Discursul prezidential mi-a atras atentia asupra unui indemn neobisnuit. Societatea civila “ de calitate” era invitata sa participe la restaurarea echilibrului de imagine intre criticii si sustinatorii puterii. Imediat au inceput sa apara opinii, apoi reactii revoltate si in final contrareactii fata de adversarii politici ai presedintelui. Am remarcat si o ciudatenie: dezbaterea capata valente strict politice odata ce “expertii independenti” intra in arena.

Cei mai vocali formatori de opinie civica sunt Mircea Toma si Sorin Ionita. Le puteti admira logica impecabila in favoarea puterii pe Hotnews.ro, Evenimentul Zilei sau pe TVRInfo. Mi-am propus sa-l las pe Mircea Toma sa lucreze la planurile sale din Piata Universitatii si prefer sa-l supun atentiei publicului cititor pe Sorin Ionita. Despre domnul Ionita am auzit in vremea cand Alina Mungiu-Pippidi era o sustinatoare infocata a Guvernului CDR si apoi a opozitiei PNL -PD, mai cu seama PD. Domnul Ionita este un tip spilcuit, cu un doctorat legitimat prin valoarea academica recunoscuta a profesorului Miroiu si cu un trecut « civic »  sub comanda presedintelui Societatii Academice din Romania, Alina Mungiu – Pippidi.

In 2004, societatea civila era unita impotriva PSD si a guvernului Nastase. Mai toate asociatiile si fundatiile din mediul asociativ au fost alaturi de Alianta DA si, implicit, de Traian Basescu. Atunci era considerata pe deplin justificata asocierea cu o forta politica. Pentru apararea democratiei si a valorilor sale, societatea civila a decis sa fie solidara si in consonanta cu toti cei care ii respecta setul de prinicipii, acea Carta Alba a politicii de dupa 2004.

O situatie asemanatoare se petrece acum, dupa 8 ani, dar in sens invers. Multi dintre cei care erau alaturi de mesajul politic al Aliantei, in 2004, impartasesc aceeasi opinie, deci sunt consecventi, numai ca mesajul politic este sustinut de opozitie, denumita USL. In mod previzibil, nu toate partile societatii civile sunt consecvente cu pozitia lor, altadata principiala si nu mercantila. Intre timp au aparut fondurile europene, proiectele cu finantare europeana, fundatiile de utilitate publica, etc…

Printre cei care au ramas consecventi cu trecutul politic, nu cu principiile, este si domnul Ionita, de la recent infiintatul Expert Forum (toamna 2011), o platforma, mai curand virtuala, de persoane care se declara experti in sectorul energetic. Cum spuneam, nu trebuie sa ai multa experienta in investigatii ca sa observi ca apare o discrepanta intre expertiza declarata si cea practicata. Este usor de sesizat ca site-ul are pagini in constructie, pagini goale, diferente mari intre versiunea in romana si cea in engleza, simulari de activitati fara nicio relevanta practica, cv-uri trunchiate sau cosmetizate, analize realizate in alte timpuri (la SAR, spre exemplu, de unde provin cei care contribuie acum la Expert Forum) si multe articole de ziar ale domnului Ionita, fara nicio valoare stiintifica.

In urma unuia dintre articole, aparut in Evenimentul Zilei din 24 ianuarie, domnul Ionita pretinde pe site-ul Expert Forum (doar pentru cititorii de limba engleza, coltul din dreapta sus langa poza domnului Vevera) ca a provocat demisia presedintelui Transelectrica, numire controversata care a avut loc cu o saptamana inainte de afirmatia domnului Ionita. Cine are curiozitatea poate observa ca decizia de renuntare  la  pozitia de presedintele al companiei energetice a avut loc cu o zi inainte de aparitia articolului din EVZ, si la cateva zile dupa o campanie in online si pe site-ul de stiri Hotnews.ro

Cine se intreaba cum poate functiona o organizatie de experti fara un proiect, fara  recomandarea unui client sau partener, fara vreun sponsor sau finantator, inseamna ca se apropie de miezul chestiunii. Cunoscatorii stiu ca prestigiul, vechimea, activitatea anterioara sunt obligatorii cand aplici pentru un proiect de cercetare. Este legitim pentru noi, cei care nu dorim sa fim inselati sau manipulati, sa verificam cine sunt aceia care propun analize si opinii infailibile. Daca sustin ca sunt profesionisti este cazul sa se comporte in consecinta si sa se limiteze la aria lor de expertiza. Nimeni nu le stie pe toate in lumea asta!

Haideti sa va spun si cum deveniti un membru al societatii civile, fara sa aveti sansa sa ajungeti vreodata si o voce publica. Asociati-va pe hartie cu niste doctoranzi sau studenti care au obtinut un internship sau o bursa la institutii publice interne sau internationale. Sa presupunem ca sunt angrenati in proiecte de energie, infrastructura, administratie sau justitie. Construiti un site, publicati cateva date relevante despre voi, exagerati realizarile personale si puneti accentul pe un domeniu de interes strategic. Nu uitati sa mentionati si adresa personala de la apartamentul unde locuiti cu familia. Fac pariu ca nu va cauta nimeni, niciodata, pentru niciun parteneriat. Si totusi, dupa cum v-am demonstrat, sunt unii care aplica aceeasi reteta cu un succes nebanuit. Sa fie, oare, aceasta societatea civila “de calitate”?

]]> http://www.claudiulucaci.ro/2012/01/studiu-de-caz-societatea-civila/feed/ 7 http://www.claudiulucaci.ro/2011/11/de-ce-nu-poate-fi-un-proces-corect/ http://www.claudiulucaci.ro/2011/11/de-ce-nu-poate-fi-un-proces-corect/#comments Wed, 23 Nov 2011 09:40:50 +0000 Un jurnalist http://www.claudiulucaci.ro/?p=8689 Povestea de tradare si ura intre PSD si Mircea Geoana este un studiu de caz excelent pentru verificarea a doua ipoteze interesante. Prima – pentru cine lucreaza fostul presedinte al partidului?; a doua – cum scapi de un individ indezirabil? Pentru multi observatori ai acestui spectacol pare greu de inteles atitudinea intransigenta a partidului in fata unui fost lider. Este foarte posibil ca adevaratele probe si acuzatii sa nu fie cunoscute decat de un cerc restrans de persoane, motiv pentru care intreaga procedura de “executie” pare incoerenta sau nedemocratica.

Aceasta perceptie este tributara logicii primare care ne spune ca un om presupus vinovat are dreptul la o judecata corecta. Dar acuzatorii nu sunt in aceasta situatie. Ei sunt si judecatorii propriei decizii. Iar cel supus sanctionarii nu este vreun soldat japonez uitat pe o insula din Pacific. Este foarte bine conectat la strategiile electorale si are pregatite variantele de regrupare intr-o alta zona de actiune politica.

De-a lungul anilor am scris foarte des despre Mircea Geoana. Am atras atentia asupra unor riscuri intr-o perioada cand putini aveau curajul s-o faca si am platit pentru aceasta indrazneala. Multi dintre cei care il pedepsesc astazi i-au fost atunci aproape si l-au aparat. Nu trebuie sa fim surprinsi ca acum s-au intors impotriva lui. Fiindca aceasta este (pentru multi oameni crescuti in mediul politic) o atitudine inoculata din perioada de initiere. Fidelitatea fata de lider si executarea ordinelor au fost, inclusiv pentru Mircea Geoana, o metoda de conducere preferata.

