Presedintele roman nu poate fi acuzat de blasfemie impotriva democratiei sau de scranteala politica daca vede in viitor o sansa pentru construirea Statelor Unite ale Europei. Un proiect vechi si mereu actual, dar imposibil de acomodat la nivel practic. Singurul impediment in calea acestui plan considerat utopic – cedarea de suveranitate – nu este doar un subiect de dezbatere in conclavuri stiintifice. A renunta, in parte, la suveranitatea unui stat inseamna sa admiti ca este necesara o noua ordine mondiala si o reorganizare a sistemului capitalist. Asadar, posibilitatea ca Romania sa creada in restrangerea suveranitatii nationale seamana cumva cu un gest curajos (in cel mai bun caz) din partea unui subaltern zelos. Statele mari ale Europei, “calauze” ale evolutiei societatii umane sunt si ele convinse ca problema suveranitatii incurca proiectul federalizarii si supravietuirea Uniunii Europene. Dar acestea au, mai intai, de surmontat o prejudecata ancestrala: nu sunt tentate sa imparta bogatia ori securitatea cetatenilor lor cu cei mai slabi sau mai saraci. Un egalitarism functional intre statele europene este un vis frumos pentru romani, dar un cosmar pentru francezi, de exemplu. Prespunand ca asemenea planuri pot ajunge la un final, Romania va avea, paradoxal, de castigat. Nu suntem o tara capabila sa ne guvernam eficient, suntem usor de cumparat ca multime si greu de mobilizat ca indivizi. Tocmai de aceea, inclin sa vad acceptul nesolicitat al presedintelui Basescu pentru o noua forma de guvernare europeana in acelasi plan de gandire cu al miliardarului american Thiel.

Ideea acestuia porneste tot de la un experiment interesant, aplicat cu succes in spatiul virtual. Desi nu este politician,Thiel apeleaza la un model politic. Aflat la extrema dreapta, asa cum la stanga este comunismul, libertarianismul. Adeptii sai cred ca statul trebuie sa dispara, iar oamenii sa decida singuri cum vor sa se asocieze. Proiectul lui Thiel porneste de la zero, spre deosebire de propunerea lui Basescu. In loc sa atomizezi statele, infiintezi altele. Ideea lui Thiel – micro-state pe platforme marine cu cetateni liberi – nu este, totusi, noua. Au existat destule exemple in antichitate. Gaselnita lui este spatiul izolat fizic, insa, conectat virtual cu restul lumii. Experimentul, deja popular prin jocul Second Life, are putine sanse de reusita daca judecam prin prisma regulile unui stat clasic. Totusi, el ar putea sa ne ofere o imagine sau chiar un model real daca admitem ca milioane de oameni vor accepta sa paraseasca iluzia apartenentei la o forma de organizare traditionala.

Daca ar fi sa pariez pentru una dintre cele doua variante, as vedea fezabila mai curand ideea lui Thiel. Este mai usor sa construiesti ceva nou decat sa modifici ceva vechi.

La limita, se poate accepta un astfel de comportament. Alte guverne occidentale s-au purtat mult mai dur cu fostii suverani. Chiar si la noi, istoria recenta ne arata cum regele a fost dat afara din tara de guvernul post-revolutionar si a trait in exil vreme de un deceniu. Abia in guvernarea Nastase, inteligenta politica si nevoia de racordare a tarii la institutiile europene si trans-atlantice l-au readus definitiv in tara pe fostul monarh.

In tot acest timp, alaturi de partidele istorice, aparatoare ale regalitatii, s-a raliat constant si viguros o pleiada de militanti pro-monarhie. Adica acei intelectuali, jurnalisti si activisti ai societatii civile care mai tarziu s-au apropiat politic de Traian Basescu. Unii dintre ei, virulenti critici ai regimurilor de stanga, organizatori de manifestatii si de proteste publice. Sa nu uitam ca PNTCD si PNL erau fidele Majestatii sale chiar daca programul lor politic nu punea in discutie forma de organizare republicana a tarii.

Cert este ca foarte multi sustinatori din zilele noastre ai lui Traian Basescu s-au declarat fara retineri partizanii dreptei istorice din perioada CDR. Acestia ocupa acum functii si au privilegii prin bunavointa sefului statului si a partidului care l-a sustinut in alegeri. Unii dintre ei, putini ce-i drept, au cazut la testul de fidelitate. L-au aparat pe fostul suveran si i-au cerut presedintelui sa-si retraga afirmatia de “inalta tradare”.

