S-a nimerit sa vad, recent, un film despre miscarile revolutionare italiene, de acum cateva decenii. Azi, tocmai i-au deshumat, in Romania, pe revolutionarii de profesie: sotii Ceausescu. O coincidenta care-mi aduce aminte de natura umana in forma ei contestatara. Toti au pornit pe drumul revolutiei cu dorinta unei lumi mai bune. Au gasit aliati si apoi, sustinere publica. Au imbratisat o ideologie rosie si au sfarsit precum niste schizofrenici: realitatea s-a transformat in utopie.

Surprinderea mea este sa descopar ca mai toti revolutionarii sunt, la inceput, oameni normali care gasesc o cale sa lupte pentru scopuri comune si, in principiu, corecte. Dar invariabil, la un moment dat, participarea lor civica se transforma in lupta armata si in eliminarea adversarilor. De aici incolo, revolutia devine perpetua, criminala si, in cele din urma, utopica. Nimeni nu poate schimba un regim constitutional fara vointa populara. Orice apare in loc, fara acceptul cetatenilor, se mentine prin tiranie.

Am lamurit chestiunea revolutiei apeland la istorie. Tot din exemplele trecutului am aflat si ce patesc revolutionarii. Unii mor in lupta, altii dispar dupa ce se incheie lupta, iar o mica parte isi exerseaza filonul socialist: devin ongisti sau aparatori ai drepturilor omului. Socati? Nu e cazul. Ultimii doi conducatori ai factiunii armate a miscarii de extrema stanga Prima Linea, dupa zeci de ani in puscarie pentru crime si distrugeri, s-au dedicat activitatilor filantropice. Ofera asistenta morala celor care nu-si gasesc un drum in viata.