Desi partidele romanesti folosesc termeni si concepte specifice democratiei ca tip de organizare, in interiorul lor (mai putin este cazul la PNL si UDMR) sunt mai aproape de organizarea tribala. Asa se explica dreptul suveran al presedintelui de partid in stabilirea directiilor strategice si alegerea echipelor de conducere. Prin reciprocitate, sanctiunile si razbunarile sunt acceptate ca mod de consolidare a puterii informale. Din aceasta forma primitiva de organizare rezulta ca Mircea Geoana era prevenit si chiar obligat sa-si accepte soarta. Stia ca provocarile si diferentierea personala fata de deciziile noului lider vor produce o bresa de autoritate, apoi o ruptura definitiva. Era constient ca nu va avea un proces corect, pentru ca nimeni nu mai era dispus sa mimeze respectarea unor cutume.

Tot ce am vazut pana acum a fost o lupta de imagine intre cei care doreau sa para eleganti in aplicarea unei hotarari extreme si cel care cauta sa atraga simpatia pentru construirea rolului victimei. Poate n-ati remarcat, dar Mircea Geoana i-a copiat tactica invingatorului sau din alegerile prezidentiale. El nu se va opri doar la contemplarea unui esec…

A doua chestiune: scoaterea din joc a unui personaj indezirabil. In aceasta privinta, Mircea Geoana este intr-adevar un maestru. Va aplica toate tacticile de salvare a propriului ego. De la eroism la tragism, de la independenta pana la cinism. Se cunosc doua situatii cand oamenii se lupta pentru supravietuire cu toate armele pe care le au la dispozitie: cand realizeaza ca pierd tot sau cand sunt obligati. Nu are rost sa speculam in care dintre ele se plaseaza fostul presedinte al PSD. Doar va invit sa reflectati asupra urmatoarei asertiuni: nu toti suntem dispusi sa acceptam aceleasi definitii pentru virtuti ca demnitatea, altruismul sau responsabilitatea.

Cei mai periculosi indivizi nu sunt din categoria celor care accepta sa paraseasca o functie, onorant sau dezonorant, ci aceia care nu vor deloc, indiferent din ce motiv.

Un candidat care si-a “plimbat” functia din Parlament pe la toate partidele a devenit preferatul din sondaje al locuitorilor municipiului. In competitie au mai intrat un fost coleg de partid, exclus recent pentru aranjamente necurate, si un independent care “a uitat” sa-si dea demisia din PD-L. Puneti la socoteala si tentativa de blocare a alegerilor de catre Guvern sau non – combat-ul UDMR. Iar, in final, adaugati prezenta la vot de 30 la suta si scorurile obtinute. Veti intelege ca una din sapte persoane cu drept de vot l-a ales pe candidatul USL.  In cazul celui propus de PD-L dezastrul este si mai mare, dar nu merita cuantificat fiind irelevant pentru o analiza de substanta (abia inainte de alegeri s-a gasit un personaj dispus sa intra in competitie).

Asa stand lucrurile, nu inteleg nici efuziunea de bucurie a reprezentantilor opozitiei si nici tacerea rusinata a PD-L. Liberalii si-au asumat victoria, in timp ce PSD arata o indiferenta nedisimulata, poate si pentru ca la nivel local au fost multi lideri de filiale care l-au sabotat pe candidatul USL. Altadata vocali si chiar stridenti prin asumarea unei victorii de “rasunet” intr-o localitate marunta, democrat – liberalii arata ca nu stiu sa gestioneze infrangerea. Disproportia reactiei dintre esecul intr-un oras mare si succesul intr-o comuna controlata financiar de oamenii de partid, transmite perceptia ca partidul majoritar nu este pregatit sa accepte alternanta la putere pe cale democratica.

Si astfel ajung la concluzia cea mai trista pentru romani: desi sunt impopulari, desi electoratul (tot mai redus) ii transmite semnale negative, reprezentantii partidului care domina politic Romania se comporta la fel ca predecesorii lor. Ignora greselile de guvernare, abuzurile impotriva celor care-i critica si vointa electorilor. Prin atitudinea lor discretionara vor sa ne convinga ca nu este suficienta nemultumirea observata in cercetarile sociologice.

Lipsa reflexelor democratice in comportamentul multor politicieni ii face pe acestia sa respinga semnalele primite de la populatie. In loc s-o corijeze, se afunda si mai mult in negarea realitatii sociale. Prefera sa se impotriveasca asteptarilor legitime ale oamenilor si apoi sa-i manipuleze in preajma alegerilor. In Romania, astfel de metehne sunt insusite de multi lideri de partid. Asadar aceste atitudini ar trebui sa ne atraga atentia si sa le sanctionam.

Rostul unui partid aflat la guvernare nu este sa se impuna in fata populatiei prin orice metoda disponibila. Intr-un stat de drept, cetateanului i se ofera dreptul exclusiv sa sanctioneze erorile guvernantilor, fara a-si justifica decizia. De aceea, nimeni nu poate cere socoteala votantilor pentru alegerea lor, nici inainte si nici dupa procesul electoral. Atunci cand guvernantii esueaza in respectarea promisiunilor si deviaza de la practicile bunei guvernari, unica optiune este promovarea alternantei la putere. In aceasta situatie, oamenii voteaza o speranta si ofera un cec in alb, asa cum s-a intamplat candva si cu Traian Basescu sau cu Alianta D.A.

Este intolerabil sa-i auzi acum pe aceia care au primit increderea electoratului in 2004 cum cauta justificari pentru continuarea actului de guvernare pe motiv ca nici opozitia nu poate mai mult. Aceasta este o fractura logica si o negare a rostului democratiei. Odata ce ti se inoculeaza ideea falsa ca nimeni nu poate aduce imbunatatiri prin alegeri, se pune in discutie insusi fundamentul statului de drept. In concluzie, nu exista nicio ratiune pentru care un alegator neutru (apolitic) sa fie indemnat sa respinga sine die oportunitatea schimbarii majoritatii politice. Romania nu mai este demult o tara cu militanti radicali numerosi care executa ordinele de partid. Numarul celor dezamagiti de clasa politica a devenit urias si din acest considerent orice ingerinta nefireasca in mintea alegatorului creste riscul delegitimarii celor care vor forma viitoarea majoritate politica in 2012.

De aceea rezultatul de la Baia Mare este un semnal negativ pentru toti competitorii politici si reprezinta un test valid pentru cei care amana momentul schimbarii profilului omului politic. Avem nevoie de o generatie proaspata compusa din indivizi adaptati cerintelor moderne. Politica trebuie sa fie parghia prin care satisfaci nevoile celor care te-au ales  sau desemnat intr-o demnitate publica,  nicidecum un instrument pentru atingerea propriilor interese. Gloria politrucilor va apune in urmatorii ani, indiferent cati aspira la un post de propagandist, iar locul lor va fi ocupat de cei care ofera proiecte politice sustenabile si incredere personala.

Pornind de la aceasta stranie prejudecata, m-am intrebat: de ce le place oamenilor sa puna etichete pe care, fie nu le inteleg, fie nu le incarca de substanta? Pentru ca, in general, cineva lanseaza mesajul, iar restul, fara discernamant sau in scop manipulatoriu, il disemineaza. Astfel, este usor sa-i vezi in culori sumbre pe unii si vesele pe altii. In cazul de fata, grupul celor recenti din PDL a capatat alura de reformatori, energici si integri, pe cand cei din esalonul veteranilor sunt expirati, murdari si refractari la schimbare.