Sunt insa multi care astazi tac malc desi si-au construit o cariera pe imaginea de luptator in slujba Casei Regale. Ei, de fapt, sunt aceia care au trecut testul de incredere. Il reneaga pe cel care i-a propulsat in spatiul public, isi incalca propriile principii si devin fata de constiinta lor ceea ce au fost dintotdeauna: niste tradatori lasi. Cred ca a fost un test reusit, fiindca imi confirma o convingere mai veche: suntem inconjurati de o pustietate de suflete vandute.

Cum Romania este o tara chinuita de criza si in vesnica nevoie de investitii externe, tema atragerii de capital strain a fost frecvent exploatata pe parcursul ultimelor decenii. Astazi, cand banii sunt putini si dramuiti pe proiecte viabile, conferintele economice sau forumurile cu participare la nivel inalt par desuete pentru conducatorii nostri. Asa imi explic de ce presedintele Traian Basescu s-a incumetat sa lanseze public, tocmai la Londra, un discurs cu pretentii academice. In patria parlamentarismului, acolo unde nu exista Constitutie, seful statului roman s-a aventurat intr-un spatiu necunoscut, al contestarii sistemului politico-economic liberal.

Criza economica pe care o traversam ne-a facut sa descoperim insa ca vietile si libertatile multor oameni sunt constranse de un gen de stat cu totul diferit. Un stat interventionist, care consuma resurse enorme, care este bazat pe o birocratie extinsa.Las specialistilor in filozofie politica sarcina de a dezbate meritele si defectele diferitelor formule de stat capitalist. Eu ma multumesc doar sa arat, acum, catre o stare de fapt pe care o percepem cu totii. Criza mondiala ne-a demonstrat cat de vulnerabile sunt statele care intervin in exces in mersul pietei libere, inclusiv pe piata fortei de munca sau in protectia sociala, de multe ori, nejunstificat de extinsa. Situatia actuala este mai serioasa decat ne-o sugereaza un calcul pur economic. Democratia, inainte de orice, trebuie sa fie sustenabila. Deficitele severe si cronice, un grad de indatorare in continua crestere si un regim punitiv al impozitarii sunt incompatibile cu principiile unei ordini politice construita in jurul valorilor libertatii si responsabilitatii individuale. Piata libera nu este anexa statului social, ci statul social depinde de bunul-mers al pietei libere. Exista un permanent pericol care vine dinspre politicieni: alocarea de beneficii unor sectiuni ale electoratului pentru a-si asigura sustinerea in alegeri. Acest fapt implica o vulnerabilitate considerabila pentru intreaga societate, pentru ca institutiile reprezentative devin instrumente ale unor grupuri, in loc ca aceste institutii sa lucreze in interesul public general. Spirala beneficiilor nejustificate se intretine apoi singura.

Am pastrat toate aceste pasaje pentru a risipi orice urma de indoiala. Nu l-am auzit nici macar o data pe seful statului cu un discurs atat de elevat. In sapte ani de exercitiu, nu tin minte sa fi auzit o prelegere construita cu meticulozitate, respectand canoanele exprimarii publice. Sunt invidios pe cetatenii britanici care au privilegiul sa-l auda pe presedintele roman folosind un limbaj atat de elegant.
Sunt convins ca normalitatea nu i-a impresionat pe britanici, insa contradictiile logice, da. Cine a scris acest text are carente grave de intelegere a rolului statului, a valorilor liberale si a democratiei in timpurile moderne. Daca britanicii ar auzi de la propriul guvern ca libertatile lor sunt constranse de interventia statului ar crede ca traiesc intr-un regim autoritar. Si totusi, acest mesaj il transmite presedintele Romaniei: cetatenii sai sufera la capitolul drepturi si libertati din pricina unui stat interventionist. Nu stiu ce a vrut sa spuna seful statului, dar prin afirmatia sa confirma teoria opozitiei ca nu traim intr-un stat de drept.
O alta eroare grava este identificarea statului ca vinovat pentru declansarea crizei mondiale prin interventia sa in piata libera. Se vede ca autorul textului nu se pricepe la economie politica, chiar daca lasa de inteles ca are ceva cunostinte de filosofie politica. Pentru britanici o asemenea atribuire este ridicola. Toata lumea informata stie ca din cauza statului american care a dereglementat pietele si a esuat in supravegherea acestora s-a produs crahul financiar de pe Wall Street. Si pentru a invarti si mai tare cutitul in rana ignorantei, trebuie spus ca statul american a intervenit in forta pentru a salva economia nationala de la dezastru prin preluarea de active si datorii ale bancilor si fondurilor de investitii intrate in faliment. Mai simplu, daca nu intervenea statul, cutremurul economic era devastator. Si asta au facut mai toate guvernele responsabile…

A treia eroare logica. In democratie, alesul nu are ce cheltui. Doar guvernantul administreaza resursele si aloca fonduri. In democratia veritabila, alesii nu asigura beneficii electoratului pentru mentinerea la putere. Cand le transmiti unor cetateni din alte tari unde functioneaza regulile democratice astfel de pericole, reactia lor este de consternare. Singurul sens pe care-l pot da acestor interpretari la nivel inalt este ca la tine acasa totul este anapoda. Prin urmare, vor crede ca este ceva in neregula cu democratia din tara pe care o conduci. Si cum la putere este partidul care te sustine, orice individ crescut intr-o democratie veritabila se va intreba: cine va opreste sa schimbati starea de fapt?

