Rusia isi aduce aminte de vremurile cand alte popoare tremurau de frica in fata Armatei Rosii. Cu un cuplu de conducatori dornici de revansa si grandoare, Moscova puncteaza la impresia artistica. As putea spune ca exceleaza, uneori. O parada cu tehnica de lupta din secolul 21 pare sa fie speranta unei foste glorii demult apuse. Cine ne poate confirma, insa, ca rachetele nucleare sau elicopterele de asalt nu sunt decat butaforie sau carcase uzate moral? Si pana la urma, pe cine mai sperie armele conventionale cand americanii se joaca pe calculator cu dusmanul si domina militar lumea cu gadget-uri tehnologice secrete?

Cand dezvaluirile Wikileaks au devenit publice la nivel mondial, Romania era mentionata in cateva telegrame care priveau pozitia oficiala fata de temele majore ale politicii americane. Nimic deosebit pentru securitatea nationala sau pentru relatiile de putere din interior. Au trecut cateva luni si cativa jurnalisti trimisi de grupul Realitatea – Catavencu participa la o intalnire cu fondatorul site-ului, personaj urmarit in mai multe tari pentru diferite capete de acuzare. Se speculeaza, automat, ca informatiile transmise de diplomatii americani de la Bucuresti ar fi cumparate de S.O. Vantu pentru a le utiliza in scopuri ascunse. In cele din urma, zeci de telegrame confidentiale apar in diferite spatii media romanesti. Pare ca presupusul cumparator le-a livrat altora suportul de continut, astfel incat sa i se piarda urma.

(more…)

Daca te uiti la anumite emisiuni tv si citesti in paralel presa internationala, vezi doua razboaie in Libia. Unul condus de o coalitie internationala, in baza unui mandat ONU, dar pe care Romania il ignora si altul condus politic de presedintele Frantei si militar de corpul de armata american din Africa. In timp ce unii comentatori autohtoni sunt convinsi ca ne-am facut de ras si suntem insolenti cu deciziile unor parteneri din Europa, in media occidentale tonul este critic la adresa initiatorilor interventiei si deseori marcat de confuzie.

De exemplu, presedintele american a trimis dupa doua zile de la inceperea interventiei o solicitare de aprobare pentru finantarea razboiului din partea Congresului. A motivat ca din ratiuni umanitare nu putea sa astepte. Nici despre comanda militara nu se poate stabili exact ce se va intampla. Americanii au agreat sa utilizeze sistemele lor avansate de supraveghere prin satelit si de fixare a tintelor terestre pentru loviturile de precizie, dar atentioneaza ca in cateva zile altcineva va prelua comanda. Francezii au declansat procedurile diplomatice si apoi s-au erijat in organizatorii eforturilor de strangere a membrilor coalitiei. Germania si Turcia, tari NATO esentiale in validarea si executarea misiunilor sub mandat international, refuza sa participe la actiune.

Cine face efortul sa citeasca si sa interpreteze corect situatia va descoperi si un detaliu extrem de relevant pentru definirea mai buna a starii de confuzie. Premierul Turciei a refuzat sustinerea Frantei din motive de protocol. Pentru ca nu a primit o invitatie oficiala din partea Parisului la conferinta tarilor dispuse sa intervina in Libia, Turcia prefera sa stea deoparte. Ar fi multe alte exemple care ne demonstreaza ca razboiul din Libia este atipic si unic. Si cred, in continuare, ca parerile de la televizor apartin unor oameni neavizati sau deranjati.

Un singur adevar poate fi admis in aceasta frenezie de opinii: Romania nu stie, deocamdata, cum sa se pozitioneze nici ca decizie la nivel international, nici ca imagine publica in plan intern.

LATER EDIT: Evolutiile in plan international imi confirma ca Romania a ales sa fie prudenta si chiar inactiva in cazul Libia. Republicanii il ameninta cu suspendarea din functie pe presedintele Obama pentru o presupusa incalcare a Constitutiei, iar Medvedev si Putin se contrazic, prima oara in public, pentru pozitia adoptata de Rusia in Consiliul de Securitate. Predictia mea este ca acest razboi va deveni un factor declansator al noului concept geo-strategic de multipolaritate.

Statele moderne isi cladesc forta si isi asigura suprematia, in mod democratic, prin instrumente rafinate dintr-un inventar bogat: ideologii politice, diplomatie publica, propaganda alba, impunerea drepturilor omului, generarea de crize, implicarea in rezolvarea lor pe cale economica sau militara. In Europa mai cu seama, aria de actiune se restrange la cateva arme: convergenta economica la un model stabilit pentru zona euro (Tratatul de la Maastricht) si protectia frontierelor in spatiul Schengen, s.a.

(more…)

Ieri, am urmarit cu interes referendumul din Moldova. Mi-am dorit sa vad o revolutie pasnica si am descoperit o tara fara viitor. Ii mangaiem pe crestet pe basarabeni, le oferim sprijin politic, le trimitem ajutoare la inundatii, mai multe decat sinistratilor nostri. In schimb, ei stau acasa si refuza sa-si aleaga, macar, presedintele prin vot direct, daca nu, sa termine odata cu criza constitutionala in care sunt de aproape doi ani.
A fost un obiectiv strategic la care multi romani s-au inhamat, la vedere sau in culise. Printre ei, un sociolog din Bucuresti, consilier principal al presedintelui interimar Ghimpu. Un alt sociolog de pe la Cluj a facut exit-poll-uri, iar un mogul a infiintat o televiziune pe calapod romanesc, doar sa priceapa “fratii” cum se traieste in lumea libera.
Rezultatul a fost rusinos. Strategiile politice au esuat, sondajele au neglijat esentialul: prezenta la vot, iar postul de televiziune n-a convins lumea sa mearga la urne. Desi logica este superflua in acest caz, as putea considera ca Voronin si comunistii lui, care au boicotat referendumul, i-au infrant pe romani.
Daca asta este dorinta moldovenilor, atunci la ce ne trebuie atata tevatura? Frati nu mai suntem, bani nu avem sa-i tinem in spate, interes nu exista in UE pentru inca o tara saraca. Esecul din Moldova este si o infrangere dureroasa, dar nerecunoscuta de presedintele Romaniei, in fata Rusiei. Se vede ca scandalul de spionaj de acum cateva saptamani a avut un rost: l-a atentionat pe seful statului ca se joaca prea tare cu chibriturile…