Ambele tabere au propriul punct de vedere valid. Fiecare se lupta pentru o strategie considerata potrivita. Intrebarea este: cine a stabilit valoarea de adevar a acestor strategii? Pana ieri, nimeni. Abia votul colegilor de partid a transat problema? Printr-un vot de blam usturator acordat “apostolilor” schimbarii. Si atunci, cine i-a lasat sa creasca si i-a ajutat sa-i infrunte pe liderii vechi? Sa fie oare grupurile de lobby (externe partidului), revistele de intelectuali simandicosi, un ucaz de la Cotroceni?

Una dintre cele trei variante ale scenariului este valida, cat timp obiectivul este comun: debarcarea celor puternici. In aceste conditii, mi se pare legitima rabufnirea liderilor actuali din PDL la desele atacuri venite din partea “reformatorilor”. Interpretarea lor este aceea ca predarea stafetei nu se poate face cu si la decizia intelectualilor rafinati vopsiti sau miruiti ca politicieni cu detenta exponentiala. Blaga, Berceanu si Videanu nu pot uita ca, in 2007, s-au grefat pe corpul unui partid refractar la implanturi multe nume de outsideri care si-au lansat rapid un proiect de “modernizare”.

Ca la orice organism care accepta cu greu un corp strain, operatia n-a fost un succes. Nici la PSD sau PNL nu exista diferente, asa cum isi imaginau (cu naivitate) noii recruti. Rezistenta la schimbare, reactiile inertiale greoaie si fidelitatea fata de grup sunt determinante in grupurile politice. Multi se arunca de mici in acest creuzet uman,  in speranta ca, prin sacrificii nenumarate si dupa un timp indelungat, urca pe scara ierarhica. Odata ajunsi acolo, nu vor ceda niciodata puterea, in interior sau exterior, de bunavoie sau la un indemn exotic.

Aceasta este politica romaneasca si n-o va schimba nimeni, nici PDL si nici Traian Basescu. Daca am vrea altceva, noi cei care ii creditam pe membrii de partid, prin tacere sau prin vot, am alege, in loc de “feudalism” politic, democratia americana, de exemplu. Acolo, politia l-a pus la podea pe un senator al statului Wisconsin care a nesocotit o decizie a instantei. Desi actul in sine al acelui senator era minor, ofensa adusa aplicarii legii era majora. Sa ne amintim acum, in ce fel se respecta legea la noi, cum se intimideaza angajatii statului in fata purtatorilor de functii si vom gasi raspunsul la infrangerea asa – zisilor reformisti. La primul lor esec, spuneam ca Preda, Macovei & co. au idei bune, dar nu au gasit calea sa le puna in practica. Acum, cand lupta lor este definitiv pierduta, cred ca ideile nu sunt suficiente  pentru a invinge; mai ai nevoie si de pricepere.

Instinctul de vanator al lui Traian Basescu a creat premisele unei radicalizari si apoi ale unei polarizari electorale. Cat timp tacticile de dezbinare a fortelor concurente si de atragere a unor aliati rupti din acestea au functionat, planul presedintelui a dat roade. In ultimii ani, toate partidele cu potential de guvernare au fost racolate, in etape diferite, alaturi de PDL, in scopul obtinerii unei majoritati. In lipsa unor identitati doctrinare ireconciliabile si datorita apetitului de nestavilit pentru accesul la resurse din partea tuturor politicienilor, jocul strategic al lui Traian Basescu a avut succes.

O alta tactica, aceea de deposedare a functiilor parlamentare de la adversari a favorizat inchegarea majoritatilor conjuncturale. In acest moment, optiunile de manevra ale lui Traian Basescu, pentru 2012, s-au redus considerabil. Desi pare fortata asocierea numelui presedintelui cu USL, evidenta factorului declansator nu poate fi negata. Adversarii sai s-au vazut obligati sa lupte contra unui dusman feroce si deosebit de puternic. Culoarele pe care aleargau pana acum le asigurau reprezentarea in Parlament, dar nicidecum victoria totala. Atat liberalii cat si social-democratii realizeaza ca batalia pentru cucerirea puterii in Romania se poarta cu alte arme, mai potrivite conflictelor militare decat electorale.

Desigur ca era logic si ipotetic avantajos, in termeni relativi, ca fiecare partid sa-si adune singur voturile si apoi sa incerce sa le insumeze in vederea obtinerii unei majoritati. Dar s-a vazut cum tentatia accesului la resurse si tradarea unora mai slabi de inger dejoaca de fiecare data optiunea populara. Istoria guvernarilor sub Basescu a clarificat sursa esecurilor. Viitorul apartine celor care admit greseala si resping dezbinarea.

Cum anume pot fi invinse masinaria PDL si logistica prezidentiala? Printr-o abordare diferita a strategiilor politice si, mai ales, prin infruntarea mastodontului cu forte de dimensiuni apropiate. Asa se explica demersul comun PSD – PNL. Acestea asigura pentru alegeri un camp de manevra urias cu resurse partajate in trei (nu este de neglijat aportul mediatic si financiar al PC) si cu sustinere populara multiplicata. Batalia pentru 2012 nu se va da in slogane si afise, ci in sute de milioane de euro si milioane de militanti.

Impotriva unui partid sprijinit de un aparat administrativ enorm la care se adauga fonduri financiare colosale si un conglomerat media sponsorizat masiv, opozitia nu are nicio sansa daca actioneaza separat. In logica razboiului, in fata unui adversar militar dominant tacticile de hartuire pe flancuri asigura doar victorii partiale si o slabire a fortelor, nu si distrugerea totala.  Asadar,  este de preferat ca USL sa opuna candidatului PDL unul comun – care va avea in spate electoratul insumat si logistica partenerilor.

Calculul electoral clasic este irelevant in acest proces. O suma a procentelor nu conduce automat la o majoritate necesara pentru formarea viitorului Guvern. Traian Basescu nu poate fi nici suspendat, nici obligat sa aleaga propunerea formatiunilor care depasesc partidul prezidential pentru formarea unui Guvern. Dar poate fi pus in fata faptului implinit. Constitutional, orice constructie politica validata juridic si apoi electoral raspunde pe deplin unei formule de guvernare rezultata din alegeri.

Care sunt riscurile ascunse ale polului anti – PDL?

Consolidarea sentimentului de incredere reciproca a activistilor Uniunii. Orice animozitate interna va duce la defectiuni in teritoriu, la mici compromisuri urmate de mici diferente de electorat la numaratoarea finala.

Mesajul public. Este aproape imposibil sa te diferentiezi doctrinar si in acelasi timp sa transmiti mesaje unitar. Numai un centru de comanda care detine controlul imaginii publice poate fabrica retete sigure si upgrade-uri la planurile de comunicare. O disciplina mecanica si o infranare emotionala trebuie exersate permanent cu vectorii de imagine selectati.

Repartizarea candidaturilor. Este, probabil, cel mai delicat indicator al succesului USL. Faptul ca PSD arata disponibilitate pentru paritate cu PNL transmite, deocamdata, determinare pentru obtinerea rezultatului final. Dar testul de rezistenta va fi abia cand listele electorale se vor fi depus la BEC.

Coalizarea electoratului pasiv. Dupa deznodamantul de la prezidentiale, cand Traian Basescu parea victima sigura in fata aliantei care-l sustinea pe Mircea Geoana, aceasta arma se dovedeste a fi o sabie cu doua taisuri. Algoritmul electoral nu tine cont doar de suma procentelor din sondaje. Ultimele zile dinaintea scrutinului sunt critice pentru cristalizarea optiunilor alegatorilor. In schimb, si o campanie electorala prea lunga poate intari in mintea indecisilor imaginea unei dispute intre doua blocuri politice. Desigur ca PDL este, in acest moment, departe de modelarea unui adversar de acelasi calibru cu USL. UDMR si UNPR sunt partide minore. O coalitie capabila sa raspunda simetric USL se poate realiza numai prin inventarea altor miscari anti-sistem, eventual civice si opuse doctrinelor clasice.