Dupa ce am analizat acest discurs, la fel ca numerosii auditori aflati in sala, inteleg mai bine de ce unii lideri trebuie sa se rezume la ceea ce stiu mai bine sa faca si sa lase gandirea pe seama filozofilor sau specialistilor. Desigur, ar mai putea fi si o alta varianta: presedintele sa fie mai atent la cei care ii scriu mesajele.

“Toti oamenii au fost creati egali; Creatorul le-a conferit drepturi inalienabile, printre primele numarandu-se: dreptul la viata,dreptul la libertate,dreptul la fericire (…). Cand o guvernare, indiferent de forma sa, se indeparteaza de aceste scopuri, poporul are dreptul sa o schimbe” (…)

In 1947, cand conflagratia mondiala era incheiata, o alta confruntare mai extinsa si de lunga durata s-a declansat. Razboiul Rece a inceput si s-a prelungit atatea decenii, din motive ideologice. Odata ce natura umana accepta ca drepturile sale sunt tranzactionabile si interpretabile, in functie de regimul aflat la putere, polarizarea taberelor pro si contra conduce automat la un dialog al surzilor. In timpul discutiilor din Cadrul unei Comisii ONU pentru elaborarea Declaratiei universale a drepturilor omului, cele doua blocuri antagonice si-au clarificat pozitiile ireconciliabile. “Vrem oameni liberi, nu sclavi bine hraniti!”, spunea ambasadorul britanic. “Chiar si niste oameni liberi pot muri de foame”, i-a raspuns ambasadorul ucrainean. Capitalistii ii acuzau pe comunisti ca resping drepturile civile si politice in scopul blocarii exercitarii libertatilor democratice. Viceversa, liderii comunisti ii acuzau pe occidentali ca apeleaza la democratie pentru a masca indiferenta lor fata de justitia sociala.
Ideologia nu trebuie interpretata doar ca un corp de norme si procese de natura politica. Aceasta este o greseala frecvent intalnita in randul celor care privesc prea mult la televizor si citesc rareori carti de istorie, stiinte politice sau filozofie. Nicicum nu sugerez ca aceia care buchisesc cartile sunt o garantie a succesului in leadership si buna guvernare. Se poate ajunge chiar la un paradox. Cum ar fi acela cand oameni educati si experimentati incearca sa gaseasca explicatii pentru comportamente si atitudini inexplicabile lor.
Sa luam un exemplu:
In tot mandatul lui Traian Basescu, politicienii din opozitie se revoltau si reclamau actiuni si exprimari inadmisbile pentru un sef de stat. Nici astazi n-au gasit o strategie de raspuns si de contracarare a ceea ce ei numesc derapaje sau excese de la principiile democratice. Oameni scoliti si antrenati in sistemul politic romanesc, acestia capotau in fata unui adversar cu un renume care-i surclaseaza puterile.

Strategia lor este inadecvata contextului pentru ca alimenteaza paradoxul in care i-a plasat Traian Basescu. Asa cum comunistii si capitalistii se confruntau la nesfarsit din motive ideologice, asa si opozitia cu puterea politica din Romania se gasesc in doua planuri ireductibile. Unii isi construiesc strategia de comunicare pe suprematia legii si abtinerea de la specularea limitelor moralitatii, ceilalti reformuleaza normele si regulile deontologice, astfel incat sa modeleze dispozitiile legale in atingerea propriilor obiective.

In timp ce Traian Basescu si-a creat un sistem propriu de referinta la nivel moral, oponentii sai il judeca dupa reactiile sale in plan juridic. Seful statului are mare grija sa nu depaseasca limitele constitutionale si legale, insa, exploateaza la maximum ambiguitatile si vulnerabilitatile sistemului legislativ. Faptul ca are un spatiu mare de manevra tine de constructia sa normativa in plan moral. Binele si raul sunt limitele stabilite de fiecare individ. Cat timp democratia nu a impus si legi morale, ceea ce considera Traian Basescu moral sau imoral nu are corespondent in mintea adversarilor sai. Acesta este paradoxul in care i-a atras. Iar acestia cauta sa convinga publicul ca Traian Basescu forteaza legea, in timp ce el, de fapt, speculeaza limitele legalitatii, in beneficiu propriu, din perspectiva unui individ cu o morala proprie. Pentru a raspunde eficient la aceasta strategie, opozitia nu are de ales decat sa iasa din logica legalitatii si sa patrunda pe terenul minat al moralitatii.

