu a castigat niciodata alegerile intr-o alianta eterogena de partide. PNL n-a concurat niciodata alaturi de  un partener mai puternic decat el. Niciun partid n-a castigat doua runde de alegeri la termen, o axioma pe care n-o poate ignora nici PDL.

PS: Aceasta analiza nu implica in niciun fel angajatorul meu si, prin urmare, nu poate fi utilizata de acesta in nicio imprejurare.

Dar nu te poti pune cu ambitiile domnului Ponta! Desi Crin Antonescu i-a aratat cum trebuie sa parcurga pasii pentru a-i atrage de partea lor pe nemultumitii din PDL, “partenerul” sau a facut tot ce a putut sa-l incurce, ori sa-l atace public. Daca privesti la televizor, ai putea crede ca oamenii acestia au avut o dezbatere de idei. Daca ai acces in interior, te intrebi de ce pactul nu functioneaza?

Strategii PSD si PNL si-au dat acordul pentru anuntarea unui acord politic intre social-democrati si liberali, care urma sa fie ratificat juridic. Liberalii erau incantati de finalul negocierilor, insa un singur om s-a opus: Victor Ponta. Unii cred ca n-a dorit sa treaca motiunea pentru ca are alte interese. Altii sunt convinsi ca Ponta il zgarie pe Antonescu pana cand il face mai mic in sondaje pentru marea incercare din 2014. Indiferent care-i este gandul ascuns, liberalii se indreapta cu pasi repezi spre fostii lor parteneri din Alianta DA. Vanitatea unui om nu are margini. Nici macar cand i se arata sfarsitul…

Acestea au fost glumele amare. Urmeaza si partea tragica. Dupa un an si jumatate, au venit aia din strainatate sa ne spuna ca joaca de-a restructurarea s-a terminat. Suntem la un pas de default (dezastru) si nici acum PD-L n-a dorit sa recunoasca prapastia in care ne-a adus. Nu singur. De vina este si PSD-ul lui Geoana. Ambele partide si-au jucat la loteria alegerilor credibilitatea si responsabilitatea. Nu vor mai putea niciodata sa recupereze increderea pierduta a romanilor. Si mai este un vinovat: PNL. Din 2005 pana in 2008, acest partid a crescut cu sute de mii de posturi schema de personal bugetara. Toate aceste cadouri au alimentat pofta clientelei politice care n-a fost starpita nici dupa 2009, cand criza ne-a lovit.

Imi este clar acum ca acesti politicieni sunt periculosi pentru popor. Ne-au amagit, inselat, mintit. Iar acum, cand vine vremea scadentei, nu sunt in stare sa plece capul de rusine. De vina sunt toti, prin urmare nu au de ce sa planga pe umarul bugetarilor sau pensionarilor. Ar trebui sa taca ori sa accepte ca suntem aproape de faliment. Ca banii din salarii au fost daruri nemeritate. PD-L ar trebui sa inceapa restructurarea cu propriii sai clienti. Dupa ce i-au indepartat pe cei indezirabili, e randul lor sa renunte la pomana data cateilor.

Omul gras de care vorbea Traian Basescu este umflat, INTOTDEAUNA, de partidul aflat la putere, nu de o entitate extraterestra. Sa faca bine trimisul sau pe Pamant, daca a scapat din stransoarea latului din pomul japonez, si sa treaca la regim drastic de slabire. In cateva luni poate ajunge la greutatea celor slabi si multi.

Sa ma explic. Un guvern a pierdut sustinerea Parlamentului si ramane interimar pana cand altul ii ia locul. Cu o luna inainte de alegeri! De ce este un moment istoric? Nu pentru ca s-a intamplat pentru prima oara in 20 de ani… Asta este gargara pentru fraieri. Ci pentru ca am vazut pe viu cat de departe se poate ajunge in lupta pentru putere. Daca va imaginati vreo clipa ca discursurile batoase ori lacrimogene ale liderilor care se plimba pe la televizor sunt sincere, inseamna ca mai credeti in Mos Craciun. E dreptul vostru, asa cum al nostru este sa stim adevarul. PSD a vrut ca puterea executiva inainte de alegeri sa fie a nimanui. Sau mai bine zis a oricui, numai a unui partid, nu. Asta stia si PD-L inainte sa-i indeparteze din Guvern pe social – democrati. Premiera la care am asistat tine de vointa si teama celor care au prins o pozitie de forta in ierarhia statului. Absurdul este acesta: o motiune de cenzura (impotriva unui Guvern feliat pe jumatate) acuza greselile facute de un altul in care erau tocmai cei care-l dau jos. Nu-i asa ca este distractiv ce se intampla in tara asta? Puteti sa-i credeti pe unii ca si-au facut lobotomie si au renuntat la jumatatea dreapta a creierului?

Si acum sa vedem cine jubileaza.

PNL, ca initiator. Sunt cei care au rezistat doi ani cu 20 la suta in Parlament . Au scapat de vreo doua motiuni pentru ca, hellas!, exista un partener din umbra. Acelasi care azi a preferat sa se razboiasca in public cu Traian Basescu.

Mircea Geoana jubileaza. A demonstrat ca i-a legat strans in lanturi pe parlamentari si ca poate merge la lupta dreapta pentru functia suprema.

PSD jubileaza. Le-a oferit celor care si-au pierdut posturile intr-o noapte o dulce si inutila razbunare. A mai castigat si o oarecare liniste in interior , dar nu se stie pentru cat timp.

UDMR jubileaza. Are putere de negociere in urmatorul executiv si asteapta licitatia din decembrie.

PD-L jubileaza. A murit eroic, a indepartat asumarea (de unul singur) a esecului guvernarii si le-a intins, elegant, o capcana adversarilor. Acestia vor trebui sa explice in campanie la ce a folosit distractia la care asistam.

Va ganditi ca Traian Basescu are de pierdut? Nici macar el. Va mai prinde o ocazie sa fie mediatorul politicienilor fara minte. Va accepta chiar si varianta imbecila a unui guvern de specialisti. Pentru ca, nu-i asa, la ce se pricep oamenii acestia? La jocuri de culise si la drenat banii statului? Nicidecum. Cine a fost intr-un minister stie bine ca acesti sacrificati au nevoie de o luna ca sa afle drumul pana la etajele superioare din cladire.

Asadar, ipocrizia celor care sustin un guvern de independenti, tehnocrati sau neprihaniti se traduce astfel: sa punem niste fraieri care habar n-au ce e de facut. Taberele sunt preocupate, precum sovieticii si americanii in anii Razboiului rece, de altceva. Le este atat de frica de adversar incat prefera izolarea si inarmarea pana in dinti.