Orgoliile postelectorale. Castigarea alegerilor nu este o garantie pentru succesul USL. O victorie obtinuta cu dificultate si la diferenta mica va motiva multi partizani ai schimbarii sa participe la administrarea resurselor. Nu doar functiile guvernamentale sunt in joc, ci si impartirea profitului. Parcelarea teritoriului si cartelizarea fluxurilor financiare pe zone politice au o logica diferita de cea preelectorala.

Contraatacul legislativ si informational al lui Traian Basescu. Acesta este cel mai mare pericol pentru USL. Greu de definit in substanta sa si deosebit de eficace prin multitudinea de resurse. Votul prin corespondenta, trasarea colegiilor, modificarea legii electorale, finantarea partidelor, mituirea populatiei, santajarea opozantilor, sunt cateva tactici ofensive la indemana PDL.

Exponentii ambelor tabere au o experienta vasta in castigarea suprematiei politice. Fiecare, insa, are un handicap. PSD nu a castigat niciodata alegerile intr-o alianta eterogena de partide. PNL n-a concurat niciodata alaturi de  un partener mai puternic decat el. Niciun partid n-a castigat doua runde de alegeri la termen, o axioma pe care n-o poate ignora nici PDL.

PS: Aceasta analiza nu implica in niciun fel angajatorul meu si, prin urmare, nu poate fi utilizata de acesta in nicio imprejurare.

Vi-l mai aduceti aminte pe Traian Basescu, luptatorul anti-sistem, taietorul de capete al balaurului PSD? In fiecare ocazie data de la Dumnezeu urla impotriva justitiei ticalosite, ii ameninta pe procurorii PNA  pentru ca executa ordine politice si chiar l-a prevenit pe un fost judecator, presedinte al BEC, ca va fi mazilit dupa ce vine la putere. V-ar mira sa stiti ca toate amenintarile si-au urmat cursul? Cavalerii dreptatii sociale si aparatorii privati ai statului de drept l-au sustinut si chiar aplaudat pe noul conducator pentru interventiile sale energice.

Cum justitia este puternica si independenta, s-ar trage concluzia ca dreptatea a fost servita… cu forta! O imixtiune tolerata in treburile altei puteri, cat timp comandamentele politice o cereau. Acum, vedem acelasi film cu alti actori. Sau cu rolurile inversate, daca este sa fim scrupulosi. PSD isi apara oamenii pe motiv ca sunt surghiuniti de procurori, santajati cu dosare reale sau inventate si arestati preventiv de judecatori dedicati. In schimb, cel mai aprig aparator al justitiei este cel care o punea la colt in urma cu multi ani. Asadar, centrul de referinta ramane mereu acelasi, doar cei care graviteaza in jurul lui si-au schimbat polii de influenta. De aceea, eu nu mai cred doar in condamnarea justitiei pentru pacatul ca slujeste puterea politica.

As vrea sa-i vad pe politicieni ca se revolta impotriva magistratilor cand isi protejeaza privilegiile, cand ignora practica unitara, cand contribuie nefiresc la erori judiciare impotriva cetateanului obisnuit. Justitiei din Romania nu-i poate fi acordat statutul de putere numai cand pedepseste individul fara aparare sau adversarul politic, iar in rest trebuie sa fie docila sau complice. Avem in discursul public un dublu standard periculos. Cetateanul este indemnat sa respecte orbeste decizia instantei, dar magistratul nu este sanctionat nici macar verbal pentru abuzuri sau excese.

Acolo unde avem o putere cu drepturi depline este de presupus ca avem si noi dreptul s-o criticam si s-o repudiem cand isi incalca principiile. Altfel, riscam sa transformam justitia intr-un fetis, in spatele caruia este doar mumia unui organism, altadata viu. Si dupa cum am vazut, multi exploratori si-au pierdut mintile sau viata in cautarea relicvelor magice. In timpurile noastre, este de presupus ca ne-am emancipat. Si totusi, din cand in cand, vedem ca mumia justitiei mai face victime, desi toata lumea stie ca nu este decat fantoma unei puteri adevarate.

Dar nu te poti pune cu ambitiile domnului Ponta! Desi Crin Antonescu i-a aratat cum trebuie sa parcurga pasii pentru a-i atrage de partea lor pe nemultumitii din PDL, “partenerul” sau a facut tot ce a putut sa-l incurce, ori sa-l atace public. Daca privesti la televizor, ai putea crede ca oamenii acestia au avut o dezbatere de idei. Daca ai acces in interior, te intrebi de ce pactul nu functioneaza?

Strategii PSD si PNL si-au dat acordul pentru anuntarea unui acord politic intre social-democrati si liberali, care urma sa fie ratificat juridic. Liberalii erau incantati de finalul negocierilor, insa un singur om s-a opus: Victor Ponta. Unii cred ca n-a dorit sa treaca motiunea pentru ca are alte interese. Altii sunt convinsi ca Ponta il zgarie pe Antonescu pana cand il face mai mic in sondaje pentru marea incercare din 2014. Indiferent care-i este gandul ascuns, liberalii se indreapta cu pasi repezi spre fostii lor parteneri din Alianta DA. Vanitatea unui om nu are margini. Nici macar cand i se arata sfarsitul…

Acestea au fost glumele amare. Urmeaza si partea tragica. Dupa un an si jumatate, au venit aia din strainatate sa ne spuna ca joaca de-a restructurarea s-a terminat. Suntem la un pas de default (dezastru) si nici acum PD-L n-a dorit sa recunoasca prapastia in care ne-a adus. Nu singur. De vina este si PSD-ul lui Geoana. Ambele partide si-au jucat la loteria alegerilor credibilitatea si responsabilitatea. Nu vor mai putea niciodata sa recupereze increderea pierduta a romanilor. Si mai este un vinovat: PNL. Din 2005 pana in 2008, acest partid a crescut cu sute de mii de posturi schema de personal bugetara. Toate aceste cadouri au alimentat pofta clientelei politice care n-a fost starpita nici dupa 2009, cand criza ne-a lovit.

Imi este clar acum ca acesti politicieni sunt periculosi pentru popor. Ne-au amagit, inselat, mintit. Iar acum, cand vine vremea scadentei, nu sunt in stare sa plece capul de rusine. De vina sunt toti, prin urmare nu au de ce sa planga pe umarul bugetarilor sau pensionarilor. Ar trebui sa taca ori sa accepte ca suntem aproape de faliment. Ca banii din salarii au fost daruri nemeritate. PD-L ar trebui sa inceapa restructurarea cu propriii sai clienti. Dupa ce i-au indepartat pe cei indezirabili, e randul lor sa renunte la pomana data cateilor.

Omul gras de care vorbea Traian Basescu este umflat, INTOTDEAUNA, de partidul aflat la putere, nu de o entitate extraterestra. Sa faca bine trimisul sau pe Pamant, daca a scapat din stransoarea latului din pomul japonez, si sa treaca la regim drastic de slabire. In cateva luni poate ajunge la greutatea celor slabi si multi.