Sa nu ne facem iluzii! Adversarii nu-si vor schimba strategiile pentru a iesi din cercul vicios in care au intrat. O “cursa a inarmarilor” si o escaladare a conflictului sunt previzibile. Asa cum Razboiul Rece a durat pana cand unul dintre rivali a falimentat, tot asa se va sfarsi si paradoxul general in care am fost atrasi fara voie de atatia ani.

Instinctul de vanator al lui Traian Basescu a creat premisele unei radicalizari si apoi ale unei polarizari electorale. Cat timp tacticile de dezbinare a fortelor concurente si de atragere a unor aliati rupti din acestea au functionat, planul presedintelui a dat roade. In ultimii ani, toate partidele cu potential de guvernare au fost racolate, in etape diferite, alaturi de PDL, in scopul obtinerii unei majoritati. In lipsa unor identitati doctrinare ireconciliabile si datorita apetitului de nestavilit pentru accesul la resurse din partea tuturor politicienilor, jocul strategic al lui Traian Basescu a avut succes.

O alta tactica, aceea de deposedare a functiilor parlamentare de la adversari a favorizat inchegarea majoritatilor conjuncturale. In acest moment, optiunile de manevra ale lui Traian Basescu, pentru 2012, s-au redus considerabil. Desi pare fortata asocierea numelui presedintelui cu USL, evidenta factorului declansator nu poate fi negata. Adversarii sai s-au vazut obligati sa lupte contra unui dusman feroce si deosebit de puternic. Culoarele pe care aleargau pana acum le asigurau reprezentarea in Parlament, dar nicidecum victoria totala. Atat liberalii cat si social-democratii realizeaza ca batalia pentru cucerirea puterii in Romania se poarta cu alte arme, mai potrivite conflictelor militare decat electorale.

Desigur ca era logic si ipotetic avantajos, in termeni relativi, ca fiecare partid sa-si adune singur voturile si apoi sa incerce sa le insumeze in vederea obtinerii unei majoritati. Dar s-a vazut cum tentatia accesului la resurse si tradarea unora mai slabi de inger dejoaca de fiecare data optiunea populara. Istoria guvernarilor sub Basescu a clarificat sursa esecurilor. Viitorul apartine celor care admit greseala si resping dezbinarea.

Cum anume pot fi invinse masinaria PDL si logistica prezidentiala? Printr-o abordare diferita a strategiilor politice si, mai ales, prin infruntarea mastodontului cu forte de dimensiuni apropiate. Asa se explica demersul comun PSD – PNL. Acestea asigura pentru alegeri un camp de manevra urias cu resurse partajate in trei (nu este de neglijat aportul mediatic si financiar al PC) si cu sustinere populara multiplicata. Batalia pentru 2012 nu se va da in slogane si afise, ci in sute de milioane de euro si milioane de militanti.

Impotriva unui partid sprijinit de un aparat administrativ enorm la care se adauga fonduri financiare colosale si un conglomerat media sponsorizat masiv, opozitia nu are nicio sansa daca actioneaza separat. In logica razboiului, in fata unui adversar militar dominant tacticile de hartuire pe flancuri asigura doar victorii partiale si o slabire a fortelor, nu si distrugerea totala.  Asadar,  este de preferat ca USL sa opuna candidatului PDL unul comun – care va avea in spate electoratul insumat si logistica partenerilor.

Calculul electoral clasic este irelevant in acest proces. O suma a procentelor nu conduce automat la o majoritate necesara pentru formarea viitorului Guvern. Traian Basescu nu poate fi nici suspendat, nici obligat sa aleaga propunerea formatiunilor care depasesc partidul prezidential pentru formarea unui Guvern. Dar poate fi pus in fata faptului implinit. Constitutional, orice constructie politica validata juridic si apoi electoral raspunde pe deplin unei formule de guvernare rezultata din alegeri.

Care sunt riscurile ascunse ale polului anti – PDL?

Consolidarea sentimentului de incredere reciproca a activistilor Uniunii. Orice animozitate interna va duce la defectiuni in teritoriu, la mici compromisuri urmate de mici diferente de electorat la numaratoarea finala.

Mesajul public. Este aproape imposibil sa te diferentiezi doctrinar si in acelasi timp sa transmiti mesaje unitar. Numai un centru de comanda care detine controlul imaginii publice poate fabrica retete sigure si upgrade-uri la planurile de comunicare. O disciplina mecanica si o infranare emotionala trebuie exersate permanent cu vectorii de imagine selectati.

