Prefer cuvantul autenticitate, in masura in care timpul si experienta mi-au permis sa constientizez ca adevarul poate fi multiplu. Exista un adevar al momentului. Exista un adevar propriu fiecarui individ. Trebuie deci sa relativizezi. Cu sinceritatea, in schimb, nu te poti juca.- NICOLAS SARKOZY

Cel care a ajuns presedintele Frantei, fara sa aiba “origine” sanatoasa si nici acces in elita administrativa din Hexagon, a scos aceste vorbe memorabile. Pentru Sarkozy, care poseda un tip de personalitate narcisic compensatorie, nu exista in vocabular verbul a gresi.

(Individul din aceasta categorie isi spune ca trebuie sa fie exigent cu sine insusi, sa fie iubit, chiar si atat de imperfect, e normal sa fie aprobat in alte feluri, trebuie sa domine viata, are nevoie de recunoastere sau de admiratie, are nevoie sa fie util sau indispensabil celorlalti si poseda o imensa dorinta de a le da oamenilor un sentiment de securitate).

Pentru el, orice critica sau contestare este nedreapta ori rauvoitoare. In incercarea sa de a justifica minciuna, liderul francez gaseste de cuviinta sa relativizeze adevarul. Si, in contrapondere, sa considere sinceritatea drept autenticitate. Asa se explica probabil de ce era atat de relaxat cand a spus reporterilor ca toti sefii lor sunt prietenii lui. Un astfel de personaj reprezinta un model pentru multi politicieni romani. Se iubesc pe sine, se considera nedreptatiti si plini de defecte ascunse, dar acceptabile in mintea lor prin prisma startului nefericit in societate. Acesti oameni poseda un nivel ridicat de dominare, insa, precum toate excesele, ce e prea mult strica. Perseverenta este calitatea incapatanatilor si incapatanarea este defectul perseverentilor, nu-i asa? La cine credeti ca ma gandesc acum?