A spus-o voalat Mircea Geoana, desi continua sa fie un secret. Nu prea bine pazit. Viitorul presedinte al PSD poate ajunge, mai devreme decat ne asteptam, seful statului. Evit sa spun direct despre ceea ce se vorbeste pe la colturi, dar asa cum unii politicieni fac scenarii in functie de aceasta posibilitate, este cazul sa stim si noi. Lupta pentru suprematie in partidul stangii are ca miza preluarea, inainte de termen, a  pozitiei de presedinte al tarii. De aceea, victoria lui Geoana sau Ponta nu este a lor, ci a unei natiuni. Niciunul dintre ei nu-si merita locul. Ambii sunt produsul unor aranjamente de culise. Amandoi au fost pusi si sustinuti in posturi. Niciunul nu a evoluat la capitolul moralitate sau inteligenta. Oricare dintre ei este dator vandut sponsorilor lor politici si sunt condamnati sa esueze acolo unde este cea mai mare nevoie de ei: reformarea unei clase politice compromisa. Mircea Geoana poate pierde aceste alegeri. El plateste pentru gafele sale. Face decontul lipsei de profunzime si al slabiciunilor unui om ahtiat dupa putere. Cu orice pret. Chiar si al distrugerii organizatiei sale. Este pentru prima oara cand  nu-mi pare bine de esecul sau. Pentru ca l-am vazut cum le-a vorbit pesedistilor. Si l-am comparat cu tanarul Ponta. Trebuie sa admit ca Geoana a invatat limbajul politic. S-a prezentat ca un lider, desi nu este in adevaratul sens al cuvantului. I-a dat lectii de mesaj si de forta colegului sau. Dar nu-i va fi suficient, pentru ca votul este cinic. Geoana si-a terminat munitia si altul poate sa-i ia locul. Altul care seamana cu el si va ajunge sa fie ca el. Ponta nu este viitorul, ci compromisul intre tabere. Nu va avea nici capacitatea, nici stiinta sa reformeze, dar va schimba foarte multe. Oameni, idei, functii. Nu se va atinge, insa, de partea intunecata a partidului, gaura neagra unde sunt inabusite toate ideile de progres si de transformare inteligenta. Pentru asa ceva era nevoie de alti candidati, de valori umane si morale. Nu-i poti cere lui Ponta substanta, dar vei regasi la el, frecvent, spectacol. Vom beneficia de multe petarde si trasoare, insa ne vor lipsi rigoarea, inteligenta si onestitatea.  Candva, exista un om care il injura zilnic pe primarul Traian Basescu. El spunea ca are nevoie de un adversar mare ca sa-si faca un nume in politica. Strategia a fost buna. Nu i-a adus statutul dorit, dar a atras atentia si s-a creat legenda.

* I am legend – titlul unui film desoebit

Oricat s-ar lauda Mircea Geoana cu realizarile sale, exista ceva care-i scapa din vedere: partidul este in pragul sciziunii. Chiar daca s-au creat noi mecanisme de organizare si luare a deciziilor, descentralizarea fara control a organizatiilor regionale a accentuat degringolada si a construit esafodul pentru executie. Congresul de maine este o lupta intre cei care vor, constient sau nu, sa desavarseasca decaderea si cei care se opun. Strategia celor din urma a fost sa arunce perdele de fum in fata acolitilor lui Mircea Geoana. Fiindca Nastase, Mitrea sau Diaconescu nu puteau sa convinga prin promisiuni sau atacuri personale, s-a apelat la o stratagema utila: promovarea peste noapte a lui Victor Ponta. Gandita cu mult timp inainte, “candidatura surpriza” nu era o surpriza pentru oamenii lui Geoana. Insa contextul in care a fost lansata avea menirea sa-l puna in dificultate pe Mircea Geoana. El a pierdut intitiativa si a fost nevoit sa explice multe dintre deciziile brutale luate in prag de congres. S-a mizat pe revolta unor lideri formali si informali care se tem, asa cum s-au temut si pe vremea lui Adrian Nastase, de puterea discretionara a presedintelui partidului. Tabara care-l sustine pe Ponta a speculat nevoia de independenta personala, adica arma secreta care  l-a facut pe Mircea Geoana sef al partidului. Spre deosebire de Adrian Nastase, care a reusit sa mentina o conducere colectiva, mascand razboaiele personale cu ceilalti lideri din prima linie, Mircea Geoana a acaparat puterea pentru sine. A avut in spate zeci de lideri regionali, dar la centru era singur, cu Vanghelie in ceafa. Alternativa Ponta este acelasi scenariu din 2005. Atunci, liderii din teritoriu au fost fermecati de profilul unui sef maleabil, mai putin priceput, mai tanar. Este, dupa cum se vede, singura arma de coalizare a grupurilor in PSD.  Dupa parerea mea, succesul acestei strategii nu tine de forta celor care s-au aliat in spatele lui Victor Ponta, ci de perspectivele fiecarui individ in contextul unei guvernari PD-L  si a unui presedinte care a ingenuncheat partidul cel mai mare din Romania. Asadar, votul de maine este sfarsitul unui plan sau inceputul unei lupte. Mircea Geoana sau Victor Ponta sunt numai actorii principali intr-o superproductie epica. In spatele lor, sunt regizorii si echipele de productie.

“Iubesc tradarea, dar ii urasc pe tradatori” – expresie atribuita de Plutarh lui Iulius Caesar.

Asta si-ar dori, poate, singurul psd-ist capabil sa gandeasca ideologic intr-o masa amorfa plina de combinagii, impostori si clevetitori. Am citit partea de mesaj si am descoperit acea proba care imi demonstreaza ca stanga romaneasca a dat faliment mascat:

Clarificarea ideologică a PSD înseamnă acum nu doar invocarea unor principii şi precepte generale, acceptate în doctrină, ci afirmarea unor răspunsuri la teme foarte concrete, asupra cărora plutesc confuzii şi interpretări dintre cele mai diverse, stârnind deruta electoratului, nedumerirea militanţilor şi respingerea sau, uneori, chiar jubilaţia formatorilor de opinie - spune Adrian Nastase.

Desigur ca este greu sa recunosti, in public, deriva. Dar e un lucru util sa admiti ca ai nevoie de un capitan de vas. Nu cel care conduce Cotroceniul, evident! Insa, domnul Nastase pacatuieste in aceeasi greseala, in parte motivat (cat timp nu trebuie sa-si demobilizeze posibilii sustinatori). Ofera solutii din carti si prospecte acolo unde clameaza indepartarea de fals si incertitudine doctrinara. Ganditi-va, la Congres, cum va fi digerat un astfel de document de aceia care citesc o carte pe an sau urmaresc canalele de prostit oamenii cu stiri politice. Domnul Nastase poate fi cu usurinta acuzat de intelectualism si, de aici, nu mai e decat un pas spre aroganta. Asta patesc toti cei care incearca sa puna rigoare in comunicarea ideilor.

Cum spuneam, exista o mare hiba la aceste teze doctrinare. Evita sa raspunda franc la doua chestiuni: cine si ce? Despre oameni, domnul Nastase spune ca sunt buni si ca PSD n-are o problema de resurse umane. Si atunci cine este vinovat pentru pierderea alegerilor? De ce deplange confuzia in care se plaseaza membrii si simpatizantii? Nu cumva liderii sunt vinovati de malpraxis organizational si de impostura ideologica, acoperita prin lozinci si vorbe patetice?