Repartizarea candidaturilor. Este, probabil, cel mai delicat indicator al succesului USL. Faptul ca PSD arata disponibilitate pentru paritate cu PNL transmite, deocamdata, determinare pentru obtinerea rezultatului final. Dar testul de rezistenta va fi abia cand listele electorale se vor fi depus la BEC.

Coalizarea electoratului pasiv. Dupa deznodamantul de la prezidentiale, cand Traian Basescu parea victima sigura in fata aliantei care-l sustinea pe Mircea Geoana, aceasta arma se dovedeste a fi o sabie cu doua taisuri. Algoritmul electoral nu tine cont doar de suma procentelor din sondaje. Ultimele zile dinaintea scrutinului sunt critice pentru cristalizarea optiunilor alegatorilor. In schimb, si o campanie electorala prea lunga poate intari in mintea indecisilor imaginea unei dispute intre doua blocuri politice. Desigur ca PDL este, in acest moment, departe de modelarea unui adversar de acelasi calibru cu USL. UDMR si UNPR sunt partide minore. O coalitie capabila sa raspunda simetric USL se poate realiza numai prin inventarea altor miscari anti-sistem, eventual civice si opuse doctrinelor clasice.

Orgoliile postelectorale. Castigarea alegerilor nu este o garantie pentru succesul USL. O victorie obtinuta cu dificultate si la diferenta mica va motiva multi partizani ai schimbarii sa participe la administrarea resurselor. Nu doar functiile guvernamentale sunt in joc, ci si impartirea profitului. Parcelarea teritoriului si cartelizarea fluxurilor financiare pe zone politice au o logica diferita de cea preelectorala.

Contraatacul legislativ si informational al lui Traian Basescu. Acesta este cel mai mare pericol pentru USL. Greu de definit in substanta sa si deosebit de eficace prin multitudinea de resurse. Votul prin corespondenta, trasarea colegiilor, modificarea legii electorale, finantarea partidelor, mituirea populatiei, santajarea opozantilor, sunt cateva tactici ofensive la indemana PDL.

Exponentii ambelor tabere au o experienta vasta in castigarea suprematiei politice. Fiecare, insa, are un handicap. PSD nu a castigat niciodata alegerile intr-o alianta eterogena de partide. PNL n-a concurat niciodata alaturi de  un partener mai puternic decat el. Niciun partid n-a castigat doua runde de alegeri la termen, o axioma pe care n-o poate ignora nici PDL.

PS: Aceasta analiza nu implica in niciun fel angajatorul meu si, prin urmare, nu poate fi utilizata de acesta in nicio imprejurare.

De fapt, nu este mare lucru de comentat in privinta continutului editorial. Mi-am spus parerea fata de diferite teme la ordinea zilei. Le cunoasteti de pe acest blog, asa ca, nu ma voi repeta. Am avut insa o dovada ca suntem un popor de disperati si dezbinati. De fapt, doua…
In primul rand, inteleg de la realizatoarea emisiunii ca a primit telefoane din TVR de la persoane care se temeau de prezenta mea, in direct, la o alta televiziune. Semn ca unora le este frica de ceea ce stiu. S-au inselat. N-am avut nicio clipa intentia sa-mi povestesc supliciul. Pentru asta exista alte ocazii si o carte pe care o voi publica in cateva luni.
Cine nu este familiarizat cu regulile de aparitie ale unui jurnalist, e bine sa stie ca am primit aprobare in scris, la solicitarea oficiala a Realitatii TV, de la conducerea institutiei unde lucrez. Apreciez gestul si remarc ca, desi nu sunt util pentru emisiunile realizate de Directia stiri din TVR, altii considera interesante opiniile mele.
O a doua constatare vine dupa ce am participat la emisiune. Un anonim ma acuza pe blog ca sunt in slujba lui Vantu pentru ca mi-am permis sa apar in spatiul gazduit de RTV. Ma intreb: cum suporta prezenta unui alt jurnalist din TVR, apropiat PDL, la aceeasi televiziune, in urma cu cativa ani? Am trecut mesajul sau in moderare pentru un motiv simplu: toata lumea trebuie sa pastreze decenta in limbaj. Observ ca s-a enervat pentru decizia mea. Fiindca se declara un fan al lui Traian Basescu si cum eu nu admit intruziunea politicului in viata mea privata, l-am interzis definitiv.
Nu ma pot opri sa constat cat de mult s-a degradat dialogul public atunci cand se discuta despre solutii. Desi emisiunea a fost decenta, lipsita de istericale si atacuri la persoana, ba chiar echilibrata prin atitudinea si comentariile invitatilor, militantismul ideologic si lipsa de toleranta (intretinuta de politicieni) au sapat adanc in mintea multora.
Regretul meu este ca ratiunea a fost inlocuita de credinta oarba. Fie suntem dusmani, fie soldati inrolati intr-o armata. Asta ma face sa cred ca avem nevoie, tot mai mult, de un alt model de exprimare in spatiul public. Cu cat mai multi oameni echilibrati si capabili sa vada solutii, cu atat peisajul media se reface si ajunge un mediu propice reconstruirii increderii cetateanului in viitor. Decat injuraturi si acuzatii la comanda, mai bine argumente solide si atitudine justa impotriva guvernantilor.

