Pe nesimtite si din cauza unei erori de parcurs al unei democratii viciate, Romania se indreapta spre o republica a “inadaptatilor”. Acestia nu sunt, asa cum ati crede, cetatenii obisnuiti (torturati de samavolniciile liderilor lor), ci  indivizii care se considera indispensabili; aceia care si-au construit statui si se baricadeaza in spatele lor. In mod paradoxal si exceptional aceasta “noua republica” aduna din cotloanele sale infectate de ipocrizie si amoralitate tot felul de minti deranjate.

Experimentele nereusite, carierele distruse sau proiectele nefinalizate ale conglomeratului de interese politice, de business si de intelligence  au produs o masa critica de indivizi care nu-si mai gasesc locul in parcelele stabilite candva. Acestia sunt “glorii” fabricate, cu multe medalii atribuite in secret. Rand pe rand, ei si-au vazut deconspirata “legenda”, au ramas blocati in liftul care-i transporta intre palierele de decizie, au devenit o povara mult prea grea pentru sponsorii lor. Dar indispensabilii nu sunt “programati” sa renunte si nici nu au conceptul unei “adormiri” elegante.

In ultimul an i-ati remarcat in forma lor gaunoasa, artificiala ori demagogica. Sunt oamenii cu proiecte fastuoase, cu sustineri grandioase si cu promisiuni fara valoare. Sunt unicatele care nu vor sa fie retrase din fabricatie. Fiecare este liderul singuratic al unui proiect de salvare a Romaniei si de transformare radicala spre o noua societate.

Numarati-i cand apar la televizor, uitati-va cine au fost si ce vor sa fie, puneti-i deoparte de restul si apoi adunati-i intr-un singur loc. Veti gasi in ei un numitor comun. Sunt alergatori de cursa lunga ale caror culoare se unesc la finish. Traim vremuri exceptionale si tulburatoare. Toata scursura de caractere umane savant deghizata in organizatiile cheie ale statului se disociaza in sute de particule si se recristalizeaza sub o alta forma, peste un an. Precum pilitura de fier atrasa de un magnet….

Era o vreme cand politica o practicau doar nobilii. Acestia reprezentau mai putin de unu la suta din totalul populatiei unei tari. Cand a aparut statul – natiune, industriasii si reprezentantii mediului comercial au negociat cu puterea politica avantajele asteptate pentru cresterea profiturilor. Cu timpul, i-au convins pe decidenti ca fara accesul la resurse puterea lor nu poate fi pastrata si, eventual, recuperata. In paralel cu democratizarea mondiala, detinatorii de resurse au devenit “sponsorii” si “partenerii” clasei privilegiate. In total, aproximativ 20 la suta dintr-o natiune detine parghiile invizibile pentru controlul restului populatiei.

O analiza globala a fenomenului evolutiei industriale si a relatiilor din sfera politica ne conduce la ideea ca ierarhia stabilita pentru actorii politici nu este rodul unei competitii bazata pe merite. Cu cat statul este mai slab institutional, iar puterea politica mai autoritara, cu atat grupul celor unu la suta este compus din indivizi nereprezentativi, adica lipsiti de calitati morale intrinseci sau dobandite in decursul unei experiente indelungate.

Asa am ajuns sa remarc o explicatie a ministrului Elena Udrea:

“Sunt oameni care vin in politica avand deja o bunastare, si cu siguranta acest lucru ii face mai putin sensibil la tentatii. Sunt oameni care fac politica pentru ca vor sa faca o cariera, este si cazul meu. Am deja sapte ani in politica, vreau sa fac o cariera din asta. Eu am vrut sa fiu ministru pentru ca un politician care nu ajunge intr-o functie de administratie nu face politica cu adevarat.”

La suprafata, opiniile sale sunt corecte. Daca ar fi studiat stiintele sociale, sunt convins ca afirmatiile doamnei ministru erau altele. Ar fi stiut ca nu exista nicio certitudine de prevalenta in fata altor indivizi, dupa gradul de inavutire. Cum spuneam, nobilii au detinut acum cateva secole dreptul exclusiv de exercitare a prerogativelor politice. Nu mai este cazul in zilele noastre. Poate ca din punct de vedere moral exista un confort etic sa fii bogat, dar asta n-are a face cu profesionalizarea sau performanta intr-un domeniu.