Despre ce, aceasta este, probabil, cea mai dureroasa discutie interna din PSD. Ce mai reprezinta acest partid? O suma de indivizi, cu interese particulare, dar cu o teama comuna de Un adversar. Un grup de oameni crescuti in perioada “burgheza” si care au acumulat averi din “lins hartii” la stat (este o expresie ramasa in amintirea comuna cand un fost prim-ministru punea in discutie rolul celor de la CNSAS). Acestia sunt cei care trebuie sa vanda, inca o data, un produs expirat. Cine ii mai ia in serios? Lumea s-a schimbat demult. Neo-conservatorii si neo-liberalii conduc peste tot. Social-democratii au ratat sansa pastrarii atu-urilor doctrinare fiindca s-au dedulcit la placerile societatii de consum. Dereglementarea pietelor si competitia globala au zdrobit principiile stangii care detinea monopolul solidaritatii si protectiei sociale. In vreme de criza, orice stat devine interventionist, deci si cel de dreapta!

In Romania, stanga nu mai este de actualitate din doua motive: conjunctural, mesajul principal i-a fost confiscat de partidul hibrid (PD-L), respectiv nu s-a reformat ideologic. PSD nu mai este un partid mare, ci o adunatura de interese mercantile care-si cauta simbioza in idealuri plafonate si principii ideologice perimate. Acestea nu mai pot oferi o perspectiva nici macar saracilor, foarte multi, de altfel, la noi! Dar asta nu inseamna ca sunt si prosti, fiindca ei reprezinta, de fapt, clasa de mijloc ignorata. De ce sa votezi cu PSD? Pentru ca sprijina saracia!? Asta trebuie sa priceapa si Adrian Nastase. Clasa de mijloc voteaza cu dreapta fiindca stanga este condusa de oameni bogati si lipsiti de credibilitate. Cand cei care conduc PSD vor avea curajul sa-si expuna bogatia castigata cinstit, cand in echipa de conducere vor fi oameni mobilati intelectual care traiesc onorabil din salariul de la stat, cand mesajele publice vor fi transmise de intelectuali si nu de tonomate politice cu glazura de snob, va aparea si luminita de la capatul Soselei Kiseleff. De cine va depinde daca acel capat este Palatul Victoria sau Arcul de Triumf, acolo unde odihnesc eroii neamului?

Meritul lui Adrian Nastase este acela ca a pregatit un document sociologic de evaluare a situatiei in care se gaseste partidul. Asa ceva nu ma astept sa vad de la Mitrea sau Geoana. Dar cu atat nu se poate reconstrui o lume! Mao, Ceausescu, Brejnev si alti lideri comunisti foloseau tezele de la Congres pentru a schimba directia regimului, pentru a anunta cine intra in dizgratie si pentru a-i orienta pe cadeti spre noul lor comandant suprem. Acele vremuri au apus demult, insa o schimbare adevarata si profunda ar merita si PSD-ul.

Desi a castigat tot ce se putea  in ultimii ani, PD-L face sedinte de brainstorming pentru schimbare. Cutumiar, se considera dificila determinarea unui partid pentru schimbarea radicala, mai cu seama dupa ce a iesit victorios in alegeri. Strategic, este cel mai potrivit moment. Asta, daca i-am considera pe lideri niste manageri politici moderni si educati in spiritul stiintelor politice. Dar ei nu sunt decat niste administratori de putere si resurse, odata ce au obtinut suprematia in institutiile publice. Rolul intelectualilor gen Preda sau Macovei (Severin poate fi un exemplu valabil pentru PSD) este acela de simplu factor declansator si, eventual, de supraveghetor al deciziilor ulterioare. Expertiza lor politica (nu este cazul lui Severin) este rudimentara si net inferioara colegilor veterani. In aceasta privinta, ei nu sunt nicidecum asimilati mintilor luminate (strategi) utile reformarii din interior. Ba chiar unele impulsuri pot fi catalogate drept naivitati ori exagerari surprinzatoare pentru un specialist in stiinte politice. Alegerea unui logo, transformarea cromatica si chiar strategia de resurse umane nu sunt exercitii de branding pentru amatori. Cel mult pot constitui variante de raspuns intr-un focus grup, asa cum recunostea Theodor Stolojan.

Din cate cunosc, niciun partid nu si-a deschis usile pentru alegerea concurentiala a unei companii de profil. Exista si un argument valid in aceasta obtuzitate indelungata: partidele reprezinta vointa unor persoane diverse care s-au asociat in baza unor convingeri personale.  O comparatie grosiera poate fi aceea cu o asociatie de locatari, unde fiecare decizie este luata in unanimitate, dar pusa in practica discretionar de administrator sau de presedintele de bloc. Un alt aspect rizibil al incercarilor fortate de reformare apare cand se discuta despre primenirea cadrelor. Presedintele PD-L poate primi o bila alba pentru ca admite deficitul de cadre. La PSD, astfel de teme sunt detalii de parcurs, eventual exercitii de retorica. Insa, pe langa bila alba, domnul Boc poate primi si una negra, pentru urmatoarea aberatie: “Ii invitam pe cei care mai stau pe tusa, in asteptare, sa intre in politica. Avem nevoie de competente in Romania, in actul de guvernare, in PD-L”. Declaratia are menirea sa-i linisteasca pe cei care contesta sistemul de recrutare si promovare, insa, asa cum spuneam, este o contradictie in termeni sa insinuezi ca vei accepta criterii de eligibilitate bazate pe performanta profesionala si competenta, cat timp un partid este un club de indivizi eterogeni, si nu o companie orientata spre profit. Ceea ce ar fi trebuit sa spuna domnul Boc s-a pierdut printre cuvinte. 

In realitate, defectul major al oricarui partid este acela ca isi fundamenteaza promovarea oamenilor in functii externe pe alte considerente, subiective, amorale si ilegitime: nepotism, cotizatie financiara, fidelitate fata de sef sau abuz de putere. In aceasta dilema convietuiesc toate partidele romanesti. Iar deschiderea usilor pentru alti membri poate fi o invitatie formala, insa fara acoperire, cat timp oamenii decid apartenenta la un partid in scopul exercitarii unei activitati profitabile prin care pot fi eliminate etapele profesionale necesare promovarii. Din acest motiv, partidele sunt condamnate sa esueze in intreprinderea lor de reforma structurala (organica) din cauza legilor interne si a corpului compact al celor care le aplica, contrare normelor generale ale societatii. In teoria haosului, aceastei dileme ii poate fi aplicat efectul zborului de fluture (butterfly effect) care spune ca micile variatii ale conditiilor intiale specifice dinamicii unui sistem pot produce, pe temen lung, modificari majore in comportamentul acestuia.

Ceilalti granzi ai politicii, PD-L si PSD, sunt modele interesante de studiat. Esecul in fata lui Traian Basescu a declansat reprosurile, atacurile si contestarea liderului social democrat. Nici in cazul acestuia promisiunea nu s-a respectat. Sa zicem ca, pragmatic, si-a spus ca nimeni nu este fraier sa cedeze, fara lupta, prima pozitie.

Dar ceva tot s-a intamplat. Fostii s-au ridicat din uitare sau marginalizare si au grait. Intr-un partid democratic si viu, se presupune ca opiniile centrifuge sunt utile. Rezervorul de idei si de actiuni se umple dinspre margine  catre centru, si nu invers. In acest amalgam de pareri, se pot strecura solutiile viabile, daca exista cineva capabil sa le preia si apoi sa le dezvolte. Deocamdata, s-au platit polite care, curios sau nu, l-au evitat pe principalul vinovat. Lupta de gherila s-a dus mai curand prin ricoseu, in zonele periferice. Singurul care premediteaza cu viclenie pasii si manevreaza printre jucatori este Adrian Nastase. Alaturi de Ion Iliescu, el cunoaste cel mai bine tactica de joc din PSD: schimbare prin continuitate in locul continuitatii prin schimbare.