PS: UN PRIETEN MAI INTELIGENT DECAT MINE A REUSIT SA DESCOPERE SECTIUNEA VIDEO PENTRU ARHIVA. ACUM  AVETI SI DOVADA.

Poate va aduceti aminte de afrontul suportat, anul trecut, de presedintele Traian Basescu, atunci cand politistii l-au agresat verbal si au demonstrat ca pot ignora ordinele superiorilor. Seful statului a promis razbunare. Le-a returnat in forta lovitura primita tuturor celor care au fost la comanda institutiilor de ordine publica: jandarmerie, politie regulata, circulatie, alte agentii ale MAI.

Mai intai l-a fortat sa demisioneze pe ministrul Vasile Blaga. Apoi pe adjunctii sai. Au urmat sefii IGPR, Directiei de Protectie Informativa, Jandarmeriei, Directiei de Permise Auto. In mai putin de trei luni, fiecare responsabil – complice sau participant pasiv la actiunea de revolta a politistilor – a fost inlocuit. Niciunul nu a plecat pe cale naturala. Fie au fost murdariti intr-un scandal, fie sunt tarati intr-o cauza penala de coruptie, fie raspund penal pentru nereguli petrecute in institutiile subordonate.

Ma mir ca jurnalistii cu preocupari investigative nu sesizeaza coincidentele si lantul de cauzalitate. Nu este suspect ca un secretar de stat a ajuns sa fie acuzat de primirea unei mite de un milion de euro, dar flagrantul nu exista? Nu sunt semne de intrebare asupra descoperirii in scurt timp a unui grup masiv de angajati de la permise auto care, se spune ca, aranjau examenele cu instructorii auto? Nu se  mira nimeni ca sefii jandarmeriei conduceau o operatiune clandestina de angajari preferentiale? Toate se petrec abia acum si in acelasi timp.

Pentru cine are habar asupra modului de organizare a unei institutii publice si tine cont de context, misterele nu sunt decat niste secrete bine pazite. Toti cei vizati au platit cu functia si vor raspunde penal pentru fapte reale sau imaginare. Cand te joci cu focul trebuie sa accepti ca te poti arde. Pentru ei nu mai exista cale de intoarcere. Au inchis ochii la incalcarea legii si trebuie sa plateasca.

Insa, mai departe, publicul trebuie sa inteleaga ca acestia sunt parte a unui sistem care i-a protejat pana de curand si apoi i-a sacrificat pentru nesupunere. Aici este, de fapt, cheia misterului. Niciunul dintre ei n-a actionat individual. Toti au lucrat organizat, au fost lasati si chiar obligati sa accepte ilegalitati. Cine poate fi asa naiv sa creada ca forme mascate de eludare a legii, produse chiar in Ministerul de Interne, puteau trece neobservate la nivel inalt? Si cum este posibil ca astfel de operatiuni, adanc protejate, sa fie documentate impecabil de procurori, intr-un timp record si cu o precizie chirurgicala?

Cand le-a promis ca vor plati, Traian Basescu avea deja stabilita pedeapsa pentru fiecare. A fost doar o chestiune de timp pana cand agentiile de informatii si de urmarire penala si-au desfasurat planurile de riposta. Din aceasta reglare de conturi la nivel inalt, e bine sa tragem o concluzie importanta pentru sanatatea democratiei noastre. Institutiile de aplicare a legii sunt penetrate de indivizi santajabili sau fidelizati politic care executa ordine ilegale si deruleaza actiuni infractionale sub acoperire oficiala. Pedepsirea lor pentru insubordonare sau conspiratie nu inseamna neaparat ca autoritatile au anihilat o amenintare pentru cetateni si pentru statul de drept.

O simpla cautare pe net i-ar fi oferit domnului presedinte definitiile de liceu pentru tipurile de stat, trecute si prezente. Nu sunt multe si se diferentiaza clar, deci nu e nevoie de o calitate intelectuala sau profesionala deosebita.

