In alta parte a lumii, o miscare difuza, cu radacini populare si sustinuta prin social media produce ingrijorare. Revoltele din spatiul arab se transforma intr-o “trezire politica globala” pe cale sa devina contagioasa la nivel planetar. Poate fi doar o transformare regionala, insa vizionarii ordinii mondiale au alta opinie.

[The] major world powers, new and old, also face a novel reality: while the lethality of their military might is greater than ever, their capacity to impose control over the politically awakened masses of the world is at a historic low. To put it bluntly: in earlier times, it was easier to control one million people than to physically kill one million people; today, it is infinitely easier to kill one million people than to control one million people. - Zbigniew Brzezinski

Cateva evolutii ar trebui sa ne atraga atentia si noua romanilor. In tari ca Tunisia, Algeria sau Egipt, cea mai mare parte a populatiei este formata din tineri sub 30 de ani. Acestia sunt lipsiti de resurse financiare, obligati sa traiasca la limita saraciei, in timp ce fortele politice la putere asigura un simulacru de democratie. Conducerile autocrate rezista de decenii datorita jocului geostrategic initiat si sponsorizat de Statele Unite.
In toate aceste zone gri, oamenii se revolta din cauza inrautatirii situatiei economice si, in mod special, a cresterii pretului la alimente. Religia joaca, deocamdata, un rol minor in actualul context, insa rabufnirea sentimentelor anti-americane poate duce la un val de simpatie pentru liderii religiosi sau ai cauzei islamiste.
In diferitele analize pe care le-am citit, economistii occidentali se tem ca asocierea tarilor subdezvoltate cu finantatorii mondiali ca FMI sau BM a determinat starea de nemultumire a populatiei. Criza economica nu pune o presiune insuportabila pe conducatorii statelor puternic dezvoltate, ci loveste strivitor rabdarea sau rezistenta indivizilor din lumea saraca. Teama realista a responsabililor politici din tarile occidentale este ca momentul de ruptura a aparut. Dupa doi ani de inrautatire a conditiilor de viata, locuitorii din zonele pauperizate prin masuri de austeritate se radicalizeaza impotriva liderilor lor. Este de asteptat ca, acolo unde autoritatea statului incalca principiile democratice si ignora drepturile omului, reactia la nemultumirile populatiei sa fie doar in registru represiv: interdictii abuzive, pedepse corporale, cenzura.
Acestea fiind spuse, evolutiile din lumea araba nu par a fi o problema regionala, la care contribuie doar actorii statali interesati. Este raspunsul unei populatii saracite si obosite fata de esecul planurilor de democratizare si globalizare economica conduse de SUA si partenerii sai regionali.
Decenii la rand, dictatorii au fost mentinuti la putere prin politica de aliante strategice a Washington-ului. Acum,  la primul semn de slabiciune – depresiunea economica mondiala -, democratia de fatada a sucombat. Altadata, capabili sa blocheze indepartarea de la putere a aliatilor sai impopulari, americanii realizeaza acum ca nu se pot lupta cu miscarea de rezistenta ad-hoc. Desi eterogene in compunerea lor, astfel de grupuri revolutionare n-au nevoie de planuri si strategii. Lipsa lor de omogenitate reprezinta in sine un pericol mult mai mare decat un grup cunoscut si cuantificabil.
De aceea, se dovedeste ca acolo unde liderii nationali cauta sa se mentina la putere prin metode opresive, in dauna vointei populare si prin saracirea continua a populatiei, exista premizele pentru rasturnarea lor prin forta. Indiferent de regiune sau religie, conducatorii autoritari nu mai sunt in siguranta. Trebuie sa se astepte la confruntari de strada si la sanctiuni violente din partea propriilor cetateni.
Mesajul pentru toti aceia care manifesta public sau latent reflexe autoritare este acela ca nu se mai pot baza la nesfarsit pe manipulare, control si curbe de sacrificiu in contul unor reforme abstracte. Pentru cei care si-au imaginat ca vor fi protejati de aliatii din umbra sau de organismele financiare mondiale, garantiile primite candva sunt, de acum incolo, simple sfaturi si recomandari.

Este un cuvant auzit din gura unui cetatean asezat cuminte, doua zile la rand, la coada, in fata Casei de Asigurari de Sanatate. Mi-am spus ca este o greseala involuntara a unui om simplu care incearca sa explice starea prin care trece. Sunt convins ca, la scara nationala, tot mai multi vad Romania ca un conglomerat intre infern si orice termen negativ de genul: incredibil, inadmisibil, imposibil.

(more…)

Sa vorbim putin despre revolutii. V-ati gandit, probabil, ca orice miscare revolutionara are un nucleu de indivizi uniti si suficient de hotarati sa-si impuna depasirea barierelor mentale si de protectie personala. Indiferent ca sunt motivati ideologic, tehnologic  sau etic, acestia isi construiesc un plan, apoi cauta adepti si sfarsesc prin a convinge masele sa-i urmeze. In cele din urma, miscarile populare legitimeaza o revolutie si obtin victoria daca rastoarna ordinea constitutionala sau ierarhia institutionala.

(more…)

S-a nimerit sa vad, recent, un film despre miscarile revolutionare italiene, de acum cateva decenii. Azi, tocmai i-au deshumat, in Romania, pe revolutionarii de profesie: sotii Ceausescu. O coincidenta care-mi aduce aminte de natura umana in forma ei contestatara. Toti au pornit pe drumul revolutiei cu dorinta unei lumi mai bune. Au gasit aliati si apoi, sustinere publica. Au imbratisat o ideologie rosie si au sfarsit precum niste schizofrenici: realitatea s-a transformat in utopie.

Surprinderea mea este sa descopar ca mai toti revolutionarii sunt, la inceput, oameni normali care gasesc o cale sa lupte pentru scopuri comune si, in principiu, corecte. Dar invariabil, la un moment dat, participarea lor civica se transforma in lupta armata si in eliminarea adversarilor. De aici incolo, revolutia devine perpetua, criminala si, in cele din urma, utopica. Nimeni nu poate schimba un regim constitutional fara vointa populara. Orice apare in loc, fara acceptul cetatenilor, se mentine prin tiranie.

Am lamurit chestiunea revolutiei apeland la istorie. Tot din exemplele trecutului am aflat si ce patesc revolutionarii. Unii mor in lupta, altii dispar dupa ce se incheie lupta, iar o mica parte isi exerseaza filonul socialist: devin ongisti sau aparatori ai drepturilor omului. Socati? Nu e cazul. Ultimii doi conducatori ai factiunii armate a miscarii de extrema stanga Prima Linea, dupa zeci de ani in puscarie pentru crime si distrugeri, s-au dedicat activitatilor filantropice. Ofera asistenta morala celor care nu-si gasesc un drum in viata.