Nu e de mirare ca bisericutele s-au transformat in catedrale, iar conducatorul este precum preferatul conclavului cardinalilor omnipotenti: in functie de moment si context, caracterul si inteligenta alesului fluctueaza de la moderat la sclipitor. Cuvinte ca revolutionar sau indraznet nu fac parte din vocabularul stangii romanesti. Paradoxal, falimentul politicii de cadre din perioada 2005-2009 a avut si un rezultat. E drept, pervers. Cei vechi sunt compromisi, cei noi sunt simple “mladite”, cum spunea ultimul recrutor de talent al partidului. Reforma in PSD va dura pana la Congres si se va sfarsi printr-o minunata si ineficienta platforma program care-i va satisface pe toti “premiantii” din alegeri. Pragmatismul a invins!

Urmatorul partid care se conformeaza logicii lineare este PD-L. Oarece activitate vocala s-a manifestat si aici, desi, in multe privinte, partidul este un monolit ingrozitor, compus din duri, elitisti si arivisti. Primii savureaza succesul in functii si sunt deranjati de zgomotele de fond din interior. Elitistii sunt cei care scriu si se exprima pe bloguri, pe site-uri si in dezbateri tv.

Atacul lor, lansat de curand, este just in privinta democratizarii deciziei si a promovarii interne. Pare insa o incercare naiva si pretentioasa intelectual. Cum disciplina este un cuvant relativ pentru ei, agitatia creata nu le-a facut decat rau. Partidul are mecanisme brutale de coercitie, unele la vedere, cele mai multe in culise. Asa ca glasul lor n-a cantat decat o saptamana. Cand ai putere si n-ai competitori, poti fi si generos, nu-i asa?, isi spun, in particular, membrii grupului celor cinci. S-a mimat preocuparea, s-a organizat un dialog formal de idei iar, la final, s-a creat o comisie de “recrutori” in scopul largirii bazei de selectie si deschiderii robinetului cu functii pentru cei cu scoala si aptitudini. Despre doctrina si atragerea competentelor intr-un partid in suferinta la aceste capitole, se va vorbi in surdina. Abia prin toamna (cand se va mai discuta despre alegeri interne), ne putem astepta la un nou dezghet. Inca o data, pragmatismul a invins!

O concluzie poate fi trasa: fortele centrifuge din partide  si-au facut datoria! Au creat emulatie, s-au revoltat controlat, au infierbantat mintile neofitilor si s-au anihilat cu fortele centripete care doreau pastrarea partidului intre limitele anterioare. Nucleul dur ramane stabil si omogen. Asa s-ar traduce in limbaj politic pragmatismul romanesc. In fizica, insa, raportul dintre fortele centrifuge si cele centripete este cu totul altul. Exista, totusi, o asemanare cu situatia reala: Forţa  centrifugă este o forţă fictivă, nu există decât pentru observatorul aflat în interiorul sistemului legat de corp. Ea este determinată de inerţia corpului şi nu se datorează unei interacţiuni mecanice, de aceea se mai numeşte si forţa  centrifugă de inerţie.

“Tinerii” din PD-L (cei cu varsta biologica peste 40) au luat-o inaintea celor din PSD. Inca o data ma surprinde sa vad exprimari clare si de substanta intr-un partid cazon si, in aceeasi masura, nu ma mira cand, in democraticul PSD, singurele voci critice sunt ale proscrisilor. Cine vrea sa inteleaga diferenta trebuie sa observe ca, la unii, agentii schimbarii sunt din generatia noua, dar solida structural, pe cand la ceilalti sunt din garda veche (nu neaparat invechita) si cu imaginea sifonata.

Viziunea proaspata a “intelectualilor” PD-L este corecta si obligatorie in noul context politic. Mai demult am spus aici ca acest partid are o disciplina de fier provenita din anii grei de opozitie. Dar acele vremuri au trecut, acum este mai puternic decat oponentul sau, motiv pentru care legea martiala trebuie ridicata. Acelor lideri vechi care continua sa-i plesneasca peste bot pe cei care spun adevarul sau cer innoirea le prevad un sfarsit politic dureros.  La fel se va intampla si cu PSD-ul, dupa cum m-am exprimat aici. Acolo, degringolada este si mai mare, iar nemultumitii sunt miscati din loc nu numai de ideologie, ci si de dorinta de razbunare. Raman la parerea ca metoda soft, specifica liderilor comunisti reformatori, nu va da rezultate. Este nevoie de spalarea pacatelor, de recunoasterea greselilor si de lansarea unui alt proiect politic. Toate acestea nu se fac in budoar si nici la masa de poker, intre cativa initiati. In ambele partide se produc tulburari. Din cauze diferite, dar cu motivatii asemanatoare. Incerc sa fac o predictie pentru fiecare dintre ele:

1. Daca Traian Basescu nu este sustinatorul lupilor tineri pentru a-i transforma in liderii miscarii de reformare, partidul va deveni un mastodont periculos si mai urat decat fostul FSN. Doar convulsiile sociale pot deturna de la infaptuire acest scenariu apocaliptic.

2. PSD se indreapta spre o solutie soft, un lider de pluton si fara autoritate. O astfel de varianta va tine partidul sapte ani in opozitie si, cel mai periculos pentru ei, este probabila o dezertare in masa. Varianta salvatoare ar fi: un lider puternic, o schimbare de concept, de proiect si de echipa.

Paradoxul face ca, in ambele variante, oricare ar fi iesit invingator in alegeri, in ambele partide era nevoie de reforma. Din stiintele politice stim ca schimbarea leadership-ului este un proces lung, supus unor proceduri de tergiversare. Sa nu ne facem iluzii, atitudinea politicienilor este precum mentalitatea unui popor; ai nevoie de generatii pentru resetarea prejudecatilor. Sa devii responsabil (accountable) pentru succesele si esecurile tale este, inca, un concept firav in aceasta parte de lume.