John Locke este “parintele filozofic” al statului. De la el avem conceptele de organizare a puterii si de administrare, respectiv distribuire a resurselor, in sens institutional.

Singurul scop admisibil al carmuirii este asigurarea respectarii drepturilor, iar legitimitatea sa depinde de consimtamantul celor carmuiti. Daca limitele legitimitatii sunt transgresate, rebeliunea devine justificata. Pe langa ideea contractului social ca forma de garantare a drepturilor, si nu a securitatii, ii datoram lui John Locke o prima formulare a ideii separatiei puterilor in stat.

Si de aici incolo au aparut variantele cunoscute:

Liberala

Statul nu trebuie sa-si propuna asigurarea fericirii tuturor cetatenilor. Ceea ce poate asigura statul este un climat bazat pe reguli formale (institutionale), iar in acest climat individul trebuie sa aiba posibilitatea sa-si duca la indeplinire propriile dorinte si proiectii asupra viitorului sau, in functie de capacitatile si resursele detinute.

Social-democrata

Statul trebuie sa acorde asistenta sociala si protectie sociala celor defavorizati si, totodata, sa asigure un anumit nivel de cultura si educatie, in acest sens, sustinand accesul gratuit la diversele forme de invatamant.

Conservatoare

Statul este o putere organizata asupra unei populatii, pe un anumit teritoriu.

Anarhista

Statul este o intreprindere care are ca obiect de activitate jefuirea cetatenilor de o parte din munca lor. Pentru indeplinirea acestui scop se foloseşte de: bir, taxa, impozit, etc. Prin aceste acţiuni statul si reprezentatii acestuia, guvernantii, se asigura de impunerea propriei vointe, iar acest aspect are ca efect anularea libertatii individului.

Credeti ca mai are rost sa-l intrebam pe initiatorul schimbarii ce fel de stat isi doreste? Noua, insa, cetateni activi ai unei tari anesteziate, nu trebuie sa ne fie indiferenta revelatia presedintelui. Ne putem astepta ca, in lipsa acordului societatii sau a opozitiei politice, sa constatam un paradox constitutional de proportii: legile devin facultative si interpretabile prin decret prezidential. Unde cred ca este dovedita ipocrizia demersului? In esenta functionarii actului de guvernare. Cum puterea executiva detine rolul de administrator de resurse intr-un stat din care mai fac parte si alte puteri, observam ca acesta a luat cu de la sine putere decizia sa le imparta discretionar. Cum acestea sunt tot mai putine, Guvernul nu se preocupa sa le sporeasca ci sa le redistribuie prin renuntarea la obligatiile sale constitutionale. Si, pe cale de consecinta, se intareste public sentimentul ca avem un stat minimalist care ne invita sa ne descurcam singuri, insa numai dupa ce am platit acestuia taxa de existenta. Din statul asistential, blamat de presedinte, ne-am transformat, fara acordul majoritatii, intr-unul preferential.

Daca asta s-a dorit, atunci capata sens abuzurile, intruziunea in viata privata, stabilirea discretionara de reguli si obligatii specifice si chiar limitarea drepturilor individuale? Acest nonsens, in care noi avem obligatii iar statul nu, dovedeste ca dezbaterea asupra rolului statului este falsa si mincinoasa. Daca s-ar dori asa ceva, ar trebui inceput cu rolul si obligatiile guvernantilor fiindca ei sunt angajatii nostri si nu invers. Pana astazi, insa, n-am auzit sa existe vreun guvernant dispus sa-si negocieze contractul cu angajatorul sau.

Nu la fel stau lucrurile in Franta, unde sutele de mii de demonstranti si actiunile greviste de proportii ii incurca teribil pe guvernanti. Poate asa se explica gafele de limbaj tot mai dese ale ministrilor lui Sarkozy. Daca ministrul de interne confunda DIGITAL cu GENITAL, ma intreb unde le sta gandul acestor oameni cand sunt singuri in birou?

ministrul culturii,Rachita Dati

“Vad anumite fonduri de investii ce cauta venituri de 20 sau 25%, intr-o vreme in care felatia este aproape de zero”

ministrul de interne,Brice Hortefeux

“Exista doua liste majore: lista cu amprente genitale si lista cu amprente genetice“