Un alt enunt criticabil este atunci cand admiti ca detii o avere dar vrei sa faci cariera intr-un segment al societatii bazat pe alte criterii decat profitul financiar. Un politician nu opereaza cu termeni economici cand cauta sa obtina simpatia alegatorilor. Prin urmare, nu valoarea proprietatilor personale sau numarul conturilor bancare ale unui politician ofera incredere oamenilor, ci modul in care au fost obtinute acestea.

Din nefericire, in Romania legitimitatea unor functii executive sau administrative se obtine dupa ce participi la competitii politice. Adica, anapoda decat ar fi logic sa se intample. Mai intai ai performante in domenii profesionale si abia apoi cauti recunoasterea publica. Acest fapt, ne inoculeaza falsa idee ca intrarea in spatiul politic este pasul obligatoriu catre functia administrativa. Un mesaj deosebit de nefast si demoralizant pentru aspirantii comuni (fara avere sau carnet de partid) la pozitii de experti in aparatul administrativ al statului.

Finalul justificarii doamnei Udrea, ne lamureste ca aceasta este o predispozitie latenta in mintea multora. A fi politician este o definitie goala de continut daca nu i se asociaza si o latura mercantila. Aici este confuzia si, in acelasi timp,  contradictia des intalnite in randul actorilor politici: tanjesc dupa o “cariera” de tranzitie spre o pozitie dominanta in aparatul executiv. Nu pentru indeplinirea unor promisiuni sau nevoi ale electorilor care i-au ales sa-i reprezinte, ci pentru desavarsirea unui ciclu de viata si implinirea unei ambitii personale.

Accesul la resurse despre care vorbeam la inceputul articolului nu mai reprezinta apanajul exclusiv al mediului economic. Insusi statul, prin politicienii sai, largeste procentul de unul la suta si acapareaza cat mai mult posibil din celelalte 19 procente. In cele din urma, raportul intre condusi si conducatori ramane acelasi, doar forta celor din urma se intareste. Aceasta este explicatia mea pentru esecul reformei clasei politice din Romania. Combinarea puterii de decizie cu aceea economica a depreciat vadit echilibrul de forte si a intarit nepermis puterea informala a statului. Acesta  s-a transformat dintr-un arbitru relativ neutru pe piata libera intr-un gatekeeper al intereselor economico-politice exprimate doar de grupul politic dominant.

Primele vesti din 2011 pe care le-am receptionat fugar de la stiri sunt despre romani care-si platesc taxele si impozitele locale. Nimic nou, as zice. In fiecare inceput de an, in lipsa de subiecte, presa ofera (in exces) informatii utilitare si raspunde la intrebari banale: cine, unde, cum plateste ceva?

(more…)

Urmaresc in fiecare zi nastrusnicele aventuri ale guvernantilor. Stiu ca nu tot ce auzim sau vedem este rautate. Uneori e si prostie.  Dar, fiindca m-am plictisit sa mai vizionez jurnalele de stiri (cu exceptia celor la care sunt obligat sa muncesc), descopar involuntar mostre de fermitate din alte surse.

(more…)

Dupa ce morisca de pseudo-stiri s-a pus in miscare si a tocat marunt subiectul generozitatii bogatilor, am avut timp sa reflectez, in liniste, la tema. In termeni simpli, avem de-a face cu doua chestiuni diferite: caritate vs. filantropie. Pot fi  opuse, dar si complementare. Factorul declansator al dezbaterii a fost reunirea celor mai bogati americani intr-un efort colosal de sprijinire a societatii americane. Aflati in dizgratie publica din cauza crizei mondiale, miliardarii fac un angajament moral sa-si doneze cat vor din avere. Modelul a fost preluat rapid de media din Romania si asimilat stupid.

(more…)