Cine a citit revista Urzica intelege ce vreau sa zic! Stiu ca in aroganta sa nestavilita, care o concureaza cu succes pe cea mai mica a lui Adrian Nastase, candidatul care a pierdut toate confruntarile posibile va incerca sa justifice infrangerea cu tot felul de aberatii. Bineinteles ca nimeni din partid nu-l va lua in serios. Si, asa cum toti care au pierdut pleaca – cu sau fara voie, Mircea Geoana mai are un singur exit, asa cum ii place sa spuna cand se da mare strateg: compromiterea pe veci. Am un singur regret pe care l-am exprimat public. As fi vrut ca Traian Basescu sa-l lase un timp sa se joace de-a seful statului. Atunci ar fi inteles si multi dintre cei care l-au votat, ce tara de doi lei avem (citat aproximativ din Mircea Geoana)! Noroc ca, undeva, in mintea romanilor, s-a inlaturat definitv pericolul unui asemenea delir. Ah, si sa nu uit! Ma abtin de un an sa spun asta: Mircea Geoana este un individ fara scrupule si razbunator. Cateodata am spus-o, in cuvinte mai ferite, tocmai fiindca ma atentionau unii si altii ca voi fi terminat cand va ajunge presedinte. Am scapat de cosmar, asa ca ne putem intoarce in lumea reala.
Ce se intreaba foarte multi oameni este urmatorul lucru: ce va fi mai departe cu PSD? Unii, cu mintea curata si fara pasiuni politice intreaba inocent: la ce ne mai trebuie acest partid? Cred ca intre aceste doua limite se va decide viitorul. Aud multi comentatori sau politicieni cum sustin ca PSD-ul trebuie sa schimbe ceva oameni din conducere. Ca sunt tineri pe acolo capabili sa-i inlocuiasca pe cei vechi. Apai, dragii mosului, ati uitat cum s-a schimbat garnitura in 2005? Cine l-a cocotat sef pe Mircea Geoana si cati au venit odata cu el? Daca n-ar fi fost Nastase cu politica lui de racolare a baietilor inteligenti si proaspeti din AFARA politicului, garnitura nu s-ar fi primenit niciodata. Geoana, Iancu, Diaconescu, Corlatean, Ponta, Cretu, Sova, Gusa (asta nu e bun de exemplu dar merita la gramada) au venit dupa 2001 in partid. Cine sunt oamenii noi adusi de Geoana? Aveti vreun nume in afara de nefericita Ana Birchall? Ma indoiesc ca se mai poate vorbi de oameni noi, proaspeti, tineri. S-au cam invechit cu totii in metehnele fostilor. De aceea, inclin sa vad un alt PSD doar daca renunta la trecut. Abia atunci dilemele care-i macina pe cei din interior, legate de profilul alegatorului, vor fi rezolvate. Cat timp nu se reformeaza din temelii, nu renunta la limbajul dublu, la oamenii fara caracter, la loviturile sub centura, la promovarile pe prietenie sau furtisag, acest partid va rata mereu cucerirea puterii. Vremea succesului stangii s-a evaporat fiindca misiunea acestui partid s-a incheiat in 2004. Cei care l-au pus pe Mircea Geoana in frunte au amanat dezastrul. Au incercat sa insele vointa populara si sa trucheze alegerea corecta a poporului. N-au reusit nici de aceasta data si este cazul sa priceapa ca vremea lor a apus. Dupa 20 de ani de la disparitia comunismului este cazul ca si ei sa o rupa cu trecutul. O stanga adevarata va fi credibila cand tinerii si clasa mijlocie vor alege social-democratia. Cat timp PSD este partidul saracilor si asistatilor, nu va mai conta in ecuatia puterii. Este, daca vreti, razbunarea peste ani a succesului timpuriu marca Ion Iliescu. Partidul acesta nu mai poate trai din mostenirea lasata de primul presedinte post-decembrist. O revolutie blocata acum cinci ani este necesara in PSD. Cu oameni fricosi sau cumparati, esecul este garantat. Cine va avea curajul sa rupa conventiile si sa propuna o echipa de oameni noi si puternici va obtine succesul.

In al doilea rand, Mircea Geoana purta in spate o mare povara: relatiile sale nevazute cu o sumedenie de oameni despre care se specula ca sunt sponsorii sai din umbra. Asta a fost cea de-a doua incercare. Aici a crapat pojghita, adica s-a fisurat credibilitatea candidatului. Ceea ce a reusit sa obtina adversarul sau a fost o ciudatenie de confirmare. Nu reiau povestea, dar nu ma pot abtine sa nu constat ca domnul Vantu i-a facut un mare rau prietenului sau de patru ani. Este absolut imposibil sa mi-l imaginez pe “omul malefic” fiind atat de naiv sa recunoasca tot felul de situatii care l-au pus cu spatele la zid pe bunul sau prieten. O singura intalnire am avut in viata mea cu acest domn si m-am convins ca il uraste fara rezerve pe Adrian Nastase, ca se bucura de venirea la putere a lui Traian Basescu, ca detine controlul in multe structuri ale statului (vezi declaratiile sale publice) si chiar in PSD-ul condus de dusmanul sau de moarte. Atunci am stiut ca Mircea Geoana este viitorul sau “prieten”. Dar nu e treaba mea sa judec amicitiile. Insa, fac un exercitiu logic si necesar de imaginatie. Daca domnul Vantu l-a “ajutat” cumva pe dl. Basescu, daca l-a “relaxat” cumva pe dl. Geoana, ce se va intampla cand prietenia lor se va sfarsi? Poate fi genul de suparare la care este supus de ceva timp actualul presedinte? Este posibil sa vedem o rasturnare a favorabilitatii trustului mogulului pentru Mircea Geoana, daca acesta va ajunge presedinte? Haideti sa reflectam putin asupra tipului de amicitie afisat public de cei trei domni: Vantu, Patriciu si Voiculescu fata de candidatul Geoana. Primul admite neintrebat ca se intalneste, in secret, cu prietenul sau, dar il sfatuieste sa ascunda relatia lor. Al doilea isi aduce aminte dupa 5 ani de o fapta controversata a contracandidatului, insa uita sa-l previna si pe beneficiarul loviturii mediatice. Al treilea… Ei, bine, se pare ca el este singurul care i-a ramas partener pana la sfarsitul jocului.

PS: Recent am postat un articol despre prieteni si dusmani. Abia acum, poate, va intelege Mircea Geoana ce am vrut sa spun.

A doua vine de la un fost ministru PSD care anunta ca se va opune oricarei masuri mai dure de preventie la virusul A H1 N1. Poate nu m-am exprimat clar. Domnul Bazac, in numele partidului sau, are sarcina sa permita intrunirile publice, indiferent cu ce costuri pentru sanatatea oamenilor. Ati priceput unde ne-a dus dementa asta politica? Nu a fost de ajuns ca au distrus stabilitatea fragila in plan economic, nu conteaza ca au paralizat administratia prin numirile politice si apoi prin demiterea guvernului, nu conteaza ca intoxicarea publicului a ajuns la cote paranoice si oamenii traiesc o anxietate societala. Pentru victoria in alegeri, sunt in stare sa puna in pericol vietile unor oameni nevinovati. Sigur ca exista niste reglementari internationale foarte clare si nu suntem in afara lumii civilizate. In alte tari, n-a plans nimeni cand autoritatile au luat masuri de precautie, ba din contra. Pana si in Statele Unite, o  tara suspect de democratica pentru unii lideri din Romania, s-a decretat stare de urgenta medicala. In schimb, la noi, politicienii disperati sa castige puterea cu orice pret au luat-o razna. Acelasi domn Bazac, acum sase luni, ne spunea cat de linistiti putem sa stam ca are situatia sub control. Dar ne avertiza sa fim cuminti si sa ne facem vaccinul atunci cand va veni. Ce curios! La sase luni de la indemnurile sale, descoperim ca Romania a uitat sa comande dozele. Oare sa fie o eroare a domnului ministru? Sau n-am avut loc la coada din cauza altor tari mai preocupate de riscul imbolnavirilor in masa? N-am sa merg mai departe cu supozitiile. Stiu doar ca pe domnul ministru l-a interesat mai mult vaccinul anti-HPV, care ii aduce, personal si unor prieteni din fundatii, beneficii serioase. Dar sa ne imaginam varianta pesimista. Liderul partidului, Mircea Geoana, da dispozitie ca poporul PSD sa vina in numar cat mai mare la mitingurile sale electorale. In cateva zile, masa aceea de oameni se imbolnaveste, inclusiv candidatul la presedintie. Toti sunt izolati la domiciliu si in spitalele de boli infectioase. Cine il mai voteaza pe Mircea Geoana? Credeti ca asta este cea mai grava posibilitate? Va inselati! Tragic ar fi ca imbecilii aceia care merg la astfel de intruniri cu virusul in nas sa ni-l dea si noua, celor care preferam sa ramanem sanatosi si, eventual, sa supravietuim acestor alegeri ca sa vedem daca “dictatorul” a fost debarcat.