Mi-as fi dorit ca macar unul dintre numerosii mei “prieteni” de ocazie sa-mi intinda o mana de ajutor. Nici rudele mele prin alianta care ma curtau asiduu sa le accept in preajma nu mai raspundeau la telefon. Am trecut cu greu peste toate si m-am repus pe sine. Singurul om de la care asteptam, insa, un gest de camaraderie era Mircea Geoana. Nu a facut-o. De aici incepe pentru mine povestea viitorului posibil presedinte. Nu sunt un individ ranchiunos, dar nu uit niciodata. Iar toti cei care mi-au facut rau in viata fara motiv au platit. Asa ca toate gandurile mele bune se indreapta spre un om care declama ca este pacificator, modernist, tolerant, mediator, generos si, mai ales, lipsit de dorinta de razbunare. Am facut aceasta introducere pentru cei care cred ca vorbesc precum analistii sau jurnalistii de la posturile lobotomizate. Sunt sincer, impacat cu gandul si in cunostinta de cauza cand spun ca Mircea Geoana are un noroc chior si o sansa pe care nici macar Adrian Nastase, cel mai performant politician al PSD, n-a avut-o. Paradoxul face ca un candidat slab si lipsit de carisma sa fie sustinut de o turma ordonata de canale media. Traian Basescu sau Emil Constantinescu ar trebui sa fie gelosi. Ei n-au reusit sa stranga atatea adeziuni de la jurnalisti care inca mai au tupeul sa se pretinda verticali. Este acesta meritul lui Mircea Geoana? Hotarat o spun, nu. Este doar o aliniere fericita a planetelor. Aceasta este arma cea mai puternica a “candidatului Anti”. Logic ar fi ca noi toti care am suferit in urma regimului Basescu sa fim alaturi de adversarul sau. Dar intrebarea mea este urmatoarea: de ce? Raspunsurile pot fi:

1. fiindca personal avem fiecare motivele noastre.

2. pentru ca unii dintre noi cedeaza prea usor promisiunilor fara acoperire.

Daca as urmari, precum multi “fomisti”, un post caldut, mi-ar fi usor sa-l laud pe Mircea Geoana. Asta stiu ca functioneaza la el. Am vazut nenumarati catei cum ii dau binete, cum ii “toarna” o barfa sau o anonima. Din astfel de gesturi murdare se hranesc politicenii. Iar Mircea Geoana nu face exceptie. Dar el are cateva atuuri (necunoscute de public) care explica ascensiunea sa si, posibil, succesul in fata lui  Traian Basescu. Este probabil cel mai rezistent psd-ist la incasat insulte si pumni virtuali. Si mai exceleaza intr-un alt domeniu: este maestru in uitare. As putea sa fac prinsoare ca nu exista macar un om care sa nu fi trecut printr-un episod de amnezie marca Geoana. Multi vor spune ca este un defect, insa privesc dintr-o perspectiva eronata. In politica, si mai ales cand imparti puterea, sa uiti si sa renegi promisiuni reprezinta cai sanatoase sa scapi din incurcatura. Intelegeti, asadar, ca la atatea calitati, nu mai este prea mult loc pentru onoare sau intelepciune.

Finalul este trist pentru un alegator ca mine. Pe cine sa votez? Pe omul care mi-a distrus cariera si mi-a indepartat toti cunoscutii sau pe un fost amic care nu ma mai cunoaste?

Eram uimit ca presedintele le lua apararea, in dauna cetatenilor pe care-i reprezinta. Astazi, dupa ce s-a convins cu cine are de-a face, Traian Basescu spune ca nu mai are ce discuta cu exponentii sistemului bancar. Ii considera adversari si nu mai vrea sa-i “crediteze” pana cand “nu renunta la batjocura din zona dobanzilor”. Daca ar fi adoptat de la bun inceput aceasta pozitie, seful statului ar fi castigat capital politic din partea electoratului. Nici acum nu este tarziu. Dar efectul este mult diminuat, cat timp romanii nu mai au cum sa “vibreze” la dezamagirea prezidentiala. Intre timp, ei au ramas fara bani si fara speranta ca se pot imprumuta, in conditii decente, de la banci. Programul “Prima casa” risca sa esueze din cauza acestor companii de stors banii altora. Nu sunt nihilist, accept regulile jocului intr-o societate capitalista, dar ceea ce se intampla la noi este mai curand sfidare decat protejarea afacerii. Aceste banci, preocupate doar de maximizarea profitului, n-au cum sa fie interesate de sustinerea paturii de mijloc. In oricare alta tara dezvoltata banca lucreaza pe principiul: iei bani ca sa-i poti da inapoi toata viata. La noi, singura regula este: iei bani daca ai venituri suficiente sa ne acoperi profitul. In acest fel, mai bine ne lipsim de “ajutor”. Ar trebui sa ne intoarcem spre singura banca de stat: CEC-ul. Din pacate acolo este mentinut chiar de catre stat un conducator care, culmea ironiei, este si presedintele Asociatiei Romane a Bancilor. Intelegeti, asadar, ca legea este facuta de aceiasi care o pun in aplicare. Slabe sperante sa-l revedem pe seful statului, din nou, la masa cu bancherii!