Ultima zi prin Bruxelles. Orasul nu se dezminte. Dimineata m-a intampinat cu nori amenintatori, de ploaie. Pana sa parasesc hotelul, soarele a aparut si a ramas pe cer toata ziua, fenomen destul de rar in aceasta parte a continentului. M-am trezit devreme pentru ca trebuia sa ajung la Parlamentul European, sa asist la prezentarea unei petitii. Mi-am facut rapid bagajul, mi-am predat cheile si am luat un taxi. In 10 minute am ajuns in fata intrarii. Cu tot cu bagajele de avion, am trecut prin filtrul de securitate si am ajuns in sala unde se desfasura audierea (fara bagaje, lasate intr-un birou pana seara cand voi ajunge la aeroport). Zeci de membri ai Parlamentului erau reuniti in Comisia de petitii. Printre ei, cativa romani. Se vorbeste in toate limbile pamantului, mai precis in cele 27 ale tarilor membre UE. E distractiv sa-i vezi pe parlamentari cum isi lanseaza discursul in limba materna, in timp ce, ceilalti stau cu urechile ciulite la casca, in asteptarea traducerii. Adevarata provocare pentru interpreti este sa fie pregatiti, in orice clipa, sa traduca aproape instantaneu tot ce se spune in sala. Scopul audierii: celebrul proiect arhitectonic al companiei Millenium. Cladirea uriasa de langa Catedrala romano-catolica din Bucuresti. Degeaba a venit arhiepiscopul Robu sa ceara Parlamentului european sa intervina. Pentru ca, desi crestini si multi dintre ei catolici, parlamentarii nu pot face nimic. Doar sa se infioare si sa ceara revoltati Guvernului roman sa respecte legea. Si, ce daca? Bineinteles, ca Guvernul roman va raspunde ca respecta legea. Si ca, oricum, exista un proces in instanta ( evident, de lunga durata) care va stabili adevarul. In spatele afacerii sunt multe ite care te pot ingretosa, dar ce mai conteaza, cat timp banul este mai presus de orice respect pentru cultura sau protectia mediului. Plec plictisit de la sedinta. S-a terminat previzibil. Mai curand ma satisface sa rememorez doua momente relevante pentru felul in care se face politica europeana, despre care am aflat amanunte in zilele sederii mele la Bruxelles. De exemplu, o doamna parlamentar din Franta a trimis o scrisoare de multumire ambasadorului francez. In scrisoare, se vorbea pe un ton de ironie nemasurata despre eroarea impardonabila a presedintelui Sarkozy, care a trimis tuturor parlamentarilor un cadou cu ocazia preluarii presedintiei UE. Frantuzoaica primise, ca dealtfel toate colegele sale, un cadou identic cu al barbatilor: o cravata. Ca urmare, i-a atras atentia ambasadorului ca, pe viitor, ar fi indicat sa transforme in cutuma atentiile pentru membrii de familie sau prietenilor! Pornind de aici m-am tot intrebat zilele astea daca avem nevoie de acest mastodont european. Desi sunt adeptul unei ipotetice Federatii continentale, ma ingrozesc la gandul ca aceste institutii ultrabirocratice inghit enorm de multi bani. Prea multi, dupa parerea mea, fata de eficienta si scopul pentru care au fost create.
O alta povestioara draguta ne priveste si pe noi, romanii. In vara, raportul Comisiei Europene ne-a cam mustruluit pentru ineficienta in materie de aplicare a legilor, in special impotriva coruptiei. Motiv de suparare si pentru presedintele Basescu. O intalnire cu totii liderii politici era necesara. S-a organizat aceasta intrunire si cat a fost presa de fata, tonul era “sfasietor”. Ce ne facem cu tarisoara noastra? Este inadmisibil sa fim inca un an monitorizati, si tot asa. Nici domnul Geoana, lasat sa vorbeasca in fata camerelor, nu s-a exprimat altfel. Insa dupa ce usile s-au inchis, show-ul a inceput. Presedintele l-a lasat pe Vadim Tudor sa-l “scrijeleasca” cu rautati si cu perle din “Romania Mare”. Ceilalti lideri si-au recitat “poezia” sau, dupa caz, punctajul primit de-a gata de la functionarii partidului. Intalnirea parea ca se apropie de final cand un vechi adversar de-al presedintelui remarca faptul ca propunerea de reactie a Romaniei la comunicarea Comisiei se baza pe un raport al expertilor si nu pe decizia comisarilor. “Inamicul” domnului Basescu ii atrage atentia asupra gafei si il pune in incurcatura. Potop de tipete si ironii. Presedintele nu vrea sa recunoasca greseala, in timp ce partenerul de dialog ii atrage atentia ca a fost indus in eroare sau, mai grav, a acceptat sa fie trimise la Bruxelles informatii false. Presedintele se da de gol si le apara pe Monica Macovei si pe Alina Mungiu Pippidi, doua personaje suspectate, deobicei, de astfel de gesturi dar al caror nume nu fusesera mentionate la intalnire. Temperatura dialogului creste. Doamnele sunt aparate de presedinte, insa inutil, fiindca in afara celor doua, niciun alt nume nu mai este pomenit. In inferioritate, seful statului cauta ajutor de la consilieri, insa nimeni nu se ofera. In cele din urma, dialogul se inchide brusc si fara rezultatul scontat de catre gazda intalnirii. Ulterior, publicul afla ca discutia a fost cordiala si plina de concluzii optimiste. In spatele usilor inchise fusese un macel verbal care a largit si mai mult falia intre politicieni. “Rezultatul” a fost exploatat de Comisia Europeana care ne-a lasat sa ne “batem” singuri, acasa. Cam la fel facem si cu alte proiecte sau initiative europene pe care le ratam din cauza unor ambitii stupide, la nivel inalt. Si pentru ca mai am putin si plec la aeroport, mi-am adus aminte ce spunea Himmler despre dusmani: Eu n-am dusmani! Daca ar aparea vreodata, i-as elimina!
Cu gandul asta, ma indrept agale spre noua mea activitate. Imi schimb, putin, “profilul”!