Ursul rusesc poate ca este slabit de puteri, dar cu toate acestea, este înca flamînd.

Sa nu ne facem iluzii. Rusia isi “face treaba” de putere regionala chiar daca termenul poate fi contestat. Unii rusofili ar vrea ca Maica Rusie sa fie in continuare o superputere. Si, intr-un alt context strategic, este acceptabila aceasta sustinere. Cat timp lumea a devenit multipolara dupa 1991, e corect ca Rusia sa fie unul dintre acei poli de putere. Numai ca, distantarea de puterile ocidentale dispuse la un parteneriat fara prea multe secrete, precum si metodele de interventie sau discursul criptic ale liderilor de la Kremlin fac din Rusia o putere de rangul doi. Nu si pentru tarile mici si medii. Din care face parte Georgia. Un partener preferat al NATO, in special datorita relatiei privilegiate cu Washingtonul. Ce se intampla acum in Caucaz reinvie mai multe controverse sau dileme de securitate pastrate in sertarele teoreticienilor sau analistilor de informatii, ingroziti de urmarile necunoscute ale incheierii Razboiului Rece. Conflictul armat i-a mutat pe acestia din fata computerelor si a cartilor, in fata hartilor si a usilor capitonate ale birourilor ministeriale. Nu mai are sens sa aflam, in aceste zile, cine are dreptate pentru ca, intr-un viitor apropiat, diplomatia va lua locul, incetul cu incetul, nervozitatii din teren si, astfel, starea de razboi va fi inlocuita cu dialogul. Vom reveni, cel mai probabil, la statutul anterior, de conflict inghetat. Cat priveste Rusia, este evidenta incapacitatea sa de a actiona concertat, adica sa-si acopere planurile militare cu decizii internationale sau cu sprijin “prietenesc”. Nici mediatic Rusia nu se sinchiseste prea tare de imaginea sa in ochii publicului occidental. Asta este o schimbare majora in strategia conducerii de la Kremlin. Pe vremea comunistilor, planificarea actiunilor in forta era intotdeauna precedata si sustinuta de propaganda. Nu mai exista premisele pentru asa ceva. Acum Rusia este singura in spatiul sau vital si in vecinatatea apropiata, un concept atat de drag liderilor de la Kremlin. In schimb, Georgia fara resurse militare se bazeaza exclusiv pe forta diasporei si a lobby-ului extern. Presedintele Saakasvili a provocat Moscova si toata lumea stie asta. Oricat de draga ne este independenta unei tari si oricat de corecta este pozitia georgienilor fata de ruperea teritoriul lor national, realitatea ramane aceeasi. Si pare de-a dreptul suprinzator ca, Tbilisi lanseaza astfel de actiuni ultimative fara consultarea prietenilor mai puternici sau fara evaluarea consecintelor imediate. Observ ca inca din prima zi a replicii rusilor spin-ul mediatic s-a mutat de pe ocuparea cu forta a unui teritoriu, in alt plan, al agresiunii Rusiei asupra Georgiei. In materie de razboi psihologic, Tbilisi a inversat, asadar, perceptia. Dar metodele de manual nu sunt suficiente cand te lupti cu o superputere. Scopul final nu poate fi doar murdarirea, sifonarea blazonului Rusiei. Nimeni nu se oboseste sa planifice miscari de masa, conferinte sau dezbateri la nivel inalt pentru a trage de maneca Rusia. Si atunci ce doreste Saakasvili? Acum e greu de spus. Unii cred ca a fost o neghiobie, altii ca era ultima lui sansa pentru a redeveni un lider providential in zona. Mai putin se vorbeste despre optiunea militara sau cea economica. Prima inseamna ca un ajutor solicitat si primit va conduce automat la deplasarea in teritoriul georgian a unor trupe de care Rusia sa se teama. Pot fi americane, dupa ce presedintele Bush a anuntat ajutor umanitar sub comanda unor forte militare ale Pentagonului. Turcia este si ea prietena cu Georgia. Saakasvili este de origine turca. Ucraina si-ar dori sa ajute cumva prietenii din est, dar nu poate prea multe, chiar daca le-a facut surprize rusilor prin conditionarea deplasarii navelor de razboi de la Sevastopol. Israelul este un alt furnizor important de armament sofisticat si numai interventia nervoasa a lui Putin a stopat pentru moment livrarea unor tehnologii periculoase pentru soldatii rusi. Economic, situatia este compromisa. Dezvoltarea Georgiei depinde in mare masura de transportul resurselor petroliere dinspre Caucaz spre Europa vestica. Proiectul Nabucco a sucombat definitiv prin miscarea planuita de Tbilisi. Nicio companie si niciun guvern nu vor mai sustine oleoductul care trece prin Georgia si ajunge, prin Romania, in restul Europei. Cum se poate termina acest razboi? Greu de spus. Este atipic si are o miza enorma dar imperceptibila. Americanii au un interes special si in acelasi timp o obligatie fata de georgieni. Precedentul Kosovo, in schimb, ii incurca. Rusia nu poate pierde intr-o disputa juridica, tocmai datorita acestui precedent. Este previzibila alipirea daca nu, independenta formala, a celor doua regiuni din nordul Georgiei: Abhazia si Osetia de sud. Mai departe insa, nu se poate stabili ce fel de retragere isi propun rusii din teritoriul unui stat suveran. Ce ironie a sortii sa vezi orasul natal al lui Stalin, Gori, distrus de compatriotii lui, tineri rusi nascuti intr-o perioada cand comunismul devenise istorie. Acum, insa, vremurile sunt altele, iar imaginile demonstreaza ca pacea este foarte departe…